Cronică de cenaclu: O voce a Bărăganului

Faptul că între om și literatura lui este, uneori, o diferență mare, l-a demonstrat din plin Mihai Vintilă, cu lectura de poezie de vineri. Aproape fiecare poem a fost învelit într-o poveste doar de autor știută, care i-a dat mult mai mult farmec. Colegii de cenaclu au remarcat această dihotomie dintre omul vesel, cu multă experiență de viață, cu umor, retras voluntar în Siliștea, Brăila și poezia fragilă, austeră și voit refractară la „prost-modernitate”. Ori poate că poezia îl completează și nu îl reprezintă musai pe autor, ori poate că spune mai mult despre suflet și mai puțin despre aparențe. Cert este că Mihai Vintilă ne-a făcut poftă să-l auzim din nou la cenaclu, de data asta cu proză.

E un poet refractar, interesant, al refuzului de a se lăsa influențat de poezia contemporană. E o anumită ariditate. Capătă must când povestește. Trebuie subliniat curajul de a citi. În istorie s-ar putea să rămână mai mult prin implicarea în reviste. Jurnalistul nu a fost omorât de poet. (Adi Secară)

Mi-au plăcut multe pasaje. Mi-a plăcut trăirea. E apropiat de poezia sa, se simte. (Anca Șerban Gaiu)

Mi s-a părut ca o voce a Bărăganului. (Violeta Bobe)

Sunt descriptive. Nu au miză socială. Au ritm interior. Dar nu rămân cu nimic. Nu creează imagini care să rămână în mine. Parcă e o auto-sabotare intenționată. Ultimul a fost mai bine scris. (Florin Buzdugan)

E o bucurie să îl vedem. E o poezie manifest. Un manifest cuminte. Un clasic mai liber. Un vers jucăuș. Sunt la un nivel potrivit al poeziei ca lungime și imagini. S-a prezentat frumos poezia sa. Aștept și proză. (Victor Cilincă)

Scrie plăcut, angajant pe alocuri. Atinge un stil clasic modern. Are unele nuanțe romantice. Sesizez influențe din Sorescu și Stănescu. (Nelu Păcuraru)

Simplă, frumoasă. Mi-a plăcut. Scrise din suflet și cu pasiune. Sunt onorat. (Ionuț Vas)

Sunt ușor contrariat, scrie cu gingășie. Au un parfum de simplitate și gingășie. S-ar putea să nu servească asta. Ar putea încerca alte zone ale poeziei. Aș fi curios de o rupere de ritm. (Tudor Neacșu)

Au surprins relația dintre poet și om. E o diferență între ei. Poetul e mai trist și mai închis. „Exil de poet” îl reprezintă. (Carmen Neacșu)

Vineri, 9 august, ora 18.00, la sediul „Viața liberă”, ne va citi poezie Anca Șerban Gaiu.

            Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Înot la verticală

Inspirată de un film documentar premiat cu Oscar, „Free solo”, un film despre un cățărător celebru, Alex Hannold, Anca a oferit vinerea trecută un adevărat spectacol de free poetry. Pasionată mai degrabă de discursul poetic decât de închegarea versurilor într-un poem unitar, Anca a părut un DJ care a remixat poezia la niște platane imaginare. Reacțiile au fost diverse, Chopin reintrepretat de postmodernitate nu e pe gustul tuturor. Dar a fost apreciat, la unison, curajul de a experimenta ceva nou. Privind la istoria poeziei din ultimul secol, e greu de zis ce rămâne dacă am îndepărta experimentul.
 
Are o versatilitate lirică de invidiat. Sunt variațiuni pe o temă enunțată, dar nu prinde nimic din titlu. Au muzicalitate, cadență, mici spații lirice inedite. Dar nu au finalitate. (Stela Iorga)
E o monotonie sâcâitoare. E un soi de delir dezlânat. În unele părți e gratuit. (Ion Avram)
Poemul Free Solo III l-am citit ca pe o incantație. Asimilează suprarealismul. Timpurile verbelor nu sunt alese potrivit. Unele imagini sunt niște scântei care ajută să mergi mai departe. Se întoarce la anumite metafore. (Simona Toma)
Merită o analiză cu pixul. Sunt versuri remarcabile. Îndrăzneală, siguranță. Undeva e o intervenție neavenită. Sunt și versuri care pică în banal. Îmi place direcția în care merge, dar aș vrea să fie mai adunată. (Marius Grama)
E un record de versuri care mi-au plăcut. E proaspătă. Scrise cu talent și inteligență. Nu are în vedere cititorul. Cam trebuie explicată. E o încercare de înot pe verticală. E un fragment de poezie pură. Încă n-a ajuns la liman. E o încercare care mi-a plăcut. (Iulian Mardar)
O ascult pe Anca de ani buni. Are muzicalitate. Intră într-o transă artistică. E sentimentală, romantică, dar își păstrează luciditatea. Îmi sună muzical. E foarte plăcută auzului. (Nelu Păcuraru)
O litanie în proză care se vrea lirică. Și reușește, dar nu întotdeauna. (Ioan Gh. Tofan)
E lupta dintre spiritualitate și religie. Te revolți, dar ai crezurile tale. Îi place. (Valentin Dragoș)
E un manuscris care propune multe. (Adi Secară)
 
Vineri, 29 martie, orele 18, la sediul „Viața liberă”, ne va citi Viorel Ilișoi.
Andrei Velea

