Teiubesc-uri necunoscute piciorului de om saturat

Gabriel N. Mihăilă întors

 Săptămâna trecută ne-a citit Gabriel Mihăilă, poet care a debutat editorial luna trecută cu volumul “Între mine e alb, negru şi tu la mijloc”.

        Textele prezentate sunt evaluate de către Ion Avram drept “poezii suficient de ample şi de stufoase, unitare ca limbaj şi ca retorică, dar care suferă din punctul de vedere al omogenităţii formei şi a stilului. Sunt pasaje care te duc cu gândul la André Gide, iar altele la Marin Sorescu. În ciuda faptului că are pasaje cu poezie şi cu incursiuni psalmice, nu reuşeşte întotdeauna să «semantizeze», să se aşeze pe text”.

Stela Iorga le-a recepţionat ca pe “interferenţe lirice dintre poezie şi proză, texte pedante şi pline de truism, cu inserţii de scenariu de film, cu tensiuni nu întotdeauna bine susţinute”, iar Cristina Dobreanu suţine punctul de vedere al Stelei Iorga, “inserţii lirice, expresii poetice dar şi pasaje redundante”.

“Un îndrăgostit foarte talentat, care nu şi-a găsit însă forma în care să se simtă cel mai confortabil”, vine caracterizarea lui Marius Grama, apoi “în volumul de debut are un joc inteligent, însă aici foloseşte o filosofie sterilă, este sfătos, dă sentinţe, lucruri ce conduc textele spre eseistică, lipsind astfel poezia de profunzime”.

“Vrea să fie un cronicar al timpului modern”, ne spune Gelu Ghimeş.

“Un autor talentat, care face abuz de şiretenie în textele sale pentru a ne păcăli. Compune texte cu o încărcătură puternică însă le cosmetizează prea mult” (Tudor Neacşu). “Îţi dă impresia că este un singur text alcătuit dintr-un strat de muzică şi unul de zgomot, cel de-al doilea umbrindu-l pe primul” (Carmen Neacşu).

“Există un gen de texte care, dacă sunt interpretate în stilul lui Gălăţanu, pot smulge foarte multe aplauze spectatorilor” e de părere Simona Toma  (care consideră că?) “Autorul foloseşte multe clişee, textelor lipsindu-le «poanta» iar pe alocuri poezia transpare din uşurinţa scrisului”.

Anca Şerban Gaiu, o fană declarată a autorului, este “convinsă de faptul că acesta va învăţa să se autocenzureze” şi va evolua negreşit în modul său de expresie.

Fănica Dumitrache este de părere că autorul face un pas spre viitoarea sa nuvelă iar Ana Maria Panagatos conchide: “are un talent de necontestat, dar are şi scăpări, autorul fiind un om nehotărât în modul de exprimare”.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Carmen Neacşu.

Octavian Miclescu

Cronică de cenaclu: O voce nouă...

FOTO: Gabriel Ghimpu

fiecare zi e diferită// e ca şi cum m-aş muta dintr-un motel ieftin în altul/ încă de la intrarea în cameră tapiţeria din ce în ce mai căzută/ pare să sfideze hotarul unde sângele întâlneşte ficţiunea un bec pâlpâie anemic/ ademeneşte întunericul privesc jumătatea goală de pat ca pe o capcană de urs/ ce are propria inimă bătând îmi spun că suferă de claustrofobie şi închid/ ochii sperând ca dimineaţa următoare să străpungă geamurile zoioase// diferenţa de la motel la motel/ sunt vecinii din ce în ce mai joviali cu un libidou/ insaţiabil pentru satisfacerea ignoranţei mă gândesc că aripile fără voinţă/ sunt ca un avion fără combustibil dar ce folos dacă cerul e doar punctul unde/ arată zâmbind cu degetul// o nouă cameră de motel deschid uşa/ întotdeauna privesc după umăr nu cumva să fiu jefuit sau înjunghiat/ nu hoţii amatori mă îngrijorează ci hoţii profesionişti care migrează/ cu tine până în cel mai cald şi sigur loc (Gabriel Nicolae Mihăilă – le jardin noir)

„Poetică largă, de respiraţie şi explicită; tensiuni lirice mai puţin acute, sincopate; unele pasaje nu m-au prins; majoritatea textelor se salvează printr-o curgere firească; poeme de stare, fără încrâncenări majore – decente – merg funcţie de temperamentul interior al fiecărui cititor; există şi o inteligenţă a discursului liric.” (Stela Iorga)

„Ultimul poem, «Poetul lui Peşte», este acid, amuzant; Gabriel Nicolae Mihăilă este un scriitor talentat care ne propune şi nişte pasaje de filozofare care, la nivelul de propuneri, sunt interesante şi care duc mai mult spre proză/ eseu; se vede că-şi caută stilul din faptul că unele pasaje sunt diferite între ele ca formă, ca încărcătură şi ca lirism.” (Marius Grama)

„Texte care sunt ori prea lungi, ori prea încărcate stilistic, ori prea superficiale, ori mai multă proză decât poezie, ori toate la un loc; nişte gânduri care mai trebuie filtrate/ distilate.” (Alexandru Maria)

„Are o anumită crispare, o frică de poveste; construcţiile tautologice sunt deranjante; aduce ceva nou, revelatoriu, dar se pierde pe parcurs; o filozofare care sufocă; atenţie la construcţiile banale; i-ar trebui mai multă realitate; la el, poezia are o funcţie eufemistică.” (a.g. secară)

„O voce nouă în cenaclu, cu o individualitate proprie; un soi de modernism puţin desuet.” (Gelu Ghemiş)
„Deşi pare un delir liric, nu este un delir oarecare, ci foarte bine pus la punct; e greu de ţinut suflu într-un poem lung, şi totuşi Gabriel Nicolae Mihăilă reuşeşte să o facă.” (Anca Şerban Gaiu)
„Se vede o luptă interioară; o scriere oscilantă, cu suişuri şi coborâşuri; are şi versuri memorabile.” (Dan Cătălin Rîclea)

A consemnat: Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Nicoleta Onofrei.