O PATĂ DE SÂNGE CARE VORBEȘTE

A fost o seară frumoasă. S-a vorbit despre Nichita Stănescu. S-a citit din Nichita Stănescu. Din suflet, frumos, Ana-Maria Panagatos a citit șase texte, unele alese chiar din volumul Noduri și Semne. Iată, unul dintre ele:

Doamne, apără poporul român./ Ai grijă de el şi/ apără-l!/ El este al tău/ cu blândeţea lui de miel/ şi cu răbdarea lui de taur/ cu omenia lui/ de floare de zăpadă/ ce se vede pe geam, Doamne,/ pe fereastră şi pe libertate!/ Doamne!/ poporul meu nu se spală de mine!/ Eu nu mă spăl/ de poporul meu!/ Dacă-mi vine alt miros/ decât mirosul lui,/ mă spăl pe mâini/ numai de propriile mele mâini/ şi mă las legat/ de boarea de zăpadă/ a poporului meu./ Mărul se poate spăla/ numai de măr,/ de pomul mărului nu! De pom nu!/ Apără, Doamne, poporul roman/ şi nu te spăla de el!/ Pe maica mea/ care m-a născut pe mine/ am dăruit-o poporului român./ Dăruieşte-ţi, Doamne,/ pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,/ poporului român!

(Nichita Stănescu - Eu nu mă spăl de poporul meu)

Au participat și au discutat Stela Iorga, Victor Cilincă, Leonard Matei, a.g. secară, Marius Grama, Paul Budeanu, Gelu Ghemiș, Ana-Maria Panagatos, Ion Avram. A fost o întâlnire aproape festivă. Vorba poetului Ion Zimbru: Optzeci și patru de ani de la Nașterea lui Nichita Stănescu… plus-minus o Moarte! Poate cineva să creadă că a murit Poetul din Ploiești? Și poate cineva să creadă că nu mai trăiește Uzina de Metafore Nichita Stănescu? Sigur că ”trăiește”! Și asta, fiindcă a știut să ”moară” în fiecare zi! Pentru că a vrut, și a știut, și a putut să nu-și ducă Viața/ Crucea pe târâre! Pentru că a știut să ceară și să primească Dezlegare la/ de la ”Limba Poezească” – așa cum îi plăcea să spună despre Limba în care-și scria Poezia, adică ”Monalisa Literaturii Române”! (…) un Poet care putea nărui o întreagă Vavilonie c-o singură sintagmă sublimă precum: ”Vai de capul creierului meu!”, sau ”eu nu sunt altceva decât/ o pată de sânge/ care vorbește” etc. (VL 8361) 

În postfața volumului Leoaică tânără, iubirea, Alexandru Condeescu observă că: Un imperiu al Nordului și al ninsorilor cosmice stăpânește la Nichita Stănescu peste viziunea unui univers mineral, strălucitor într-o lumină tăioasă, stelară, răsfrântă în oglinzile lichefiate de ger ale Oceanului înghețat. Un vis al romanticilor germani,, al lui Baudelaire și Eminescu, se îndeplinește astfel surprinzător în poezia acestui poet de la sfârșitul mileniului nostrum, trădând în sintaxa metaforelor sale un temperament oniric fundamental ce deschide o poartă tulburătoare asupra adevărurilor profunde, sfâșietoare, ale ființei lirice locuind o jumătate de veac într-un geniu al limbii române.   

Ion Avram

Astăzi, membrii cenaclului Noduri și Semne vor participa la prezentarea cărții de poezie În dialog cu al treilea a lui Leonard Matei, ce va avea loc la Muzeul Al. I. Cuza, la ora 16,00. 

