Cronică de cenaclu: Un filtru personalizat

Ceea ce ne-a prezentat Cristina Dobreanu vineri este un eseu de critică literară despre opera poetului Iustin Panța. O alegere curajoasă și provocatoare. Exemplele din poemele lui Iustin Panța au fost foarte bine alese, puternice și reprezentative. Au fost apreciate dragostea de poezie a autoarei și limbajul elevat, chiar poetic pe alocuri. Însă eseul a dovedit încă o dată (dacă mai era cazul) că o judecată de valoare poate fi greu trasă în critica literară, devenită astăzi aproape ficțiune, unii comentatori văzând cu alți ochi decât autoarea eseului poemele date drept exemplu.

Cel care a scris acest eseu are o mare dragoste și o mare aplecare pentru carte și pentru poezie. Limbajul e unul elevat și foarte poetic. Un singur pasaj m-a nemulțumit. (Anca Șerban Gaiu)

Se vede în spatele scrierii palpitul unui suflet care încearcă să își găsească identitatea în lumea spiritului. E multă subiectivitate. Un filtru foarte personalizat. Căutarea unei identități într-o lume lirică. E ca un vierme într-un măr gustos. (Stela Iorga)

Demonstrează să percepția poeziei e pur subiectivă. Nu e un limbaj foarte pretențios. M-a ținut în priză m-a făcut să fiu interesat. Am găsit imagini frumoase. E scris cu știință. (Iulian Mardar)

Cristina se reafirmă ca un critic atent și exigent. Face observații fără menajamente. Cele șase volume au fost supuse unei critici severe, dar acceptă să se împace cu autorul în ultimul paragraf. Apreciez modul elevat în care s-a aplecat asupra textelor. (Marius Grama)

Vineri, 4 mai, orele 18, la sediul „Viața Liberă”, ne va citi poezie Iulian Mardar.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Scânteietoare

De ceva vreme, colega noastră de cenaclu, Anca Șerban Gaiu, își încearcă pana (pixul sau tastatura) în teatru. Și îi iese! E foarte bine că citește mari nume ale teatrului contemporan în paralel cu primele ei încercări dramaturgice. Ceea ce ne-a prezentat vineri s-ar putea numi un „poem dramatic”. A surprins prin umor, printr-o anumită filosofie bine găsită, fără să exagereze și, înainte de toate, prin tematica pe care și-a propus-o. Anca nu renunță la poezie nici în teatru, ceea ce dă farmec replicilor. Așteptăm cu interes continuarea și prima reprezentație.

Oralitate specifică teatrului și un crescendo susținut. Crește bine și personajele se definitivează. Spumos pe alocuri. (Marius Chiru)
Este un „bau-bau” în teatru. Mai că-mi vine să mă las. E un poem dramatic absurd. Are umor și gingășie. Are filosofie de bună calitate. Are strălucire. Motanul pare din Bulgakov. E absolut scânteietoare ca scriitură. (Victor Cilincă)
Miza, deocamdată, nu am văzut-o, dar mi-e plăcut stilul vioi. Teme majore într-un registru minor. Un pariu reușit. Trebuie o poveste închegată. Eu nu aș vedea o miză minoră. Punctează bine cu umorul. (Stela Iorga)
M-a uimit. O împletitură foarte frumoasă. În spatele umorului e o dramă. Ești pe un drum foarte bun. (Carmen Neacșu)
Vreau să îmi iau bilet la această piesă. Un început puțin ezitant. Am reținut multe imagini și replici. Forte viu dialogul. (Iulian Mardar)
Bine ancorat în realitate. Epicul rezidă din succesiunea uluitoare a replicilor. Un dialog vioi și bine condimentat cu inserții poetice. (Ion Avram)
O atmosferă nonconformistă. Textul are fluență. Are capacitatea de a-l multiplica spre infinit. Nu am văzut intriga. Nu am văzut o individualizare a personajelor. Pare un monolog împărțit. Personajele nu au identitate. Nu am simțit o dinamică a piesei. (Cezar Amariei)
Mi-a plăcut mult cum a început piesa. Apoi am început să fiu confuz. Nu am reușit să identific povestea. Are foarte mult umor. (Ioan Gh. Tofan)
Ar trebui să fie maxim trei îngeri, numerotați. Nu trebuie nume cunoscute. (Paul Budeanu)

Vineri, 27 aprilie, orele 18, sediul „Viața liberă”, colega noastră Cristina Dobreanu ne va citi o cronică de carte. 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Proză șampanizată

