Cronică de cenaclu: Punct de "vedere" în lumea lui Pikachu

Mereu surprinzător și proaspăt, scriitorul (și criticul) Adrian George Secară a citit, la întâlnirea de vinerea trecută, atât poezie, cât și proză scurtă, ca să nu lase în neîmplinire așteptările vreunui coleg. Cu o imaginație care, de multe ori, îl pune la încercare pe cititor, generos în detalii (nu neapărat tehnice), erudit, autorul și-a (re)câștigat publicul cu o selecție de poeme de inspirație religioasă, o povestire care îi poartă pe pokemonii de astăzi în lumea secolului al XXII-lea, cu titlul "Desene pe pereți", și o proză scurtă fermecătoare de dragoste, cu accente noir, intitulată "Trăind în ochii ei".

Victor Cilincă: "Fermecător ca și în roman. Are cursivitate și un fel de eleganță franțuzească. În ambele povestiri "strălucește" absența dialogului, dar nu deranjează, pentru că are un umor blând, care te face să citești cu plăcere. Prima (n.r. - "Desene pe pereți") este o distopie tandră. O lume plină de pokemoni și camere goale, multă poezie, metaforă. Numai cineva care trăiește în preajma copiilor poate să scrie așa ceva. În a doua (n.r. - "Trăind în ochii ei"), povestea de dragoste e absolut colosală.
Ioan Gh. Tofan: "În poezii și în prima proză am identificat multe elemente autobiografice. M-a încântat asocierea cu Galațiul și mă bucur că este un iubitor al orașului. Mi-a plăcut și umorul din a doua proză, îmi aduce aminte de clasicii cinematografiei americane și de filmele polițiste".
Leonard Matei: "Îmi place cum se joacă în proza scurtă, întoarce foaia. Seamănă puțin cu poezia, în partea a doua. E interesant cum literatura continuă viața și invers.
Cristina Dobreanu: "Poeziile mi-au plăcut mai mult decât ce am mai citit eu de la A.G. Secară. Mai autentice, mai simple, au un alt aer!".
Simona Toma: "A doua proză este superbă. Remarc abundența detaliilor. Uneori pot deveni obositoare, dar acum nu! Acesta este stilul lui A.G. Secară. Își încarcă rezervorul stiloului cu detalii din viața reală, din filme, din lecturi. Se vede că are o mână exersată, are școală, știe să construiască".
Ion Vasilescu: "După această lectură am prins și eu curaj să scriu. Apreciez încercările, trăirile împărtășite. Se vede că poate avansa, este un drum deschis. Cei din generația mea nu au referințe în lumea Pokemon".

Astazi ne vom reîntâlni, ca de obicei, de la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viața liberă", pentru a-l asculta, cu proză scurtă, pe Iulian Mardar.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: După mine a fost din nou luni

Poeziile prezentate vineri la cenaclu, texte scrise de Ana Maria Panagatos, au cucerit prin sensibilitate și cumințenie estetică. Proaspete, ca de sfârșit de vară, au suscitat discuții în care receptarea lor a variat între „naive” și „profunde”. Cine s-a așteptat să fie șocat de versuri, a fost dezamăgit. Cine a crezut că poezia de stare nu poate surprinde, a fost, iarăși, dezamăgit. Dar cu toții ne-am bucurat de versuri și de polemicile constructive dimprejurul lor.

Poemele au fost ca un balsam pentru sufletul meu. Sunt poezii de stare extrem de reușite, de fluente. Există multă transfigurare. (Anca Șerban Gaiu)
Cea cu ciripitul păsărilor e o naivitate. În rest mi-au plăcut. (Ioan Gh. Tofan)
Mi se par bune și a fost o surpriză. Sensibilitate și bun simț. Dă rotunjime textelor. La construcție parcă lipsește o anumită experiență. (Cristina Dobreanu)
M-a plăcut foarte mult. Sunt împărțite în două. Profunde. (Carmen Neacșu)
În afară de muzică, te poate duce cu gândul la o repetiție inefabilă, fără sfârșit. Ana scrie pur și simplu, e ceva de care ne tot îndepărtăm. Lasă lucrurile să se întâmple și apare, pe alocuri, o poezie nemaipomenită. E mai aproape de felul în care simt eu poezia. (Tudor Neacșu)
Mă aștept să fiu șocat. Prima poezie e completă. Ultima m-a surprins prin idei. În rest, nu prea m-a prins. Am mai găsit câteva versuri. (Iulian Mardar)
Mi-au plăcut. Un poem începe excelent, dar apoi cade în banal. Are imagini foarte inspirate, îmbinate pe alocuri cu momente mai puțin fericite. Are har și multe sună bine. Sunt anumite pasaje leneșe. (Adi Secară)
Răzbește un senin pe care nu l-am mai întâlnit de mult în poezie. De asta folosește și expresii mai tocite. Scapă expresii facile în poeziile atent structurate altminteri. (Marius Grama)
 
