Cronică de cenaclu: 90 de minute la cenaclu

„Instantaneu” se numește povestirea lui Cezar Amariei, adică povestirea pe care a ales să o citească în ședința de cenaclu de vinerea trecută. După lectura autorului, „instantaneu” părerile au început să curgă, aș zice eu, pe aceeași idee. Un debut bun, în cazul lui Cezar Amariei cu romanul „Zilele noastre mărunte”, Polirom, 2018, vine ca un termen de comparație la care se raportează cititorul atunci când scriitorul încearcă să lucreze la alte construcții literare. Mă gândesc la multe din ședințele cenaclului din trecut în care se tăiau săbiile în păreri contrare, de data aceasta nu s-a petrecut tocmai așa. Cuvântul central, care se plimba de la un coleg la altul, a fost „miza”. Are miză textul? N-are miză textul, așa s-a concluzionat. Marius Grama a zis că povestirea putea fi spusă, la o masă, oriunde, când cineva cu umor ar fi putut să relateze o întâmplare oarecare asemănătoare celei din text. Aici se face, a mai spus Marius Grama, distincția dintre o simplă povestire și literatură. Cei prezenți, cu mici excepții, au dorit mai mult de la povestire, de la autor, dar n-au uitat să rostească și reușitele. Că a prins multe într-un spațiu mic de desfășurare (ceea ce nu-i la îndemâna oricui), limbajul e savuros, are ritm, că e un exercițiu bun cu personaje credibile, că e talent, inteligență. Poate că nu-i întâmplător faptul că în acest sfârșit de săptămână am trecut prin Mizil, pentru că m-a făcut să recitesc cu mare plăcere „175 de minute la Mizil”, de Geo Bogza. Oare ce s-ar fi spus despre reportajul lui dacă l-ar fi citit în cenaclu. Are sau nu are miză? Poate că nu-i nevoie de miză mereu. Așa a spus și Cezar Amariei, îi dau și lui cuvântul aici, chiar dacă una din regulile cenaclului este aceea că autorul n-are dreptul să rostească nimic despre textul său.

Colegii care au mai cuvântat în discuții au fost: Andrei Velea, Adi Secară, Anca Șerban-Gaiu, Stela Iorga, Ioan Gh. Tofan, Nelu Păcuraru, Cristina Dobreanu, Carmen Neacșu, Ionuț Vasile, Iulian Mardar și Octavian Miclescu.

Astăzi ne citește Anca Șerban-Gaiu, tot la sediul cotidianului „Viața liberă”, ca în fiecare vineri, pe la orele 18 trecute fix. 

Simona Toma

Cronică de cenaclu: Sala voastră de așteptare, asta sunt eu

Sala de așteptare a gării CFR din Galați a fost prea mică pentru lectura publică de vinerea trecută. Organizată sub egida cenaclului, dar din inițiativa și sub bagheta poetei Simona Toma, întâlnirea, intitulată „Sala voastră de așteptare, asta sunt eu”, a strâns împreună, de 8 martie, opt poete și o cantautoare, Maria Magdalena Dănăilă. Printre flori, bomboane și admiratori, cele opt voci lirice care s-au auzit la microfon au fost: Alina Simona Dragomir, Carmen Neacșu, Ana Maria Panagatos, Luminița Potîrniche, Amalia Rodian, Anca Șerban Gaiu, Veronica Teodoru și Simona Toma. Aplauzele și râsetele au curs în valuri la fiecare întrerupere a difuzoarelor CFR, care anunțau, cu tonul specific, trenuri care veneau și plecau din gară. Seara s-a încheiat cu un concert folk în toată regula, Maria Magdalena Dănăilă a provocat audiența să cânte împreună cu ea, fapt care a strâns ciorchine la ușa micii săli de așteptare publicul de călători de la acea oră.

• Mareste imaginea
• Mareste imaginea
•  

Am fost sceptic în momentul în care Simona Toma mi-a spus că vrea să facă o seară de poezie în sala de așteptare de la etajul gării. O idee frumoasă, moartă în cazul unui capăt de linie, unde cei care vin sau pleacă nu au de ce să mai intre în acea încăpere, mi-am zis. Pe 8 martie, opt autoare de poezie și cântăreața Maria Magdalena Dănăilă m-au contrazis: în sală nu mai era loc pe scaune, se stătea și în picioare. Am intrat sceptic, am ieșit încântat pentru că a fost, pur și simplu, magic! (Cezar Amariei)

Interesant dialog al Spiritului liric feminin, al Vocilor, în special al Vocii Mariei Magdalena, cu Spiritul oricărei Gări de cale ferată (cu inserții ale unei alte voci feminine, a crainicului care tot anunța nemurirea poeților și Poeziei…. oricărei Anna Karenina); felicitări Simonei Toma pentru proiect și realizarea lui! (Adi Secară)

