Răbdarea este totul

Sabina Penciu

Acesta pare să fie legământul Sabinei Penciu, cu ea însăși și cu Dumnezeu: o căutare tensionată, dar răbdătoare, a poeziei, a răspunsului ultim, revelator de ''noi clarități''. Nimic nu merită a fi scris înainte de vreme, oricât de insuportabile ar fi împunsăturile îndoielilor. Poetul, spune Rainer Maria Rilke în Scrisori către un tânăr poet, din care Sabina ne-a prezentat un fragment, trebuie să-și iubească singurătatea și să-și îndure nerodirea ca și când ar avea veșnicia în față, fără spaime și fără graba de a curma tensiunea întrebărilor. Poezia ca revelație, ca adevăr ultim al ființei, ca intensitate maximală a trăirii,  nici nu mai are nevoie de o ars poetica, de aduceri din condei meșteșugite și de metafore migălite. Sinele adânc nu se poate exprima decât în forma poeziei desăvârșite. 

Nu e nevoie de cantitate pentru a exista calitate, crede poeta Anca Șerban, apreciind posibilitatea Sabinei Penciu de a scrie concis, clar și expresiv. Marius Grama ar fi dorit ca Sabina să aducă mai multe poezii, concizia unora dintre texte fiind resimțită ca o insuficiență a elanului creator. Diana Balmuș găsește că tonul Sabinei este mai senin decat de obicei, nu lipsesc imaginile dure, dar zbatarea pare să fie mai ușor acceptată, iar pentru Stela Iorga  motivele recurente, substantivele tari (păianjen, mizerie, sânge, abator) dau seama de un univers poetic personal, transgresat însă cu luciditate și candoare: '' într-un cheag de sânge/ acolo am strâns toți păianjenii și celelalte resturi ale mele/ eu sunt propriul meu abator/ așa mi-am zis/ în timp ce tiranic număram în cearcăne/ câte morți au trecut prin palmele astea mici/ de care numai eu mă tem/ când Dumnezeu mă scapă din ochi.'' (introspecție de rutină)

Mâine, 10 februarie, ora 18:30, la sediul cotidianului ''Viața Liberă'', ne va citi poeta Stela Iorga.

Poezie în alb

Anca Șerban-Gaiu

Vinerea trecută, gazda momentului literar a fost Paul Budeanu, care ne-a vorbit despre Sylvain Tesson şi al său jurnal de călătorie, ,,În pădurile Siberiei". Cartea relatează experiența autorului francez, care a petrecut şase luni pe malul lacului Baikal.

Mai departe, Anca Şerban Gaiu a citit şase poeme, despre care Andrei Velea spune că sunt reuşite, deşi ar trebui şlefuite, eliminând versurile care nu susțin discursul poetic. Victor Cilincă găseşte o tentă apocaliptică într-unul dintre poeme, precum şi câteva expresii uzate, în timp ce Cristina Dobreanu vede un ton mai aşezat, interiorizat şi e de părere că poemele degajă o atmosferă melancolică. Ana Maria Panagatos observă o metaforizare intensă şi o stare comună de apăsare în texte, adăugând că nu există o fluctuație prea mare între ele. Simona Toma remarcă faptul că poeta Anca Şerban Gaiu are mult curaj, făcând nişte asocieri bizare, care nu spun nimic şi, prin urmare, pe care nu le poate vizualiza mintal. Despre poeme, Alexandru Valentin Petrea zice că au o structură metaforică subtilă şi aduce în atenție permutările între registrele imagistice şi lexicale, care dau savoare şi scot poemele din anonimat.

Astăzi, 3 februarie, de la ora 18.00, la sediul cotidianului ,,Viața liberă", voi citi eu, iar flash-ul literar va fi prezentat de Simona Toma.

Sabina Penciu

Paul Budeanu

CRONICĂ DE CENACLU: Amanţii din noi

Vinerea trecută, A. G. Secară ne-a citit o piesă de teatru într-un singur act, luându-ne prin suprindere cu trecerea de la lirismul cu care eram obişnuiţi, la un dramatism fără perdea. Stela Iorga e de părere că textul reprezintă un exerciţiu pseudo-teatral vioi, inteligent, dar futil, deoarece îi lipseşte un fundament, iar autorul ratează ţinta. Nu identifică tipologii noi, crede că textul nu are o finalitate şi face, în final, o trimitere la comedia „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee. Simona Toma consideră că replicile se succed mult prea rapid şi că uneori nu potenţează textul, precum şi faptul că nu există tensiune. Piesa prezintă doar o situaţie, fiind plată şi lipsită de o enigmă. Andrei Velea apreciază textul ca fiind cursiv, subtil, bine filtrat de către autor, cu personaje interesante, plin de umor, care prinde cititorul. El face o mică observaţie asupra replicilor prea scurte, care ar trebui modificate şi cataloghează piesa ca fiind o interpretare atât naivă, cât şi ironică a unei realităţi, şi anume căsnicia. Cristina Dobreanu observă un flux de replici în acelaşi stil, personajele neavând note distinctive. Anca Şerban-Gaiu remarcă un text spumos, foarte reuşit, presărat cu uşoare ironii şi subtilităţi - o radiografie comică a societăţii, care are ca scop destinderea cititorului/ spectatorului. Octavian Miclescu îl situează pe A. G. Secară între Plăeşu şi Woody Allen. Replicile au un tempo, există cursivitate şi umor, însă finalul nu este potrivit. Gabriel Ghimpu consideră că piesa de teatru propusă nu are un tâlc. Tudor Neacşu adaugă faptul ca există un ritm şi că jocul replicilor puternice te ţine conectat. N.A.: Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Gelu Ghemiş. A consemnat Sabina Daniela Penciu.