Vineri, 31 august, orele 18, sediul „Viața liberă”, ne va citi Adi Secară.
Andrei Velea

CRONICĂ DE CENACLU: Cărţi ale cenacliştilor la Festivalul "Axis Libri"

Victor Cilincă, Ion Zimbru, Mihail Gălăţanu şi a.g.secară au fost printre protagoniştii Festivalului Naţional al Cărţii "Axis Libri", lansându-şi cărţi noi, mai vechi sau chiar în pregătire… Victor Cilincă a venit în faţa eventualilor cititori cu un „Abecedar istoric gălăţean”, un manual total nonconformist de istorie locală, aflat la prima ediţie… tipărită, cealaltă ediţie, princeps, sic, fiind electronică! Un sumar mai mult decât atractiv, care poate fi folosit chiar şi de către agenţiile turistice pentru a face din Galaţi o atracţie. Gândiţi-vă că pe aici, pe la Galaţi, a trecut chiar Dracula, brandul neoficial al României… Desigur, doar în romanul lui Stoker, dar, nu-i aşa, fără literatură şi mit, legendă, unde ar mai fi realitatea? Aşadar, o istorie a Galaţiului spusă ca „o poveste, însă adevărată, istorisită adolescenţilor, ca s-o spună şi ei părinţilor şi bunicilor lor, prea ocupaţi cu alte treburi”… Ion Zimbru a venit cu amintirile sale lirice din „podul Palmei”, cartea întâi, „Linia vieţii” şi cartea a doua, „Linia iubirii”. Un poet despre care Theodor Parapiru scrie în prefaţă: „Pentru Ion Zimbru, Poezia este „modus essendi” (mod de a fi), „modus vivendi” (mod de a trăi), „modus operandi” (mod de a acţiona) (…) În împărăţia Poeziei, Ion Zimbru este acasă.” Mihail Gălăţanu a venit cu „Ultimul Karamazov”, care a fost prezentat în această pagină chiar de către a.g.secară, căruia i-a fost publicată (şi lansată în premieră naţională la ediţia Festivalului "Axis Libri") o nouă carte de poezie, după aproape trei ani, carte apărută la Eikon: „Henric al 8-lea, pardon al infinitălea, deoarece optul a căzut şi muzele decapitate”… În pofida titlului, erotismul generos predomină, deşi nu gratuit, ci, aşa cum observa Elena Parapiru, referindu-se la o altă carte a poetului, „generozitatea lui a.g.s., ca şi a lui Holden” (al lui Salinger, din „The Catcher in the Rye”!) „nu are nevoie de altă raţiune în afara tristeţii de a nu putea fi mai mult, pentru tot. Deşi ei sunt (im)perfecţi precum imaginaţia.” Scris de Noduri & Semne

