Rătăciri, livezi de cruci, Carmen Neacşu

La şedinţa trecută a debutat în cenaclu Carmen Neacşu, recitându-ne câteva poezii „bine conduse, cu mici denivelări tensionale, care ne dezvăluie o mare sensibilitate bine dozată” (Stela Iorga).

„Textele sunt întregi, autoarea are un simţ al finalului de poem, iar versurile sunt pline de sensibilitate, de profunzime şi de lirism. Carmen Neacşu demonstrază că are proprietatea cuvintelor, nu le foloseşte în mod gratuit, trăindu-le cu responsabilitate”. (Ion Avram)

„Apreciez simplitatea construcţiei şi sensibilitatea din textele sale, care ne duce într-un tărâm mitic unde lunile anului sunt personificate, transmiţând astfel o atmosferă frumoasă în ciuda unor constrcţii facile”. (Marius Grama)

„Poeziile au o frumuseşte naturală şi alternează între naivitate, imagini puternice şi pasaje explicite”. (Nicoleta Onofrei)

Simona Toma observă faptul că textele sunt „asemeni  unei ape curgătoare care pare a fi la fel în orice moment, însă autoarea are capacitatea de a observa micile detalii”, în timp ce pentru Gabriel Mihăilă, textele sunt  „o surpriză plăcută”.

Anca Şerban Gaiu ne atrage atenţia asupra „delicateţei şi a pioşeniei trăirilor ce se desprind din textele prezentate, texte cu pasaje livreşti, unele prea explicite, altele prea preţioase”.

Leonard Matei concluzionează: „o poezie cuminte, rotundă care are presiunea unui dat, fapt care o face interesantă”.

„O poezie meditativă, plastică şi personală” (Gelu Ghimeş)

„De atâta primăvară nebună, / Lemnul în cruci a înflorit! / Văd cimitirul, în care-i şi tata, / Plin de muguri de brad, de stejar, de cireş...” (Carmen Neacşu, Livezi de cruci, fragment)

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Simona Toma.

Octavian Miclescu

TEXT CCC – CINIC, CINSTIT ŞI CRUD

(...) ...mâinile mele, unde a fost pata roşie de pe deget, ce-o fi fost în mintea mea când am vrut să văd dacă-i caldă apa din ibricul clocotind? apoi, la fel, a-ha, briza gurii de metrou, aerul ăla cald şi rece care te loveşte...

- Sigur că da, Cupidonia în sus, Cupidonia în jos, ei bine, şi nume frumos, dar ce fac oare căpriţele alea de la veghe, că nu fac nimic, ar trebui să înceapă cu munca de jos, dar cine sunt eu să fiu băgată în seamă. Bidoane pline, pline cu urină de vărsat. Pfffff! Cine mai duce gunoiul tău de-aici, cine, tot Cupidonia? Gata, că te mut la doişpe! Cearşafurile de-acolo sunt schimbate de ieri dimineaţă, înainte să dea ăla ortu’ popii, le întind şi sunt ca noi şi miros a zambile. Aici, suntem ca-ntr-o familie, ne schimbăm până şi chiloţii între noi, chiar dacă ne mai hârjonim. Hai, picioarele sus pe scăriţa scaunului, bagajele, aşa, ţine-le strâns în braţe, prosopul ţi-l înfăşor, aşa, în jurul gâtului, plecarea!

- Ţarrr-rrram-pac!

- Sigur, ţarrr-rrram-pac, defilăm, ’tu-i mama mă-sii, că tre’ s-ajung şi la bidoane!       

 (Simona Toma – Cupidonia, nume frumos)

Cenaclul a debutat cu prezentarea cărţii – album „Aeronautica militară română – 100 de ani” apărută sub auspiciile Asociaţiei Române pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii (A.R.P.I.A.) – Filiala Galaţi, prin grija preşedintelui filialei - Ichim Teodor şi vicepreşedintelui – Ion Răileanu, un album arătos prin care se doreşte aducerea în actualitate a istoriei şi tradiţiilor Aviaţiei Române, a unor evenimente semnificative şi personalităţi remarcabile în domeniu, după care a citit poeta Simona Toma un text de proză scurtă care o recomandă pe autoare ca pe o scriitoare cu sânge de poet şi muşchi de prozatoare, cum îi stă bine unei fiice cu mamă din Cudalbi şi tată din Pechea.

