vineri, 10 octombrie 2014

DECÂT DUZINE







În textul prezentat şedinţa trecută, Duzina căpşunei albastre, autoarea, Andreea Violeta Bobe, se referă frecvent la putreziciune, la Samael şi la tot ce-i mai întunecat în această lume şi dincolo de ea. Nimic ieşit din comun, veţi spune, aducând felurite argumente din vasta istorie a literaturii universale. Însă, aşa cum observă şi Ion Avram, singura tehnică folosită este aceea a unei înşiruiri de propoziţii fără noimă, formând un text sado-maso, chiar horror.

negrul este aurul morţii în cetatea Lunii negre / e podoaba de la gâtul lui Lilith

Haosul (Ana Maria Panagatos), lipsa de logică (Cristina Dobreanu), de coerenţă (Marius Grama), truismele (Victor Cilincă) pe care le foloseşte – aşa cum foloseau pe vremuri romanticii stelele şi luna – nu fac altceva decât să-l îndepărteze pe cititor de text, fie el (textul)  şi publicat în vreo revistă ori între copertele vreunei cărţi. Pentru cei alarmaţi că ar fi o nedreptate: inechităţile nu sunt străine de istoria literaturii (a se vedea „cazul” lui Constant Tonegaru).

dincolo de Cosmos materia se află-n stare de plasmă/banii nu pot cumpăra valoarea culturală a cunoaşterii

Autoarea încearcă o forţare a stării de filosofare (Leonard Matei) – o filosofie de rit nou, una kitschoasă – pe care o expune prin formulări terne (Stela Iorga), reuşind astfel să creeze doar o atmosferă incoloră, inodoră şi insipidă (Simona Toma). De aici până la verdictul lui Marius Grama, „Nu este poezie!”, nu este decât un singur pas, chiar dacă Ioan Dan Pintilie mai îndulceşte smoala privind textul drept o poveste cu inserţii biblice şi cu umor involuntar.

cu negru s-au vopsit giuvaerurile de pe porţile Purgatorului şi Iadului/nici Lucifer nu poate să-l privească/lumina lui Samael păleşte-n lacrimi

Această controversă uniformă (Tudor Neacşu), lipsită de muzicalitate (Carmen Neacşu), nu are nimic în comun cu horror-ul din debutul acestei cronici, căci am face o mare nedreptate Corbului lui Poe sau Apocalipsei după Isaia.

Iar pentru că veni vorba de Edgar Allan Poe, haideţi să rememorăm o strofă din Corbul în frumoasa traducere a lui Doinaş:

Într-un sumbru miez de noapte când, sleit şi slab, în şoapte,
Cercetam doctrine stranii strânse-n  jerpelit  cotor,
Şi picam de somn, – de-odată, auzii o foarte-nceată
Lovitură repetată-n uşa mea izbind uşor.
„E vreun călător”, şoptit-am, „care ciocăne uşor, –
                                                Doar atît – un călător.”

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru
 a-l asculta pe Ioan Dan Pintilie.

Octavian Miclescu

Blues me like they do in U.S.A., de Stela Iorga



„Când plângea Otohime parcă avorta îngerii fără aripi deodată, era o zburătăcire grozavă la ea în suflet, de unde alunga cu disperare înaripatele făpturi, care ţâşneau disperate din ea şi nu îşi găseau hainele albe cu pene cu tot, apoi veneau la rând serafimii care, vai!, nu mai putea trâmbiţa frumuseţile lumii, ci numai sunete de jale scoteau, ceva ca un blues ritmat, dar totodată şi sictirit cumva, pe la încheieturile ritmului, apoi veneau heruvimii care nu mai acoperea nici eu faţa urâtă a lumii, ci numai îi acoperea lui Otohime ochii, să nu vadă drumul spre iubitul ei”. (Made in U.S.A., Stela Iorga)

Textele Stelei Iorga, fie că este vorba de poezie în proză, cum este cazul celor citite vinerea trecută, fie că este vorba de poezie, pur şi simplu, sunt dramatice. În ele sunt învolburate iubiri neîmplinite, privite şi descrise cu jale. Stela Iorga nu este un narator detaşat, este implicat până în măduva oaselor şi jeleşte odată cu serafimii pentru personajele feminine etern îndrăgostite, dar fără a avea cale de împlinire pe acest plan. Motiv pentru care personajul feminin apare ca fiind blestemat să rămână în singurătate, „spânzurată de cerurile disperării”.

Astfel, Gelu Ciorici-Şipote vede în „Made in U.S.A.” un poem tulburător, cu muzicalitate interioară, cu simboluri bine inserate, iar leitmotivul prozei „Scurtă poveste de iubire” este o cheie originală, respectiv pisica - un terţ rezolvă trăirea de viaţă, carne şi sentiment între două persoane. Tristeţea din textele Stelei transpare tandru, aşa cum observă şi Carmen Neacşu, ca un blues, însă cuvintele dure, explicative, mari trag parabola textului în jos. „Personajele nu sunt vii, nu au o viaţă a lor. Lipseşte atmosfera şi dialogul. Pare să fie mai important autorul decât personajele. Suferă de patetism”, spune Cristina Dobreanu.

Nicoleta Onofrei

Vinerea trecută, adică pe 3 octombrie a.c., a citit Violeta Bobe.