   

Premiul Nobel, de Ion Avram

CRONICĂ DE CENACLU: Naratorul postmodern şi Andrei Velea

În momentul în care Andrei Velea a început lectura celui de-al patrulea capitol al romanului său, Compánia electorală, ştiai bine ceea ce te aşteaptă: un text postmodernist alcătuit din lungi monologuri cu rol de construire a atmosferei şi a personajelor şi din infime pauze descriptive. Cunoşteai încă de data trecută faptul că Andrei suprimă descriptivul (cu excepţia descrierii fluviu a unui vin) prin acordarea de spaţii largi naraţiei. Aceasta este tehnica lui de a deconstrui textul şi de a nu amâna epicul. Nu ţi-a trădat aşteptările nici ruptura de ritm din finalul textului, unde autorul reuşeşte să-l aducă în actualitate pe maestrul generaţiei beat, Allen Ginsberg, printr-o pastişă bine construită.

Ce feedback are textul? „Fragmentezi bine textul, Andrei, dar îi mai trebuie ceva, un liant”, deschide ostilităţile A. G. Secară. Apoi toată clădirea se întoarce pe dos şi încep polemicile: unele cu pana, altele cu baioneta. „Surprind o inflaţie de idei; ai prima parte dinamică, plină de nerv, însă vii cu poemul de la sfârşit în dezechilibru cu restul” (Anca Şerban Gaiu). „ Ratezi registrul ironic, nu îţi asculţi instinctul poetic şi nici pe cel epic. Eşti prea cerebral, Andrei! Nu scrii din suflet!” (Stela Iorga). „Uite, acum personajele-ţi sunt mai vii, iar poemul relevă ceea ce vrei să faci în acest roman” (Simona Toma). „Îţi lipseşte structura şi nu conduci bine descrierea personajelor. Trebuie să ai o viziune mai structurată” subiectivează Cristina Dobreanu, iar ţie îţi revine în minte Proza postmodernă românească: între text narativ şi intertextualitate a Cristinei Secară, unde citisei: „totul este condus către deconstructia textului, către indeterminare, către eliminarea granițelor dintre genuri, specii si instanțe narative”. În timp ce Bogdan Drugan îl sfătuieşte pe Andrei să stăpânească mai bine personajele, recunoscând o lizibilitate crescută a acestuia în faţa publicului, iar Octavian Miclescu observă faptul că naratorul nu se implică deloc în acel text, lăsând cititorul să bâjbâie, tu te gândeşti la tripartita autor-narator-personaj. Nu a mai rămas timp să vorbeşti despre asta. Oricum mai ai timp, pentru că romanul lui Andrei va continua şi ocazii se vor mai ivi.

La sfârşit, afli că la următoarea şedinţă de cenaclu, tot la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, va citi Anca Şerban Gaiu. Întrebându-te dacă va citi poezie sau proză scurtă, ieşi în bulevard, unde te aşteaptă o seară frumoasă de vară.
Octavian Miclescu

CRONICĂ DE CENACLU: Pilotarea maşinii de scris

“Aud o bolboroseală urmată imediat de zgomotul înspăimântător al unui sorb uriaş. Sunt convins că epava se va așeza comod pe patul moale de mâl. În timp, încet, încet, mâlul o va acoperi. Va zace aici pentru veşnicie poate. Apa e atât de adâncă la malul stâng, încât nu va încurca navigaţia cu nimic. Poate vor pune o geamandură de atenţionare, dar acum e ultima mea grijă. Fluviul a redevenit paralel cu cerul, dacă m-aş putea exprima aşa, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Inima îmi bate din ce în ce mai încet, redevenind la normal. Totul s-a întâmplat atât de rapid... Nu suntem singuri. În jurul nostru roiesc mai multe lotci care strâng marinarii naufragiaţi. Naufragiaţi pe Dunăre! Ajungem cu bărcile la malul stâng. Comandantul se uită în jur, îngrijorat, după echipaj. Ne spune tremurând (este doar într-un pulover) că un ofiţer mecanic în vârstă, aflat în cartul liber, trezit probabil din somn, ar fi sărit în apă, aşa cum era, numai în pijamale, şi i s-ar fi făcut rău. Suntem anunţaţi de pontonierul de la Ceatal Ismail, unde am fost duși cu bărcile, că o şalupă va sosi curând să-l ducă la spital. Cu ea va pleca şi o parte din echipajul navei scufundate.”( din "Naufragiați pe Dunăre", de I.Gh. Tofan) Prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută câteva fragmente din povestirea “Pantalonii lui Dorel”, care face parte din volumul “Viață de pilot”. Ei bine, redând mai sus un fir subţire dintr-o altă povestire din volum, poate că am încălcat o regulă nescrisă a cronicii, dar cred că am adus un alt ton, o altă voce a autorului, care pare să se apropie mai mult de cititor. S-a tot discutat în şedinţele trecute, chiar şi vineri, de tonul oficial ales în relatarea faptelor. Acum, când cartea a ieşit de sub tipar, nu mai e loc de schimbat în urma comentariilor pe text. Cititorul alege dacă o citește. Şi cum toţi am fost de părere că subiectul propus de autor este incitant, cu siguranţă nu va rămâne o carte necitită. Succes!