Cronică de cenaclu: 90 de minute la cenaclu

„Instantaneu” se numește povestirea lui Cezar Amariei, adică povestirea pe care a ales să o citească în ședința de cenaclu de vinerea trecută. După lectura autorului, „instantaneu” părerile au început să curgă, aș zice eu, pe aceeași idee. Un debut bun, în cazul lui Cezar Amariei cu romanul „Zilele noastre mărunte”, Polirom, 2018, vine ca un termen de comparație la care se raportează cititorul atunci când scriitorul încearcă să lucreze la alte construcții literare. Mă gândesc la multe din ședințele cenaclului din trecut în care se tăiau săbiile în păreri contrare, de data aceasta nu s-a petrecut tocmai așa. Cuvântul central, care se plimba de la un coleg la altul, a fost „miza”. Are miză textul? N-are miză textul, așa s-a concluzionat. Marius Grama a zis că povestirea putea fi spusă, la o masă, oriunde, când cineva cu umor ar fi putut să relateze o întâmplare oarecare asemănătoare celei din text. Aici se face, a mai spus Marius Grama, distincția dintre o simplă povestire și literatură. Cei prezenți, cu mici excepții, au dorit mai mult de la povestire, de la autor, dar n-au uitat să rostească și reușitele. Că a prins multe într-un spațiu mic de desfășurare (ceea ce nu-i la îndemâna oricui), limbajul e savuros, are ritm, că e un exercițiu bun cu personaje credibile, că e talent, inteligență. Poate că nu-i întâmplător faptul că în acest sfârșit de săptămână am trecut prin Mizil, pentru că m-a făcut să recitesc cu mare plăcere „175 de minute la Mizil”, de Geo Bogza. Oare ce s-ar fi spus despre reportajul lui dacă l-ar fi citit în cenaclu. Are sau nu are miză? Poate că nu-i nevoie de miză mereu. Așa a spus și Cezar Amariei, îi dau și lui cuvântul aici, chiar dacă una din regulile cenaclului este aceea că autorul n-are dreptul să rostească nimic despre textul său.

Colegii care au mai cuvântat în discuții au fost: Andrei Velea, Adi Secară, Anca Șerban-Gaiu, Stela Iorga, Ioan Gh. Tofan, Nelu Păcuraru, Cristina Dobreanu, Carmen Neacșu, Ionuț Vasile, Iulian Mardar și Octavian Miclescu.

Astăzi ne citește Anca Șerban-Gaiu, tot la sediul cotidianului „Viața liberă”, ca în fiecare vineri, pe la orele 18 trecute fix. 

Simona Toma

Cronică de cenaclu: Dragostea e un proiect care te poate costa viața

Poemele citite de Anca Șerban Gaiu vinerea trecută au câștigat mai degrabă prin imperfecțiune. De data asta, ceea ce ar fi părut a fi un dezavantaj a jucat în interesul autoarei. Totuși, perfecțiunea nu e umană, iar nereușitele, de multe ori, umanizează. Poezia e scrisă de oameni, care au nostalgia verii petrecute la mare sau care declamă, precum Anca, că iubirea e doar o formă de manipulare. După cum puteți citi mai jos, colegii de cenaclu au realizat treptat, pe parcursul serii, că au în față un grupaj foarte bun. O lecție frumoasă. Mulțumim, Anca!

"Ultima mașină de scris" e cea mai bună poezie. Parcă îl văd pe Hemingway. Se aude muzica ce bântuie. E reușit total. În celelalte sunt vârfuri, dar e un amalgam. Sunt mai puțin realizate decât de obicei. (Victor Cilincă)
E ultima muzică a orchestrei pe care a ascultat-o și ne-o împărtășește. Apreciez imaginile strânse în derularea șerpuitoare a ultimilor gânduri.(Mihaela Brumar)
A venit cu motorul bine ambalat, dar cu frâna de mână trasă. Prea cuminți. Câteva distorsiuni. Plăcute! (Iulian Mardar)
Am identificat versuri cu pretenții de aforism. (Paul Budeanu)
Apreciez mult muzica din poezii, o recunosc. În fiecare poezie există ceva frumos. Plutește o tristețe pudrată în fiecare poem. Te felicit. (Carmen Neacșu)
Îmi plac imaginile, mi-au dat o stare profundă. (Valentina Marica)
Mi-au plăcut foarte mult. Sfârșitul primei poezii întoarce totul. Metafora e simbolică, nu vizuală. (Ovidiu Vrânceanu Victor)
M-a cucerit. E un grupaj inegal, dar fermecător prin imperfecțiuni. O atmosferă noir, de tristețe. (Marius Grama)
Mi-a plăcut grupajul. Poezia-vulpe a reușit să o fure pe rățușca Anca. E super. O îmbinare de Thanatos și un Eros familist. Felicitări! (Adi Secară)

Vineri, 12 octombrie, ora 18,00, la sediul "Viața liberă", va citi Matei Leonard.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Explozie controlată

Prietenii vechi nu se uită niciodată. Vinerea trecută a fost un fel de remember din vremea anilor de liceu, când ne întâlneam săptămânal, după ore, la „Mihai Kogălniceanu”, în cadrul cenaclului literar „Cuvinte”. Au trecut mai bine de două decenii de atunci și, iată, încă ne ținem de literatură. Autorul poemelor de vineri, Ovidiu Vrânceanu Victor, nu lipsea de la ședințele cenaclului în liceu. Scria bine, cu talent și era considerat printre cei mai buni dintre noi. Nu a continuat să frecventeze cenaclurile literare și nu a publicat. Din textele citite vineri, care mai vechi, care mai recente, dovedește că are, în continuare, același talent și că stă pe o bază culturală solidă. I-ar trebui, poate, ceva mai multe lecturi de actualitate și ambiție să-și vadă primul volum publicat. Dacă vrea să facă ceva în literatură, trebuie să întrerupă ciclul samsarei poemelor de sertar. După debut, cu mintea eliberată, ar putea să-și regândească formulele poetice și să vină cu ceva nou. Talent, chemare și simț artistic are, dar arta nu se rezumă doar la atât...