Într-o nu știu care țară, / într-o nu știu care gară, / sub o nu știu care zare, / într-o sală de-așteptare... ceea ce se anunța drept o lectură publică de 8 Martie s-a transformat într-un moment înălțător la care au contribuit opt dintre poetele zonei metropolitane Galați-Brăila, universala Maria Magdalena Dănăilă, dar și doamna dispecer a cărei voce (plăcută) a anunțat, din difuzoarele gării, trecerea trenurilor. Nu a fost sărbătorită doar feminitatea. Au fost onorate, deopotrivă, poezia, muzica, prietenia, bunul gust și armonia existenței în comuniune cu universul. Iar noi, ceilalți, am încercat să ne aducem contribuția cu aplauze, flori și ciocolată. Atât s-a putut! Ca-n gară! (Marius Grama)

Vineri, 15 martie, orele 18, sediul „Viața liberă”, ne va citi Cezar Amariei.

Andrei Velea

Stiloul în bandulieră, vă rog!

MiNa Maria

În ședința de cenaclu de vinerea trecută am avut parte de o surpriză. MiNa Maria, o tânără de clasa a XI-a, ne-a citit fragmente din cele trei volume ale unui roman al său în pregătire. Dintr-o prezentare succintă am aflat că mai are în computer încă zece romane terminate. Cei prezenți, probabil ca mine, s-au gândit la parcursul scrisului propriu așezându-se cumva în defensivă. Ce poți face? Să încurajezi pofta scrisului și, cu multă răbdare, mai apoi să vezi unde se ajunge? Ei bine, lectura a fost una din cele reușite ale cenaclului. Mai ales că ne-am amintit de unele momente trecute în istoria ședințelor în care cu greu ne-am putut ține în frâu râsul, plânsul sau stiloul în bandulieră.

Pe un spațiu restrâns nu poți reda tot ce se spune într-o ședință de două ore, relatarea e un pic seacă, dar așa cum e, iată ce a notat cronicarul!

Are dialoguri firești cu noțiuni de mișcare bine fixate, probabil că vor ieși multe cărți, captivant, o atmosferă filmică frumoasă, nimic nu-i forțat. (I. Avram) Umor, cursivitate fenomenală, nota zece pentru poveste, e documentată, are instinct. (V.Cilincă) Pune prea mare accent pe acțiune, în proză trebuie o balanță între acțiune și meditație, meditația dă profunzime scrisului. (A. Velea) Are ingrediente pentru a deveni un prozator, are atenție la detalii și poftă de scris. (Anca Șerban-Gaiu) Bun venit! Și-a făcut o intrare onorantă în cenaclu. Are imaginație, urmărește cursul unei povești, de dragul acțiunii se pierde substanța, mi-aș fi dorit mai multe detalii. (M. Grama) Stela Iorga a atras atenția că se folosește un limbaj cu stereotipii și că ar fi trebuit, adică se impunea ca până la această vârstă să fi parcurs prin lectură clasicii literaturii polițiste. Mihaela Brumar, artist plastic, îi este profesoară la Cercul de pictură de la Palatul Copiilor, dumneaei ne-a împărtășit faptul că autoarea e pasionată și de desen, pictură, de poezie (tânăra prozatoare are și un volum de poeme publicat anul acesta, care este ilustrat cu desenele sale). Prin prisma desenelor, ne-a mai spus că autoarea știe să construiască un personaj. Eu, cronicarul, mai adaug că știe să și scrie.

Astăzi, de la orele 18,00, ne va citi Marius Grama, tot la sediul Cotidianului „Viața Liberă”.

Simona Toma

Cenaclul merge mai departe

„în fiecare dimineață/ pisica/ lasă o dâră albicioasă/ pe parchetul cald/ mă îmbrac după/ chipul și asemănarea ta/ de la furtuna de aseară/ ni s-au amestecat dinții/ cămașa miroase/a transpirație de negri-/ negrii striviți  la metrou/ de tonele de bumbac”. (Anca Șerban-Gaiu)

