Proză ambiţioasă şi poeme anti-globalizare, anti-economie de piaţă, anti...poezie

Simona Vartolomei a prezentat începutul provizoriu al unui roman, citind şi trei poeme dintr-un grupaj intitulat „fotografii supraexpuse”, Stela Iorga considerând că nu există o intersectare consistentă între aceste poeme şi liric, amintindu-i mai degrabă de poezia declamativă a lui Adrian Păunescu: „tentă de pamflet jurnalistic”, la proză constatând că există ingrediente literare, că „bucatele sunt bune” dar lipseşte o anumită „vrajă” care să armonizeze gusturile şi aromele, relaţiile personajelor mitologice (inspirate din folclorul românesc) părându-i-se reci, nefireşti... Victor Cilincă a observat la poeme sinceritate, dar şi lipsă de emoţii iar la proză a apreciat curajul autoarei de a provoca, dar nefiind convins de atmosfera rural-magică creată de o orăşeancă, de amestecul de şabloane, arhaisme, neologisme, termeni tehnici precum „incantaţie”... dar începutul este bun, te face curios, şi cu stilizare, revenire asupra textului, poate avea impactul dorit. Nicoleta Onofrei: „Îmi plac primele două versuri din primul poem... Restul, raţional sună bine, dar poezia este altceva... Proza: parcă n-ar crede în ceea ce a scris”. Cristina Dobreanu: „Poemele mi se par mai bune...”; Diana Balmuş: „Poezia mi se pare de un realism dureros, de o amărăciune plină de ironie; proza – reuşită, e greu însă să judeci un roman după doar trei pagini.”; Ana Maria Panagatos: „Mi-a plăcut stilul retoric al poemelor. Cel mai mult mi-au plăcut versurile: „iese adevărul de prin pădurile/rase ca obrazul de soldat... Proza pare un basm, dar anumite expresii mă scot din atmosferă”; Tatiana Nona Ciofu: „Dacă luăm textele ca exerciţii este bine... Dar nu ştiu de ce mi-a dus aminte de reţete de bucătărie...”; Gabriel Ghimpu: „Parcă a venit cu un rezumat” Laurenţiu Pascal: „M-a intrigat, dar tehnic mai este mult de lucru.”; Victor Cilincă: „E aşa cum ar spune Hemingway: dacă ştie cum o să continue, va fi O.K.”

a.g.secară

Astăzi, la sediul „Vieţii libere”, va citi Victor Cilincă.

Golgota stihiei

Pentru a găsi simplitatea şi autenticul în viaţă, a le surprinde şi de a le reda simplu în artă, fără înflorituri şi alte accidente, nu numai că îţi trebuie talent, dar ai nevoie şi de inteligenţă şi de o oarecare umilinţă faţă de viaţă si artă. Ion Avram le are pe toate. Fără apanajul cazurilor tari, extraordinare, unice, Ion Avram reuşeşte să sustragă generalul, esenţa tare a personajalor sale, a cazurilor sale. Şi sincer de mult nu s-a mai lăsat muţenia aşa la o şedinţă de cenaclu. Cuvintele se transformaseră în imagini vii, în replici şi poveşti aşteptate cu răsuflarea tăiată şi doar când Ion şi-a scos batista să-şi şteargă fruntea ne-am dat seama că suntem la Viaţa Liberă, în hol, la o şedinţă de cenaclu şi nu „Pe văile Golgotei”, cu Alexandru, mătuşa Anişoara, bunica şi unchiul Pavel. Reuşeşte să surprindă personaje stihiale (Stela Iorga) de tipul lui Lică Sămădău printr-o poezie a imaginii (Victor Cilincă). „Ion Avram este un om care nu se mai schimbă nici dacă moare. Are aceste fraze simple, fără adjective, nedecorate, care-i sunt specifice, şi un limbaj real al unor personaje reale cu toate dramele unei societăţi închise. Prinde flash-uri, peisaje care intră în contrast cu tensiunea romanului. Are multe simboluri, artificii-trimiteri de tipul linguriţa-alarmă. Este o proză cu muzică interioară”, a spus Victor Cilincă care, pornind de la proza lui Ion, s-a dus cu gândul şi la Hugo, Lorca, Slavici, Faulkner, dar şi la Marquez. „Portretizează succint şi plastic într-o proză plină de dramatism, de cruzime, care surprinde o lume guvernată de nişte legi primare, primordiale. Până la urmă poate fi şi o minitragedie greacă. Destinul se întoarce circular asupra celui care a ucis calul. Există duioşie în exprimare”, observă Stela Iorga. În concluzie, dacă reuşiţi să puneţi mâna pe volumul „Prin văile Golgotei”, veţi vedea balcanism, naturaleţe a limbajului (ca o frescă), cu un umor sănătos, sensibilitate şi multe altele.

Vineri va citi Simona Vartolomei.

Nicoleta Onofrei