Mi-au plăcut foarte mult. Mă raportez și la perioada în care au fost scrise. Sunt curajoase. Alăturări interesante de cuvinte. Stările umane se oglindesc în natură și invers. Limbajul e curajos. Vrea să exploreze. Are de unde să dea. O voce puternică! (Anca Șerban Gaiu)
L-aș compara cu un vulcan care dă să erupă. Aștept explozia. Poemele sunt foarte bune. E o reușită. (Iulian Mardar)
Nu există poezie în lipsa metaforei la Ovidiu. Simte nevoie de culoare, de subliniere. Poezia e aproape muzică, numai stare. E zgârcit cu repertoriul de instrumente. Își caută elementele aproape. Totul e îmbrăcat într-o ușoară tentă de filosofare. Nu vrea să șocheze. Nu construiește tablouri, nu vrea să transmită idei complexe. Aș căuta să experimentez în locul lui. (Marius Grama)
Mi se pare că sunt mai mulți autori. Sunt mai multe atitudini. Una e foarte rațională, ca un joc intelectual. E și o anumită nesiguranță. Dar pozează, parcă. O privire mai umană asupra sufletului e în poemele mai scurte. Sunt mai emotive. E romantic, un pic siropos. Dar e real, adevărat. (Bogdan Drugan)

Vineri, 5 octombrie, ora 18,00, ne întâlnim la sediul cotidianului „Viața liberă”, unde ne va citi Anca Șerban Gaiu.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Din dragoste pentru poezia scrisului

Entuziastă și pasionată de artă, sub toate formele ei, Anca Șerban Gaiu încearcă de aproximativ un an să își apropie muzele dramaturgiei. Așa a izbutit să prezinte în cenaclu piesa în trei acte "Ce se întâmplă?", o împletire inspirată de lirism și umor, care i-a obligat imediat pe colegi să îi caute o bună așezare pe scândura scenei. Un test pe care textul dramatic îl trece cu greutate, tocmai pentru că Anca Șerban Gaiu, în viziunea multora, își găsește cu o mai mare ușurință formule fericite de exprimare în poezie. Nimic care să descurajeze, nimic care să îi taie din plăcerea de a scrie.

Gabriel Gherbăluță: "Este un text excelent de citit, excelent de teatru radiofonic, dar mai greu de jucat. Mi-au plăcut textualismul, trimiterile - de la ”Hamlet” la ”Miorița”, am observat și împrumuturi de la Bulgakov, din ”Maestrul și Margareta”. Trebuie să găsești un conflict pentru această piesă. Îți recomand să citești ”Arta actorului”, de Stanislavski."

Victor Cilincă: ”Are suplețe, finețe, poezie, curaj, neașteptat. Mă trimite pe alocuri și la umorul și nebunia lui Alfred Jarry. Este un umor pe care îl mai întâlnești la Tarantino, dar el știe să mai introducă un pistol, să curgă sânge. Calitatea scrisului este fascinantă."

Stela Iorga: ”Apreciez vioiciunea textului, bogăția imaginației, capacitatea de a creea o minialegorie. E doar o tentativă ceea ce ai citit. Nu e teatru! Textul este tributar (pe alocuri în exces) lirismului, ceea ce, în economia textului dramatic, poate obosi. Mi se pare că, din dragoste pentru poezia scrisului, Anca merge pe deasupra subiectelor care ar putea să creeze un minim conflict. Aș citi cu mare plăcere acest text ca pe o pagină de roman."

Carmen Neacșu: "Chiar dacă nu împlinește toate așteptările, povestea aceasta este, de fapt, o etapă care trebuie să existe așa cum e. Mi-a plăcut cursivitatea, dialogurile sunt fascinante, arată că are multă cultură."

Cristina Dobreanu: ”Scrie teatru cum scrie și poezie. Oricât ar încerca să îi dea o structură dramatică, curge ca un text liric. Mi s-a părut o broderie lirică, cu dialoguri sprintene. Ca piesă de teatru nu stă în picioare. Dacă estetic te mai încântă, pe scenă nu cred că te-ar prinde."

Paul Budeanu: "Este antiteatru. O abordare eronată. Textul nu este pus într-o formă pe înțelesul publicului larg."

Vineri, 27 iulie, începând cu orele 18,00, va citi sonete Gabriel Gherbăluță.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: De la Ceaușescu la Miorița reinterpretată

Ceea ce ne-a prezentat Iulian Mardar vineri a fost o primă încercare în dramaturgie, o comedie de situație și limbaj intitulată „Portalul”. Privită strict prin prisma intenției autorului, textul stă mult mai bine în picioare, punctând cu succes la capitolul cursivitate, umor și imaginație. Însă privită mai general, ca o piesă de teatru post-modernă, acolo nu i-a prins pe mai mulți colegi de cenaclu. Iulian Mardar are talent, însă de la o lectură în cadrul cenaclu la o reprezentație într-o sală de teatru este o cale lungă.

