Cronică de cenaclu: O poveste bine ticluită

Mizând pe farmecul limbajului, Cezar Amăriei ne-a prezentat o proză despre Galațiul de acum câteva secole. Mai precis, acțiunea se întâmplă undeva pe la jumătatea secolului XVI, chiar dacă e discutabil dacă limbajul e unul perfect mulat pe acea perioadă, unii colegi au opinat că ar fi aproape imposibil de citit astăzi. Deși e ușor previzibilă poanta în jurul căreia și-a construit textul, aici ar mai fi loc de îmbunătățire, proza a câștigat enorm de mult prin umor, coerență și corectitudine gramaticală. Munca de documentare este demnă de un adevărat filolog! Așteptăm cu mult interes continuarea.

Are un umor formidabil, mă simt ca în Rabelais. O adevărată poezie a râsului. Arhaismele au savoare. Amănunte exacte. (Victor Cilincă)
Povestea este foarte bine scrisă. Totul este foarte bine dozat. Este promițătoare. Foarte mult talent, echilibru. E un pic de cacealma. (Anca Șerban Gaiu)
Cufărul trebuie scos din Dunăre și continuată acțiunea până la realizarea tiparniței. O s-o mai citesc încă o dată. Mi-a plăcut mult. (Ioan Gh. Tofan)
E și o farsă modernă. Nu e nimic arhaic. E umor contemporan. Are o poveste foarte bine închegată, căreia i-a păstrat ritmul de la început la sfârșit. A muncit să dea forma corectă. Poanta a dat-o prea repede. Curge foarte frumos. Sunt mulțumit. (Tudor Neacșu)
Rareori la cenaclu găsești o poză cu astfel de dinamism. Reușește să fie veridic. E din stirpea lui Ilișoi. Pot fi amintiți Doina Ruști și Eugen Barbu. (Adi Secară)
Mixtum compositum între moldovenească și arhaisme. Umorul e suculent. Bate în mine o inimă de moldovean. Trimite la limbajul cronicilor. O notă extraordinar de bună. E multă muncă în spate. Foarte frumos. (Stela Iorga)
L-am întâlnit pe Cezar un mare colecționar. De lucruri. De povești, de oameni, de arome. (Carmen Neacșu)
Aș cumpăra cartea. M-a introdus în atmosferă din prima pagină. Vedeam târgul. Lectura e plăcută, curge. Nu e un text chinuit. (Iulian Mardar)

Vineri, 16 martie, ora 18,30, la sediul "Viața liberă", ne va citi poezie Iulian Mardar. 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Cu mașina timpului în anii '60

Prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a făcut o surpriză plăcută la cenaclu. S-a folosit de un fel de maşină virtuală a timpului, adică de studii, de arhive sau de cunoştinţele prietenilor pentru a reda atmosfera Galaţiului anilor ’60. "Are farmec" a fost nota comună a comentariilor. Ioan Gh. Tofan se gândeşte că romanul va avea trei sau chiar cinci volume. Asta e mai puţin important, ceea ce contează e că se regăseşte scriind şi că reuşeşte să surprindă audienţa de toate vârstele.

Are farmec. Mi-a adus aminte de "Europolis" de Jean Bart. Limbajul este mai concis. Sunt zone cu prea multe amănunte. Are atmosferă. (Anca Şerban Gaiu)
Remarc o apetenţă pentru detalii. Ar fi trebuit un pic mai dezvoltat pentru a prinde farmecul locului. Pare un pasaj de tranziţie. Psihologia e mai mult sugerată, asta face să se piardă din tensiune. (Stela Iorga)
E de înţeles stilul de trecere. Volumul al treilea poate fi o carte aparte. (Adi Secară)
Avem în faţă un roman fluviu. Este o antropologie, un document al unei epoci. E cuminţel. Dialogurile sunt, uneori, nerealiste. E aşezată. Ne duce cu maşina timpului să vedem cum erau anii ’60. Surpriză plăcută. Dă o "biografie" a unei zone care a însemnat foarte mult. (Victor Cilincă)
Are farmec. Am reţinut felul în care încadrează evenimentele mărunte în cele globale. Pasaje foarte bine realizare. Există şi poezie foarte bine aşezată. (Marius Grama)
M-a surprins extrem de plăcut începutul. Mi-ar fi plăcut să continue anumite pasaje. Câteva locuri comune uneori. (Cezar Amăriei)
Mi-a plăcut lectura. A rămas la mine o atmosferă, un farmec, viaţa părinţilor mei. Această carte am să v-o cumpăr! (Carmen Neacşu)
M-a transpus în acele vremuri. Nume cunoscute de străzi, de locuri, de clădiri, de mentalităţi. M-au făcut să văd cu alţi ochi Galaţiul. (Diana Balmuş)

Vineri, 9 martie, ora 18.30, la sediul "Viaţa liberă", ne va citi proză Cezar Amariei. 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: De pe blog, în Agora

