CRONICĂ DE CENACLU: Cărţi ale cenacliştilor la Festivalul "Axis Libri"

Victor Cilincă, Ion Zimbru, Mihail Gălăţanu şi a.g.secară au fost printre protagoniştii Festivalului Naţional al Cărţii "Axis Libri", lansându-şi cărţi noi, mai vechi sau chiar în pregătire… Victor Cilincă a venit în faţa eventualilor cititori cu un „Abecedar istoric gălăţean”, un manual total nonconformist de istorie locală, aflat la prima ediţie… tipărită, cealaltă ediţie, princeps, sic, fiind electronică! Un sumar mai mult decât atractiv, care poate fi folosit chiar şi de către agenţiile turistice pentru a face din Galaţi o atracţie. Gândiţi-vă că pe aici, pe la Galaţi, a trecut chiar Dracula, brandul neoficial al României… Desigur, doar în romanul lui Stoker, dar, nu-i aşa, fără literatură şi mit, legendă, unde ar mai fi realitatea? Aşadar, o istorie a Galaţiului spusă ca „o poveste, însă adevărată, istorisită adolescenţilor, ca s-o spună şi ei părinţilor şi bunicilor lor, prea ocupaţi cu alte treburi”… Ion Zimbru a venit cu amintirile sale lirice din „podul Palmei”, cartea întâi, „Linia vieţii” şi cartea a doua, „Linia iubirii”. Un poet despre care Theodor Parapiru scrie în prefaţă: „Pentru Ion Zimbru, Poezia este „modus essendi” (mod de a fi), „modus vivendi” (mod de a trăi), „modus operandi” (mod de a acţiona) (…) În împărăţia Poeziei, Ion Zimbru este acasă.” Mihail Gălăţanu a venit cu „Ultimul Karamazov”, care a fost prezentat în această pagină chiar de către a.g.secară, căruia i-a fost publicată (şi lansată în premieră naţională la ediţia Festivalului "Axis Libri") o nouă carte de poezie, după aproape trei ani, carte apărută la Eikon: „Henric al 8-lea, pardon al infinitălea, deoarece optul a căzut şi muzele decapitate”… În pofida titlului, erotismul generos predomină, deşi nu gratuit, ci, aşa cum observa Elena Parapiru, referindu-se la o altă carte a poetului, „generozitatea lui a.g.s., ca şi a lui Holden” (al lui Salinger, din „The Catcher in the Rye”!) „nu are nevoie de altă raţiune în afara tristeţii de a nu putea fi mai mult, pentru tot. Deşi ei sunt (im)perfecţi precum imaginaţia.” Scris de Noduri & Semne

Mihail Gălăţanu, pe scena Axis Libri

Lunaticii.Semnul şarpelui

Motto:

“Ţin’te bine, stăpîne,

C-am să te duc s-atingi

Soarele cu picioarele

Luna cu mîna”

- din folclorul românesc -

Ei păşesc pe lună

mergînd întorşi/cu capul în jos

încît îşi faca răni adînci

lovindu-se de munţi pămînteni

Îşi trec mîinile pe feţe

ca prin ape transparente, iluzorii

ca-n vis îşi întind

picioare de paianjen în ape lunare

chipul lor e privit prin ceaţă

ca prin geosinclinale de ceaţă

ca prin nori de albeaţă

ca prin gogoaşa unui vierme de mătasă

ce îşi spun nu se aude

doar mişcarea calmă a maxilarului

insinuiază sunete, articulaţii

între materie şi materie

pe cuburi onirice scriu cifrele de la 1 la 6

1,2,3,4,5,6,

fiecare număr pe cîte o faţă

şi le aruncă rîzînd prin

mînecile sperietoarelor din cîmpuri cu popuşoi

chicotesc şi rîsul nu răzbate

parcă stau în spatele unui geam pe care

se scurg ploi de echinocţiu

sărutul lor are gust

de zărzăre-n chisăliţă

ei merg şi ţin într-un borcan

şarpele edenului conservat în formol

şi-ntr-un pahar o proteză de înger

şi arşicele negre, rotunjite la colţuri

de la un joc încă neinventat

se micşorează şi cresc – pe sfert ori pe jumătate

după primul sau ultimul pătrar

ei ţin ochii închişi, cu inima porto-franco

braţele perfect-înainte întinse, paralel cu tălpile

merg pe fuioare crăieşti de mătrăgună

şi rîd, rîd,

dezvelindu-şi dinţi divergenţi, orbitori

*

Ei păşesc pe lună

mergînd întorşi

cantr-o lentilă concavă dis-

-proporţionaţi sînt subţiri ca un şir-fără-şir

ductili deşiraţi şi limatici

aproape freatici undimensionali ca firul de păr

feţele li se alungesc devenind

singurul lor trup

mîinile filiforme cu palme imens lăţite

apoi dispar în oglinzile parabolice ale focului

albi cu privirea

sumeasă-n pupile

*

Ei intră şi ies prin oglinzi

trîntind uşi metafizice

parcă sînt din sticlă incolori transparenţi

întind mîinile şi mîinile lor trec prin lucruri

le străbat fără vătămare apoi

lucrurile îi traversează într-o imponderabilitate interioară - plasmatici –

prin ei se vede ca printr-o apă verzuie

dincolo

clătinată de roze eoliene

ca nişte pelicule superficiale de molecule

pe buza paharelor.