Mi-a plăcut subiectul. Mi-au plăcut miza, provocarea. Finalul e interesant. Anumite personaje ar trebui abordate cu mai multă îndrăzneală. E atent la onomastică. Mi-a plăcut cum m-a purtat de la Ceaușescu la Miorița reinterpretată. Se adresează unui public mai elevat. Mulțumim frumos! (Marius Grama)
Nu stă în picioare. Ca exercițiu este ok. Îmi pun probleme dacă e să fie jucată. Nu au miză. E un final oarecum facil. E subțire. (Gabi Ghimpu)
Autorul trebuie să se hotărască dacă e comedie sau dramă. Personajele ar trebui să-și aducă aportul la firul roșu. Nu adunăm personaje doar ca să fie acolo. (Paul Budeanu)
Subiectul s-ar fi potrivit mai bine pentru proză. Nu pot zice că mi-a plăcut, mi se pare slăbuță. E cursivă. Personajele nu sunt suficient de evidențiate. Subiectul mi-a plăcut. Mi-a plăcut și finalul. (Cristina Dobreanu)
Pe alocuri e chiar fantastic. Miza e mai mare decât la teatrul absurd obișnuit: are metaforă. Baciul mioritic e… milionar, „Miorița” o întoarce pe dos şi, inedit, apare un… portal din ălea SF, însă care merg spre specializări și funcții, ajungi Cetățean de Onoare dacă le folosești! Imaginație foarte bogată, soluții, neașteptate. Cursiv, dar lipsa unei acțiuni, a ritmului, și satira, coboară nițel propunerea la nivel de sitcom, chiar de cuplet. Îmi place sarcasmul din „Cine suportă realitatea treaz?” Filosofare frumoasă în jurul genului numerelor. Nu lipsesc didascaliile. (Victor Cilincă)
Iulian Mardar a prezentat o piesă în care ideaticul se ridică deasupra aspectului literar al textului, în care realul se întâlnește cu absurdul și cu SF-ul într-un mod necredibil; deși par naturale, personajele se mișcă într-un cadru scenic confecționat cu stângăcie; acolo unde forțează oralitatea replicilor, umorul devine nefiresc și exagerat; să fie mai spontan în dialoguri și mai scurt. Să fie mai exigent cu el însuși. (Ion Avram)

Vineri, 20 iulie, orele 18, sediul „Viața liberă”, va citi Anca Șerban Gaiu.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Scânteietoare

De ceva vreme, colega noastră de cenaclu, Anca Șerban Gaiu, își încearcă pana (pixul sau tastatura) în teatru. Și îi iese! E foarte bine că citește mari nume ale teatrului contemporan în paralel cu primele ei încercări dramaturgice. Ceea ce ne-a prezentat vineri s-ar putea numi un „poem dramatic”. A surprins prin umor, printr-o anumită filosofie bine găsită, fără să exagereze și, înainte de toate, prin tematica pe care și-a propus-o. Anca nu renunță la poezie nici în teatru, ceea ce dă farmec replicilor. Așteptăm cu interes continuarea și prima reprezentație.

Oralitate specifică teatrului și un crescendo susținut. Crește bine și personajele se definitivează. Spumos pe alocuri. (Marius Chiru)
Este un „bau-bau” în teatru. Mai că-mi vine să mă las. E un poem dramatic absurd. Are umor și gingășie. Are filosofie de bună calitate. Are strălucire. Motanul pare din Bulgakov. E absolut scânteietoare ca scriitură. (Victor Cilincă)
Miza, deocamdată, nu am văzut-o, dar mi-e plăcut stilul vioi. Teme majore într-un registru minor. Un pariu reușit. Trebuie o poveste închegată. Eu nu aș vedea o miză minoră. Punctează bine cu umorul. (Stela Iorga)
M-a uimit. O împletitură foarte frumoasă. În spatele umorului e o dramă. Ești pe un drum foarte bun. (Carmen Neacșu)
Vreau să îmi iau bilet la această piesă. Un început puțin ezitant. Am reținut multe imagini și replici. Forte viu dialogul. (Iulian Mardar)
Bine ancorat în realitate. Epicul rezidă din succesiunea uluitoare a replicilor. Un dialog vioi și bine condimentat cu inserții poetice. (Ion Avram)
O atmosferă nonconformistă. Textul are fluență. Are capacitatea de a-l multiplica spre infinit. Nu am văzut intriga. Nu am văzut o individualizare a personajelor. Pare un monolog împărțit. Personajele nu au identitate. Nu am simțit o dinamică a piesei. (Cezar Amariei)
Mi-a plăcut mult cum a început piesa. Apoi am început să fiu confuz. Nu am reușit să identific povestea. Are foarte mult umor. (Ioan Gh. Tofan)
Ar trebui să fie maxim trei îngeri, numerotați. Nu trebuie nume cunoscute. (Paul Budeanu)

Vineri, 27 aprilie, orele 18, sediul „Viața liberă”, colega noastră Cristina Dobreanu ne va citi o cronică de carte. 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Frumusețea imperfecțiunii

Atunci când o lectură provoacă, se lasă cu discuții lungi la cenaclu. Poemele prezentate de Stela Iorga au părut ca desprinse dintr-un film noir, amintind, cu tonalitatea lor sumbră și cu zgârcenia vocabularului, de celebrul Bacovia. Unii colegi au apreciat realizarea estetică, alții ar fi vrut o poveste mai clară și mai puține cuvinte atât de încărcate de semnificații. Dar nu e sensul unui cenaclu să îi spună unui autor cum să procedeze. S-a discutat aprins și s-a filosofat mult despre legătura dintre lumea fizică și poezie, despre libertatea artistului și despre frumusețea imperfecțiunii.