 Simona Toma
 P.S. Astăzi, pe la orele 18,00, la sediul Cotidianului “Viața liberă”, ne citeşte Andrei Velea un capitol din romanul la care lucrează.

CRONICĂ DE CENACLU: Cărţi ale cenacliştilor la Festivalul "Axis Libri"

Victor Cilincă, Ion Zimbru, Mihail Gălăţanu şi a.g.secară au fost printre protagoniştii Festivalului Naţional al Cărţii "Axis Libri", lansându-şi cărţi noi, mai vechi sau chiar în pregătire… Victor Cilincă a venit în faţa eventualilor cititori cu un „Abecedar istoric gălăţean”, un manual total nonconformist de istorie locală, aflat la prima ediţie… tipărită, cealaltă ediţie, princeps, sic, fiind electronică! Un sumar mai mult decât atractiv, care poate fi folosit chiar şi de către agenţiile turistice pentru a face din Galaţi o atracţie. Gândiţi-vă că pe aici, pe la Galaţi, a trecut chiar Dracula, brandul neoficial al României… Desigur, doar în romanul lui Stoker, dar, nu-i aşa, fără literatură şi mit, legendă, unde ar mai fi realitatea? Aşadar, o istorie a Galaţiului spusă ca „o poveste, însă adevărată, istorisită adolescenţilor, ca s-o spună şi ei părinţilor şi bunicilor lor, prea ocupaţi cu alte treburi”… Ion Zimbru a venit cu amintirile sale lirice din „podul Palmei”, cartea întâi, „Linia vieţii” şi cartea a doua, „Linia iubirii”. Un poet despre care Theodor Parapiru scrie în prefaţă: „Pentru Ion Zimbru, Poezia este „modus essendi” (mod de a fi), „modus vivendi” (mod de a trăi), „modus operandi” (mod de a acţiona) (…) În împărăţia Poeziei, Ion Zimbru este acasă.” Mihail Gălăţanu a venit cu „Ultimul Karamazov”, care a fost prezentat în această pagină chiar de către a.g.secară, căruia i-a fost publicată (şi lansată în premieră naţională la ediţia Festivalului "Axis Libri") o nouă carte de poezie, după aproape trei ani, carte apărută la Eikon: „Henric al 8-lea, pardon al infinitălea, deoarece optul a căzut şi muzele decapitate”… În pofida titlului, erotismul generos predomină, deşi nu gratuit, ci, aşa cum observa Elena Parapiru, referindu-se la o altă carte a poetului, „generozitatea lui a.g.s., ca şi a lui Holden” (al lui Salinger, din „The Catcher in the Rye”!) „nu are nevoie de altă raţiune în afara tristeţii de a nu putea fi mai mult, pentru tot. Deşi ei sunt (im)perfecţi precum imaginaţia.” Scris de Noduri & Semne