CRONICĂ DE CENACLU: Amanţii din noi

Vinerea trecută, A. G. Secară ne-a citit o piesă de teatru într-un singur act, luându-ne prin suprindere cu trecerea de la lirismul cu care eram obişnuiţi, la un dramatism fără perdea. Stela Iorga e de părere că textul reprezintă un exerciţiu pseudo-teatral vioi, inteligent, dar futil, deoarece îi lipseşte un fundament, iar autorul ratează ţinta. Nu identifică tipologii noi, crede că textul nu are o finalitate şi face, în final, o trimitere la comedia „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee. Simona Toma consideră că replicile se succed mult prea rapid şi că uneori nu potenţează textul, precum şi faptul că nu există tensiune. Piesa prezintă doar o situaţie, fiind plată şi lipsită de o enigmă. Andrei Velea apreciază textul ca fiind cursiv, subtil, bine filtrat de către autor, cu personaje interesante, plin de umor, care prinde cititorul. El face o mică observaţie asupra replicilor prea scurte, care ar trebui modificate şi cataloghează piesa ca fiind o interpretare atât naivă, cât şi ironică a unei realităţi, şi anume căsnicia. Cristina Dobreanu observă un flux de replici în acelaşi stil, personajele neavând note distinctive. Anca Şerban-Gaiu remarcă un text spumos, foarte reuşit, presărat cu uşoare ironii şi subtilităţi - o radiografie comică a societăţii, care are ca scop destinderea cititorului/ spectatorului. Octavian Miclescu îl situează pe A. G. Secară între Plăeşu şi Woody Allen. Replicile au un tempo, există cursivitate şi umor, însă finalul nu este potrivit. Gabriel Ghimpu consideră că piesa de teatru propusă nu are un tâlc. Tudor Neacşu adaugă faptul ca există un ritm şi că jocul replicilor puternice te ţine conectat. N.A.: Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Gelu Ghemiş. A consemnat Sabina Daniela Penciu.

CRONICĂ DE CENACLU: Buchetierul de peste stradă

Vinerea trecută, Octavian Miclescu ne-a citit două fragmente din „microromanul” său aflat în lucru, „Vânzătorul de margarete”. Avându-i pe The Doors în fundal, Andrei Velea a preluat iniţiativa, fiind de părere că textul este foarte bine realizat, existând multe subtilităţi, autorul apelând la un ton peiorativ şi axându-se atât pe psihologia personajului, cât şi pe aspectul cotidian. El observă caracterul minuţios al autorului, ce dă o notă descriptivă textului. Carmen Neacşu consideră că titlul este unul inspirat, apreciind, de asemenea, şi meticulozitatea cu care lucrează scriitorul. Stela Iorga identifică un stil literar, caracterizat printr-o demarare într-o lentoare condusă. Este captivată de comparaţiile cu iz erotic, ce conturează o scriitură curată, întrepătrunsă de cadenţă. Simona Toma observă neconcordanţe la nivel logic pe parcursul textului, în replici, adăugând că acesta este prea explicit şi că pasajele tehnice pot fi evitate prin dialog. Gh. Tofan are o atitudine apreciativă vizavi de text, dar consideră că pasajele în limba engleză ar trebui traduse. Cristina Dobreanu crede că abudenţa timpului trecut este defavorabilă textului, fiind de părere că timpurile trebuie să varieze. Dinamica interioară i se pare plată, textul devenind monocord; ea remarcă absenţa unui stil şi a notei patologice, ceea ce induce senzaţia de scriere mecanică. Unele observaţii i se par facile. A. G. Secară conchide seara, spunând că textul stârneşte curiozitatea şi că l-a dus cu gândul la „Noul roman francez”, dezvoltat de Alain Robbe-Grillet. Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Adi G. Secară. A consemnat Sabina-Daniela Penciu

Cui i-e frică de Secară, A. G. Secară?

    

     În şedinţa trecută de cenaclu, criticul şi scriitorul A. G. Secară, a prezentat un eseu „despre cum se scrie proză scurtă” – un omagiu adus scriitorului Dimitrie Lupu, ajuns la onorabila vârstă de 70 de ani –, o critică de întâmpinare a cărţii lui Augustin Cupşa, „Marile bucurii şi marile tristeţi” (Ed. Trei, Bucureşti, 2013) şi o proză proprie. Textele prezentate aparţin stilului consacrat al lui A. G. Secară, cu tendinţa de a deschide prea multe paranteze în textele critice, încercând să surprindă cât mai multe detalii, aglomerând astfel textul cu referinţe critice şi note; iar schiţa prezentată este bine condusă însă finalul apare brusc, asemeni unei tăieturi de sabie japoneză. (Simona Toma)

     Marius Grama este de părere că autorul foloseşte bine tehnicile criticii literare, iar Victor Cilincă susţine faptul că textele critice se apropie mai mult de eseu, cu pasaje foarte lungi, cu un oarecare verbalism, lăsându-se la un moment dat furat de literatură. În schiţă – continuă Victor Cilincă – nu este deranjant, foloseşte secvenţe mici, agreabile, cu un umor fin, englezesc.