Versurile Stelei Iorga m-au bucurat mult. A făcut un alt salt, e o altă etapă. Este plină de semnificații. Este sumbră până la a fi apocaliptică. Sunt texte care o recomandă. O recunoști că e Stela Iorga. (Ion Avram)
Am felicitat-o deja. Ne bucură estetic textele, dar ni se face un pic pielea de găină. Arată partea sumbră a lumii. Păianjenul poate fi un clown care o inspiră. (Adi Secară)
În spatele păianjenului e singurătatea crucii. E un gol imens, e un pustiu. Multe idei pe care aș fi vrut să le scriu și eu. Un regal de poezie. (Iulian Mardar)
Ceea ce m-a mișcat e ideea care stă la baza tuturor poemelor: la Dumnezeu, Ființa Supremă, poate să ajungă chiar și cea mai neînsemnată ființă, un păianjen cu cruce. Ideea textelor e înălțătoare. (Anca Șerban Gaiu)
Cred că e un autoportret foarte frumos. "O arătare frumoasă/ dar plină de scârbă". E o lehamite cu care mă identific total. Textele nu trezesc o dragoste la prima vedere. Dar la a doua sigur! (Daniel Lungu)
O poezie foarte profundă. M-a atins în multe pasaje. (Carmen Neacșu)
Ceea ce face Stela aici este o încifrare a mesajului și aparține "fișei postului" unui artist. (Octavian Miclescu)
Puternic, impresionant, tragic. Mi-a plăcut foarte mult grupajul. (Marius Grama)
Simbolurile sunt prea programatice. Atunci când uitați motivele, versurile sunt mai libere, mai poetice și mai moderne. E o manieră cam îngroșată și greoaie. Cuvinte prea pline de semnificații. (Cristina Dobreanu)

Astăzi, va fi o zi plină pentru cenaclul nostru. La orele 14,00, vom fi găzduiți de Colegiul Național "Vasile Alecsandri", unde "Caravana literară Noduri și Semne" va face un nou popas. Seara, la ora 18,00, ne vom întâlni în sediul "Viața liberă", unde Anca Șerban Gaiu ne va delecta cu teatru.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: În familia asta, toată lumea visează

Prima lectură din 2018 a stârnit aplauze! Poeta Anca Şerban Gaiu ne-a delectat cu o piesă de teatru în trei acte, piesă pe care a ştiut s-o citească, aproape că a interpretat-o. Chiar dacă s-au făcut remarci în ceea ce priveşte arhitectura, unii au văzut chiar un melanj de trei piese, fluenţa exprimării, poezia şi prospeţimea limbajului au fost remarcate la unison. După Caragiale, Ionescu şi Vişniec, colega noastră ne-a citit tot o piesă cu o savoare anti-sistem, presărată cu meditaţii despre iubire sau despre condiţia intelectualului, în unele locuri absurdă, în altele realistă (să recunoaştem, e tare greu de făcut uneori distincţia!). Dacă va umple sau nu sălile de teatru, asta doar istoria o va dovedi!

Textul este superb! Are multă poezie. E foarte legat. Are umor, suprarealism, teatru absurd. Şi foarte mult romantism! (Victor Cilincă)
A mai umblat la text faţă de data trecută. E mai legat, curge fluviu. Am ascultat o piesă plăcută, pentru care o felicit! (Nelu Păcuraru)
M-a prins prin interpretarea savuroasă. Are poezie, umor. Parcă finalul e prea brusc. (Cristina Dobreanu)
Pot identifica trei piese diferite. Sunt trei stiluri. Interacţiunea dintre personaje nu ajută, nu văd unirea. E un colaj între trei piese. (Octavian Miclescu)
Ce bine că există umor în viaţa noastră! Dialogurile sunt spumoase. Dar este prea puţină acţiune. (Ana Maria Panagatos)
Mi-a plăcut, are cursivitate. Numai scena din mijloc e relevantă. Nu plictiseşte. M-a dus cu gândul la "Alchimistul". (Maria Strînbei)
Apreciez mult energia acestei piese. (Carmen Neacşu)
M-am amuzat bine. Baftă multă mai departe! (Ducu Tănasă)

Un debut entuziasmant! E un proiect curajos şi interesant. Are imaginaţie şi poate conduce personajele de-a lungul unei piese în trei acte. Felicitări! (Marius Grama)

Vineri, 12 ianuarie, orele 18.00, ne va citi poetul Florin Buzdugan. Chiar dacă încearcă să-şi facă un viitor în Bucureşti, Florin n-a uitat cenaclul în cadrul căruia a debutat cu poezie. Vă aşteptăm cu drag! 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Un roman muncit

În ultima întâlnire din 2017, sub un imens şi frumos brad de Crăciun, prozatorul Octavian Miclescu ne-a citit un eseu şi câteva fragmente pline de erotism din romanul în lucru "Vânzătorul de margarete". E primul lui roman şi toată lumea a fost de acord cu faptul că şi-a asumat o sarcină grea: să scrie un roman din perspectiva unei femei cu un psihic labil şi cu o sexualitate ambiguă. Dar nu drumurile uşoare duc către adevărata literatură! Chiar dacă părerile despre realizare au fost împărţite, literatura bună provoacă mereu şi toţi au admirat la unison curajul artistic şi faptul că autorul şi-a însuşit multe tehnici literare.