CRONICĂ DE CENACLU: Buchetierul de peste stradă

Vinerea trecută, Octavian Miclescu ne-a citit două fragmente din „microromanul” său aflat în lucru, „Vânzătorul de margarete”. Avându-i pe The Doors în fundal, Andrei Velea a preluat iniţiativa, fiind de părere că textul este foarte bine realizat, existând multe subtilităţi, autorul apelând la un ton peiorativ şi axându-se atât pe psihologia personajului, cât şi pe aspectul cotidian. El observă caracterul minuţios al autorului, ce dă o notă descriptivă textului. Carmen Neacşu consideră că titlul este unul inspirat, apreciind, de asemenea, şi meticulozitatea cu care lucrează scriitorul. Stela Iorga identifică un stil literar, caracterizat printr-o demarare într-o lentoare condusă. Este captivată de comparaţiile cu iz erotic, ce conturează o scriitură curată, întrepătrunsă de cadenţă. Simona Toma observă neconcordanţe la nivel logic pe parcursul textului, în replici, adăugând că acesta este prea explicit şi că pasajele tehnice pot fi evitate prin dialog. Gh. Tofan are o atitudine apreciativă vizavi de text, dar consideră că pasajele în limba engleză ar trebui traduse. Cristina Dobreanu crede că abudenţa timpului trecut este defavorabilă textului, fiind de părere că timpurile trebuie să varieze. Dinamica interioară i se pare plată, textul devenind monocord; ea remarcă absenţa unui stil şi a notei patologice, ceea ce induce senzaţia de scriere mecanică. Unele observaţii i se par facile. A. G. Secară conchide seara, spunând că textul stârneşte curiozitatea şi că l-a dus cu gândul la „Noul roman francez”, dezvoltat de Alain Robbe-Grillet. Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Adi G. Secară. A consemnat Sabina-Daniela Penciu

Unu’ mai neconvențional

Anul acesta, 1 Mai Muncitoresc ne-a găsit în atelierul nostru de creaţie. Spre deosebire de alte seri, am căzut de comun acord ca fiecare să citească texte proprii, lipsindu-ne de tradiţonalele recenzii. Prin urmare, ne-am bucurat de un mozaic de voci literare, menţionându-i aici pe Tudor Neacşu, Carmen Neacşu, Anca Şerban-Gaiu, Octavian Miclescu, Gelu Ghemiş şi Sabina-Daniela Penciu.

Carmen Neacşu a deschis seara cu trei poeme, intitulate „Ochi”, „Sărut” şi „Suprapunere”, care ne-au indus într-o atmosferă feerică, departe de agitaţia lumii exterioare. („Ochiul albastru în care am pătruns/ Pierzându-mi busola şi aproape de mine/ Mă însoţeşte când dorm/ Şi din mine cad vise/ Zdrelindu-şi genunchii.”), („Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam azi-noapte luna, / Ca sărutul meu să trăiască nevăzut, / În taină.”) şi („Pe tavan/ Vecinii păşesc, / Sufletul scrie/ Aerul/ Sprijină paşii lor.”).

Tudor Neacşu a citit o proză scurtă, piperată de umor, cu imagini bine construite, care a reuşit să prindă şi să binedispună cititorul. („Petarda şi babalâcul italian” - „Macrou de şapte sute de mii!” - am tunat, răzvrătind astfel plictiseala cu care doamna de la pescărie povestea colegei sale drama unei nepoate plecate afară, dar pe care norocul de lănţişoare de aur şi bărbat italian de 60 de ani, aşezat, cu casă şi maşină, o ocolise. „De şapte sute?” - repetă aproape retoric vânzătoarea, gândind probabil că oi fi vreun mameluc venit să mă distrez la pescărie după anul nou, pentru că mi se terminaseră petardele.”)

Anca Şerban-Gaiu ne-a lecturat o colecţie de poeme de dragoste, oferindu-ne acces în universul ei intim, susţinut pe aceste texte compacte. („Inima e singura certitudine cu care să te măsori.”). Octavian Miclescu ne-a propus o lectură umoristică, citind câteva texte din cartea sa, „Jazz_4”. Eu am ales să provoc puţin spiritele, citind o ghicitoare, mai exact o proză scurtă, al cărei răspuns i-a cam încurcat puţin pe unii colegi.