(…) După un entuziasm aproape copilăresc, privesc în jurul meu fără să înţeleg. Harnaşamentul de pe mine apasă din ce în ce mai greu. M-aş lepăda de câte ceva, dar nu ştiu de unde să încep. Trag de câteva şnururi de piele fără succes. Un nor de praf depărtat ce creşte constant îmi atrage atenţia. Curios, las alte preocupări şi mă îndrept cu paşi repezi spre coloana alburie. Din colbul drumului, şiruri nesfârşite de soldaţi romani răsar în pas cadenţat. E o întreagă legiune! Mă privesc nedumerit de ce sunt îmbrăcat la fel. Oare m-am rătăcit, sau am dezertat? Orice s-ar întâmpla, onoarea trebuie salvată! După o scurtă alergare, mă înfig cu tupeu în front. (…)
(Viorel Crăciun - BOABA DE STRUGURE sau Arta înţepenirii la români)

Viorel Crăciun şi-a făcut intrarea în cenaclu cu două proze - una scurtă şi una ultrascurtă - care au fost primite foarte bine, în pofida emoţiilor şi îngrijorării autorului.

„O proză sprinţară, pigmentată cu umor şi cu un argou bine condus; are stilul conturat deja şi vioiciune în exprimare; este atractivă şi amuzantă; ar fi interesant un ciclu de astfel de proze scurte; textul îşi păstrează tensiunea şi îmbată cititorul ca o şampanie savuroasă.” (Stela Iorga)
„Are har şi umor şi, pe ici pe acolo, chiar pasaje poetice.” (Ioan Gh. Tofan)
„O proză excelentă; are ceva din umorul englezesc necoroziv; modul cum foloseşte epitetele este de bun augur; are o eleganţă a stilului; se vede că este un scriitor născut, nu făcut.” (Victor Cilincă)
„Aş asocia textul cu sintagma celebră râsu'-plânsu'; pare potrivită pentru acel tip de carte de vacanţă de care, unii dintre noi, poate-şi mai amintesc; are unele subtilităţi, dar şi mult de lucru.” (Gabriel Gherbăluţă)
„Are stilul bine format; atenţie la inadvertenţele de timp/ epoci.” (a.g. secară)
„Text cursiv; tema nu impresionează; este atractiv, trezeşte curiozitatea; glumiţele marinăreşti alternează cu unele sofisticate; un Ion Creangă urban, modest; are şi mici fragmente poetice.” (Marius Grama)
Semnalăm, cu această ocazie, apariţia cărţii „Şase oameni de hârtie” a prozatorului Dimitrie Lupu, la EDITURA (E9) NOUĂ din Bucureşti. Felicitări!... şi aşteptăm cu nerăbdare lansarea.

Astăzi, la ora 18,00, va citi Cristina Dobreanu. 

Ion Avram

Răbdarea este totul

Sabina Penciu

Acesta pare să fie legământul Sabinei Penciu, cu ea însăși și cu Dumnezeu: o căutare tensionată, dar răbdătoare, a poeziei, a răspunsului ultim, revelator de ''noi clarități''. Nimic nu merită a fi scris înainte de vreme, oricât de insuportabile ar fi împunsăturile îndoielilor. Poetul, spune Rainer Maria Rilke în Scrisori către un tânăr poet, din care Sabina ne-a prezentat un fragment, trebuie să-și iubească singurătatea și să-și îndure nerodirea ca și când ar avea veșnicia în față, fără spaime și fără graba de a curma tensiunea întrebărilor. Poezia ca revelație, ca adevăr ultim al ființei, ca intensitate maximală a trăirii,  nici nu mai are nevoie de o ars poetica, de aduceri din condei meșteșugite și de metafore migălite. Sinele adânc nu se poate exprima decât în forma poeziei desăvârșite. 

Nu e nevoie de cantitate pentru a exista calitate, crede poeta Anca Șerban, apreciind posibilitatea Sabinei Penciu de a scrie concis, clar și expresiv. Marius Grama ar fi dorit ca Sabina să aducă mai multe poezii, concizia unora dintre texte fiind resimțită ca o insuficiență a elanului creator. Diana Balmuș găsește că tonul Sabinei este mai senin decat de obicei, nu lipsesc imaginile dure, dar zbatarea pare să fie mai ușor acceptată, iar pentru Stela Iorga  motivele recurente, substantivele tari (păianjen, mizerie, sânge, abator) dau seama de un univers poetic personal, transgresat însă cu luciditate și candoare: '' într-un cheag de sânge/ acolo am strâns toți păianjenii și celelalte resturi ale mele/ eu sunt propriul meu abator/ așa mi-am zis/ în timp ce tiranic număram în cearcăne/ câte morți au trecut prin palmele astea mici/ de care numai eu mă tem/ când Dumnezeu mă scapă din ochi.'' (introspecție de rutină)

Mâine, 10 februarie, ora 18:30, la sediul cotidianului ''Viața Liberă'', ne va citi poeta Stela Iorga.