E un roman crud, curajos, uneori sumbru. Am remarcat umorul. Am întâlnit scene care sunt în Sandra Brown. Surprinde bine rolul de observator pasiv al femeii. O scriitură interbelică. Îmi place că şi-a propus altceva, să vadă cât de greu este! (Victor Cilincă) Ca realizare nu m-a surprins. Pasaje lipsite de tensiune. Prea multe amănunte! (Anca Şerban Gaiu) Se vede că este o miză pe topicul sexualităţii. Ca stil mi-a plăcut, dar ca realizare nu. Admir auto-ironia (Stela Iorga) Felul în care e realizat Bogdan ne arată un scriitor care ştie unde vrea să ajungă. E un personaj interesant, amuzant. (Marius Grama) Finalul este, în ambele texte, reuşit. Parcă e prea pusă sub vizor acţiunea, ar fi mers mai restrâns. Pasajele erotice sunt cele mai dinamice şi mai realizate stilistic. (Cristina Dobreanu) Vama Veche nu mai e cool, nu mai e de actualitate. Apreciez cultul detaliului, dar parcă e prea mult. Pot scoate orice fragment fără ca povestea să piardă ceva. (Maria Strînbei) Prefaţa e mult prea tehnică. Partea cu scena cu Octav m-a pierdut. Este evident că e scrisă de un bărbat. E o alegere inteligentă faptul că eroina este lesbiană. Şochează. (Georgiana Palade) Nu e în plus scena de la premiera piesei de teatru. Naratoarea putea fi mai generoasă cu descrierile propriilor senzaţii. Ar putea da o bucurie alternativă cititorului. Atmosfera sordidă din Vamă e intenţionată. (Andrei Leonte) Putea să mai înflorească prin amănunte. O expunere ca la focul de mitralieră. La partea sexuală se opreşte prea brusc. (Ducu Tănase)

Prima lectură pe 2018, 5 ianuarie, orele 18,00, va fi susţinută de poeta Anca Şerban Gaiu. La mulţi ani! Vă aşteptăm cu drag! 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Dialogul ca monolog spart

Flash-ul literar a fost prezentat de Ilie Răpcianu și a cuprins o lucrare referitoare la Radu Gyr - poet, dramaturg, eseist și gazetar - a cărui creație a cunoscut o ascensiune deosebită în temnițele comuniste. Deși succintă, lucrarea a fost interesantă, cu mențiunea că a fost un preludiu la o prezentare mai amplă cu ocazia Simpozionului Național ”Mărturisitori ai dreptei credințe din eparhii în timpul regimului comunist”, organizat de Seminarul Teologic ”Sf. Andrei” din Galați în data de 27 noiembrie a.c. la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității de la Dunărea de Jos.

Apoi, Anca Șerban Gaiu ne-a surprins cu două acte dintr-o piesă de teatru intitulată Memoriu tehnic, o compoziție prin care poeta și-a încercat condeiul în teatru și - după comentariile celor prezenți - s-ar părea că talentul o slujește și în acest sens, ba, mai mult, demonstrează că poezia prinde întotdeauna bine teatrului.
”La Anca Șerban Gaiu, dialogul este un fel de monolog spart; replicile sună cam la fel la toate personajele; are nevoie de mișcare, de descrierea gesturilor etc.; la ea, umorul are mai multe fațete: umorul aluziv, umorul paradoxal, umorul critic etc.; multe replici au încărcătură poetică; are instinctul teatrului; are toate ingredientele - îi mai trebuie legăturile și un punct culminant; are probleme cu tehnica de construcție.” (Victor Cilincă)        
”Aplaud această piesă de teatru foarte reușită.” (Ilie Răpcianu)
”Totul este viu, are energie, curge bine, este ancorată în realitate; are umor și are căldură; repetițiile fac bine textului.” (Mihaela Brumar)
”Replicile sunt firești și umorul - aliniat la prezent; ar putea fi mai diversificată.” (Nelu Păcuraru)
”Atenție la inadvertențele de timp/ perioade.” (Paul Budeanu)
”Acțiune captivantă și plină de umor.” (MiNa Maria)
”Un puzzle în care a reușit să așeze piesele în mod fericit; și-a adunat ideile într-un act și jumătate – bine scrise, cu haz; are și mici trimiteri în zona SF; trezește interesul, are personaje savuroase - unele dintre ele caracterizându-se prin nume, altele - prin limbaj etc.” (Marius Grama)

Astăzi, la ora 18,30, lectură și flash-book: Leonard Matei. 

Ion Avram

Cronică de cenaclu: Fetița care se uită în ochii veșniciei

În flash-book-ul serii, prezentat de Victor Cilincă, am aflat, pe scurt, că Serge Brussolo - scriitor francez de fantastique, science fiction, triller şi roman istoric - a revoluţionat, prin stilul său original şi distinctiv, literatura science-fiction franceză.