Cenaclistul își îmbracă hainele de lectură. Cronica semnată de el a anunțat în ziar că azi citește în cenaclu. Își împrăștie textele cu cerneala de imprimantă încă umedă. De obicei ia autobuzul până la Parfumul Teilor, dacă-i frumos, merge pe jos. Ajunge în holul ziarului „Viața Liberă”. Ceasul de pe perete arată șase și cinci. Aprinde becuri, apasă toate întrerupătoarele. Împinge canapeaua mare din vinilin negru până la măsuța pe care stă lipit cu scotch anunțul cu fumatul interzis. Împinge și fotoliile. Se așază la măsuța tăcerii și își așteaptă colegii recitind textele în gând, cu intonație. Ceasul de pe perete a trecut de șase jumate. Nimic nu se mișcă, nimic nu pleacă, nimic nu vine, doar de pe strada Domnească, prin ușa închisă, se aude câte-un troleibuz. Cenaclistul știe că trebuie să înceapă ședința, așa cum scrie în fiecare cronică de vineri. Se ridică, împrăștie pe masă cele zece exemplare ale textului, își aranjează hainele, își drege vocea și începe să citească. Măsuța tăcerii îl ascultă, anunțul cu fumatul interzis se ascunde sub foi. Încheie lectura cu mulțumesc. Se așază și canapeaua din vinilin scoate un scârțâit. Apasă butonul pixului și un pocnet mic răsună în văzduhul holului. Începe să scrie, taie cuvinte, își scrie singur cronica. Împăturește hârtia și o vâră în buzunar. Împinge canapeaua și fotoliile la locul lor. Pleacă trăgând după el ușa masivă a redacției. Ajunge pe Domnească 52, pe terasă o masă liberă, tăcută. Cere o bere, încă o bere, pentru fiecare coleg care n-a venit. Scoate din buzunar cronica neterminată și adaugă „astăzi, de la orele 18,00, citesc eu”.  

          Vinerea trecută a citit Anca Șerban-Gaiu. N-a fost singură, au mai ajuns la cenaclu: Ion Avram, Stela Iorga, Andrei Velea, Marius Grama, eu. Am fost destui cât să încăpem într-un selfie, pe care l-am și făcut. Textul Ancăi a fost bine primit de colegi. I s-a spus că e mai curajoasă, mai jucăușă (I. Avram), că reușește ca întotdeauna metafore inedite, dar parcă prea multe (A. Velea), că se vede o înclinație spre meditație (M. Grama).

          Astăzi, de la orele 18,00, citesc eu. Vă aștept la sediul Cotidianului „Viața Liberă”. Dacă nu puteți veni, am cronica deja scrisă mai sus.

Simona Toma

Marius Grama, Andrei Velea, Ion avram, Stela Iorga, Anca Șerban-Gaiu, Simona Toma

 

CRONICĂ DE CENACLU: În dans de butterfly

În contul celor zece-cincisprezece minute convenite pentru prezentarea unui autor sau a unei opere literare care au influenţat semnificativ evoluţia literaturii în lume, Simona Toma ne-a semnalat existenţa prozatorului român contemporan Ştefan Mitroi - blogger la ziarul"Adevărul" - pe care îl recomandă pentru cum ştie să construiască textul şi personajele şi pentru limbajul în care se simte filonul românesc, dar aminteşte şi de Saramago. Cartea "Să locuieşti în lătratul unui câine" este o adevărată poezie - a mai spus Simona Toma.

"Doar trupul se împuţinează/ Sufletul rămâne/ Precum un câine bătrân şi orb la intrare/ Pavăză pentru dimineţile ploioase/ De care ne rezemăm/ Îmbrăţişările costelive/ Spaţiul dintre noi se acoperă/ Cu prune vineţii/ Precum măruntaiele păsării/ Se strâmtează/ Precum venele unui toxicoman/ Şi de la o vreme/ Privirile dintre noi prind o crustă" (Anca Şerban Gaiu - Interior)

În cele opt poeme citite, în continuare, de protagonista serii - Anca Şerban Gaiu - am rememorat spiritul poetei, fâlfâitor parcă în dans/joc de butterfly şi stilul cu care ne-a obişnuit şi cu care-i stă bine în poezie, „care ar putea trimite la un stil "Noduri şi Semne", mai cu seamă ca stare”, a specificat Victor Cilincă. Stela Iorga a observat că „are spaţii cu tensiunea ridicată şi bine gestionată; are o stare de nostalgie tristă, care mi-a plăcut, dar are şi devălmăşie interioară, care parcă-şi caută forma”. „Fiecare text este o poveste; nu creează senzaţii, ci le aduce în text dintr-o altă zonă; se ajută de unele evenimente” (Simona Toma). „Redă cu instrumentele ei unele evenimente care au impresionat-o, impresionând la rândul ei cititorul” (Marius Grama). „Nu dă bine acolo unde se foloseşte de evenimente fierbinţi; se simte cel mai bine în temele domestice” (Andrei Velea). „Atmosferă puternică; sentiment trăit până la sugrumare” (Ana Maria Panagatos). „Evoluţia ei pare naturală şi consistentă; reuşeşte foarte bine în poezia socială - să mai abordeze asemenea subiecte” (Tudor Neacşu).

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Victor Cilincă; moment de start - Anca Şerban Gaiu.

Ion Avram