CRONICĂ DE CENACLU: Pilotarea maşinii de scris

“Aud o bolboroseală urmată imediat de zgomotul înspăimântător al unui sorb uriaş. Sunt convins că epava se va așeza comod pe patul moale de mâl. În timp, încet, încet, mâlul o va acoperi. Va zace aici pentru veşnicie poate. Apa e atât de adâncă la malul stâng, încât nu va încurca navigaţia cu nimic. Poate vor pune o geamandură de atenţionare, dar acum e ultima mea grijă. Fluviul a redevenit paralel cu cerul, dacă m-aş putea exprima aşa, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Inima îmi bate din ce în ce mai încet, redevenind la normal. Totul s-a întâmplat atât de rapid... Nu suntem singuri. În jurul nostru roiesc mai multe lotci care strâng marinarii naufragiaţi. Naufragiaţi pe Dunăre! Ajungem cu bărcile la malul stâng. Comandantul se uită în jur, îngrijorat, după echipaj. Ne spune tremurând (este doar într-un pulover) că un ofiţer mecanic în vârstă, aflat în cartul liber, trezit probabil din somn, ar fi sărit în apă, aşa cum era, numai în pijamale, şi i s-ar fi făcut rău. Suntem anunţaţi de pontonierul de la Ceatal Ismail, unde am fost duși cu bărcile, că o şalupă va sosi curând să-l ducă la spital. Cu ea va pleca şi o parte din echipajul navei scufundate.”( din "Naufragiați pe Dunăre", de I.Gh. Tofan) Prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută câteva fragmente din povestirea “Pantalonii lui Dorel”, care face parte din volumul “Viață de pilot”. Ei bine, redând mai sus un fir subţire dintr-o altă povestire din volum, poate că am încălcat o regulă nescrisă a cronicii, dar cred că am adus un alt ton, o altă voce a autorului, care pare să se apropie mai mult de cititor. S-a tot discutat în şedinţele trecute, chiar şi vineri, de tonul oficial ales în relatarea faptelor. Acum, când cartea a ieşit de sub tipar, nu mai e loc de schimbat în urma comentariilor pe text. Cititorul alege dacă o citește. Şi cum toţi am fost de părere că subiectul propus de autor este incitant, cu siguranţă nu va rămâne o carte necitită. Succes!

 Simona Toma
 P.S. Astăzi, pe la orele 18,00, la sediul Cotidianului “Viața liberă”, ne citeşte Andrei Velea un capitol din romanul la care lucrează.

CRONICĂ DE CENACLU: Amanţii din noi

Vinerea trecută, A. G. Secară ne-a citit o piesă de teatru într-un singur act, luându-ne prin suprindere cu trecerea de la lirismul cu care eram obişnuiţi, la un dramatism fără perdea. Stela Iorga e de părere că textul reprezintă un exerciţiu pseudo-teatral vioi, inteligent, dar futil, deoarece îi lipseşte un fundament, iar autorul ratează ţinta. Nu identifică tipologii noi, crede că textul nu are o finalitate şi face, în final, o trimitere la comedia „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee. Simona Toma consideră că replicile se succed mult prea rapid şi că uneori nu potenţează textul, precum şi faptul că nu există tensiune. Piesa prezintă doar o situaţie, fiind plată şi lipsită de o enigmă. Andrei Velea apreciază textul ca fiind cursiv, subtil, bine filtrat de către autor, cu personaje interesante, plin de umor, care prinde cititorul. El face o mică observaţie asupra replicilor prea scurte, care ar trebui modificate şi cataloghează piesa ca fiind o interpretare atât naivă, cât şi ironică a unei realităţi, şi anume căsnicia. Cristina Dobreanu observă un flux de replici în acelaşi stil, personajele neavând note distinctive. Anca Şerban-Gaiu remarcă un text spumos, foarte reuşit, presărat cu uşoare ironii şi subtilităţi - o radiografie comică a societăţii, care are ca scop destinderea cititorului/ spectatorului. Octavian Miclescu îl situează pe A. G. Secară între Plăeşu şi Woody Allen. Replicile au un tempo, există cursivitate şi umor, însă finalul nu este potrivit. Gabriel Ghimpu consideră că piesa de teatru propusă nu are un tâlc. Tudor Neacşu adaugă faptul ca există un ritm şi că jocul replicilor puternice te ţine conectat. N.A.: Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Gelu Ghemiş. A consemnat Sabina Daniela Penciu.

to do or not to do?

în dunga ploii-un arac/ jur-împrejur nici ceapa ciorii/ să mă strâmb la arac?!/ aș fi de râsul curcilor/ să mă rățoiesc la ploaie?!/ aș fi mai strâmb ca aracul/ cum stă el așa,/ exact în dunga ploii! (Gabriel Ghimpu)

Vinerea trecută, colegul nostru cu de toate, Gabriel Ghimpu ne-a citit în stil „de-a joaca” niște rânduri-rândurele, așa, ca de fiecare dată. Cum mai nou în literatura gălățeană ordinea se face cu pumnul, cei din ședința de cenaclu au fost împotriva modei folosind exprimări verbale și nu gestuale.

Marius Chiru: “are glume bine țintite, găsește mereu poanta, îl simt că vibrează în fiecare vers”.

Paul Budeanu: “o exprimare intereantă, nu înțeleg ce vrea să spună”.

Matei Leonard: “textele par a fi scrise în etape diferite, nu prea mă încurajează să citesc o astfel de poezie”.

Anca Șerban: “poezia lui e caracterizată din versurile sale, e zgomot prea mult”.

Sabina Penciu: “m-au deranjat neologismele, nu m-au prins textele, n-am înțeles unede-i miza”.

Laurențiu Pascal: “e altceva decât ce a adus până acum, acum încearcă un discurs, se folosește prea mult de clișee”.

Stela Iorga: “este anti-tot, autorul dă să scrie, dar n-o va face niciodată, nu-i dăruit să scrie, textele sale nu au cursivitate logică, nu are simț estetic”.

Ion Avram: “texte confecționate la repezeală, se plimbă între meditație și simțire într-un mod penibil”.

A.G.Secară: “e o căutare, un zbucium, o enigmă, dar totuși din cărți se nasc alte cărți, nu-i har, nu-i talent și nici multă muncă”.

Cristina Dobreanu: “ca versificație nu este rău, are muzicalitate, mai mult nu putem cere la nivel de versificație”.

                                                          A consemnat Simona Toma

P.S. Astăzi, de la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului “Viața Liberă”, ne va citi Anca Șerban Gaiu