În continuare, Petra Ana Mirică-Bobiţ, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Generală Nr. 28, a citit un grupaj de zece poezii, după ce ne-a prezentat cele trei plachete de poezii ale sale: Poezii de suflet, publicată la vârsta de 9 ani, urmată de O lume de poezie şi Visuri - creaţii pentru care a primit o serie de premii în Italia, Republica Moldova şi România, fiind admisă în 2015 la Academia Artă şi Cultură din Salerno, Italia. Spicuim din părerile colegilor:

”O poezie plină de puritate, cu pasaje în care se întrezăreşte filonul maturităţii.” (Marius Chiru)
”Are maturitate, dar poezia este un joc destul de complex, care se dezvoltă odată cu evoluţia culturală şi meditativă; mi-a plăcut - se vede talentul.” (Andrei Velea)
”Trăieşte în prezent - în ciuda faptului că poezia este, oarecum, elegiacă; imagini frumoase, pure; se vede inocenţa copilăriei; are foarte multă lumină; are un lirism spre epicizare; să evite aglomerările de epitete; visează frumos.” (Gabriel Gherbăluţă)
”Mi-a amintit că trebuie să aleg întotdeauna lumina - şi nu întunericul, bucuria - şi nu tristeţea.” (Anca Şerban Gaiu)
”După cum scrie, îşi depăşeşte cu mult vârsta; temele sunt adecvate, nu se duce spre teme adolescentine; are sclipiri grozave; are elementele necesare pentru a evolua; încearcă să transmită şi nu să şocheze; o aşteptăm cu interes.” (Marius Grama)
”Îşi construieşte o lume ideală din care ne trimite nişte secvenţe; prea serioasă - să lase loc în texte şi jocului.” (Simona Toma)
”Poezii sincere; să scrie despre ce simte.” (Ilie Răpcianu)
”Sintagme lirice convingătoare, originale; înclinaţia către frumos este lăudabilă; se vede că are curajul să se uite, o clipă, în ochii veşniciei.” (Stela Iorga)
”Te poţi înşela, imaginându-ţi un autor matur cu suflet luminos; are alcătuiri neobişnuit de frumoase şi inedite.” (Victor Cilincă)

Astăzi, la ora 18,00, lectură şi flash-book: Anca Şerban Gaiu. 

Ion Avram

Cronică de cenaclu: O voce lirică autentică

la răsărit mergeam să înotăm/ pe câmpuri/ înaintam printre ierburi/ printre rădăcinile acelea amare/ ce păstrează lumina în ele/ făceam pluta/ pălăriile galbene ne atingeau/ cu borurile umede/ deschideam ochii/ şi apa se umplea de cercuri (Anca Şerban Gaiu - În largul câmpiei)

Aşa cum a promis, Anca Şerban Gaiu a revenit şi ne-a prezentat opt poeme şi o proză scurtă; redăm din comentarii:

”Poezia nu se învaţă – cu ea te naşti ori nu; îmi place grupajul prezentat în această seară. Proza m-a trimis la 1001 de nopţi şi mi se pare, mai degrabă, un poem.” (Gabriel Gherbăluţă)
”Proza este scrisă bine, deşi cam incoerentă; în poezie, două-trei texte sunt excelente, atât ca imagine, cât şi ca metaforă – dar, ca şi în proză, îi lipseşte coerenţa şi ideea. Să fie mai aşezată!” (Andrei Velea)
”O poezie, în aparenţă, bună, dar citită prea plat; reuşeşte să creeze stare şi imagine, dar nu transmite şi mesaj; deşi talentată, pare cam neglijentă la scris; să fie mai atentă la concordanţa timpurilor. Este aproape de a scrie foarte bine.” (Marius Grama)
”Textele constituie un poem de la un capăt la altul, mai ales dacă ar avea elemente de legătură, pentru că au acelaşi cadru; deşi creează o abundenţă de imagini, nu le duce mai departe.” (Simona Toma)
”Multe imagini şi metafore spirituale care te duc cu gândul la o slujbă religioasă; texte care, parcă, m-au reprimit bine în cenaclu.” (Ilie Răpcianu)
”Multe imagini şi metafore excelente, dar nesusţinute totdeauna de text; nu-şi duce fluxul liric pe distanţe mai mari; o voce lirică autentică; dacă nu ar tropăi prin metafore, ar fi mai bine; în proză, mi-a prins atenţia - chiar dacă, pe mine, exotismele nu mă impresionează; să fie mai cerebrală în privinţa suflului liric.” (Stela Iorga)  
”Prin situarea între credinţă şi tăgadă, transmite un ecou arghezian; structura internă este bună; mi-a plăcut.” (Nichita Sava)
”Sintagmele, deşi surprinzătoare prin ele însele, nu ajută poemele; nu m-a introdus în atmosferă; pare o sentimentală care se îndepărtează de sentiment.” (Cristina Dobreanu)
”În poezie, are continuitate; în proză, i-aş recomanda să se dezvolte pe spaţii mai largi.” (a.g. secară)                 

Astăzi, la ora 18,00, va citi Ilie Răpcianu.

Ion Avram

Cronică de cenaclu: "De ce nu sunteți voi care sunteți"?

Pentru seara din ziua naşterii Maicii Domnului, Anca Şerban Gaiu a adus şapte poeme, în care, ca poetă, s-a întrecut pe sine. Din păcate, după o oră de aşteptare, am decis să amânăm lecturarea acestora, din lipsă de combatanţi. Vorba lui Victor Cilincă: Poate că nu a fost destulă vacanţa de vară. Poate, ar mai fi nevoie şi de o vacanţă de toamnă, apoi - una  de iarnă şi să reîncepem în primăvară, de Paştele blajinilor sau, mai încolo, la Paştele cailor, a mai glumit scriitorul, sclipindu-i pieziş o lacrimă.