(…) am văzut visurile generaţiei noastre dezasamblate până la ultima rotiţă, apoi aruncate în praful discuţiilor despre discuţii, am văzut Constituţii scrise pe pietre acoperite de alge şi Legi încrustate pe carapacele melcilor abisali, timpul încolăcindu-se şi revenind la o linie de start trasată mereu câţiva paşi înapoi, am văzut idealurile generaţiei noastre înjurate pe la colţuri de bloguri şi de internet, vorbind despre adevărurile adevărate şi despre cele neadevărate în epoca post-adevăr, am văzut linia vândută drept cerc şi învârteala în jurul cozii prezentată drept argumentaţie, am văzut îmbâcseala impusă drept normă (…)

Andrei Velea a citit, din cartea sa în lucru, capitolul De pe blog, în Agora - care s-a dovedit a fi o proză bine ancorată în realităţile social-politice ale acestor vremuri, pe un fundal introspectiv condimentat cu jocuri erotice, cu incursiuni filozofice şi cu multă poezie. Forţa descriptivă şi apetenţa pentru detaliile imprevizibile a ţinut auditoriul în priză, determinând comentarii îndelungate şi încinse.

”Este filmic; are filozofie şi multă poezie şi un aer de clasicism interbelic; obţine metafora printr-un soi de juxtapunere a planurilor; remarcabil şi umorul care vine, îndeosebi, din ironia situaţiilor.” (Victor Cilincă)
”În ceea ce mă priveşte, contează mai puţin teoria politică decât trăirile personajului - chiar politice fiind; din acest punct de vedere, merge pe o gheaţă foarte subţire; să fie mai jucăuş, mai jovial - altfel, cade în didacticism; să facă mai multă literatură decât observaţie critică.” (Marius Grama)
”Jocul erotic are foarte mult lirism şi este fin, temperat; unde este prea explicit, pare, mai degrabă,  eseu decât roman.” (Anca Şerban Gaiu)
”Pasajul erotic este foarte reuşit; are cursivitate, este captivant şi-l reprezintă.” (Carmen Neacşu)
”Trecerea de la erotic/ poetic la rigid/ politic mi se pare, tehnic, corectă.” (Nelu Păcuraru)
”Să fie mai firesc în descrieri şi să mai perie pasajele meditative care sunt prea explicite; are zone de o stridenţă supărătoare, mai ales acolo unde descrie scene de la miting.” (a.g. secară)
”Ca om apolitic ce sunt, m-a trimis cu gândul şi la Caragiale; reproducerea cugetărilor personajului mi s-a părut interesantă; are apetenţă pentru detalii.” (Nichita Sava)

Astăzi, la ora 18,30, va citi Nelu Păcuraru.

Ion Avram

Cronică de cenaclu: Ce este poezia?

În „Estetica”, Benedetto Croce povestește parcursul contra-intuitiv al poeziei. Ea a apărut înaintea prozei, până și legile Antichității erau scrise în versuri. Dar poezia, în contextul marilor poeme ale Antichității, era mai degrabă narativă. Poezia lirică de astăzi, metaforică, s-a inspirat din... discursurile marilor politicieni ai Antichității. Poezia a născut mereu controverse, și-a forțat mereu limitele. La aproape trei milenii distanță de Homer, într-o zi de vineri foarte călduroasă de ianuarie, Florin Buzdugan ne-a prezentat câteva texte drept poezie. Chiar dacă, după cum vedem mai sus, trebuie să evităm etichetele, putem, totuși, discuta aprins până seara târziu, pro și contra, dacă ceva este sau nu este poezie. Nu avem o concluzie, dar avem puncte de vedere argumentate. Iar frumusețea poeziei stă mai degrabă în căutarea ei continuă decât într-o formulă definitivă.

Nu au profunzime. Sunt mai mult un joc de suprafață. E prețios și iconoclast. Lipsește un „ceva” liric. Cuminte și ticăit, didactic. (Stela Iorga)
E o etapă teribilă fără de care nu am putea ajunge la următoarea etapă. (Carmen Neacșu)
O ușă trântită în nas. Poate că nu a găsit cuvintele care să ajungă la noi. Totuși, aș recomanda aceste texte. (Ana Maria Panagatos)
Ceea ce lipsește din aceste texte este poezia. Am citit texte bune de la Florin, dar textele de față lasă de dorit. Chinuite. (Marius Grama)
Este poezie! Se practică acest gen de poezie, mai ales la București. Au atmosferă. Discursul liric este cursiv. (Anca Șerban Gaiu)
Totul este scris corect. Le-a bibilit. Sunt niște texte grele. Ar trebui citite cu atenție. (Nelu Păcuraru)
Poeme scrise pe caniculă. (Paul Budeanu)
Enervant e când toată lumea are dreptate. Îmi aduce aminte de Cristian Biru. A vrut să șocheze prin limbaj și prin construcție. Textele degajă o furie extrem de puternică. (Octavian Miclescu)

Prin vot democratic, cenaclul se va întâlni vineri, 19 ianuarie, orele 18, la Librăria Humanitas Galați. Acolo, tânărul prozator Tudor Ganea își va lansa cele două romane publicate la editura Polirom, „Cazemata” și „Miere”. Câștigător al premiului Tânărul Prozator al Anului pe 2016 și 2017, Tudor Ganea se remarcă printr-un stil cu o dinamică excelentă și cu o imaginație debordantă. Va fi o seară pe cinste. Vă așteptăm cu drag!

