Cronică de cenaclu: Înot la verticală

Inspirată de un film documentar premiat cu Oscar, „Free solo”, un film despre un cățărător celebru, Alex Hannold, Anca a oferit vinerea trecută un adevărat spectacol de free poetry. Pasionată mai degrabă de discursul poetic decât de închegarea versurilor într-un poem unitar, Anca a părut un DJ care a remixat poezia la niște platane imaginare. Reacțiile au fost diverse, Chopin reintrepretat de postmodernitate nu e pe gustul tuturor. Dar a fost apreciat, la unison, curajul de a experimenta ceva nou. Privind la istoria poeziei din ultimul secol, e greu de zis ce rămâne dacă am îndepărta experimentul.
 
Are o versatilitate lirică de invidiat. Sunt variațiuni pe o temă enunțată, dar nu prinde nimic din titlu. Au muzicalitate, cadență, mici spații lirice inedite. Dar nu au finalitate. (Stela Iorga)
E o monotonie sâcâitoare. E un soi de delir dezlânat. În unele părți e gratuit. (Ion Avram)
Poemul Free Solo III l-am citit ca pe o incantație. Asimilează suprarealismul. Timpurile verbelor nu sunt alese potrivit. Unele imagini sunt niște scântei care ajută să mergi mai departe. Se întoarce la anumite metafore. (Simona Toma)
Merită o analiză cu pixul. Sunt versuri remarcabile. Îndrăzneală, siguranță. Undeva e o intervenție neavenită. Sunt și versuri care pică în banal. Îmi place direcția în care merge, dar aș vrea să fie mai adunată. (Marius Grama)
E un record de versuri care mi-au plăcut. E proaspătă. Scrise cu talent și inteligență. Nu are în vedere cititorul. Cam trebuie explicată. E o încercare de înot pe verticală. E un fragment de poezie pură. Încă n-a ajuns la liman. E o încercare care mi-a plăcut. (Iulian Mardar)
O ascult pe Anca de ani buni. Are muzicalitate. Intră într-o transă artistică. E sentimentală, romantică, dar își păstrează luciditatea. Îmi sună muzical. E foarte plăcută auzului. (Nelu Păcuraru)
O litanie în proză care se vrea lirică. Și reușește, dar nu întotdeauna. (Ioan Gh. Tofan)
E lupta dintre spiritualitate și religie. Te revolți, dar ai crezurile tale. Îi place. (Valentin Dragoș)
E un manuscris care propune multe. (Adi Secară)
 
Vineri, 29 martie, orele 18, la sediul „Viața liberă”, ne va citi Viorel Ilișoi.
Andrei Velea

Cronică de cenaclu: 90 de minute la cenaclu

„Instantaneu” se numește povestirea lui Cezar Amariei, adică povestirea pe care a ales să o citească în ședința de cenaclu de vinerea trecută. După lectura autorului, „instantaneu” părerile au început să curgă, aș zice eu, pe aceeași idee. Un debut bun, în cazul lui Cezar Amariei cu romanul „Zilele noastre mărunte”, Polirom, 2018, vine ca un termen de comparație la care se raportează cititorul atunci când scriitorul încearcă să lucreze la alte construcții literare. Mă gândesc la multe din ședințele cenaclului din trecut în care se tăiau săbiile în păreri contrare, de data aceasta nu s-a petrecut tocmai așa. Cuvântul central, care se plimba de la un coleg la altul, a fost „miza”. Are miză textul? N-are miză textul, așa s-a concluzionat. Marius Grama a zis că povestirea putea fi spusă, la o masă, oriunde, când cineva cu umor ar fi putut să relateze o întâmplare oarecare asemănătoare celei din text. Aici se face, a mai spus Marius Grama, distincția dintre o simplă povestire și literatură. Cei prezenți, cu mici excepții, au dorit mai mult de la povestire, de la autor, dar n-au uitat să rostească și reușitele. Că a prins multe într-un spațiu mic de desfășurare (ceea ce nu-i la îndemâna oricui), limbajul e savuros, are ritm, că e un exercițiu bun cu personaje credibile, că e talent, inteligență. Poate că nu-i întâmplător faptul că în acest sfârșit de săptămână am trecut prin Mizil, pentru că m-a făcut să recitesc cu mare plăcere „175 de minute la Mizil”, de Geo Bogza. Oare ce s-ar fi spus despre reportajul lui dacă l-ar fi citit în cenaclu. Are sau nu are miză? Poate că nu-i nevoie de miză mereu. Așa a spus și Cezar Amariei, îi dau și lui cuvântul aici, chiar dacă una din regulile cenaclului este aceea că autorul n-are dreptul să rostească nimic despre textul său.

Colegii care au mai cuvântat în discuții au fost: Andrei Velea, Adi Secară, Anca Șerban-Gaiu, Stela Iorga, Ioan Gh. Tofan, Nelu Păcuraru, Cristina Dobreanu, Carmen Neacșu, Ionuț Vasile, Iulian Mardar și Octavian Miclescu.

Astăzi ne citește Anca Șerban-Gaiu, tot la sediul cotidianului „Viața liberă”, ca în fiecare vineri, pe la orele 18 trecute fix. 

Simona Toma