Poezie în alb

Anca Șerban-Gaiu

Vinerea trecută, gazda momentului literar a fost Paul Budeanu, care ne-a vorbit despre Sylvain Tesson şi al său jurnal de călătorie, ,,În pădurile Siberiei". Cartea relatează experiența autorului francez, care a petrecut şase luni pe malul lacului Baikal.

Mai departe, Anca Şerban Gaiu a citit şase poeme, despre care Andrei Velea spune că sunt reuşite, deşi ar trebui şlefuite, eliminând versurile care nu susțin discursul poetic. Victor Cilincă găseşte o tentă apocaliptică într-unul dintre poeme, precum şi câteva expresii uzate, în timp ce Cristina Dobreanu vede un ton mai aşezat, interiorizat şi e de părere că poemele degajă o atmosferă melancolică. Ana Maria Panagatos observă o metaforizare intensă şi o stare comună de apăsare în texte, adăugând că nu există o fluctuație prea mare între ele. Simona Toma remarcă faptul că poeta Anca Şerban Gaiu are mult curaj, făcând nişte asocieri bizare, care nu spun nimic şi, prin urmare, pe care nu le poate vizualiza mintal. Despre poeme, Alexandru Valentin Petrea zice că au o structură metaforică subtilă şi aduce în atenție permutările între registrele imagistice şi lexicale, care dau savoare şi scot poemele din anonimat.

Astăzi, 3 februarie, de la ora 18.00, la sediul cotidianului ,,Viața liberă", voi citi eu, iar flash-ul literar va fi prezentat de Simona Toma.

Sabina Penciu

Paul Budeanu

Cronica de cenaclu- Paul Budeanu

Săptămâna trecută Paul Budeanu ne-a prezentat o nouă lucrare în proză.

„Proza din şedinţa de astăzi are mai multe plusuri faţă de lecturile trecute, surprinzând mai mult în registrul comic. In ciuda acestul fapt, descrierile sunt lineare, explicative şi obositoare uneori iar momentele cu potenţial pentru crearea tensiunii nu sunt exploatate judicios, fiind tratate fără emoţie” (Victor Cilincă).

„Un text cinstit prin autenticitatea sa, care nu slujeşte povestea frumoasă cu tente ironico-persiflante la adresa vieţii brigăzilor artistice de altădată şi care devine monoton, nesusţinut de atmosferă, emoţie sau de dramatism”. (Ion Avram)

„Peronajele sunt stângaci conturate, acţiunea este previzibilă iar limbajul de «partid» nu este propriu doar parsonajelor, ci şi naratorului” (Maarius Grama).

„Autorul empatizează foarte mult cu personajele prin limbajul şi prin umorul clişeic pe care le foloseşte” (Simona Toma).

„Felul în care şi-a ales povestea şi felul în care a ales s-o redea trebuie judecate separat. Deşi dovedeşte că are, pe alocuri, sevă literară, limbajul lemnos şi unele nepotriviri în registrul logicii demonstraeză faptul că avem în faţă o poveste care merită o scriitură mai reuşită” (Tudor Neacşu).

„Sunt pasaje în care surprin un limbaj natural, dar povestea pare a fi nerealistă” (Nicoleta Onofrei).

„Textul suferă din punctul de vedere al unor explicaţii ale contextului istoric, care nici nu transpare din povestea redată. Este o scriere plată, cu situaţii diluat explicitate, căreia îi lipseşte tensiunea cu desăvârşire” (Stela Iorga)

„Poate fi asemanat cu un film alb-negru, în care sunt relatate într-un mod artificial mai mult fapte decât trăiri” (Carmen Neacşu).

„Limbajul simplu se corelează cu evenimentele din proză” (Eugenia Tănase).

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poezii marca Marius Grama.

Octavian Miclescu

Exterior, toamnă, Luna, Iliuţă

În şedinţa de cenaclu de săptămâna trecută am avut parte de „un text plăcut, închegat, bine condus, cu o atmosferă destul de bine creată dar cu un  final neinspirat” (Andrei Velea). „Deşi textul este coerent, cu poante reuşite, autorul dovedeşte lipsa unor ambiţii serioase, foloseşte prea multe clişee şi necesită mai mult lucru pe text pentru a-l stiliza” (A. G. Secară).