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: În familia asta, toată lumea visează

Prima lectură din 2018 a stârnit aplauze! Poeta Anca Şerban Gaiu ne-a delectat cu o piesă de teatru în trei acte, piesă pe care a ştiut s-o citească, aproape că a interpretat-o. Chiar dacă s-au făcut remarci în ceea ce priveşte arhitectura, unii au văzut chiar un melanj de trei piese, fluenţa exprimării, poezia şi prospeţimea limbajului au fost remarcate la unison. După Caragiale, Ionescu şi Vişniec, colega noastră ne-a citit tot o piesă cu o savoare anti-sistem, presărată cu meditaţii despre iubire sau despre condiţia intelectualului, în unele locuri absurdă, în altele realistă (să recunoaştem, e tare greu de făcut uneori distincţia!). Dacă va umple sau nu sălile de teatru, asta doar istoria o va dovedi!

Textul este superb! Are multă poezie. E foarte legat. Are umor, suprarealism, teatru absurd. Şi foarte mult romantism! (Victor Cilincă)
A mai umblat la text faţă de data trecută. E mai legat, curge fluviu. Am ascultat o piesă plăcută, pentru care o felicit! (Nelu Păcuraru)
M-a prins prin interpretarea savuroasă. Are poezie, umor. Parcă finalul e prea brusc. (Cristina Dobreanu)
Pot identifica trei piese diferite. Sunt trei stiluri. Interacţiunea dintre personaje nu ajută, nu văd unirea. E un colaj între trei piese. (Octavian Miclescu)
Ce bine că există umor în viaţa noastră! Dialogurile sunt spumoase. Dar este prea puţină acţiune. (Ana Maria Panagatos)
Mi-a plăcut, are cursivitate. Numai scena din mijloc e relevantă. Nu plictiseşte. M-a dus cu gândul la "Alchimistul". (Maria Strînbei)
Apreciez mult energia acestei piese. (Carmen Neacşu)
M-am amuzat bine. Baftă multă mai departe! (Ducu Tănasă)

Un debut entuziasmant! E un proiect curajos şi interesant. Are imaginaţie şi poate conduce personajele de-a lungul unei piese în trei acte. Felicitări! (Marius Grama)

Vineri, 12 ianuarie, orele 18.00, ne va citi poetul Florin Buzdugan. Chiar dacă încearcă să-şi facă un viitor în Bucureşti, Florin n-a uitat cenaclul în cadrul căruia a debutat cu poezie. Vă aşteptăm cu drag! 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Un roman muncit

În ultima întâlnire din 2017, sub un imens şi frumos brad de Crăciun, prozatorul Octavian Miclescu ne-a citit un eseu şi câteva fragmente pline de erotism din romanul în lucru "Vânzătorul de margarete". E primul lui roman şi toată lumea a fost de acord cu faptul că şi-a asumat o sarcină grea: să scrie un roman din perspectiva unei femei cu un psihic labil şi cu o sexualitate ambiguă. Dar nu drumurile uşoare duc către adevărata literatură! Chiar dacă părerile despre realizare au fost împărţite, literatura bună provoacă mereu şi toţi au admirat la unison curajul artistic şi faptul că autorul şi-a însuşit multe tehnici literare.

E un roman crud, curajos, uneori sumbru. Am remarcat umorul. Am întâlnit scene care sunt în Sandra Brown. Surprinde bine rolul de observator pasiv al femeii. O scriitură interbelică. Îmi place că şi-a propus altceva, să vadă cât de greu este! (Victor Cilincă) Ca realizare nu m-a surprins. Pasaje lipsite de tensiune. Prea multe amănunte! (Anca Şerban Gaiu) Se vede că este o miză pe topicul sexualităţii. Ca stil mi-a plăcut, dar ca realizare nu. Admir auto-ironia (Stela Iorga) Felul în care e realizat Bogdan ne arată un scriitor care ştie unde vrea să ajungă. E un personaj interesant, amuzant. (Marius Grama) Finalul este, în ambele texte, reuşit. Parcă e prea pusă sub vizor acţiunea, ar fi mers mai restrâns. Pasajele erotice sunt cele mai dinamice şi mai realizate stilistic. (Cristina Dobreanu) Vama Veche nu mai e cool, nu mai e de actualitate. Apreciez cultul detaliului, dar parcă e prea mult. Pot scoate orice fragment fără ca povestea să piardă ceva. (Maria Strînbei) Prefaţa e mult prea tehnică. Partea cu scena cu Octav m-a pierdut. Este evident că e scrisă de un bărbat. E o alegere inteligentă faptul că eroina este lesbiană. Şochează. (Georgiana Palade) Nu e în plus scena de la premiera piesei de teatru. Naratoarea putea fi mai generoasă cu descrierile propriilor senzaţii. Ar putea da o bucurie alternativă cititorului. Atmosfera sordidă din Vamă e intenţionată. (Andrei Leonte) Putea să mai înflorească prin amănunte. O expunere ca la focul de mitralieră. La partea sexuală se opreşte prea brusc. (Ducu Tănase)