     Textele critice sunt scrise dintr-un prea plin al bucuriei de a scrie, căzând astfel în păcatul de a solicita atenţia în mai multe direcţii, iar cheia pentru a descifra textele criticate este uneori greu de găsit, observă Stela Iorga, care îi recomandă criticului AG Secară să fie mai tehnic, mai pedagogic.
Nicoleta Onofrei spune că autorul are sensibilitatea textului şi poate ajunge cu uşurinţă la esenţa acestuia, însă din dorinţa de a o expune cât mai bine, cât mai complet, deschide multe paranteze în textul critic şi face foarte multe trimiteri.

     Schiţa, e de părere Leonard Matei, este agreabilă prin absurdul redat şi prin lipsa de implicare a personajului principal, iar Carmen Neacşu este convinsă de faptul că scriitorul A.G. Secară s-a născut cu pixul în mână, fapt de care nu s-a îndoit nimeni.

Octavian Miclescu

„Copilul din noi”, despre dragoste şi alţi demoni în maniera lui A.G. Secară

          La ședința trecută am avut parte de o surpriză: Copilul din noi, dramaturgie, A. G. Secară; o piesă de teatru care „seamănă cu cele ale lui Mihail Sebastian prin discursul fin şi elegant, o piesă de teatru bine condusă, însă, spre deosebire de teatrul lui Sebastian, nu este profundă, e diluată şi fără nerv” (Andrei Velea). 

          Nu i-aş reproşa lipsa de tensiune, intervine Victor Cilincă, pentru că recuperează în partea a doua a piesei printr-un joc care se aşază frumos, cu umor englezesc şi cu absurdul care vine să salveze textul. L-aş asemăna mai mult cu Mirodan decât cu Sebastian.

          Situaţiile prezente în Copilul din noi sunt plauzibile, deşi pe alocuri dialogul pare a fi puţin forţat, nu plictiseşte, completează Nicoleta Onofrei.

          Cristina Dobreanu îi replică faptul că povestea este fabricată, textul e uşurel, dându-i astfel senzaţia că autorul nu se implică în ceea ce scrie şi că scrie de dragul de a scrie teatru, iar în opinia sa o piesă de teatru trebuie să aibă o valoare intrinsecă, fără a mai depinde de toanele actorilor şi ale regizorului.

          În viziunea Stelei Iorga, Copilul din noi conţine lucruri reale, trunchiul piesei învârtindu-se în jurul iubirii şi având totodată, în plan secund, o demolare a existenţei lui Dumnezeu într-un mod decent, frumos, adus din condei. Autorul ne vorbeşte despre o iubire clinică, însă nu reuşeşte să tensioneze dialogul din punct de vedere psihologic, implicându-se cu precădere asupra personajului masculin, în timp ce personajul feminin este neglijat, ajungându-se astfel la o lipsă de susţinere dramatică, ne-a mai mărturisit Stela Iorga.

          Această propunere a lui A. G. Secară, de a lua un personaj din lumea de dincolo pentru a-l aduce printre cei vii, îi aminteşte Ancăi Şerban Gaiu de Minunatele oase, romanul lui Alice Sebold, însă nu o convinge pe deplin, deoarece consideră că textul nu îi vine autorului dintr-o intuiţie artistică şi nu ar strica s-o exprime prin proză.

          O văd jucată, spune Marius Grama. Piesa are un dialog iute, scris inteligent. Nu poţi spune că nu e un text complet.

          În timp ce Fănica Dumitrache ne explică despre încercarea personajului feminin, Alice, de a evada din lumea realului şi de a căuta fericirea ce ţine de fantastic în detrimentul fericii pe care o avea la îndemână, Simona Toma îl urecheşte, pe bună dreptate, pe autor pentru fragmentele în care personajele doar îşi dau replici fără o altă încărcătură psihologică, emoţională. Da, din punct de vedere emoţional, personajele par a fi inerte, doream să îi spun şi eu autorului, însă, în ciuda faptului că se apropia ora de culcare pentru copiii din noi, m-am rezumat să admir discuţiile înflăcărate de pe marginea frumosului text prezentat de A.G. Secară, un autor care demonstrează faptul că are de unde porni spre o dramaturgie elegantă, palpitantă, cu nerv.