A consemnat Sabina Penciu

P.S.Astăzi, la sediul cotidianului “Viața liberă”, începând cu ora 18,00, citeşte Octavian Miclescu.

CRONICĂ DE CENACLU: Trasul în maşina politică

Andrei Velea ne-a anunţat vinerea trecută că lucrează la un roman intitulat „Compania electorală” şi a lecturat unul dintre cele trei capitole (Prince Matei), aproape gata. Din spusele lui, romanul îşi propune o radiografie a raportului dintre tineri şi mediul social-politic. Ioan Gh. Tofan consideră că autorul ştie să creioneze personajele şi textul înclină spre pamflet, însă îi lipseşte puţin dinamism şi aciditate în replici, care să pigmenteze acţiunea. Anca Şerban-Gaiu vede un roman realist, însă precizează că subiectul nu rezonează cu ea, percepându-l ca pe o iluzie. Simona Toma simte un ton dictatorial şi crede că scrierea la persoana a II-a nu slujeşte textului. De asemenea, e de părere că autorul are mână, dar prea o ţine în frâu. Octavian Miclescu remarcă faptul că aproape toate personajele au aceeaşi voce, nu au personalitate. Textul devine steril din lipsa conflictului. Îl regăseşte pe autor în finalul capitolului, acolo unde dă dovadă de imaginaţie debordantă. Cristina Dobreanu consideră că textul devine o relatare plată despre politică. Identifică un melanj de stiluri. Marius Grama crede că subiectul nu este inspirat, deoarece nu poate fi tratat decât cu foarte mult umor, ceea ce nu se regăseşte în text. Stela Iorga constată că autorul este convenţional în scris, nu stăpâneşte registrele şi nici tehnica creării personajelor, devine constatativ acolo unde nu este implicat, nu îi este clară miza, este cerebral, dar, cu toate acestea, are un simţ olfactiv dezvoltat, iar textul se bucură de un erotism savuros. Tudor Neacşu spune că textul l-a captivat şi că subiectul este o momeală bună pentru cititor, dar revine asupra caracterizării personajelor, care trebuia să fie mai tuşată. A consemnat Sabina Daniela Penciu

MINITRAGEDIE CA UN STRIGĂT. TEXTE EROICE

(...)Sunt unele nopţi în care nu pot adormi. Obiectele tac, mă privesc stinghere. E o linişte cumplită, ca o iarnă în care sufletul meu e căprioara rănită de lângă lacul îngheţat de amintiri cu tine. Întunericul e pământ ce apasă pe pleoape. Mi-e dor de tine, dor ce lasă o dâră de sânge în cameră, pe zăpada pe care doar eu o simt, pe care doar eu o calc, pe care doar eu dorm atunci când absenţa ta e atât de puternică încât să-mi îngheţe gândurile. Aşa se creează un neant în mine, un neant cu numele tău. Când voi deschide fereastra, soarele are să cureţe sângele închegat de pe botul căprioarei ce-a vrut să se-adape. Mi-e dor de tine. Dor ca o dâră de lumină în urma atingerii noastre din urmă. (...)    

(Sabina-Daniela Penciu – exerciţii de stare)

„Ca unitate, textele sunt cam oscilante/ sincopate – când paroxistice, când line; temperamentul o cuprinde; intră în consonanţă cu Universul, are putere de conceptualizare; expresiile sunt frumoase, fără a fi dulcege; imaginile – puternice şi penetrante; un sine întors către el însuşi; multă delicateţe şi singurătate; o minitragedie ca un strigăt; nu pastişează, nu ciupeşte din marea lirică, are simţul economiei textului; texte eroice ca sinceritate şi putere de analiză.” (Stela Iorga)           

„O adunătură de esenţe; creează o atmosferă delicată, fragilă, de un impact vizual remarcabil.” (Anca Şerban Gaiu)

„O compoziţie puternică; imagini încărcate de sentimentalism şi tensiune; are nişte termeni preţioşi la care ar trebui să renunţe.” (Tudor Neacşu)      

„Structural, textele cam suferă; are cuvinte/termeni care balastează textul; are poezie/filon patetic, dar are şi nişte excrescenţe la care ar putea renunţa.” (Nicoleta Onofrei)

„Îşi păstrează stilul, deşi pare mai fragmentată.” (Violeta Bobe)

„Un fel de scrisoare de dragoste care m-a introdus într-un unghi extrem de intim; are sensibilitate şi profunzime.” (Carmen Neacşu)

„O sensibilitate puternică, impresionantă, care susţine bine textul; să fie atentă să nu exagereze cu termenii aşa-zişi preţioşi – altfel, poate eşua în banal.” (Victor Cilincă)              

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Ion Zimbru.     

A consemnat Ion Avram