„Mi-a plăcut să găsesc unele scene à la Moromeţii, cu personaje destul de bine conturate, dar aş fi preferat să ducă mai departe aceste scene şi să nu semene cu o compunere de şcoală, scrisă de un părinte, cu dialoguri lipsite de veridicitate” (Marius Grama). „Cu exagerări care aduc a basm, fără a urma psihologia personajelor, vocea naratorului nu face corp comun cu povestea, părând a fi dintr-un alt registru, în ciuda faptului că, la pol opus, găseşti şi pasaje cu o atmosferă frumoasă” (Simona Toma). „Uneori, dialogul nu face priză cu personajele slab conturate, creionate cu o mână nesigură, ceea ce conduce la detensionări premature ale poveştii. Spre exemplu, tensiunea erotică nu este destul de puternică pentru a justifica tragedia din final. În ciuda acestor insuficienţe, textul este o surpriză plăcută, cu descrieri aproape cinematografice” (Stela Iorga). „Legat de cinematografie, se pare că autorul a tăiat prea mult la montaj, demonstrând că nu are experienţa scrisului, ci mai mult instinct. Textul conţine un umor frumos, nu este agresiv, pregăteşte bine atmosfera, dar se grăbeşte în punctul culminant, finalul venind brusc, grăbit” (Victor Cilincă).

„E o poveste cu pasaje autentice, deoarece realitatea însăşi se poate dovedi uneori neverosimilă, care creează imagini puternice, însă autorul fragmentează tensiunea, pierzând astfel atenţia cititorului” (Tudor Neacşu), deşi autorul pare că „decupează [textul] din perioada lui şi îl aduce în prezent” (Carmen Neacşu).

„Textul îţi creează o impresie generală bună, dar este valorificat prea mult prin prisma imaginaţiei fiecărui cititor” (Laurenţiu Pascal).

Poate vă întrebaţi ce text s-a dezbătut într-atât. Hei, bine, este vorba de proza lui Paul Budeanu, Pentru nişte versuri în plus.

Octavian Miclescu

DUPĂ UN SCENARIU DE FILM

(...) Nici nu a ajuns pe culmea dealului, şi ochii deja îi pot cuprinde dintr-o privire orizontul mărginit la stânga de râul Prut, în faţă de fluviul Dunărea şi la dreapta de râul Siret. Se observă imediat că poziţia strategică poate fi îmbunătăţită dacă se construieşte un turn de observaţie din vârful căruia se poate vedea ca-n palmă până departe, spre munţii Dobrogei. Urca panta aproape verticală păşind prin şanţurile săpate de apa ploilor milenare. Printre frunze de cucută şi cioburi de oale, într-un loc adâncit de creasta dealului, un obiect strălucitor îi atrase atenţia. Torentul săpase în lut o groapă adâncă de un stat de om iar buruienile crescute din belşug făceau umbră şi o acopereau ca o pătură. A coborât după acel obiect, galben-strălucitor, care ieşea din pământ cât două degete. Era înţepenit. Cu ajutorul unui ciob de oală a degajat stratul de argilă din jurul lui şi pe măsură ce săpa, se contura forma unui mâner de sabie. Când a reuşit să-l cuprindă cu amândouă mâinile, a tras cu putere. Din pământ, ca dintr-o teacă, a ieşit o sabie cu mânerul aurit care strălucea în razele apusului de soare. O lumină orbitoare umplu micuţa grotă în care coborâse.

Nici nu a avut timp bine să o admire când a primit o lovitură puternică în spate care l-a trântit la pământ. (...)

(Paul Budeanu – Sabia regelui Aiete)

„O proză consistentă; avem de-a face cu un bun povestitor; are fir epic, dar este lipsit de ambiţii elitist-literare; trecerea din planul prezent la trecut pare firească, dar prea comună/banală; prea multe clişee; reuşeşte să creeze atmosferă.” (a.g. secară)

„Personajul nu este construit: nu are trecut, nu are viitor, are doar muşchi; nu mi-a plăcut povestirea; să mai insiste asupra detaliilor.” (Simona Toma)

„Are cursivitate şi lejeritate în scriere, dar observaţiile făcute sunt juste; să dea mai multă credibilitate textului; personajul nu are personalitate, textul este tern şi lipsit de strălucire interioară; să respecte canoanele scrierilor de acest gen; nu are cofrajul în care să se înscrie structural cartea.” (Stela Iorga)

„Trecerea dintre pasaje se face prea brusc; are expresii forţate; nu are nici un fel de muzicalitate/ritm interior: cuvintele curg mecanic/didactic.” (Nicoleta Onofrei)

„Prea multă naraţiune; o aglomerare de verbe; textul este destul de plat, nu ajută cititorul să se transpună; limbajul are câteva expresii reuşite, dar este stereotipic.” (Radu Dragomir)

„Text prea pasiv; nu m-a captivat.” (Claudia Samoilă)

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Elena Donea.