Leonard Matei şi zeii subpământeni

Vinerea trecută, de Ziua Internaţională a Poeziei, Leonard Matei ne-a prezentat câteva poezii în cunoscutul său stil.

„O poezie unitară, bine închegată, cu metafore disparate, care seamănă puţin cu stilul lui Jim Morrison, o poezie care se adună din sugestii dintr-o gamă largă de imagini .” (Andrei Velea)

A.G. Secară e de părere că poeziile lui Leonard au o „sfericitate de expresie cu fior metafizic”, autorul câştigând astfel „în maturitatea creativă”.

„Echilibrate şi intense din punct de vedere poetic, versurile pot fi folosite ca într-un puzzle. Deşi sunt poezii de forţă, consistente, cu imagine foarte puternice, se pot observa şi unele versuri, cuvinte balastante.” (Tudor Neacşu)

„Poeziile sunt cursive, deosebite, şi formează un tot unitar.” (Ana Maria Panagatos)

„Trebuie să fii foarte atent, deoarece creaţiile lui Leonard sunt foarte expresive şi îţi transmit o stare gravă, stare care se perpetuează. În unele poezii, sugestiile sunt atât de aglomerate, încât este riscul să te încurci în prea multe înţelesuri.” (Nicoleta Onofrei)

„Texte unitare, vii, cu imagini şi stări autentice, bine exprimate în text” (Ion Avram), cu puterea de a „furniza emoţii deosebite” (Carmen Neacşu), „imagini frumoase, trăiri puternice” (Alexandru Maria) şi care „te pot vindeca de depresie deoarece autorul te conduce ca printr-un labirint până uiţi de tine” (Eugenia Tănase).

„Umbra care nu te mai recunoaşte/şi numele meu cel care nu poate fi numit/ ceaţa cuvintelor şi aurul primit în dar/ zeii tolăniţi pe neputinţele noastre/ cu aripile în marş până dincolo de orizont/ de ploaie să ne ascuţim crucea” (Leonard Matei)

La sfârşitul şedinţei de cenaclu am fost foarte încântaţi să primim câte un exemplar din proaspăta carte a lui Costel Crângan, Ultimul albastru, cu autograf.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 19:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poezia Eugeniei Tănase.

Octavian Miclescu

Exterior, toamnă, Luna, Iliuţă

În şedinţa de cenaclu de săptămâna trecută am avut parte de „un text plăcut, închegat, bine condus, cu o atmosferă destul de bine creată dar cu un  final neinspirat” (Andrei Velea). „Deşi textul este coerent, cu poante reuşite, autorul dovedeşte lipsa unor ambiţii serioase, foloseşte prea multe clişee şi necesită mai mult lucru pe text pentru a-l stiliza” (A. G. Secară).

„Mi-a plăcut să găsesc unele scene à la Moromeţii, cu personaje destul de bine conturate, dar aş fi preferat să ducă mai departe aceste scene şi să nu semene cu o compunere de şcoală, scrisă de un părinte, cu dialoguri lipsite de veridicitate” (Marius Grama). „Cu exagerări care aduc a basm, fără a urma psihologia personajelor, vocea naratorului nu face corp comun cu povestea, părând a fi dintr-un alt registru, în ciuda faptului că, la pol opus, găseşti şi pasaje cu o atmosferă frumoasă” (Simona Toma). „Uneori, dialogul nu face priză cu personajele slab conturate, creionate cu o mână nesigură, ceea ce conduce la detensionări premature ale poveştii. Spre exemplu, tensiunea erotică nu este destul de puternică pentru a justifica tragedia din final. În ciuda acestor insuficienţe, textul este o surpriză plăcută, cu descrieri aproape cinematografice” (Stela Iorga). „Legat de cinematografie, se pare că autorul a tăiat prea mult la montaj, demonstrând că nu are experienţa scrisului, ci mai mult instinct. Textul conţine un umor frumos, nu este agresiv, pregăteşte bine atmosfera, dar se grăbeşte în punctul culminant, finalul venind brusc, grăbit” (Victor Cilincă).

„E o poveste cu pasaje autentice, deoarece realitatea însăşi se poate dovedi uneori neverosimilă, care creează imagini puternice, însă autorul fragmentează tensiunea, pierzând astfel atenţia cititorului” (Tudor Neacşu), deşi autorul pare că „decupează [textul] din perioada lui şi îl aduce în prezent” (Carmen Neacşu).

„Textul îţi creează o impresie generală bună, dar este valorificat prea mult prin prisma imaginaţiei fiecărui cititor” (Laurenţiu Pascal).

Poate vă întrebaţi ce text s-a dezbătut într-atât. Hei, bine, este vorba de proza lui Paul Budeanu, Pentru nişte versuri în plus.

Octavian Miclescu