Prima lectură pe 2018, 5 ianuarie, orele 18,00, va fi susţinută de poeta Anca Şerban Gaiu. La mulţi ani! Vă aşteptăm cu drag! 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: O scriitură franțuzească

Ioana Andrada Tudorie ne-a prezentat vineri la cenaclu nu doar poeme, ci şi un fragment de proză scurtă. Ea confirmă impresia dominantă azi cum că între proză şi poezie nu mai sunt decât diferenţe formale. Proza poate fi mai poetică decât poezia, iar poezia mai narativă decât proza. Altfel spus, totul e un singur text literar, organizat într-un fel sau altul. Ceea ce contează e felul în care este receptat, iar aici aprecierile au fost (aproape) unanim împărtăşite. 

"Am receptat mai multă poezie atunci când a citit proză. Sunt prozo-poeme. Faine!" (Gabriel Gherbăluţă). "E o monodramă. E foarte multă poezie. Pasaje nimicitoare prin gingăşia lor. În proză are multe descrieri cinematografice şi poezie. Practică un simbolism al titlurilor muzicale. Un cinism plăcut, o scriitueă franţuzească." (Victor Cilincă) "Poemele şi proza sunt sub deviza expresiei: „Iată, câteva maşini grăbite tocesc depărtarea”. Porneşte dintr-un prezent continuu şi plonjează într-un spaţiu al memoriei. Sinceritate crudă, dar fără a fi violentă, brută, dar fără a fi brutală. "(Ion Avram). "O confesiune lirică extrem de puternică unde eul liric respiră prin poezie, iar Poezia asimilează personajele feminine. Realitatea e un pretext. Toate înseamnă o trăire: dragostea. Foarte multă dragoste!" (Anca Șerban Gaiu). "Confesiune de un tragism discret. Bine temperat tonul liric. Lasă un gust amar. Un final foarte frumos ambalat liric." (Stela Iorga). "Scriitura este onestă, nefiltrată, cu un flux ideatic profund. Mi-a plăcut cronologia marcată prin titluri. Balcicul este un topos al maturizării erosului într-un cadru în care era „extrem de vară”. E un aer foarte confesiv." (Nichita Sava). "Parcă a pierdut ceva din inocenţă, din disponibilitatea de a visa. E un soi de dezamăgire. O privire cinică parcă." (Cristina Dobreanu). "Între Marguerite Duras şi Simone de Beauvoir. M-a surprins bogăţia pe orizontală şi pe verticală. La fiecare două versuri e o imagine inedită." (Adi Secară). "Eul liric inventariază o iubire închiriată." (Paul Budeanu). 

Astăzi, 29 decembrie, ne va citi prozatorul Octavian Miclescu. Ne-a sugerat, în glumă, să punem bulină „18+”. Dar noi punem bulina de literatură de calitate şi vă aşteptăm cu drag la cenaclu la aceeaşi oră, 18 trecute fix! 
Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Eugrafismul Simonei

Cei care nu l-au cunoscut pe prozatorul Dimitrie Lupu, au putut afla din flashul literar prezentat de Victor Cilincă informaţii despre activitatea literară a acestuia: A debutat cu literatură SF, scrie în dulcele stil clasic, dar a trecut şi prin realismul magic, a publicat opt cărţi şi unele lucrari în diverse reviste literare; prima carte - Eşarfa neagră - i-a apărut la Ed. Dominus în 1999; a mai publicat cărţile Şapte povestiri crude, Vremea mahalalelor, Omul din debara, Podul, Mica elegie provincială, Pecinginea şi Grădina cu Venus, care aminteşte de Magicianul lui Fowles. În prezent, are în pregătire cartea de proze scurte Pecadia etc.

o simonă se desface/ în fiecare dimineaţă/ în două// una pleacă/ în lume/ iar cealaltă/ îşi bea cafeaua// apoi vine noaptea// şi/ o simonă se întoarce/ la o simonă/ să doarmă îmbrăţişate/ goale// în golul mic/ al unei scoici/ uscate & o simonă aşteaptă/ pe o plajă pustie/ şi nu înţelege/ de unde/ aduce marea la ţărm/ urmele paşilor tăi & din burta nopţii/ hop!/ iese încă o simonă// într-un echilibru/ perfect/ se aşază cuminte/ pe un tăiş/ de cuţit
(simona toma - poeme din ciclul simonelor)

A urmat Simona Toma care a prezentat un grupaj de poezii - cu o parte din ele venind în completarea ciclului simonelor, din care poeta a mai citit şi altădată.
”Un grupaj de poeme aranjat cu schepsis, foarte bine realizat, un exemplu tipic de schizopoez; se prezintă ca printr-un fel de ochi de albină, care are mulţi alţi ochişori în componenţă.” (Gabriel Gherbăluţă)
”Bine legate, au ludic şi senzualitate; este inedită, cultivă paradoxul, arată fineţe, e tandră, are siguranţă în scris.” (Victor Cilincă)
”Poeme bine structurate, inteligente; are interiorizare şi nostalgie.” (Cristina Dobreanu)
”Un joc captivant al identităţilor personajului liric; muzicalitaeta şi ritmul sunt remarcabile.” (Marius Grama)
”Poemele au fost receptate frumos, dar foarte trist. interesantă ideea că, în orice moment, suntem alţii; are şi multă autoironie.” (a.g. secară)
”Biografism esenţializat - un fel de eugrafism.” (Leonard Matei)

Astăzi, la ora 18,30, va citi Gabriel Gherbăluţă.