„Interesantă alternanţa pe care reuşeşte s-o facă între cinism (un cinism bărbătesc ce-i vine foarte bine) şi tandreţe; personajul este foarte diversificat şi bine construit – un personaj din care se degajă un umor grobian; în ciuda faptului că textul este cinic, cinstit şi crud, are şi un lirism remarcabil.” (Victor Cilincă)

„Un text reuşit, cursiv, expresiv, scoate bine în relief personajul; un text de sine stătător care poate sta într-o carte de proză scurtă.” (Cristina Dobreanu)

„Ştie să creeze tipologii de personaje.” (Ana Maria Panagatos)

„Are acuitatea observaţiei, are o forţă teribilă în mânuirea dialogului, schiţând o întreagă tipologie umană; are instinct, o ureche muzicală la inflexiunile cuvintelor şi o cadenţă în crescendo.” (Stela Iorga)

„Text cursiv; personajul feminin pare strident şi frustat; textul pare o felie dintr-un tort; ne plimbă dintr-o parte în alta; un text natural, un decupaj din realitate.” (Carmen Neacşu)

„În calitate de consumator de proză şi poezie, mi s-a părut că textul prinde un întreg episod filmic într-un spaţiu foarte scurt.” (Ichim Teodor)

„Multă naturaleţe; sunt surprins de talentul regizoral: deşi faptele sunt mărunte şi banale, cadrul este impresionist, spectaculos, filmic; leit-motivele de introspecţie aerisesc textul.” (Tudor Neacşu)        

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Stela Iorga.        

Horror-ambiția, cronică de cenaclu

foto: a.g.secară

Andreea Violeta Bobe a citit vineri și m-am cutremurat. Cutremurarea nu a venit din horror-bilitățile profund fabricate de dragul artei scrisului, ci din demonstrația intertextului care arată că adolescența sau, mai bine zis, postadolescența poate naște furii și revolte delirante. Textele sale, cele care aduc a proză, pentru că nu voi spune nimic despre cele care aduc a poezie, au un personaj central- Llerg, un semidemon depresiv cu tabieturi, un furibund posedat de insomnii sub tratament cu ceai de tei și “pastile cu gust de depresie”. Acest semidemon omoară în tulburările sale schizo-afective vreo câteva alte personaje cu drujba sau cu fierăstrăul sub amenințarea “ O să vă omor pe toți, pe toți o să vă chinui. Nimeni nu va scăpa de tăișul drujbei mele !”. Încerc să dau la o parte gîndul că ar fi o intenție cu un miez de adevăr pe undeva, pentru că în fragmentul “Portret” autorul printr-o înșiruire de întrebări retorice îl reabilitează pe Llerg și, poate, e doar o manieră de a intra în pielea personajului (dacă ar fi așa, ar fi bine)- “Cine spunea că cei răi nu sunt în stare să deosebească frumosul de urât sau să se bucure de micile plăceri ale vieții ? Oare cel care ucide cu sânge rece nu poate să transforme acest mod de viață într-o artă ?”. Ei bine, făcând un salt într-un alt fragment, găsim adevăratul portret al personajului care dovedește particularități efeminate -“Dintr-un sertar al noptierei a scos o oglinjoară, câteva cosmetice. Părul lung, roșcovan, stufos l-a strâns coc pentru a se machia. Fața albă, fină, ca de porțelan nu avea nevoie de fond de ten. Buzele subțiri, moi, rozalii au fost întâi pudrate, apoi date cu gloss discret. La urmă de tot a aplicat un strat de mascara. Și-a desprins pletele. Le-a pieptănat, le-a periat. Părul rămas între zimții de plastic strălucea ca o bijuterie”.

