Să prindem "Molia de sticlă" la Salonul literar "Axis Libri"

Joi, 3 octombrie 2013, ora 17:00, se redeschide Salonul literar ”Axis Libri”, la Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” Galați, in sala ”Mihai Eminescu”. Aflăm din afişul manifestării că prietenul şi colegul nostru Victor Cilincă va lansa un nou volum de proză scurtă contemporană intitulat "Molia de sticlă". Păi, să mergem să prindem această molie!
Afiş "Axis Libri"

Cronica de cenaclu: Hopa-tropa Penelopa !

“Eu știu că tu m-ai tot iubit/ Din prima zi când m-ai privit /Cu ochii tăi frumoși de înger/ Ai apărut ca un străfulger.” (Dan Cătălin Rîclea)

Vinerea trecută, după lectura paratextelor domnului Dan Cătălin Rîclea, Zeul Poeziei, cum spune un mai vechi coleg de-al nostru de cenaclu, a fost grav ofensat cum rar (Doamne-ajută !) întîlnim pe pămîntul călcat de noi în câțiva ani buni de mers la "Viața Liberă". Cei prezenți la ședință au fost prudenți și delicați în fața rândurilor suferinde de gramatică elementară pe motivul primei lecturi a domnului în cauză. Ei bine, dacă în fața unui text scris bine îmi vine să mă las de scris, chiar și de data aceasta, cînd n-am de ce și n-am cu ce, îmi vine să mă las de scris cronica.

"Eu știu că tu mă tot iubești/ Dar uneori mă amăgești/ Și uneori te joci cu mine/ Iar eu te las să-ți fie bine." (D. C. Rîclea)

Gelu Ghemiș, în formă de zile mari, l-a numit un trubadur fără chitară și a remarcat ușurința versificării într-o schemă prea simplă. Ioana Andrada Tudorie vede clișeele omniprezente și lipsa originalității în manifestarea sentimentului de iubire. Diana Balmuș a spus că textele sunt prea directe, declamative, fără substanță și cu rime forțate.

"Eu știu că tu mă vei iubi/ Mereu mai mult, noapte și zi/ Indiferent că cei din jur/ Se-amestecă-n acest contur." (D.C. Rîclea)

Marius Chiru l-a sfătuit să schimbe registrul, "muza pare a unui textier de romanțe sau a unui soldat care n-a fost demult în permisie". Ion Avram a spus că îi lipsesc noțiunile elementare ale poeziei clasice, i-a lăudat sensibilitatea de a-și exprima trăirile, doar că, din păcate, n-a făcut-o într-un mod artistic. De la Octavian Miclescu prin Andrei Velea până la Anca Șerban-Gaiu s-a urmărit ideea că trebuie să ne amintim de primele noastre texte citite în cenaclu și s-a propus o lectură comună a acestora.

"Dar tu știi oare cine sunt/ Și rolul meu pe-acest pământ ?/ Să te ador, să te doresc,/ Să te alint, să te iubesc./ " (D. C. Rîclea)

Cu greu și mistuitor,

Simona Toma
P.S. Astăzi ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Sabina Penciu.

Drepnele, gargoyle şi alte simţăminte (ieşirea din beci)

„La o masă au stat şi au vorbit/ Între halbele sparte ale beţivilor/ Între unduirile ospătăriţelor/ Mişcarea buzelor de peşte/ Forfăitul muştelor/ Mişunând în noapte/ Cu o oaie de pluş la geam/ În loc de gutuie de trandafir/ De vulpe îmblânzită” (Nicoleta Onofrei)

Ion Avram: autoarea se desprinde de atitudinea cerebrală care o caracteriza, intrând în trăire, în ceea ce înseamnă “poezie”; îmbină foarte bine aceste două caracteristici în textele acestea.

Anca Şerban Gaiu: dacă înainte lirica îi era mai dură, mai concretă şi mai picantă, acum este mai languroasă, mai feminină; textele au imagini frumoase, conturând o atmosferă nedefinită.

Stela Iorga: poate fi observată o schimbare a registrului poetic, nu ca evoluţie, ci din punctul de vedere al expresiei; semantică puternică; înverşunare şi tandreţe curajoasă.

Leonard Matei: îi place, pentru că acum se vede căutarea; autoarea nu mai vine cu exactităţi.

Octavian Miclescu: dacă înainte era angoasantă şi adolescentină, acum autoarea se grăbeşte, parcă, să se maturizeze; în textele din acestea, autoarea nu s-a luat în serios; totuşi, există şi fragmente care rămân.

Gabriel Nicolae Mihăilă: e mai mult o nevoie de a scrie poezie, în loc de a exprima ceva; în schimb, are multe imagini inedite.

Florin Buzdugan: mai relaxat, suspendat între două stări existenţiale, mereu sfârşind prin retragere; dacă înainte cobora în beci, acum urcă la fel ca drepneaua.

Săptămâna aceasta vă citeşte Dan Cătălin Rîclea. De la ora aproximativă 18:00. La “Viaţa Liberă”.

A consemnat

Alexandru Maria

Cronică de cenaclu: O voce nouă...