Ion Avram

CRONICĂ DE CENACLU: Ave, maestre!

Vineri, 31 iulie, membrii Cenaclului "Noduri şi Semne" au participat la un eveniment inedit - am putea spune, chiar unic - prin modul de organizare şi desfăşurare şi printr-o participare neobişnuită. Este vorba despre lansarea cărţii "Abecedar istoric gălăţean", de Victor Cilincă, găzduită cu generozitate şi apetit cultural de Marcel Capriş, salvatorul "Casei Serfioti"/ Cafeneaua "Ethos", loc în care venea cândva şi doamna Elena Cuza. De altfel, Marcel Capriş a făcut şi o prezentare autor - carte: "o premieră naţională în domeniu - prima carte de istorie locală care se adresează copiilor, "hystorisiri", cum zice autorul Victor Cilincă, însă, documentată, adevărată, spusă pe înţelesul copiilor şi adolescenţilor, pentru a fi povestită de aceştia părinţilor şi bunicilor prea ocupaţi cu supravieţuirea."

Cuceritoare a fost micuţa Petra-Ana Mirică Bobit, elevă la Şcoala "Mihai Eminescu" - câştigătoare a multor premii de poezie naţionale şi internaţionale, care, cu o gândire matură, frumos aşezată şi o sinceritate pe măsură, a prezentat cartea lui Victor Cilincă, primind aplauze la scenă deschisă.

La sfârşitul cărţii sunt tipărite şi două piese mici de teatru şcolar, dintre care una - “Decoraţia” - a şi fost pusă în scenă şi interpretată acolo, pe terasa cafenelei, de elevii Secţiei "Arta actorului" a Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin".

Cu un glas format, Tina Roman - absolventă a aceluiaşi liceu, studentă la Conservatorul Internaţional de Muzică din Paris - a cântat melodii vechi din repertoriul naţional şi internaţional.

Muzica de fond a serii a fost veche - romanţe şi cântece, cu celebrii Cristian Vasile şi Jean Moscopol, ambii născuţi la Brăila, seara fiind completată cu un imn gălăţean pe versurile lui Paul Dumitrescu.

Au fost prezenţi oameni de toate vârstele, din Galaţi şi din Brăila, asociaţii nonguvernamentale care luptă pentru conservarea vechilor valori gălăţene, scriitori, profesori, elevi, Victor Cilincă bucurându-se, cum spuneam, de această participare rarisimă şi de un "Ave, maestre!" unanim.

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Tudor Neacşu.

 Ion Avram

Blândeţea mecanică a unui caleidoscop

Ioana Andrada Tudorie revine - odată cu vacanţa studenţească - cu 20 de poeme înseriate conform unui jurnal de călătorie şi încununate, fiecare, în final, cu un motto concluziv şi inspirat. Dar, sub pretextul de jurnal se ascund, de fapt, trăiri oscilante - între nostalgie şi regret, între dorinţă şi renunţare etc. - ale unei poveşti de dragoste, încă vie. Cu mici excepţii, poemele sunt întregi şi bine structurate, alternând pasaje de inspiraţie spontană cu pasaje descriptive şi cerebrale.

Scriitorul Victor Cilincă vede deja în cele 20 de texte, „o plachetă gata apărută, completată cu nişte ilustraţii din peniţă, întrucât poemele sunt foarte aşezate, cursive, asemenea unui jurnal, cu o eleganţă deosebită, cu un simbolism adaptat unui jurnal de călătorie, cu mult ritm şi muzicalitate, cu un soi de mecanică filmică a imaginii, cu tristeţe, cinism, dar nu şi cu disperare.”

Poeta Stela Iorga observă că „textele propun multe deschideri şi că imaginile par a fi ale unui caleidoscop blând; mărturii lirice, multă sensibilitate, percepţii care mai de care mai proaspete, deschiderea unui ochi pur, limpede, nepervertit asupra lumii etc.”

Remarcabile - i s-au părut poetei Simona Toma – „îmbinarea lumii interioare cu cea  exterioară de care autoarea se slujeşte ca să-şi transmită mesajul şi faptul că parantezele finale dau cheia poemelor.” „Un jurnal de melancolieri cu tote emoţiile trăite şi... are imaginaţie” - a spus succint scriitorul Octavian Miclescu. „O litanie de călătorie prin fălcile oceanului” - a afirmat prozatorul Ioan Ghe. Tofan, făcând trimitere la o sintagmă din poemele prezentate.

Poeta Anca Şerban Gaiu crede că „Ioana Andrada Tudorie respiră poezie. Poemele sunt de notaţie a stării şi sunt mai reuşite acolo unde notaţia este lirică.”