Dintre cei care au vorbit despre texte, Ion Avram a spus că sunt texte chinuite scrise la furie dintr-o ambiție și nu e vorba despre un talent literar, chiar dacă, dintr-o scăpare de sub control, scapă în literatură și Stela Iorga a spus că-i o încropire a ceva, pentru că are doar niște elemente amestecate într-un alambic.

                                                                                      Simona Toma

 

P.S. Vineri, 25 octombrie a.c., la orele 13,00, în mansarda Centrului Cultural “Dunărea de Jos”, se lansează C’ArtEsența cu numărul 15 semnată de Nicoleta Onofrei și fiindu-i alături cu mic și cu mare, ședința de cenaclu se va desfășura pe alte criterii, în alt loc și pe scenariul colegei noastre.

Despre o delicateţe care te lasă fără drept de replică

(despre lectura Sabinei Daniela Penciu)

“tot ce mi-a mai rămas – un tren de hârtie, fără destinaţie/ tot ce ţi-a mai rămas – un fluture alb,/ abandonat pe pleoapa ta” (”despărţire”, Sabina Daniela Penciu)

Ion Avram: poeme ce fac casă bună cu naivitatea, ludicul şi gravitatea; câteva dintre ele foarte bine realizate, frumoase; spontaneitate în unele versuri, truisme în altele; texte plăcute care are o înclinare a autoarei spre poezie.

Stela Iorga: poeme în vers alb ce alternează cu treceri bruşte de la confesiune la persoana a doua; unele sunt mai bine susţinute din punct de vedere liric faţă e altele, care conţin infantilisme poetice specifice vârstei; poeme dintr-un jurnal, în care tensiunea scade de la un text la altul; e necesară o maturizare, în care Sabina să parcurgă anumite etape până la o formă mai înaltă de exprimare.

Anca Şerban Gaiu: poemele câştigă prin delicateţe şi curăţenie, chiar dacă nu ies în evidenţă prin metaforic; gânduri lirice aşternute pe hârtie.

Nicoleta Onofrei: un jurnal cu pseudo-aforisme, ca în liceu; sunt trăite poemele, sunt trecute prin fibra Sabinei.

Simona Toma: nu e nimic de spus din cauza delicateţei textelor.

Vineri, 4 octombrie, de la ora 13:00, la Centrul Cultural Dunărea de Jos, lansare de cart-esenţă Ion Avram: “Scrisoarea”.

Pe 11 octombrie, de la ora 18 şi ceva, citeşte Ana Maria Panagatos, tot aici, la Viaţa Liberă.

Alexandru Maria

Cronica de cenaclu: Hopa-tropa Penelopa !

“Eu știu că tu m-ai tot iubit/ Din prima zi când m-ai privit /Cu ochii tăi frumoși de înger/ Ai apărut ca un străfulger.” (Dan Cătălin Rîclea)

Vinerea trecută, după lectura paratextelor domnului Dan Cătălin Rîclea, Zeul Poeziei, cum spune un mai vechi coleg de-al nostru de cenaclu, a fost grav ofensat cum rar (Doamne-ajută !) întîlnim pe pămîntul călcat de noi în câțiva ani buni de mers la "Viața Liberă". Cei prezenți la ședință au fost prudenți și delicați în fața rândurilor suferinde de gramatică elementară pe motivul primei lecturi a domnului în cauză. Ei bine, dacă în fața unui text scris bine îmi vine să mă las de scris, chiar și de data aceasta, cînd n-am de ce și n-am cu ce, îmi vine să mă las de scris cronica.

"Eu știu că tu mă tot iubești/ Dar uneori mă amăgești/ Și uneori te joci cu mine/ Iar eu te las să-ți fie bine." (D. C. Rîclea)

Gelu Ghemiș, în formă de zile mari, l-a numit un trubadur fără chitară și a remarcat ușurința versificării într-o schemă prea simplă. Ioana Andrada Tudorie vede clișeele omniprezente și lipsa originalității în manifestarea sentimentului de iubire. Diana Balmuș a spus că textele sunt prea directe, declamative, fără substanță și cu rime forțate.