FOTO: Gabriel Ghimpu

fiecare zi e diferită// e ca şi cum m-aş muta dintr-un motel ieftin în altul/ încă de la intrarea în cameră tapiţeria din ce în ce mai căzută/ pare să sfideze hotarul unde sângele întâlneşte ficţiunea un bec pâlpâie anemic/ ademeneşte întunericul privesc jumătatea goală de pat ca pe o capcană de urs/ ce are propria inimă bătând îmi spun că suferă de claustrofobie şi închid/ ochii sperând ca dimineaţa următoare să străpungă geamurile zoioase// diferenţa de la motel la motel/ sunt vecinii din ce în ce mai joviali cu un libidou/ insaţiabil pentru satisfacerea ignoranţei mă gândesc că aripile fără voinţă/ sunt ca un avion fără combustibil dar ce folos dacă cerul e doar punctul unde/ arată zâmbind cu degetul// o nouă cameră de motel deschid uşa/ întotdeauna privesc după umăr nu cumva să fiu jefuit sau înjunghiat/ nu hoţii amatori mă îngrijorează ci hoţii profesionişti care migrează/ cu tine până în cel mai cald şi sigur loc (Gabriel Nicolae Mihăilă – le jardin noir)

„Poetică largă, de respiraţie şi explicită; tensiuni lirice mai puţin acute, sincopate; unele pasaje nu m-au prins; majoritatea textelor se salvează printr-o curgere firească; poeme de stare, fără încrâncenări majore – decente – merg funcţie de temperamentul interior al fiecărui cititor; există şi o inteligenţă a discursului liric.” (Stela Iorga)

„Ultimul poem, «Poetul lui Peşte», este acid, amuzant; Gabriel Nicolae Mihăilă este un scriitor talentat care ne propune şi nişte pasaje de filozofare care, la nivelul de propuneri, sunt interesante şi care duc mai mult spre proză/ eseu; se vede că-şi caută stilul din faptul că unele pasaje sunt diferite între ele ca formă, ca încărcătură şi ca lirism.” (Marius Grama)

„Texte care sunt ori prea lungi, ori prea încărcate stilistic, ori prea superficiale, ori mai multă proză decât poezie, ori toate la un loc; nişte gânduri care mai trebuie filtrate/ distilate.” (Alexandru Maria)

„Are o anumită crispare, o frică de poveste; construcţiile tautologice sunt deranjante; aduce ceva nou, revelatoriu, dar se pierde pe parcurs; o filozofare care sufocă; atenţie la construcţiile banale; i-ar trebui mai multă realitate; la el, poezia are o funcţie eufemistică.” (a.g. secară)

„O voce nouă în cenaclu, cu o individualitate proprie; un soi de modernism puţin desuet.” (Gelu Ghemiş)
„Deşi pare un delir liric, nu este un delir oarecare, ci foarte bine pus la punct; e greu de ţinut suflu într-un poem lung, şi totuşi Gabriel Nicolae Mihăilă reuşeşte să o facă.” (Anca Şerban Gaiu)
„Se vede o luptă interioară; o scriere oscilantă, cu suişuri şi coborâşuri; are şi versuri memorabile.” (Dan Cătălin Rîclea)

A consemnat: Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Nicoleta Onofrei.

Cronică de cenaclu: Freamăt, singurătate, Florin Buzdugan

Stela Iorga identifică în textele prezentate de Florin Buzdugan un discurs la persoana întâi asupra unei vieţi cu preocupări relativ comune în care visele i se spulberă înainte de a lua formă, cu un univers guvernat de cele două teme preponderente: iubirea şi tatăl absent, univers redat ca prin ochii unui pictor. Însă, din spatele acestor compoziţii cromatice, din spatele versurilor se poate auzi un strigăt la singurătăţii şi al unei lipse de identitate. Paradoxal, autorul nu pare a căuta o ieşire folosindu-se de noi metode de creativitate şi face apel la vechile elemente de limbaj pe care le cunoaştem din volumul său de debut, „mai mult de trei cuvinte” şi pe care vrea să şi le „cronicizeze” prin folosirea unor „aforisme generale, (...) legându-se de aceleaşi elemente pentru a-şi dezvălui sentimentele” (Nicoleta Onofrei).
Anca Şerban Gaiu îl simte pe autor mai sincer, mai dezinvolt în scris, recomandându-l „firul roşu emoţional”.
Gabriel Mihăilă vede drept un atuu al textului „stilul detaşat, simplitatea textului şi atmosfera rece prin care tot ceea ce ne înconjoară îşi continuă existenţa fără ca noi să o putem înţelege”.
În timp ce Gelu Ghemiş apreciază „atenta observare a realităţii”, Alexandru Maria atrage atenţia asupra „confuziei la nivelul sentimentului”.
Ana Maria Panagatos consideră că poetul Florin Buzdugan are puterea de a observa şi de a reflecta ceea ce îi este în jur, însă are şi „o sită prea rară în discursul poetic”, sfătuindu-l să fie ceva mai lăuntric.
Florin Buzdugan este un poet tânăr cu sentimente bine înfipte în text însă cu mâna uşor nesigură, confuză; nu are nici tuşa scurtă, vizibilă asemeni impresioniştilor dar nici virtuozitatea geometrică asemeni lui Mihail Gavril, de exemplu, la care impresionează „contrastul dintre simplitatea austeră a structurii repetabile şi consistenţa cromatică a picturii propriu-zise” – după spusele lui Corneliu Ostahie. Fără îndoială, autorul arată că are la îndemână toate cele necesare de a se împlini ca poet, trebuie doar să aibă răbdare să-si dobândească maturitatea estetică, lucru pe care îl va atinge poate doar retrăgându-şi privirea spre interior, privind cât mai profund, fără a se lăsa depăşit de propiile sentimente.
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poeziile lui Nicolae Gabriel Mihăilă.
A consemnat Octavian Miclescu