„Texte bune, închegate, reuşite. Finalurile completează frumos poemele; ştie să conducă un poem, metafora nu este în exces, zicerile au sens” - s-a exprimat Cristina Dobreanu.

„O lectură agreabilă, are muzicalitate, culoare - dar, are şi nişte zone prea explicative.” (Matei Leonard)

 Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Cristina Dobreanu.

CRONICĂ DE CENACLU: Pilotarea maşinii de scris

“Aud o bolboroseală urmată imediat de zgomotul înspăimântător al unui sorb uriaş. Sunt convins că epava se va așeza comod pe patul moale de mâl. În timp, încet, încet, mâlul o va acoperi. Va zace aici pentru veşnicie poate. Apa e atât de adâncă la malul stâng, încât nu va încurca navigaţia cu nimic. Poate vor pune o geamandură de atenţionare, dar acum e ultima mea grijă. Fluviul a redevenit paralel cu cerul, dacă m-aş putea exprima aşa, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Inima îmi bate din ce în ce mai încet, redevenind la normal. Totul s-a întâmplat atât de rapid... Nu suntem singuri. În jurul nostru roiesc mai multe lotci care strâng marinarii naufragiaţi. Naufragiaţi pe Dunăre! Ajungem cu bărcile la malul stâng. Comandantul se uită în jur, îngrijorat, după echipaj. Ne spune tremurând (este doar într-un pulover) că un ofiţer mecanic în vârstă, aflat în cartul liber, trezit probabil din somn, ar fi sărit în apă, aşa cum era, numai în pijamale, şi i s-ar fi făcut rău. Suntem anunţaţi de pontonierul de la Ceatal Ismail, unde am fost duși cu bărcile, că o şalupă va sosi curând să-l ducă la spital. Cu ea va pleca şi o parte din echipajul navei scufundate.”( din "Naufragiați pe Dunăre", de I.Gh. Tofan) Prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută câteva fragmente din povestirea “Pantalonii lui Dorel”, care face parte din volumul “Viață de pilot”. Ei bine, redând mai sus un fir subţire dintr-o altă povestire din volum, poate că am încălcat o regulă nescrisă a cronicii, dar cred că am adus un alt ton, o altă voce a autorului, care pare să se apropie mai mult de cititor. S-a tot discutat în şedinţele trecute, chiar şi vineri, de tonul oficial ales în relatarea faptelor. Acum, când cartea a ieşit de sub tipar, nu mai e loc de schimbat în urma comentariilor pe text. Cititorul alege dacă o citește. Şi cum toţi am fost de părere că subiectul propus de autor este incitant, cu siguranţă nu va rămâne o carte necitită. Succes!

 Simona Toma
 P.S. Astăzi, pe la orele 18,00, la sediul Cotidianului “Viața liberă”, ne citeşte Andrei Velea un capitol din romanul la care lucrează.

CRONICĂ DE CENACLU: Cărţi ale cenacliştilor la Festivalul "Axis Libri"

Victor Cilincă, Ion Zimbru, Mihail Gălăţanu şi a.g.secară au fost printre protagoniştii Festivalului Naţional al Cărţii "Axis Libri", lansându-şi cărţi noi, mai vechi sau chiar în pregătire… Victor Cilincă a venit în faţa eventualilor cititori cu un „Abecedar istoric gălăţean”, un manual total nonconformist de istorie locală, aflat la prima ediţie… tipărită, cealaltă ediţie, princeps, sic, fiind electronică! Un sumar mai mult decât atractiv, care poate fi folosit chiar şi de către agenţiile turistice pentru a face din Galaţi o atracţie. Gândiţi-vă că pe aici, pe la Galaţi, a trecut chiar Dracula, brandul neoficial al României… Desigur, doar în romanul lui Stoker, dar, nu-i aşa, fără literatură şi mit, legendă, unde ar mai fi realitatea? Aşadar, o istorie a Galaţiului spusă ca „o poveste, însă adevărată, istorisită adolescenţilor, ca s-o spună şi ei părinţilor şi bunicilor lor, prea ocupaţi cu alte treburi”… Ion Zimbru a venit cu amintirile sale lirice din „podul Palmei”, cartea întâi, „Linia vieţii” şi cartea a doua, „Linia iubirii”. Un poet despre care Theodor Parapiru scrie în prefaţă: „Pentru Ion Zimbru, Poezia este „modus essendi” (mod de a fi), „modus vivendi” (mod de a trăi), „modus operandi” (mod de a acţiona) (…) În împărăţia Poeziei, Ion Zimbru este acasă.” Mihail Gălăţanu a venit cu „Ultimul Karamazov”, care a fost prezentat în această pagină chiar de către a.g.secară, căruia i-a fost publicată (şi lansată în premieră naţională la ediţia Festivalului "Axis Libri") o nouă carte de poezie, după aproape trei ani, carte apărută la Eikon: „Henric al 8-lea, pardon al infinitălea, deoarece optul a căzut şi muzele decapitate”… În pofida titlului, erotismul generos predomină, deşi nu gratuit, ci, aşa cum observa Elena Parapiru, referindu-se la o altă carte a poetului, „generozitatea lui a.g.s., ca şi a lui Holden” (al lui Salinger, din „The Catcher in the Rye”!) „nu are nevoie de altă raţiune în afara tristeţii de a nu putea fi mai mult, pentru tot. Deşi ei sunt (im)perfecţi precum imaginaţia.” Scris de Noduri & Semne