          Acestea fiind spuse, vă aşteptăm vineri, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Fănica Dumitrache.

Octavian Miclescu

Qu’est que nous avons prepare pour aujourd’hui ?

foto: a.g.secară

Gargoyle, de Nicoleta Onofrei, este, după cum se știe, volumul 15 al colecției c’ArtESENȚE-Poezie, pentru că s-a lansat vinerea trecută ca într-o mare sărbătoare în mansarda Centrului Cultural “Dunărea de Jos”. Ne-am adunat cu această ocazie, așa cum ne-am adunat și pe 4 octombrie la “Scrisoarea” lui  Ion Avram (a treia cArtESENȚĂ proză), având sentimentul (spun de mine) că facem cu aceeași căldură același lucru, dar altfel.

Florina Zaharia ne-a prezentat autorul și cele alte două apariții ce vor încheia anul, așa am aflat că în noiembrie proza este semnată de Octavian Miclescu și că  în decembrie, la poezie, semnează un coleg al anilor ’90 din cenaclul Noduri și Semne, Cristian Pavel (click pe Arhive aici!). Angela Ribinciuc a vorbit ca prietenă și colegă dorind să ne arate o “altă parte a Nicoletei”. A vorbit frumos despre ea și Stela Iorga, adică despre începuturi, despre victorițele Nicoletei și încrederea în destinul ei ca scriitor. A cântat Hippie- Florin Chiriac, omul care ne este alături de câte ori îl chemăm (vezi Pariul Pe Prietenie-București, Clubul de Lectură- U.S.R filiala Sud-Est, lansarea nr.2 din c’ArtESENȚA proză, Orgoliul lui Andrei Velea !), da, a cântat și o compoziție de-a sa, Metamorfoză, pentru că, a spus el, se apropie cumva de ritmurile Nicoletei. Tudor Șerban, grafician și membru în Gruparea Athanor care vine cu partea vizuală a proiectului, a vorbit despre artistul plastic Crenguța Macarie, realizatoarea instalației Gargoyle-ului. Pictorul Crenguța Macarie, cu o voce diafană, ne-a spus că a fost încântată să se întoarcă la sculptură, adică la începuturile sale artistice, pentru a realiza instalația. Nu, nu l-am uitat pe criticul a.g.secară care ne-a introdus între versurile Nicoletei făcând apel și la cultura cinematografică. Nicoleta, înconjurată de colegii jurnaliști, de mama ei, de prietenii ei și-ai Centrului, de elevii lui Vali Crăciun de la liceul L.M.K., de Petronela Buda care s-a manifestat meta-suprarealistico-actoricesc ; ei bine, Nicoleta a mulțumit și a citit. A fost bine.

“Și vom avea lumina iilor de pe sânii/ Mariilor/ Păsările ne vor ciuguli din palmă/ Sfârcurile ne vor fi turnuri/ Iar brațele ziduri/ Nu ne va durea nimic”. (Nicoleta Onofrei, Bine)

 

                                                                                       Simona Toma

 

P.S. Vineri, 1 noiembrie a.c., tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Anca Șerban-Gaiu.

Dicţionar de fleacuri şi nimicuri eterne

Ludic (cine-şi mai aminteşte de Marin Sorescu?), ironic (poate nu precum Kierkegaard), mereu îndrăgostit (ehei, Brumaru, Brumaru!), religios quasi metafizic (ultraexistenţialist?), Poetul Ion Zimbru ne reaminteşte că suntem contemporani cu unii oameni care transformă tot ce ating în poezie. Chiar şi satira ori critica socială!