Se mai întâmplă, cum s-a mai întâmplat, de altfel, de-a lungul celor treizeci şi patru de ani de existenţă a cenaclului - dar, parcă-ţi vine să întrebi, să strigi asemeni lui Nichita Stănescu: De ce nu sunteţi voi care sunteţi/ hai să ne facem casă, vă strig/ sau măcar loc pentru a dormi./ De ce nu sunteţi voi care sunteţi,/ De ce dormiţi în gangul unei stele/ de ce împrumutaţi raza/ de ce nu sunteţi şi care sunteţi?/ Tristeţea, această lene a vieţii noastre/ ea, tristeţea,/ de ce din pricina ei/ să nu fiţi voi, care sunteţi,/ să nu fiţi/ voi care sunteţi/ să nu. (Simţ)    

Sau, să suspini, asemeni Ancăi Şerban Gaiu, în unul din cele şapte poeme plimbate cu emoţie şi nerăbdare pe Domnească: Toată tristeţea acestui oraş/ ne-a scămoşat ochii gurile/ ne-a pus în mâini cuţitul/ pâinea rugăciunilor/ ficaţii trestiei tăiate/ în strada mare (Toată tristeţea…)

Şi, pentru a dezice, parcă, nefericita zicere Galaţi - oraş cumplit de negustori, poeta a hotărât liniştită ca un obuz(vorba lui Ion Zimbru), că va veni cu poemele şi astăzi, şi oricând. Ba, mai mult, ne-a ademenit şi cu viitoare fragmente de proză. Şi, dacă noi, cei care suntem, nu vom dormi în gangul unei stele, poate, tiptil-tiptil, oraşul nu va mai fi total cumplit şi total de negustori. Şi, ca să nu uităm de unde am pornit, alipim cronicii şi o fotografie a lui Nichita Stănescu - naşul cenaclului nostru.

Astăzi, la ora 18,00, va citi poeta Anca Şerban Gaiu.

Ion Avram

Cenaclul merge mai departe

„în fiecare dimineață/ pisica/ lasă o dâră albicioasă/ pe parchetul cald/ mă îmbrac după/ chipul și asemănarea ta/ de la furtuna de aseară/ ni s-au amestecat dinții/ cămașa miroase/a transpirație de negri-/ negrii striviți  la metrou/ de tonele de bumbac”. (Anca Șerban-Gaiu)

Cenaclistul își îmbracă hainele de lectură. Cronica semnată de el a anunțat în ziar că azi citește în cenaclu. Își împrăștie textele cu cerneala de imprimantă încă umedă. De obicei ia autobuzul până la Parfumul Teilor, dacă-i frumos, merge pe jos. Ajunge în holul ziarului „Viața Liberă”. Ceasul de pe perete arată șase și cinci. Aprinde becuri, apasă toate întrerupătoarele. Împinge canapeaua mare din vinilin negru până la măsuța pe care stă lipit cu scotch anunțul cu fumatul interzis. Împinge și fotoliile. Se așază la măsuța tăcerii și își așteaptă colegii recitind textele în gând, cu intonație. Ceasul de pe perete a trecut de șase jumate. Nimic nu se mișcă, nimic nu pleacă, nimic nu vine, doar de pe strada Domnească, prin ușa închisă, se aude câte-un troleibuz. Cenaclistul știe că trebuie să înceapă ședința, așa cum scrie în fiecare cronică de vineri. Se ridică, împrăștie pe masă cele zece exemplare ale textului, își aranjează hainele, își drege vocea și începe să citească. Măsuța tăcerii îl ascultă, anunțul cu fumatul interzis se ascunde sub foi. Încheie lectura cu mulțumesc. Se așază și canapeaua din vinilin scoate un scârțâit. Apasă butonul pixului și un pocnet mic răsună în văzduhul holului. Începe să scrie, taie cuvinte, își scrie singur cronica. Împăturește hârtia și o vâră în buzunar. Împinge canapeaua și fotoliile la locul lor. Pleacă trăgând după el ușa masivă a redacției. Ajunge pe Domnească 52, pe terasă o masă liberă, tăcută. Cere o bere, încă o bere, pentru fiecare coleg care n-a venit. Scoate din buzunar cronica neterminată și adaugă „astăzi, de la orele 18,00, citesc eu”.  

          Vinerea trecută a citit Anca Șerban-Gaiu. N-a fost singură, au mai ajuns la cenaclu: Ion Avram, Stela Iorga, Andrei Velea, Marius Grama, eu. Am fost destui cât să încăpem într-un selfie, pe care l-am și făcut. Textul Ancăi a fost bine primit de colegi. I s-a spus că e mai curajoasă, mai jucăușă (I. Avram), că reușește ca întotdeauna metafore inedite, dar parcă prea multe (A. Velea), că se vede o înclinație spre meditație (M. Grama).

          Astăzi, de la orele 18,00, citesc eu. Vă aștept la sediul Cotidianului „Viața Liberă”. Dacă nu puteți veni, am cronica deja scrisă mai sus.

Simona Toma

Marius Grama, Andrei Velea, Ion avram, Stela Iorga, Anca Șerban-Gaiu, Simona Toma