CRONICĂ DE CENACLU: Amanţii din noi

Vinerea trecută, A. G. Secară ne-a citit o piesă de teatru într-un singur act, luându-ne prin suprindere cu trecerea de la lirismul cu care eram obişnuiţi, la un dramatism fără perdea. Stela Iorga e de părere că textul reprezintă un exerciţiu pseudo-teatral vioi, inteligent, dar futil, deoarece îi lipseşte un fundament, iar autorul ratează ţinta. Nu identifică tipologii noi, crede că textul nu are o finalitate şi face, în final, o trimitere la comedia „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee. Simona Toma consideră că replicile se succed mult prea rapid şi că uneori nu potenţează textul, precum şi faptul că nu există tensiune. Piesa prezintă doar o situaţie, fiind plată şi lipsită de o enigmă. Andrei Velea apreciază textul ca fiind cursiv, subtil, bine filtrat de către autor, cu personaje interesante, plin de umor, care prinde cititorul. El face o mică observaţie asupra replicilor prea scurte, care ar trebui modificate şi cataloghează piesa ca fiind o interpretare atât naivă, cât şi ironică a unei realităţi, şi anume căsnicia. Cristina Dobreanu observă un flux de replici în acelaşi stil, personajele neavând note distinctive. Anca Şerban-Gaiu remarcă un text spumos, foarte reuşit, presărat cu uşoare ironii şi subtilităţi - o radiografie comică a societăţii, care are ca scop destinderea cititorului/ spectatorului. Octavian Miclescu îl situează pe A. G. Secară între Plăeşu şi Woody Allen. Replicile au un tempo, există cursivitate şi umor, însă finalul nu este potrivit. Gabriel Ghimpu consideră că piesa de teatru propusă nu are un tâlc. Tudor Neacşu adaugă faptul ca există un ritm şi că jocul replicilor puternice te ţine conectat. N.A.: Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Gelu Ghemiş. A consemnat Sabina Daniela Penciu.

CRONICĂ DE CENACLU: Buchetierul de peste stradă

Vinerea trecută, Octavian Miclescu ne-a citit două fragmente din „microromanul” său aflat în lucru, „Vânzătorul de margarete”. Avându-i pe The Doors în fundal, Andrei Velea a preluat iniţiativa, fiind de părere că textul este foarte bine realizat, existând multe subtilităţi, autorul apelând la un ton peiorativ şi axându-se atât pe psihologia personajului, cât şi pe aspectul cotidian. El observă caracterul minuţios al autorului, ce dă o notă descriptivă textului. Carmen Neacşu consideră că titlul este unul inspirat, apreciind, de asemenea, şi meticulozitatea cu care lucrează scriitorul. Stela Iorga identifică un stil literar, caracterizat printr-o demarare într-o lentoare condusă. Este captivată de comparaţiile cu iz erotic, ce conturează o scriitură curată, întrepătrunsă de cadenţă. Simona Toma observă neconcordanţe la nivel logic pe parcursul textului, în replici, adăugând că acesta este prea explicit şi că pasajele tehnice pot fi evitate prin dialog. Gh. Tofan are o atitudine apreciativă vizavi de text, dar consideră că pasajele în limba engleză ar trebui traduse. Cristina Dobreanu crede că abudenţa timpului trecut este defavorabilă textului, fiind de părere că timpurile trebuie să varieze. Dinamica interioară i se pare plată, textul devenind monocord; ea remarcă absenţa unui stil şi a notei patologice, ceea ce induce senzaţia de scriere mecanică. Unele observaţii i se par facile. A. G. Secară conchide seara, spunând că textul stârneşte curiozitatea şi că l-a dus cu gândul la „Noul roman francez”, dezvoltat de Alain Robbe-Grillet. Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Adi G. Secară. A consemnat Sabina-Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Trasul în maşina politică