CRONICĂ DE CENACLU: Amanţii din noi

Vinerea trecută, A. G. Secară ne-a citit o piesă de teatru într-un singur act, luându-ne prin suprindere cu trecerea de la lirismul cu care eram obişnuiţi, la un dramatism fără perdea. Stela Iorga e de părere că textul reprezintă un exerciţiu pseudo-teatral vioi, inteligent, dar futil, deoarece îi lipseşte un fundament, iar autorul ratează ţinta. Nu identifică tipologii noi, crede că textul nu are o finalitate şi face, în final, o trimitere la comedia „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee. Simona Toma consideră că replicile se succed mult prea rapid şi că uneori nu potenţează textul, precum şi faptul că nu există tensiune. Piesa prezintă doar o situaţie, fiind plată şi lipsită de o enigmă. Andrei Velea apreciază textul ca fiind cursiv, subtil, bine filtrat de către autor, cu personaje interesante, plin de umor, care prinde cititorul. El face o mică observaţie asupra replicilor prea scurte, care ar trebui modificate şi cataloghează piesa ca fiind o interpretare atât naivă, cât şi ironică a unei realităţi, şi anume căsnicia. Cristina Dobreanu observă un flux de replici în acelaşi stil, personajele neavând note distinctive. Anca Şerban-Gaiu remarcă un text spumos, foarte reuşit, presărat cu uşoare ironii şi subtilităţi - o radiografie comică a societăţii, care are ca scop destinderea cititorului/ spectatorului. Octavian Miclescu îl situează pe A. G. Secară între Plăeşu şi Woody Allen. Replicile au un tempo, există cursivitate şi umor, însă finalul nu este potrivit. Gabriel Ghimpu consideră că piesa de teatru propusă nu are un tâlc. Tudor Neacşu adaugă faptul ca există un ritm şi că jocul replicilor puternice te ţine conectat. N.A.: Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Gelu Ghemiş. A consemnat Sabina Daniela Penciu.

CRONICĂ DE CENACLU: Buchetierul de peste stradă

Vinerea trecută, Octavian Miclescu ne-a citit două fragmente din „microromanul” său aflat în lucru, „Vânzătorul de margarete”. Avându-i pe The Doors în fundal, Andrei Velea a preluat iniţiativa, fiind de părere că textul este foarte bine realizat, existând multe subtilităţi, autorul apelând la un ton peiorativ şi axându-se atât pe psihologia personajului, cât şi pe aspectul cotidian. El observă caracterul minuţios al autorului, ce dă o notă descriptivă textului. Carmen Neacşu consideră că titlul este unul inspirat, apreciind, de asemenea, şi meticulozitatea cu care lucrează scriitorul. Stela Iorga identifică un stil literar, caracterizat printr-o demarare într-o lentoare condusă. Este captivată de comparaţiile cu iz erotic, ce conturează o scriitură curată, întrepătrunsă de cadenţă. Simona Toma observă neconcordanţe la nivel logic pe parcursul textului, în replici, adăugând că acesta este prea explicit şi că pasajele tehnice pot fi evitate prin dialog. Gh. Tofan are o atitudine apreciativă vizavi de text, dar consideră că pasajele în limba engleză ar trebui traduse. Cristina Dobreanu crede că abudenţa timpului trecut este defavorabilă textului, fiind de părere că timpurile trebuie să varieze. Dinamica interioară i se pare plată, textul devenind monocord; ea remarcă absenţa unui stil şi a notei patologice, ceea ce induce senzaţia de scriere mecanică. Unele observaţii i se par facile. A. G. Secară conchide seara, spunând că textul stârneşte curiozitatea şi că l-a dus cu gândul la „Noul roman francez”, dezvoltat de Alain Robbe-Grillet. Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Adi G. Secară. A consemnat Sabina-Daniela Penciu

Unu’ mai neconvențional

Anul acesta, 1 Mai Muncitoresc ne-a găsit în atelierul nostru de creaţie. Spre deosebire de alte seri, am căzut de comun acord ca fiecare să citească texte proprii, lipsindu-ne de tradiţonalele recenzii. Prin urmare, ne-am bucurat de un mozaic de voci literare, menţionându-i aici pe Tudor Neacşu, Carmen Neacşu, Anca Şerban-Gaiu, Octavian Miclescu, Gelu Ghemiş şi Sabina-Daniela Penciu.