Prin ei se vede – ca la radiografii –

echinocţiul de iarnă

mîinile cucutei clătinînd steaua

în somnul ospiciului

buza despicată a albiilor

iarba murdărită de vacsul cazon

petroleumul ierbilor negre ale subpămînturilor

congestia pulmonară a puberilor tuberculoşi

semiluna cosind cîmpul învineţit al nopţii

ei sînt ca stînjeneii pîlcuind

pubisul mireselor moarte

ca podurile peste eufraturi atmosferice

în vacuum

reţele de alveole aeriene

sparte-n cristalele de heroină ale zăpezii

Oglinzile au o mişcare de rotaţie – imperceptibilă -

în jurul propriei axe

Prin oglinzi cad ploi

horizontale cu plumb

în alveolele bolnavilor de saturnism

Oglinzile – de Veneţia, de Lueţia, de Poeţia

Sînt monumente funerare

în care ei îşi îngroapă spectrul.

Naşterea lor este din oglinzi, nicidecum

Prin femei

Trăiesc în triburi de raze paralele

şi echidistante.

Ei sînt luetici – cu totul luetici –

aluetici aluetici

“alouette alouette

je te plumerais”

Mercurul este hrana lor principală

iar beţia- de fosfor. Femeile lor

sînt fotonii cu care se împreunează

efemeridic. Semn al însoţirii lor,

pe buze – alouette, gentille alouette

le apare un lizereu saturnian

ca un şarpe cenuşiu, metalic.

În festinurile lor, cu un ritual macabru

îl prăjesc pe piticul cinabru.

(Je te plumerais le bec, je te plumerais la tete.)

Sînt nebuni după hidrargirum

şi îşi dăruiesc lămpi cu cuarţ drept flori

într-un cîmp de ultra-violete.

Aluete, aluete...

Aerul lor este mercuric, respiră

Prin amorse fulminat de mercur

Barbarii bahici cultivă beţia de fosfor.

Femeile lor sînt fotonii, efemeride.

Semn al însoţirii lor, pe buze

Le apare un lizereu saturnian, semn de şarpe

cenuşiu, metalic.

*

- Visage –

Rimbaud îşi atinge faţa

şi rosteşte distinct:”visage”.

Pound îşi pipăie chipul

şi spune “face”.

Îmi duc mîna la faţă

şi spun “faţă”.

Rimbaud, privind în oglindă,

îşi jupuie masca funerară/ de hidrargirum

îşi scoate masca şi este altcineva.

Nu este Rimbaud, este El. C’est Lui.

(Miroir, Miroir).

Pound dezlipeşte de pe sticlă

faţa lui inventată de altcineva

• ca o peliculă de prins muşte/lipită

pe oglindă/dulce-libidinoasă

şi nefiind Pound, este El. E Rimbaud. It’s Him. Îmi răzui faţa ca o mască de var, ca un abţibild pe oglindă şi, rămînînd fără faţă, capul meu devine de nerecunoscut. Nu mai sînt eu, sînt El. (Oglindă, oglindă).

Visage, face, Lui, Moi, Him.

Miroir. Oglindă.

*

am băut cucută

dintr-un cîmp de dor

doamne mă ajută

nu cumva să mor

şi de-atunci bat toaca-n

lemn de mînăstire

mireasa-mi mînătarca

m-a ales drept mire

văd buciume negre

buciumînd din cer

iarna ca o zeghe

peste oi şi-oier

oile-s a mele turme

grase de nori mişcători

drumul se mulge de urme

unde calc rămîn cocori

cenuşie-i lunca

nunta-i neîncepută

şi mă plînge junca

de-am băut cucută

şi totul mi/s-a-nvăluit

într-un văl de snoavă/şi de mit

zilei îi spun noapte

noapte/îi spun zi

sigur este poate

că nu sînt a fi

şi mi se arată/într-un cîmp minat

despre-o vînătoare/fără de vînat

am băut cucută

doamne mă ajută!

de Mihail Gălăţanu

The winner takes nothing 2

- interviu cu Mihail Gălăţanu

- de Nicoleta Onofrei

foto Nicoleta Onofrei

1.Aveţi o poezie care se numeşte Nu voi muri din cauza morţii mele, este liricul pentru dumneavoastră un strigăt al vieţii, o expresie a senzaţiei morţii din cauza vieţii?

Nu e un strigăt, e urlet. E poemul meu emblematic. Sigur, mai sunt şi altele, din diferite vîrste: LUNATECII, NICULINĂ, CASA DE NEBUNI AI AMORULUI, DESPRE CUM VOI FI MÂNTUIT, SPITALUL INIMII DE MAMĂ, PĂRUL MIRESEI, MIREASA TUTUROR, COLIER DE DEGETE etc. Pînă la urmă, viaţa ne omoară, nu moartea. Moartea nu are nici o putere asupra noastră. Asupra mea, nici atât: mă apăr, în faţa ei, cu Dumnezeul meu cel veşnic viu. Care a învins moartea şi pe diavol a surpat – şi a dat viaţă lumii Sale.