Cele „cinci poeme de post” (după cum le descria succint autorul, cu bonomie moldovinească) prezentate în vinerea dinaintea Floriilor ( 6 aprilie ) confirmă acest miracol al zilelor noastre literare, primele două („Nu merg la judecata cea înaltă” şi „Şi cuiele de cruce sunt puţine”) stând sub semnul hotărârii de a nu se învăţa a muri vreodată…

Al treilea ( „Dicţionar de cuvinte rare”) se raportează la o călărire fantastică (şi în zori, şi pe-nserat, şi dincolo de timpuri), a tuturor cailor din lume pe pereţi… Al patrulea este un mic tratat şăgalnic, dar profund, oximoronic despre „Fleacuri şi nimicuri eterne”. Ultimul poem, fiind în săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti, se preaocupă de o „Lucrare de control la curăţenie”… Măcar câte un vers antologic în fiecare dintre textele care au purtat o pecete zimbriană inconfundabilă (stilistic care va să zică!), după cum au sugerat mulţi dintre iubitorii scrierilor lui I.Z. prezentaţi la cenaclu, această observaţie fiind făcută în fel şi chip, după cum urmează. Victor Cilincă: „Ion Zimbru călare pe un alt… Zimbru” (Mai exact: „Se pare că I.Z. se îndreaptă spre un alt I.Z., melancolic, filosofic…”). Ion Avram: „ La prima vedere, de fiecare dată I.Z. mi s-a părut un poet accesibil. Dar numai la prima vedere…” Radu Vartolomei: „La acelaşi nivel din totdeauna. Sunt atât de la fel, încât parcă au mai fost (prezentate la cenaclu)”. Cristina Bălan: „dacă data trecută reproşam aceeaşi linie literară, acum este o schimbare. Nu neapărat de evoluţie. Ironia se păstrează, dar simt o mutaţie sufletească.” Elenea Donea: „Unele texte mi-au plăcut mai mult”. Violeta Bobe, cu nonşalanţă, vorbeşte despre o voce îmbătrînită a Eului liric (din „Nu merg…”), schiţând câte o părere despre fiecare poem în parte, nemaiapucând să concluzioneze…Nicoleta Onofrei: „Sunt expresii la care aş fi renunţat. (…) Pare mai puternic…” F.Buzdugan: „Stil rafinat, aşezat.”

Preluând ideea lui V.Cilincă, unele versuri chiar merită a fi încrustrate în piatră: „o puzderie de nimic nou sub soare!”; „pedeapsa dumneavoastră nu-i uşoară: iubiţi un om care nu vrea să moară”. Mai reţinem o autentică declaraţie de amor: „La prima întâlnire te fac dicţionar/ şi caut toată noaptea cuvântul cel mai rar” şi o definiţie quasiinvoluntară (poate) a Poeziei: „numai fleacuri şterse mereu de târziu…”

Azi, 13 aprilie, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte poezie Tatiana Nona Ciofu.

a.g.secară

Saltul unui "Gimnast fără plămâni"

Pe 28 octombrie a avut loc o lansare de carte. De fapt poate chiar două sau trei, dar asta despre care este acest articol - a rupt lanţul obişnuitelor şi anostelor lansări de carte din Galaţi care pe lângă faptul că se desfăsoară într-un cadru prea oficial şi rece sunt presărate de oameni care parcă vorbesc fără vlagă şi atunci când se simte puţină animă e pentru că pornesc discursul prin a se lăuda pe sine sau fac diverse volute. Aşadar a fost debutul în volum al lui Andrei P. Velea cu cartea Gimnastul fără plămâni. Ora – cu schepsis – la 12 şi 12 minute şi era deja multă lume. Şi au continuat oamenii să vină la mansarda Centrului Cultural Dunărea de Jos şi dupa ora fixată. Imediat ne putem da seama că Andrei e un om cu lipici, dacă a reuşit să facă să pară locul neîncăpător. A început cu un exerciţiu de încalzire - cum a zis A.G. Secară, o introducere în atmosfera lumii autorului printr-o poveste în imagini, şi aici nu e vorba de imaginea metaforizată a versului ci un slideshow pe o muzică bine aleasă. Cartea a fost sprijinită pe mai multe paliere, pe lângă acel prim exerciţiu versurile au fost susţinute de vocea pătrunzătoare a actorului Aureliu Bâtcă care a reţinut atenţia celor prezenţi şi chiar dacă s-a mai încurcat a ştiut bine să-şi unduiască glasul şi ritmul.
Prezentarea cărţii au făcut-o oameni dragi lui Andrei, scriitorii şi prietenii A.G Secară, Octavian Miclescu, Marius Grama, maestrul său Constantin S. Dimofte şi domnul Nicolae Colceriu. Domnul Constantin Dimofte s-a arătat mândru de discipolul său, dar şi mândru că îl cunoaşte şi ca avut ocazia să îl aibă ca discipol. Prezentări degajate, în sensul că nimeni nu a încercat să pară altceva decât este, nu şi în sensul nodului în gât pentru că emoţii au fost desigur. Desfăşurarea s-a bucurat de o atmosferă caldă şi sinceră. Au vorbit cu suflet oameni cu suflet şi au fost câteva gânduri şi receptări echilibrate ale cărţii. Pe lângă invitaţii cu funcţie de prezentatori au mai vorbit scriitorii Stela Iorga, Ioan Toderiţă şi Ion Grosu.
Felicitări lui Andrei P. Velea pentru reuşita lansării, spor la scris în continuare şi multă trăire.

