CRONICĂ DE CENACLU: Stări, gânduri, notiţe

(“Eu ştiu că plouă încet/ Pe liniştitele alei din cimitir;/ Eu ştiu ca soarele arde acum o/ plajă îndepărtată/ Şi ea e brunetă şi mă priveşte ades,/ Pe o bancă de tramvai./ Eu ştiu că te-am iubit de mii de ori/ Mai ştii că luna are un halou ciudat, uneori?/ Şi nu te mai văd deloc/ Eu cred că ochii ei erau căzuţi în stele...” - Gelu Ghemiş) După o îndelungată perioadă de tăcere, Gelu Ghemiş şi-a făcut curaj şi ne-a citit opt texte care se vor a fi lirice, unele mai îndrăzneţe, altele fiind simple adnotări, dar toate emanând o melancolie dizolvantă în rândul cititorilor. Marius Chiru întrevede un gen pamfletar şi consideră că stilul, printre altele, ar trebui îmbunătăţit. Carmen Neacşu apreciază atmosfera meditativă şi faptul că autorul reuşeşte să inducă o stare. Simona Toma crede că textele nu se ridică la nivel de poezie, ele nefiind poeme, ci simple gânduri şi trăiri transmise mai departe. De asemenea, observă claritatea mesajului, precizând că nu există o încercare de a filosofa. Stela Iorga consideră că textele sunt nişte tentative de a exprima un sentiment sau o stare pasageră. Anca Şerban-Gaiu punctează stângăciile din fiecare text, dar remarcă o oarecare coerenţă, o atmosferă uşor naivă şi le caracterizează succint, ca fiind amalgame simpliste. Din punctul meu de vedere, textele citite nu poartă emblema unei sclipiri native, ele fiind mai mult note de jurnal. Întrucât astăzi începe Festivalul Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares” (29 mai-3 iunie), ediţia a XVII-a, care se desfăşoară în paralel cu cea de-a VII-a ediţie a Târgul de Carte „Axis Libri” (27 mai-1 iunie), deci avem multe de ascultat şi de făcut în aria iubitorilor de literatură, drept urmare şedinţa ne-o vom petrece acolo. A consemnat Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Amanţii din noi

Vinerea trecută, A. G. Secară ne-a citit o piesă de teatru într-un singur act, luându-ne prin suprindere cu trecerea de la lirismul cu care eram obişnuiţi, la un dramatism fără perdea. Stela Iorga e de părere că textul reprezintă un exerciţiu pseudo-teatral vioi, inteligent, dar futil, deoarece îi lipseşte un fundament, iar autorul ratează ţinta. Nu identifică tipologii noi, crede că textul nu are o finalitate şi face, în final, o trimitere la comedia „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee. Simona Toma consideră că replicile se succed mult prea rapid şi că uneori nu potenţează textul, precum şi faptul că nu există tensiune. Piesa prezintă doar o situaţie, fiind plată şi lipsită de o enigmă. Andrei Velea apreciază textul ca fiind cursiv, subtil, bine filtrat de către autor, cu personaje interesante, plin de umor, care prinde cititorul. El face o mică observaţie asupra replicilor prea scurte, care ar trebui modificate şi cataloghează piesa ca fiind o interpretare atât naivă, cât şi ironică a unei realităţi, şi anume căsnicia. Cristina Dobreanu observă un flux de replici în acelaşi stil, personajele neavând note distinctive. Anca Şerban-Gaiu remarcă un text spumos, foarte reuşit, presărat cu uşoare ironii şi subtilităţi - o radiografie comică a societăţii, care are ca scop destinderea cititorului/ spectatorului. Octavian Miclescu îl situează pe A. G. Secară între Plăeşu şi Woody Allen. Replicile au un tempo, există cursivitate şi umor, însă finalul nu este potrivit. Gabriel Ghimpu consideră că piesa de teatru propusă nu are un tâlc. Tudor Neacşu adaugă faptul ca există un ritm şi că jocul replicilor puternice te ţine conectat. N.A.: Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Gelu Ghemiş. A consemnat Sabina Daniela Penciu.

