(...) Mergea în faţa
lui, urcând scărle în grabă. Acum nu se mai temea – oamenii erau mult prea
preocupaţi ca să se distreze şi era imposibil să fie observată. Sau aproape
imposibil...
Deschise grăbită uşa de
la camera ei şi îi făcu lui Ovidiu semn să intre. Intră şi ea şi închise uşa în
grabă. Câteva minute nu scoseseră nici un cuvânt, doar se priviră, zâmbind.
- Urăsc liniştea asta...
mă obligă să îmi ascult propriile gânduri. Şi sunt nefireşti, îi spuse Ovidiu.
În privirea lui se putea
observa durerea şi neputinţa.(...)
(Sorina Mihaela Oancea – Rose)
Sorina Mihaela Oancea este elevă în clasa a XI-a la
Liceul Mihail Kogălniceanu şi, ca orice adolescent visător şi ambiţios, are
deja, aproape finalizat, un roman – bineînţeles, de dragoste, a cărui acţiune
se petrece undeva în Scoţia, pe axa Bucureşti – Edinburgh, şi din cuprinsul
căruia nu lipsesc nişte castele în care balurile mascate sunt în elementul lor,
iar prin ungherele discrete şi obligatoriu umbrite se îmbrăţişează romantic
personajul principal al romanului – tânăra Rose
– cu un personaj aproape la fel de principal – un tânăr maturizat şi, desigur,
cu o situaţie materială strălucită, limuzinele şi iahturile întreţinând decorul
de vis al existenţei sale.
În ciuda subiectului rupt, parcă, dintr-un best-seller cu
iz autohton, membrii cenaclului au
sfătuit-o prieteneşte să mai coboare cu picioarele pe pământ din sferele
aeriene în care pluteşte.
„Să fie mai atentă la gramatică, la cacofonii şi să scrie
continuu” – i-a recomandat poetul Ion Zimbru, iar poetei Stela Iorga i-a
amintit, ca stil, de Danielle Steel şi că i se pare „influenţată puternic de
lecturi mai puţin complexe sau profunde şi, în consecinţă, nu are
originalitate; un stil facil, cu oarecare fluiditate; trama – subţirică;
personajele nu sunt schiţate şi nu au substanţă; multă preţiozitate; să vină la
cenaclu!”
Ioana Andrada Tudorie crede că „subiectul este deja
arhivehiculat” şi nu vede, în acest sens, o portiţă de evoluţie.
„Pare influenţată din filme romanţioase şi nu creionează
personajele – tehnic vorbind; să citească foarte mult” – a punctat Laurenţiu
Pascal, iar Nicoleta Onofrei observă că autoarea „abordează o temă proprie
adolescenţilor; ca formă – nu are jaloane.”
„Mi-a adus aminte de colecţia GOSSIP GIRLS; nu are mesaj, nu are introspecţie” – ne-a explicat
Sabina Penciu.
Marius Chiru apreciază că ştie să susţină dialogurile
şi-i recomandă ceva mai scurt: schiţa sau nuvela, de exemplu.
„Să scrie şi să citească altceva” – concluzionează Alexandru
Maria.
Ion Avram