2.Care este condiţia sine qua non a scrierii artistice, continuând palierul primei întrebări?

Scrisul nu e altceva decât o secreţie. O sudoare. O spermă. Un sânge. O lacrimă. Scrisul nu e scris, e o defecare. O urină fierbinte, lângă care şezum şi plânsem. O rugăciune disperată. O tăiere a venelor. O sinucidere. O ruină a Paradisului.

3.Aţi avut, aveţi un mentor?

Da. Mentorul meu a fost Alex. Ştefănescu. Dacă, însă, vrei să mă întrebi de maestrul meu, căruia eu îi spun „îndrumător pe cale”, apoi acela este Dimitrie Lupu, pe care îl şi cunoşti.

4.Cât de mult contează existenţa unui mentor în formarea unui scriitor?

Uriaş. Şi nu doar în devenirea unui scriitor. În viaţă. El are (aproape) drept de viaţă şi de moarte asupra ta. Nu este maestru acela în mâinile căruia nu eşti gata/de acord să îţi pui viaţa în mâinile lui. În toate înţelesurile. Tu eşti produsul lui. El e copacul, în sens yoghin, iar tu fructele.
Tu, Nicoleta, ai un maestru? Asta ar trebui să fie întrebarea ta de fiecare zi.
Maestrul relativ este pe pămînt.
Maestrul Absolut, numai în cer. Iisus Christos. Maestrul de pe pământ este numai reflectarea celui ceresc. El e important pentru că îţi arată HIC ET NUNC, în carne şi oase, condiţia omenească şi cea supraumană, ÎN ACELAŞI TIMP.
Îţi arată cum trece zeul prin carne.
Eu sunt soarele tuturor celor care mă iubesc.
Nu vrei să mă laşi să fiu ucenicul tău?
Nu ai putea tu să fii maestrul meu? Asta e întrebarea care pluteşte pe buzele mele.

5.Aţi frecventat cenaclul, sau cenacluri, de ce aţi simţit nevoia asta, dacă a fost vorba de nevoie?

Da. E esenţial cenaclul. Eu îl înţeleg în sensul primar. Iau lucrurile proprii. Cenaclul este cenaclum. Adunarea fundamentală. CINA CEA DE TAINĂ. Un lucru sacru. Obiectivarea. Supunerea la judecată. Comunitatea şi comuniunea.

6.Credeţi că poate fi vorba în literatură de sintagma: „victoria aparţine celor cu mentalitate de învingător”?

Într-un fel, e valabilă. Cel puţin pe jumătate. Actul de a scrie este actul învingătorului. Şi trăirea. În trăire, poate, să zicem, că s-ar întâmpla să ieşi învins. Din scris nu poţi ieşi decît învingător. E singurul triumf cu putinţă. Singura victorie. Pentru că este biruinţă asupra ta însuţi.
Mai este şi un altfel de victorie. Cea prin intermediari. Nu poţi fi victorios de unul singur. Singur, omul este un învins garantat. Eu, Mihail Gălăţanu, sunt nu un învingător, ci însuşi Învingătorul. Cel Absolut. Singurul. Unic. Fiindcă nu înving prin mine. Eu înving prin Iisus Christos. Eu înving prin Dumnezeul meu, numai prin Dumnezeul meu- şi aceasta este mărturisirea mea - pe veci – de credinţă, crezul, încredinţarea, spovedania şi confesiunea mea, în acelaşi timp. „Dumnezeu este Domnul – şi el ni s-a arătat nouă”: aceasta este sentinţa mea, cu care voi merge în mînă şi după moarte, o voi arăta lumii întregi şi dumnezeului meu, deopotrivă. Cu aceasta mă voi apăra în faţa judecăţii de apoi. Şi mai am un instrument: cartea mea, pe care am scris – şi aşa am semnat-o, cu litere de foc înroşit („Burta înstelată”): „robul lui Dumnezeu, Mihail”. Am să spun: - Doamne, adu-Ţi aminte că am mărturisit întregii lumi despre Tine.
Prin mine, sunt cel mai lamentabil învins. Cel din urmă. Cel din turmă.
Vai de bieţii nătângi care vor să învingă prin ei înşişi. Mi-e o mare milă de Alicsandru Machedon.
O mare milă mă leagă de Preşedintele Sattelor Unite.

7.Ce părere aveţi despre literatura care se face azi?

Literatura nu se face azi. Nici ieri. Nici mâine. Literatura este eternă. Indestructibilă. Inestricabilă. Nemuritoare. Este parte a Artei, care, la rândul ei, este parte a lui Dumnezeu, fără îndoială. Care se lasă, astfel, cunoaşterii noastre.

8.Care este cea mai mare temere a dumneavoastră ca scriitor?

Că nu voi fi Khayyam, care e citit şi acum, la o mie de ani după. Tu vei mai fi citită peste o mie de ani? Dar peste zece mii?

9.Care ar fi motivul pentru care un scriitor ar renunţa la scris?

Nici unul.