CRONICĂ DE CENACLU: Dragostea într-un câmp de berze

A citit Anca Şerban Gaiu. Noile poezii conturează o sensibilitate a autoarei care reuşeşte să se transpună în pielea unei adolescente îndrăgostite. Pe ici pe colo răsar momente de metaforă inflaţionistă, dar există clipe în care cobori de pe piedestalul tău de cititor şi îţi laşi pixul roşu pe masă, pui lupa în buzunar, te reazemi de spătar şi doar asculţi:

prima dată m-am îndrăgostit de cireşul din grădina bunicilor
a fost o relaţie încordată
mai ales între moliciunea limbii şi amărăciunea cojii
cred că sunt otrăvitoare uneori
mi se trage din copilărie
16 ani, dragostea, un tren japonez
la 20, măsurabili în chiote
credeam
că dragostea e lampa lui Aladin
care
taie întunericul în două şi lasă
mirosurile animalelor tinere
să pătrundă
în piept şi-n braţe
dar mai ales
în acele locuri în care zvâcneau
mai tot timpul
absentele noastre se ghemuiau
în poziţia aşteptare
obişnuiau să şi trimită
rânduri nesfârşite de scrisori
omul care mi-a făcut copii
priveşte în mine ca într-o apă
în care se bărbiereşte uneori

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Octavian Miclescu.

Scris de  Noduri şi Semne

CRONICĂ DE CENACLU: Naratorul postmodern şi Andrei Velea

În momentul în care Andrei Velea a început lectura celui de-al patrulea capitol al romanului său, Compánia electorală, ştiai bine ceea ce te aşteaptă: un text postmodernist alcătuit din lungi monologuri cu rol de construire a atmosferei şi a personajelor şi din infime pauze descriptive. Cunoşteai încă de data trecută faptul că Andrei suprimă descriptivul (cu excepţia descrierii fluviu a unui vin) prin acordarea de spaţii largi naraţiei. Aceasta este tehnica lui de a deconstrui textul şi de a nu amâna epicul. Nu ţi-a trădat aşteptările nici ruptura de ritm din finalul textului, unde autorul reuşeşte să-l aducă în actualitate pe maestrul generaţiei beat, Allen Ginsberg, printr-o pastişă bine construită.

Ce feedback are textul? „Fragmentezi bine textul, Andrei, dar îi mai trebuie ceva, un liant”, deschide ostilităţile A. G. Secară. Apoi toată clădirea se întoarce pe dos şi încep polemicile: unele cu pana, altele cu baioneta. „Surprind o inflaţie de idei; ai prima parte dinamică, plină de nerv, însă vii cu poemul de la sfârşit în dezechilibru cu restul” (Anca Şerban Gaiu). „ Ratezi registrul ironic, nu îţi asculţi instinctul poetic şi nici pe cel epic. Eşti prea cerebral, Andrei! Nu scrii din suflet!” (Stela Iorga). „Uite, acum personajele-ţi sunt mai vii, iar poemul relevă ceea ce vrei să faci în acest roman” (Simona Toma). „Îţi lipseşte structura şi nu conduci bine descrierea personajelor. Trebuie să ai o viziune mai structurată” subiectivează Cristina Dobreanu, iar ţie îţi revine în minte Proza postmodernă românească: între text narativ şi intertextualitate a Cristinei Secară, unde citisei: „totul este condus către deconstructia textului, către indeterminare, către eliminarea granițelor dintre genuri, specii si instanțe narative”. În timp ce Bogdan Drugan îl sfătuieşte pe Andrei să stăpânească mai bine personajele, recunoscând o lizibilitate crescută a acestuia în faţa publicului, iar Octavian Miclescu observă faptul că naratorul nu se implică deloc în acel text, lăsând cititorul să bâjbâie, tu te gândeşti la tripartita autor-narator-personaj. Nu a mai rămas timp să vorbeşti despre asta. Oricum mai ai timp, pentru că romanul lui Andrei va continua şi ocazii se vor mai ivi.

La sfârşit, afli că la următoarea şedinţă de cenaclu, tot la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, va citi Anca Şerban Gaiu. Întrebându-te dacă va citi poezie sau proză scurtă, ieşi în bulevard, unde te aşteaptă o seară frumoasă de vară.
Octavian Miclescu