Andrei Velea - „Hotel în Atlantida” (volum la cald, lansat sâmbătă, 28 mai 2011) , editura Fundaţiei culturale Antares, Galaţi, 2011
despre poem, pe ţărmul atlantidei
*
cădere ascuţită brici, perfect verticală, de cuvinte,
în stare să reteze orice limbă până dincolo de cuvântul „mamă”,
ce l-ar îneca chiar şi pe sinbad marinarul,
cu toată dragostea lui de ducă
dau să mă feresc, dar cuprins de-o voluptate hristică,
mă trezesc ancorându-mă cu dinţii călcâielor de podea,
aşteptând apocalipsa care se-apropie
mototolind timpul şi spaţiul
precum şerveţelele nazale
mintea colcăie ca un melc în călduri,
sudoarea-i alcool, făina oaselor e cocaină...
se-apropie! simt cum aerul din preajma mea
se retrage speriat ca o fecioară din faţa unei bacanale
ah!, cum de-mi vine ideea să scot o foaie de hârtie
şi s-o interpun între mine şi urgie?!?
mă face mai puţin poet un asemenea gest
de luciditate?
…
şi uite-aşa scap, mereu scap,
cu foaia de hârtie purtând dovada supremă,
precum ruinele pompeiului
şi uite-aşa scap, cu viaţa ca un ecou al emoţiilor de atunci,
până când simţurile îmi vor juca într-o zi feste
şi-n loc de-o foaie albă de hârtie
voi agăţa altceva: o scrisoare de dragoste, o bancnotă
sau o factură,
da, o factură
a tuturor momentelor când am trăit în gol,
uitând că încă-s în viaţă
ultima cameră de hotel din atlantida
*
poemele astea sunt scrise în ultima cameră de hotel
din atlantida,
mai strâmtă ca lumea
înainte de-a fi fost creat spaţiul,
mai tensionată
ca pielea unei femei înainte de-a naşte
pereţii sunt subţiri
ca foaia de ţigară:
se-aud înghiţiturile-n sec din camera de alături
de parcă, prin baierele lumii,
un zeu ar asculta uneltirile celorlalţi zei,
iar un făt şi-ar auzi viitorii fraţi
muşcând cu poftă
dintr-o rază de soare
poemul fără intenţie
*
poemul fără intenţie care, pur şi simplu,
s-a nimerit pe foaia de hârtie;
nici măcar nu erai atent – urmăreai o frunză în cădere
sau ascultai cum creşte o pâine
a apărut dintre faldurile foii mai natural ca ploaia,
mai întâmplător ca dragostea;
încă puţin şi desena şi-un titlu,
dar trebuia lăsată „autorului” portiţa unui modest aport
poemul care te posedă,
care te miră de fiecare dată când rememorezi contextul,
care ţi-a ascuns creionul într-o ghindă
poemul rar, care te salută din zborul unei păsări phoenix
deasupra unui atlantide
unde poeţii au adormit la umbra unei flori de zgură
după judecata de-apoi
*
după judecata de-apoi
rămân ultimul
pentru a verifica vulcanii să nu scape gaz,
lacurile să nu dea pe dinafară,
stelele toate sa fie stinse
închid uşa lumii cu două zăvoare,
craniul mi-l aşez drept sigiliu, iar noaptea
o trag pătură peste lume
în imensul hău cu arme de catifea
the last hotel room in atlantis
*
these poems were written in the last hotel room
in atlantis,
narrower than the world
before space was created,
tenser
than the skin of a woman before she is confined
the walls are thin
like cigarette paper:
one can hear hard swallowing in the adjacent room
as if, through the world’s strings,
a god were listening to the other gods’ intrigues,
and a foetus heard its future brothers
biting heartily
into a sunray
(translated by Petru Iamandi)