de Nicoleta Onofrei

Toamna bobocilor

Pe 6 octombrie la Casa Cuza Vodă a avut loc festivitatea de înmânare a carnetelor de scriitor ale gălăţenilor ce-şi încep din toamna asta cei trei ani de stagiatură. Din cei cinci boboci au fost prezenţi numai trei: A.G. Secară, Stela Iorga - membră a cenaclului Noduri şi Semne - şi Virgil Costiuc, Gheorghe Petcu şi Sanda Panait fiind absenţii.
Sanda Panait chiar dacă plecată din localitate a vrut să-şi felicite totuşi colegii iar în timpul mesei de după momentul de la muzeu l-a sunat pe preşedintele Uniunii Scriitorilor Galaţi-Brăila Corneliu Antoniu şi şi-a transmis urările prin intermediul acestuia.
Cu ocazia adunării, Corneliu Antoniu a măturisit ca Episcopia Buzăului a dat filialei Galaţi – Brăila o casă de odihnă, în Buzău, cu cinci camere, ce va putea fi folosită pentru câteva zile de către orice scriitor membru care va simţi nevoia de linişte, costurile cazării şi masa fiind asigurate de Uniunea Scriitorilor. Chiar dacă există această casă de vacanţă lipsesc insă altele. Nu există un sediu al filiale în Galaţi, şi nici un microbuz cu care s-ar putea face deplasările membrilor la diferite evenimente din afara localităţii.
S-au deschis la sfărşitul şedinţei discuţii despre iniţiativele care ar trebui luate, s-au propus proiecte în ceea ce privesc drepturile scriitorilor, cum ar trebui să se procedeze în situaţia în care de atâta timp se încearcă procurarea unui sediu şi nimeni nu ia atitudine, niciunii din edilii Galaţiului nu arată interes faţă de starea culturii gălăţene şi a celor care o fac. Plus că nu există o cooperare constantă între diferitele zone ale culturii. Teatrul Dramatic nu pune în scenă dramaturgi gălăţeni iar evenimentul acela din vară (Thalia VS. Eutherpe) cu care s-a încheiat stagiunea teatrului ar trebui să se repete, să nu se renunţe la el. Chiar directorul teatrului atunci îşi exprimase dorinţa şi nevoia unor astfel de acţiuni în care actorii să citească scriitorii gălăţeni, un soi de lecturi publice prin intermediul cărora actorii şi scriitori să interacţioneze, să se cunoască şi să aducă mai la vedere scriitura gălăţeană.
Evenimentul s-a prelungit cu discuţii, dezbateri la restaurantul Hotelului Sportivilor de pe aceeaşi stradă Cuza Vodă. Liantul dintre oameni a fost aici, pe lângă literatură, vinul care a încălzit atmosfera şi cred că s-a sărbătorit cum se cuvine intrarea noilor colegi în clasa scriitorilor cu legitimaţie. Simon Ajarescu, Corneliu Antoniu, Viorel Stefănescu, A. G. Secară, Victor Cilincă, Dimitrie Lupu, Ion Zimbru, Ion Avram au fost printre cei care au rămas până târziu la discuţii, până la ora închiderii restaurantului. Ăsta e semn că oamenii s-au simţit bine, ca între prieteni.

Nicoleta Onofrei