"Eu știu că tu mă vei iubi/ Mereu mai mult, noapte și zi/ Indiferent că cei din jur/ Se-amestecă-n acest contur." (D.C. Rîclea)

Marius Chiru l-a sfătuit să schimbe registrul, "muza pare a unui textier de romanțe sau a unui soldat care n-a fost demult în permisie". Ion Avram a spus că îi lipsesc noțiunile elementare ale poeziei clasice, i-a lăudat sensibilitatea de a-și exprima trăirile, doar că, din păcate, n-a făcut-o într-un mod artistic. De la Octavian Miclescu prin Andrei Velea până la Anca Șerban-Gaiu s-a urmărit ideea că trebuie să ne amintim de primele noastre texte citite în cenaclu și s-a propus o lectură comună a acestora.

"Dar tu știi oare cine sunt/ Și rolul meu pe-acest pământ ?/ Să te ador, să te doresc,/ Să te alint, să te iubesc./ " (D. C. Rîclea)

Cu greu și mistuitor,

Simona Toma
P.S. Astăzi ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Sabina Penciu.

Păpuşarul din matrioşcă

“ca soarele într-o dimineaţă de vară,/ soarele încerca să răsară din spatele munţilor/ şi nu reuşea// şi-aşa că acum este mereu întuneric,/ iar vorbele se pierd în noapte, / ca şi cum ai vărsa cerneala/ în cerneală” (Alexandru Maria)

Textele lui Alexandru Maria se ţes ca într-un joc (nefericit) al vieţii, al omului în interiorul minţii sale. Poemele se constituie ca o matrioşcă, având surpriza adâncimilor neexplorate, unde orice sentiment se concentrează într-un nucleu în care colcăie neliniştea, indecizia. Omul prin şi printre cuvinte: rătăcit, regăsit, înecând amăgirea, ajuns parcă la capătul răbdarii, dar nu şi al devenirii sale ca “jongleur” profesionist, supravieţuitor al tuturor accidentelor de muncă “în cuvinte”.

Ion Avram remarcă raportul interior-exterior din texte, subliniind ritmul interior bine strunit de autor, care recurge la expresii construite original pentru a atinge o problematică ce vizează existenţa umană, dar şi modul de analiză al acesteia. Stela Iorga vede un univers liric articulat, organizat în opoziţie, oscilând între seriozitate şi ludic, având o sinceritate crudă. Perspectivă ludică este percepută şi de Elena Donea, care compară textele cu Motanul Chesire din „Alice în Ţara Minunilor”.

Ana Maria Panagatos spune despre texte că sunt contemplative, însă greoaie şi uşor pesimiste, iar Radu Dragomir semnalează prezenţa unui eu demiurgic, „conştient de imperfecţiunile sale, care se retrage în sine, însă acolo nu mai e nimic”. Marius Grama este de părere că avem de-a face cu: „o poezie a nimicului, în care autorul încearcă să dea verdicte, şi, parcă, să utilizeze cuvinte mari, imagini puternice”. Octav Miclescu atrage atenţia asupra dorinţei exersării unei simplităţi ce are tendinţa de a nu spune nimic. Gelu Ghemiş conchide: „textele lui Alexandru Maria au o tentă masculină şi deşi pe alocuri pierd puterea de expresie, au un suflu caracteristic”.

Nu putem omite să amintim performanţa unui membru al cenaclului „Noduri şi semne”, Victor Cilincă, care a obţinut Premiul I pentru piesa „Bun de legat”, în cadrul Festivalului Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, Râmnicu Vâlcea, ediţia a VI-a, prezidat de Alex Ştefănescu.

Astăzi, de la 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, citeşte Octavian Miclescu.

Andrada Tudorie