Despre vorbitul în public

Liviu Iulian Cocei

În stilul său caracteristic, riguros și totusi destins, Liviu Iulian Cocei a supus reflecției tema vorbitului în public.  Autorul nu-și propune însă o analiză minuțioasă și complexă ci încearcă doar să schițeze în mare tema, care ar fi necesitat de altfel o dezvoltare mai amplă.  Deși se spune că frica de a vorbi în public este a doua mare teamă a omului contemporan, după teama de moarte, totuși în zilele noastre se vorbește foarte mult: la televizor, în parlament, la tot soiul de conferințe și work-shop-uri, între discursul protreptic din antichitatea greacă (prin care auditoriul era îndemnat să-și însușească o anumită filosofie de viață) și  public speaking-ul actual nefiind prea multe afinități. Vorbitul în public presupune o anumită autoritate care se impune firesc prin conștiința de sine, prin zestrea culturală și spirituală a vorbitorului. Retorică dar și etică, oratorie dar și onestitate intelectuală, subliniază Liviu Iulian Cocei în finalul eseului  A comunica, a conduce, a îndemna. Și daimonul întrebărilor abia a fost stârnit.

 
Prozatorul Victor Cilincă este oarecum nemulțumit de abordarea prea filosofică a temei, sugerându-i autorului mai multă precizie și o perspectivă mai personală. În aceeași idee, Ion Avram consideră că eseul lui Liviu Iulian Cocei suferă de o anumită rigiditate a referințelor filisofice, iar Matei Leonard confirmă nevoia exemplificărilor concrete. Pentru Anca Șerban subiectul este incitant, de acutalitate și necesar de a fi dezbătut.

În cadrul rubricii flash, Matei Leonard a analizat structura stilistică a poetului Ilarie Voronca.

Astăzi, 27 ianuarie, ora 18:00, la sediul cotidianului Viața Liberă, Anca Șerban ne va citi poezie, iar Paul Budeanu va prezenta flash-ul literar.

Matei Leonard

La început a fost visul

 

Ion Avram

 Ion Avram este mai ales un creator de atmosferă. Nu are ambiţia de a ataca frontal teme mari şi abisale. Nu întâmplările, nu structura poveştii, nu labirintul ideatic sunt punctele forte ale prozatorului, ci stilul, poetica, modul cum alternează propoziţiile lungi cu cele scurte, fragmentând cursivitatea textului pentru a urma ritmul sacadat al unei sobre interiorizări.

Povestirea Premiul Nobel, dedicată prietenului său Victor Cilincă, mută însă accentul pe mesaj, încât stilistica inconfundabilă a prozatorului pare sa nu mai fie atât de evidentă. Iar mesajul este simplu: puterea continuă a omului de a visa, de a se închipui un cavaler, împărţind dreptatea şi salvând frumuseţea lumii, sau un mare scriitor recâştigând inima iubitei. Între ridicol şi sublim nu este decât un pas. Şi nu se ştie niciodată când visul se poate converti în raţiune de a fi.

  

Poetului Marius Grama nu-i este foarte clar cum se succed planurile, dar povestea i se pare captivantă şi destul de bine scrisă. Ana-Maria Panagatos observă, de asemenea, că ar fi fost necesară o delimitare mai clară a planurilor, şi apreciază autenticitatea personajului Ilie Mureşan. Textul i se pare oarecum straniu lui Victor Cilincă, nu foarte bine controlat, cu mai puţine expresii metaforice decât de obicei, dar emotionant, iar poeta Stela Iorga remarcă puterea lui Ion Avram de a crea atmosferă, de a reda în câteva cuvinte cadrul atemporal al satului.

La rubrica flash, Victor Cilincă ne-a prezentat romanul Teodosie cel Mic, de Răzvan Rădulescu.

Vineri, 20 ianuarie, la sediul cotidianului ‘’Viaţa Liberă’’, Liviu Iulian Cocei ne va citi un eseu filosofic, iar Matei Leonard va prezenta flash-ul literar.

Cristina Dobreanu

Victor Cilincă