Carmen Neacşu a deschis seara cu trei poeme, intitulate „Ochi”, „Sărut” şi „Suprapunere”, care ne-au indus într-o atmosferă feerică, departe de agitaţia lumii exterioare. („Ochiul albastru în care am pătruns/ Pierzându-mi busola şi aproape de mine/ Mă însoţeşte când dorm/ Şi din mine cad vise/ Zdrelindu-şi genunchii.”), („Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam azi-noapte luna, / Ca sărutul meu să trăiască nevăzut, / În taină.”) şi („Pe tavan/ Vecinii păşesc, / Sufletul scrie/ Aerul/ Sprijină paşii lor.”).

Tudor Neacşu a citit o proză scurtă, piperată de umor, cu imagini bine construite, care a reuşit să prindă şi să binedispună cititorul. („Petarda şi babalâcul italian” - „Macrou de şapte sute de mii!” - am tunat, răzvrătind astfel plictiseala cu care doamna de la pescărie povestea colegei sale drama unei nepoate plecate afară, dar pe care norocul de lănţişoare de aur şi bărbat italian de 60 de ani, aşezat, cu casă şi maşină, o ocolise. „De şapte sute?” - repetă aproape retoric vânzătoarea, gândind probabil că oi fi vreun mameluc venit să mă distrez la pescărie după anul nou, pentru că mi se terminaseră petardele.”)

Anca Şerban-Gaiu ne-a lecturat o colecţie de poeme de dragoste, oferindu-ne acces în universul ei intim, susţinut pe aceste texte compacte. („Inima e singura certitudine cu care să te măsori.”). Octavian Miclescu ne-a propus o lectură umoristică, citind câteva texte din cartea sa, „Jazz_4”. Eu am ales să provoc puţin spiritele, citind o ghicitoare, mai exact o proză scurtă, al cărei răspuns i-a cam încurcat puţin pe unii colegi.

A consemnat Sabina Penciu

P.S.Astăzi, la sediul cotidianului “Viața liberă”, începând cu ora 18,00, citeşte Octavian Miclescu.

CRONICĂ DE CENACLU: Trasul în maşina politică

Andrei Velea ne-a anunţat vinerea trecută că lucrează la un roman intitulat „Compania electorală” şi a lecturat unul dintre cele trei capitole (Prince Matei), aproape gata. Din spusele lui, romanul îşi propune o radiografie a raportului dintre tineri şi mediul social-politic. Ioan Gh. Tofan consideră că autorul ştie să creioneze personajele şi textul înclină spre pamflet, însă îi lipseşte puţin dinamism şi aciditate în replici, care să pigmenteze acţiunea. Anca Şerban-Gaiu vede un roman realist, însă precizează că subiectul nu rezonează cu ea, percepându-l ca pe o iluzie. Simona Toma simte un ton dictatorial şi crede că scrierea la persoana a II-a nu slujeşte textului. De asemenea, e de părere că autorul are mână, dar prea o ţine în frâu. Octavian Miclescu remarcă faptul că aproape toate personajele au aceeaşi voce, nu au personalitate. Textul devine steril din lipsa conflictului. Îl regăseşte pe autor în finalul capitolului, acolo unde dă dovadă de imaginaţie debordantă. Cristina Dobreanu consideră că textul devine o relatare plată despre politică. Identifică un melanj de stiluri. Marius Grama crede că subiectul nu este inspirat, deoarece nu poate fi tratat decât cu foarte mult umor, ceea ce nu se regăseşte în text. Stela Iorga constată că autorul este convenţional în scris, nu stăpâneşte registrele şi nici tehnica creării personajelor, devine constatativ acolo unde nu este implicat, nu îi este clară miza, este cerebral, dar, cu toate acestea, are un simţ olfactiv dezvoltat, iar textul se bucură de un erotism savuros. Tudor Neacşu spune că textul l-a captivat şi că subiectul este o momeală bună pentru cititor, dar revine asupra caracterizării personajelor, care trebuia să fie mai tuşată. A consemnat Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Simona Toma şi luna plină ochi

