(...)Trupurile/ ni se încălzeau la reşoul inimilor noastre./ cântecul cafelei de dimineaţă/ Acompaniat de suavele declaraţii mute de/ dragoste/ ale oamenilor ce eram noi/ O istorie ce nu ne mai prinde/ în jurul vechii ceşti roşiatice/ în tricoul tău alb/ pe care-l uram/ pentru că încăpeam amândoi în el./ dar care acum e ascuns în tristeţile noastre,/ când/ nu-mi mai ştergi lacrimile ude/ cu mâneca de la bluză.(...)
(Iulia Roman – La radio)
„Uneori, în literatură, adevărul învinge frumuseţea. În această seară, rezultatul este nedecis, dar poezia supravieţuieşte. Şi adevărul, şi frumuseţea se pierd într-un labirint construit în urma gâlcevii raţiunii cu sentimentele. Un labirint ba suprarealist, ba expresionist, ba banalizat. Topica, forţarea semnelor de punctuaţie, a formelor unor cuvinte sunt bizare, complicând receptarea, împreună cu greşelile de tehnoredactare. Nu-mi mai ştergi lacrimile ude/ cu mâneca de la bluză - sunt două versuri care par a defini lirismul autoarei. Ca labirint – provoacă. Uneori – place. Şi atunci când lacrimile Poeziei – uscate sau nu – vor fi şterse cu mângâierea degetelor, va fi altceva.” (a.g.secară)
„Unele texte par mai mult pretexte pentru eliberarea unei tensiuni interioare care ţine de o sensibilitate deosebită; are pasaje care o duc spre proza scurtă; şi stilul, şi expresia literară o recomandă ca potenţial scriitor – dar cred că trebuie să insiste; sunt încercări de a-şi găsi un timbru aparte, dar recidivează în mici formule care ar putea să-i sune bine la ureche autoarei; se vede că încă pipăie sensurile vieţii; sensibilitate şi inteligenţă ar fi – rămâne de văzut cum vor fi puse în pagină.” (Stela Iorga)
„Are metafore care atrag atenţia, dar mă blochez în aglomerarea de expresii; nu reuşesc să întregesc imaginea din frânturi.” (Laurenţiu Pascal)
„Avem de-a face cu poezie – şi, încă, o poezie bună; are câteva poeme adolescentine – dar, în rest, are o cerebralitate dulce; cuvintele au tărie – ceea ce nu strică poeziei.” (Anca Şerban Gaiu)
„Construcţii prea lungi care sufocă; raritatea verbelor o face obositoare; tăierea nepotrivită a versurilor îi strică muzicalitatea.” (Nicoleta Onofrei)
„Mi-ar fi plăcut ca poemele să fie mai simple; textul nu respiră, este prea concentrat, concentrarea îi sufocă trăirea.” (Sabina Penciu)
„Se întâlnesc două extreme – visul şi tristeţea; un fel de criză adolescentină – când trăirile sunt foarte puternice.” (Adelina Pricope)
„Cuvântul labirint se potriveşte acestor texte – întrucât m-am cam pierdut în ele; prea mare aglomeraţia de imagini, de idei.” (Simona Toma)
„Pare a se situa între două extreme – prea complicat şi prea simplu; se vede fondul poetic, dar se lasă furată de condei, nu de stare.” (Cristina Dobreanu)
Ion Avram
Vineri seară, de la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Adelina Pricope.
(Iulia Roman – La radio)
„Uneori, în literatură, adevărul învinge frumuseţea. În această seară, rezultatul este nedecis, dar poezia supravieţuieşte. Şi adevărul, şi frumuseţea se pierd într-un labirint construit în urma gâlcevii raţiunii cu sentimentele. Un labirint ba suprarealist, ba expresionist, ba banalizat. Topica, forţarea semnelor de punctuaţie, a formelor unor cuvinte sunt bizare, complicând receptarea, împreună cu greşelile de tehnoredactare. Nu-mi mai ştergi lacrimile ude/ cu mâneca de la bluză - sunt două versuri care par a defini lirismul autoarei. Ca labirint – provoacă. Uneori – place. Şi atunci când lacrimile Poeziei – uscate sau nu – vor fi şterse cu mângâierea degetelor, va fi altceva.” (a.g.secară)
„Unele texte par mai mult pretexte pentru eliberarea unei tensiuni interioare care ţine de o sensibilitate deosebită; are pasaje care o duc spre proza scurtă; şi stilul, şi expresia literară o recomandă ca potenţial scriitor – dar cred că trebuie să insiste; sunt încercări de a-şi găsi un timbru aparte, dar recidivează în mici formule care ar putea să-i sune bine la ureche autoarei; se vede că încă pipăie sensurile vieţii; sensibilitate şi inteligenţă ar fi – rămâne de văzut cum vor fi puse în pagină.” (Stela Iorga)
„Are metafore care atrag atenţia, dar mă blochez în aglomerarea de expresii; nu reuşesc să întregesc imaginea din frânturi.” (Laurenţiu Pascal)
„Avem de-a face cu poezie – şi, încă, o poezie bună; are câteva poeme adolescentine – dar, în rest, are o cerebralitate dulce; cuvintele au tărie – ceea ce nu strică poeziei.” (Anca Şerban Gaiu)
„Construcţii prea lungi care sufocă; raritatea verbelor o face obositoare; tăierea nepotrivită a versurilor îi strică muzicalitatea.” (Nicoleta Onofrei)
„Mi-ar fi plăcut ca poemele să fie mai simple; textul nu respiră, este prea concentrat, concentrarea îi sufocă trăirea.” (Sabina Penciu)
„Se întâlnesc două extreme – visul şi tristeţea; un fel de criză adolescentină – când trăirile sunt foarte puternice.” (Adelina Pricope)
„Cuvântul labirint se potriveşte acestor texte – întrucât m-am cam pierdut în ele; prea mare aglomeraţia de imagini, de idei.” (Simona Toma)
„Pare a se situa între două extreme – prea complicat şi prea simplu; se vede fondul poetic, dar se lasă furată de condei, nu de stare.” (Cristina Dobreanu)
Ion Avram
Vineri seară, de la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Adelina Pricope.