Andrei Velea ne-a anunţat vinerea trecută că lucrează la un roman intitulat „Compania electorală” şi a lecturat unul dintre cele trei capitole (Prince Matei), aproape gata. Din spusele lui, romanul îşi propune o radiografie a raportului dintre tineri şi mediul social-politic. Ioan Gh. Tofan consideră că autorul ştie să creioneze personajele şi textul înclină spre pamflet, însă îi lipseşte puţin dinamism şi aciditate în replici, care să pigmenteze acţiunea. Anca Şerban-Gaiu vede un roman realist, însă precizează că subiectul nu rezonează cu ea, percepându-l ca pe o iluzie. Simona Toma simte un ton dictatorial şi crede că scrierea la persoana a II-a nu slujeşte textului. De asemenea, e de părere că autorul are mână, dar prea o ţine în frâu. Octavian Miclescu remarcă faptul că aproape toate personajele au aceeaşi voce, nu au personalitate. Textul devine steril din lipsa conflictului. Îl regăseşte pe autor în finalul capitolului, acolo unde dă dovadă de imaginaţie debordantă. Cristina Dobreanu consideră că textul devine o relatare plată despre politică. Identifică un melanj de stiluri. Marius Grama crede că subiectul nu este inspirat, deoarece nu poate fi tratat decât cu foarte mult umor, ceea ce nu se regăseşte în text. Stela Iorga constată că autorul este convenţional în scris, nu stăpâneşte registrele şi nici tehnica creării personajelor, devine constatativ acolo unde nu este implicat, nu îi este clară miza, este cerebral, dar, cu toate acestea, are un simţ olfactiv dezvoltat, iar textul se bucură de un erotism savuros. Tudor Neacşu spune că textul l-a captivat şi că subiectul este o momeală bună pentru cititor, dar revine asupra caracterizării personajelor, care trebuia să fie mai tuşată. A consemnat Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Simona Toma şi luna plină ochi

În general, personajele din prozele Simonei Toma par a fi incapabile de a fi cu adevărat fericite sau nefericite; este pur şi simplu rezultatul filtrului estetic care se interpune între autor şi lume. Aşa-i iese Simonei: cu umor, cu tandreţe, cu melancolie. Din perspectiva lui Victor Cilincă sunt alte trei cuvinte care să definească Jurnalul în sus şi în jos prezentat şedinţa trecută: gingăşie, putere, tupeu. Stela Iorga, impresionată de sensibilitatea textelor, de tensiunea bine echilibrată, le preţuieşte asemeni unor fabergé-uri şi face asemănarea cu Ai toată viaţa înainte de Romain Gary. Vă veţi împotrivi poate şi veţi spune că maturitatea lui Momo din romanul amintit nu are nimic în comun cu imaginaţia infantilo-suprarealistă – dar deloc naivă – a Dorei din textele Simonei. Într-adevăr, cei doi – Momo şi Dora – aparţin a două lumi diferite, însă sunt susţinuţi de aceeaşi încărcare a dramei prin lipsa reperelor identitare. Simona Toma creează un univers în miniatură (Carmen Neacşu), folosindu-se de arhetipul matrioşcăi (AG Secară) şi de introspecţii, reuşind astfel să te sensibilizeze (Ana Maria Panagatos). Mici poeme în proză, spune Anca Şerban Gaiu. Andrei Velea admite că textele sunt scrise cu talent, dar se întreabă dacă nu cumva subiectul şi modul de expunere nu se suprapune peste meritul autorului. Dilema lui Andrei se poate rezolva doar printr-o continuare a jurnalului, deoarece paginile citite îţi creează nevoia unei continuări; să facă parte dintr-o scriere de amploare (Victor Cilincă). Nimic mai adevărat. Simona a demonstrat de multe ori, pe multe subiecte, că se descurcă foarte bine în proză pe spaţii mici, înguste; noi aşteptăm curioşi momentul apariţiei în viaţa ei a provocării textelor de lungă întindere unde-şi poate demonstra anduranţa, spiritul de observaţie şi forţa construcţiei. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe Andrei Velea. A consemnat Octavian Miclescu

Folclor marinăresc de apă dulce

Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută o altă povestire marinărească. De această dată, a fost observat un alt suflu în relatarea faptelor care au un miez de adevăr în aceste povestiri, pe care autorul, navigator tras la mal prin pensionare, le scrie și le adună într-un volum.

Paul Budeanu: “acțiunea e promițătoare; am înțeles din povestire că trebuie plătit un preț pentru fericire; mai trebuie detaliat momentul punctului culminant”.

Ion Avram: “este altfel, prin poveste, dar autorul rămâne tributar acelei maniere abundentă în detalii; finalul, care se vrea optimist, are un soi de naivitate; de această dată am observat că povestirea are cap și coadă.”

Stela Iorga:  “textul e nonparticipativ, îi lipsește emoția; autorul, până acum, a demonstrat că e bun pe crochiu, se vede potențialul textului, mai trebuie lucrat la nivel de personaje; pare convențional, există o reținere.”

Cristina Dobreanu: “are calitatea observației, dar nu slujește unei mize, are abilitatea scriitorului de proză.”

Octavian Miclescu: “povestea m-a surprins prin îndrăzneală, are potential, pentru că se pot face multe pornind de la ea; ar fi fost, poate, mai bine dacă ar fi încercat o relatare la persoana întîi.”

Adi Secară: “toate păcatele artistice vin din grabă; autorul, neavând răbdare, strică aspectul artistic al prozei; iau textele ca făcând parte din folclorului marinăresc; se poate reveni pe text.”

Carmen Neacșu a spus că a fost prinsă de poveste, dar ar fi vrut mai mult. Gelu Ghemiș a fost de părere că povestea începe bine însă pierde aderență pe parcurs continuând monoton.

                                                          A consemnat Simona Toma

P.S. Astăzi, la sediul Cotidianului “Viața Liberă”, pe la orele 18,00 trecute fix, pentru că nimeni nu s-a înscris, de bună voie și silită de situație, voi citi eu.