Unu’ mai neconvențional

Anul acesta, 1 Mai Muncitoresc ne-a găsit în atelierul nostru de creaţie. Spre deosebire de alte seri, am căzut de comun acord ca fiecare să citească texte proprii, lipsindu-ne de tradiţonalele recenzii. Prin urmare, ne-am bucurat de un mozaic de voci literare, menţionându-i aici pe Tudor Neacşu, Carmen Neacşu, Anca Şerban-Gaiu, Octavian Miclescu, Gelu Ghemiş şi Sabina-Daniela Penciu.

Carmen Neacşu a deschis seara cu trei poeme, intitulate „Ochi”, „Sărut” şi „Suprapunere”, care ne-au indus într-o atmosferă feerică, departe de agitaţia lumii exterioare. („Ochiul albastru în care am pătruns/ Pierzându-mi busola şi aproape de mine/ Mă însoţeşte când dorm/ Şi din mine cad vise/ Zdrelindu-şi genunchii.”), („Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam azi-noapte luna, / Ca sărutul meu să trăiască nevăzut, / În taină.”) şi („Pe tavan/ Vecinii păşesc, / Sufletul scrie/ Aerul/ Sprijină paşii lor.”).

Tudor Neacşu a citit o proză scurtă, piperată de umor, cu imagini bine construite, care a reuşit să prindă şi să binedispună cititorul. („Petarda şi babalâcul italian” - „Macrou de şapte sute de mii!” - am tunat, răzvrătind astfel plictiseala cu care doamna de la pescărie povestea colegei sale drama unei nepoate plecate afară, dar pe care norocul de lănţişoare de aur şi bărbat italian de 60 de ani, aşezat, cu casă şi maşină, o ocolise. „De şapte sute?” - repetă aproape retoric vânzătoarea, gândind probabil că oi fi vreun mameluc venit să mă distrez la pescărie după anul nou, pentru că mi se terminaseră petardele.”)

Anca Şerban-Gaiu ne-a lecturat o colecţie de poeme de dragoste, oferindu-ne acces în universul ei intim, susţinut pe aceste texte compacte. („Inima e singura certitudine cu care să te măsori.”). Octavian Miclescu ne-a propus o lectură umoristică, citind câteva texte din cartea sa, „Jazz_4”. Eu am ales să provoc puţin spiritele, citind o ghicitoare, mai exact o proză scurtă, al cărei răspuns i-a cam încurcat puţin pe unii colegi.

A consemnat Sabina Penciu

P.S.Astăzi, la sediul cotidianului “Viața liberă”, începând cu ora 18,00, citeşte Octavian Miclescu.

MAI MULT RETORICĂ DECÂT SIMŢIRE

Mai sunt nedumeriri pe lume/ Mai sunt copaci care nu mor/ Iubite blonde fără plete lungi/ Cu ochi albaştri temători/ Mai suntem şi noi doi/ Cu mâna pe o inimă albastră/ Mai sunt şi zile fără ploi/ Întreabă-mă de soare şi de lună/ De martorii cei vechi ai lumii noastre/ Mai este şi cuvântul Lui/ Mai sunt şi vorbele nespuse/ Ale celor ce se vor naşte/ Mai sunt tot felul de lumini curate.

(Gelu Ghemiş – În lume)

„Mici poveşti lirice, cu oarecare tentă mistică; problemele tratate sunt de natură personală şi nu ating înălţimea necesară poeziei pe care autorul şi-ar fi dorit-o.” (Stela Iorga)

„Poeme ce transmit o stare de singurătate; neliniştea nu este creionată pe cât şi-a propus de puternic.” (Nicoleta Onofrei)

„Având în vedere nota retrospectivă a poemelor, mă aşteptam la mai multă profunzime şi la o oarecare nostalgie – nu atât de gratis, superficial, direct.” (Elena Donea)

„Câteva pasaje m-au impresionat, fiind nişte locuri frumoase în texte; trimiterile religioase mi se par interesante; are şi idei bine formulate/conturate.” (Radu Vartolomei)

„Un fel de mişcare în gol; apar nişte influenţe/sonorităţi din anumiţi autori bine cunoscuţi; mai mult retorică decât simţire.” (Cristina Dobreanu)

„Nu m-am asortat cu textele din această seară.” (Simona Toma)

Ion Avram

Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Radu Vartolomei.

(Relaţii privind activitatea cenaclului Noduri şi Semne – tel. 0746167284)