POVESTE DE PESCAR

(...)La doi paşi de cabană era un fel de alcătuire temeinică din bârne groase de stejar, înnegrite de trecerea anilor, luminată ca ziua, pe ferestrele căreia se putea citi „Non stop”. Am intrat înăuntru şi m-am trezit în faţa unor rafturi şi tejghele încărcate cu tot ce-şi putea dori un pescar amator.

Lansete de toate mărimile şi culorile, mulinete pe care cred că încăpeau pe puţin cinci sute de metri de strună, bobine de relon galben, negru sau maroniu, plutitoare sau pentru dat la adânc, momeli închipuind peştişori de toate mărimile, gândaci de arţar şi de frasin din cei care le plac păstrăvilor, plăsmuiţi din plastic dar atât de bine lucraţi încât păreau vii, lăcuste, greieri, viermişori şi râme artificiale de ziceai că acuma-s scoase din pământ, blinchere, năluci, cârlige, ancoriţe, plumbi mai mari sau mai uşori, de nu ştiai la care să te uiţi mai întâi.

Deosebit de asta, pe pereţi atârnau tot felul de cisme de cauciuc, unele numai până la genunchi, altele până la şold, iar alături de ele costume de pânză cauciucată, cu glugă de puteai sta în apă până la gât fără să-ţi uzi nici un colţ de izmană.(...) 

 (Constantin Florea – Poveste scoţiană)

„Constantin Florea este un bun creator de atmosferă; am găsit câteva comparaţii frumoase; îi lipseşte intriga, are mână de prozator şi un tonus bun; textul curge bine.” (Nicoleta Onofrei)

„Se vede o anume experienţă a scrisului şi o bună cursivitate; este un bun povestitor, remarcându-se printr-un bun descriptivism; povestiri de pescuit şi vânătoare bine susţinute prin apetenţa pentru detaliu şi printr-o epicitate bine condusă”. (Simona Toma)

„Are potenţial în a descrie ceea ce vede; nu apar nişte caracterizări ale personajelor, nu are o coloană vertebrală, nu are fir epic; pare mai mult un jurnal de călătorie.” (Laurenţiu Pascal)

„Are un pitoresc al limbajului potrivit cu genul de acţiune – pescuit, vânătoare etc. – cu personajele corespunzătoare; altfel structurată, poate ar fi avut alt impact.” (Diana Balmuş)

„Textul curge fără sincope, se lasă dus de descriere, de detalii; are atmosferă de roman de aventură; monotonă, fără intrigă – deşi, talent există.” (Cristina Dobreanu)

„Un bun povestitor; reuşeşte să creeze atmosferă, are o savoare care vine din talentul de povestitor şi nu din intrigă.” (Anca Şerban)     

    

Ion Avram

Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Simona Toma.    

O TRISTEŢE FĂRĂ DE SFÂRŞIT

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai liniştit: răposatul Lazăr era cam şubrezit pe ici, pe colo... Avem fişa dumnealui complectă (arată fişa iniţială)! Vom începe cu piciorul stâng. Tibia, niţel fisurată, ceva probleme de circulaţie, ceva varice, ficatul mărit... Dar cu medicina asta modernă, va fi floare la ureche să re îmbolnăvim inclusiv de colita aia nasoală a lui. Zi mersi că răposatul nu era cardiac! Nişte carii, mda... pot să mai aştepte până la viitoarea vizită, după ACOMODARE. Nici n-o să te doară prea tare, ştii? Important e să te simţi, cât mai exact, (încet, să nu-i facă martori pe poliţişti la încălcarea regulilor de identitate), exact ca ăla, ca mortu’, ca artistul Lazăr Gorchi... Artist fericit, dar cu uşoare mâncărimi şi sporadice convulsii! Să te doară exact ca pe el, să te mănânce exact ca pe el, să te usture exact ca pe el: asta-i legea! Uite, sunt şi bonusuri: avea privirea bună! Chiar îţi dregem şi ochiul acesta stâng (ridică puţin plasturele de pe arcadă), cam paradit. (admirativ) Dintr-un pumn baban, bănuiesc... (...)  

 (Victor Cilincă – OFF sau REGELE SCHIMBĂRILOR)

„Cum să vorbesc eu despre o scriitură de teatru, când eu n-am scris nici măcar o cerere de iertare către Shakespeare? Lucruri foarte delicate, sprijinite pe simboluri prea rafinate despre o lume care, şi când doarme – doarme teatral. O desfăşurare de forţe extraordinară într-o piesă care cred că va avea parte de o reuşită măcar personală, dacă nu şi pe linia Vlad Vasiliu; cred că este o piesă în totală armonie cu Apocalipsa şi sper să le apuc pe amândouă: şi sfâşitul lumii, şi punerea în scenă a piesei. În rest, Dumnezeu cu mila!” (Ion Zimbru)

„Pare lucrarea unui arheolog care descoperă un ciob pe baza căruia poate descrie o întreagă societate umană; stilul este cursiv, uşor argotic şi încărcat de o simbolistică aparte.” (Constantin Florea)            

„În anumite pasaje, limbajul mi se pare prea comun – un fel de identitate clonată, personajele  n-au, fiecare, identitatea sa proprie a limbajului, sau poate este vorba de un limbaj marca Victor Cilincă; se remarcă umorul cinic cu care autorul ne-a obişnuit; se vede o luptă împotriva sistemului, a cenzorilor, a clişeismului; nu sunt acceptate regulile societăţii; transpare ideea că, deşi fizic omul poate fi schimbat, nu poate fi schimbat ca mentalitate.” (Simona Vartolomei)

„Am avut mai puţină aderenţă la simbolistica textului; autorul are multe nobile intenţii, dar finalizarea rămâne în coadă de peşte; în rest, am rămas cu plăcerea textului, a unei noi lumi create; la nivelul imaginii, autorul mi s-a părut un păpuşar priceput care în final intră şi el în joc/ scenă; pare totul demonizat, de o lipsă de speranţă cataclismică, un fel de tristeţe fără de sfârşit specifică unor categorii socio-profesionale cu care nu am rezonat; un registru cinic în care-l găsim pe Victor Cilincă – dar, cam disipat şi generos cu simbolistica jocului până la devălmăşie.” (Stela Iorga)

„O utopie cu un substrat distopic; personajele trăiesc într-o continuă tensiune pentru a-şi susţine aparenţa.” (Florin Buzdugan)

„Victor Cilincă confirmă că este unul dintre puţinii noştri scriitori letali: ideea piesei este fermecătoare, dă literaturii totul, numai că, pornind de la ideea amintită, prozatorul omoară dramaturgul, apoi dramaturgul omoară prozatorul şi tot aşa... Dragostea sa pentru literatura SF dă aici... o lovitură de teatru, distopică sau nu... Poate că este prea mult marca Victor Cilincă, dar pe un Eugen Ionesco nu te poţi necăji.” (a.g. secară)

Ion Avram

Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Constantin Florea.