În general, personajele din prozele Simonei Toma par a fi incapabile de a fi cu adevărat fericite sau nefericite; este pur şi simplu rezultatul filtrului estetic care se interpune între autor şi lume. Aşa-i iese Simonei: cu umor, cu tandreţe, cu melancolie. Din perspectiva lui Victor Cilincă sunt alte trei cuvinte care să definească Jurnalul în sus şi în jos prezentat şedinţa trecută: gingăşie, putere, tupeu. Stela Iorga, impresionată de sensibilitatea textelor, de tensiunea bine echilibrată, le preţuieşte asemeni unor fabergé-uri şi face asemănarea cu Ai toată viaţa înainte de Romain Gary. Vă veţi împotrivi poate şi veţi spune că maturitatea lui Momo din romanul amintit nu are nimic în comun cu imaginaţia infantilo-suprarealistă – dar deloc naivă – a Dorei din textele Simonei. Într-adevăr, cei doi – Momo şi Dora – aparţin a două lumi diferite, însă sunt susţinuţi de aceeaşi încărcare a dramei prin lipsa reperelor identitare. Simona Toma creează un univers în miniatură (Carmen Neacşu), folosindu-se de arhetipul matrioşcăi (AG Secară) şi de introspecţii, reuşind astfel să te sensibilizeze (Ana Maria Panagatos). Mici poeme în proză, spune Anca Şerban Gaiu. Andrei Velea admite că textele sunt scrise cu talent, dar se întreabă dacă nu cumva subiectul şi modul de expunere nu se suprapune peste meritul autorului. Dilema lui Andrei se poate rezolva doar printr-o continuare a jurnalului, deoarece paginile citite îţi creează nevoia unei continuări; să facă parte dintr-o scriere de amploare (Victor Cilincă). Nimic mai adevărat. Simona a demonstrat de multe ori, pe multe subiecte, că se descurcă foarte bine în proză pe spaţii mici, înguste; noi aşteptăm curioşi momentul apariţiei în viaţa ei a provocării textelor de lungă întindere unde-şi poate demonstra anduranţa, spiritul de observaţie şi forţa construcţiei. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe Andrei Velea. A consemnat Octavian Miclescu

Folclor marinăresc de apă dulce

Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută o altă povestire marinărească. De această dată, a fost observat un alt suflu în relatarea faptelor care au un miez de adevăr în aceste povestiri, pe care autorul, navigator tras la mal prin pensionare, le scrie și le adună într-un volum.

Paul Budeanu: “acțiunea e promițătoare; am înțeles din povestire că trebuie plătit un preț pentru fericire; mai trebuie detaliat momentul punctului culminant”.

Ion Avram: “este altfel, prin poveste, dar autorul rămâne tributar acelei maniere abundentă în detalii; finalul, care se vrea optimist, are un soi de naivitate; de această dată am observat că povestirea are cap și coadă.”

Stela Iorga:  “textul e nonparticipativ, îi lipsește emoția; autorul, până acum, a demonstrat că e bun pe crochiu, se vede potențialul textului, mai trebuie lucrat la nivel de personaje; pare convențional, există o reținere.”

Cristina Dobreanu: “are calitatea observației, dar nu slujește unei mize, are abilitatea scriitorului de proză.”

Octavian Miclescu: “povestea m-a surprins prin îndrăzneală, are potential, pentru că se pot face multe pornind de la ea; ar fi fost, poate, mai bine dacă ar fi încercat o relatare la persoana întîi.”

Adi Secară: “toate păcatele artistice vin din grabă; autorul, neavând răbdare, strică aspectul artistic al prozei; iau textele ca făcând parte din folclorului marinăresc; se poate reveni pe text.”

Carmen Neacșu a spus că a fost prinsă de poveste, dar ar fi vrut mai mult. Gelu Ghemiș a fost de părere că povestea începe bine însă pierde aderență pe parcurs continuând monoton.

                                                          A consemnat Simona Toma

P.S. Astăzi, la sediul Cotidianului “Viața Liberă”, pe la orele 18,00 trecute fix, pentru că nimeni nu s-a înscris, de bună voie și silită de situație, voi citi eu.