Lansare după lansare în N&S

Ion Zimbru, Alina Maria, Alexandru Maria (de la stânga la dreapta)

“va veni o vreme când voi dormi/ liniștit într-o grotă,/ când îmi voi lua picioarele în brațe/ și voi încerca să merg/ (e cale lungă de la o inimă la alta)// și-apoi va trece acea vreme și va veni/ o alta, când de sus vor cădea stropi reci,/ încet-încet găurindu-mi pieile, o vreme/ când voi fi frumos ca un zeu în piatră,/ ca un zeu/ în care nimeni/ nu/ a crezut.// mă voi ridica, voi pluti, voi respira, voi împrăștia duhoarea din marginea peșterii// și voi acoperi pământul mort,/ iar acesta mă va slăvi.// frumoși, neîndurători, cum suntem./” Alexandru Maria

Săptămâna trecută, la mansarda Centrului Cultural, s-a lansat, după cum am și anunțat în cronica trecută, volumul „următorii”, numărul douăzecișiunu al  colecției cArtEsențe-poezie semnat de colegul nostru Alexandru Maria. Cum este în obișnuința acestui proiect coordonat de poeta Florina Zaharia, volumul a fost însoțit de o altă manifestare artistică, adică o proiecție a unui film, un colaj reușit din fotografii realizate de Alina Maria care a îmbinat foarte frumos și potrivit atmosfera scrisului autorului cu imaginea.

                Alexandru Maria a fost suținut de a. g. Secară care, de această dată, n-a fost doar „ criticul de serviciu”, a fost și amfitrionul evenimentului din lipsa motivată a Florinei Zaharia. Stela Iorga ne-a mărturisit, după felul ei amuzant de a însufleți emoțiile, că la prima lectură a autorului în cenaclu i-a “venit să se urce pe lampă” de uimirea că scrie atât de bine. Victor Cilincă a subliniat că poezia lui Alexandru Maria e fluidă, sensibilă, “cu o curgere de film, cu o realitate citadină”. Și, cu mari emoții evidente de tată, nu putea lipsi Ion Zimbru. “Tel père, tel fils” spun unii, “like father, like son” spun alții, dar nu știu dacă e adevărat, pentru că fiul poet cu tatăl poet par a avea în comun doar poezia și nu meșteșugul ei. Tatăl poet ne-a citat sintagma preferată din poetul Alexandru Maria “eu sunt lingurița ta de ceai”, sintagmă pe care dorește să “o cumpere” cumva.

          Astăzi avem iar lansare, dar de această dată e vorba de o carte electronică semnată de un alt coleg de-al nostru, Victor Cilincă.  “Abecedarul istoric gălățean”, a treia carte electronică a autorului (după “PUSH-PUSH”, editura N’ENERGO, 2002 și „Împăratul gunoaielor”, editura Homer, 2013) se lansează astăzi la Librăria Humanitas la orele 17,00. După lansare, continuăm cu ședința de cenaclu ascultându-l pe prozatorul Ioan Gh. Tofan pe la orele 18,00 trecute fix, la sediul Cotidianului “Viața Liberă”.

                                                                                    Simona Toma

O desfacere a matrioștilor la masculin

“deasupra pământului e o talpă/ (deasupra pământului e o talpă),/ deasupra tălpii sunt eu/ (și doar de mine celelalte depind)” -Alexandru Maria

Protagonistul serii de cenaclul de vinerea trecută a prezentat în avanpremieră unele dintre textele sale ce vor apărea în volumul cu numărul douăzecișiunu din colecția CartESENȚE-poezie a editurii Centrului Cultural “Dunărea de Jos”. Acest semnal (sau preambul) al volumului “următorii” semnat de colegul nostru a stârnit reacții unitare și pozitive la prima, chiar și la a doua vedere a textelor, pentru că unele dintre poemele citite au mai fost prezentate și cu alte ocazii; de aceea, poate, și părerile celor prezenți nu puteau fi altfel, adică doar pozitive.

 Ion Avram a spus că textele luate laolaltă par a fi un singur poem, că “dacă filosofia ar fi o religie, textele (lui Alexandru Maria) au o anumită laicitate care ar dori să se desprindă din filosofare”, că au muzicalitate, o ritmicitate prin așezare specifică autorului.

Octavian Miclescu s-a declarat surprins că-i plac textele, pentru că sunt ermetice (așa cum e și el în scris, a mai adăugat), creează tensiune, uneori „ia hotărârea să termine versurile în locuri nepotrivite” și ca o concluzie ar fi că e o poezie “pentru care trebuie să-ți bagi picioarele în apă rece.” (pardon!)

Marius Grama zise că îi plac repetițiile care-s precum un refren (din câte știm și Grama recurge la repetiții, deci aprecierea este explicabilă).

Stela Iorga s-a declarat cutremurată de un mesaj atât de simplu, este “o damnare de unul singur către unul singur, un univers interior fără rezolvare, poeme dramatice scrise cu sânge. ”

Anca Șerban-Gaiu n-a văzut nimic în plus, nimic în minus. Carmen Neacșu a privit o expoziție de crochiuri, “ pare că s-a născut ceva și a murit în același timp.” Tudor Neacșu a observat “o filosofie făcută cu scule de poet, există și bruiaje care servesc poeziei care-i total lipsită de imagine, dar plină de trăire.” Cristina Dobreanu a ajuns în interiorul unei “ interogări a lumii din afară și a celei interioare,…, există sentimentul că lucrurile esențiale se pierd în nimicuri, gesturile nu sunt duse până la capăt, ca o retragere care nu înseamnă lipsă de curaj și necunoaștere.”

          Astăzi avem lansarea volumului despre care am vorbit mai sus, “umătorii”, de Alexandru Maria. Vă așteptăm astăzi să faceți cunoștință cu poetul și poezia sa, la orele 12 (fix), în Mansarda Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Domnească 61. Intrarea este liberă.

                                                                                              Simona Toma

Cronică Elena Donea și Ioana Andrada Tudorie

„În oraşul meu interior mi se permite să locuiesc/ din când în când/ şi câteodată să joc şotron/ şi să mă ţin cu el de mână” – Elena Donea: Oraşul meu interior

„Sub noi pocneşte ploaia aceasta mocnită/ de parcă am fi elefanţi/ ce se dizolvă/ în ceasurile potrivite fără cusur” – Ioana Andrada Tudorie: De pe-o umbrelă ne prelingeam

Prima şedinţă din an – primele două poete, care s-au întrecut într-ale versurilor, spre plăcerea celor prezenţi.

Andrei Velea spune că Andrada este un Dalí mai liniştit, încă tentată de aglomerarea de imagini, pe care reuşeşte mai bine decât înainte să le ţină în frâu. Elena refuză prin textele sale să treacă din adolescenţă în maturitate, jucându-se din nou pe aceeaşi temă a refuzului de a deveni femeie – ceea ce nu este neapărat bine, din perspectiva evoluţiei autoarei.

Poate că cel mai bine a spus Stela Iorga, după care Elena încearcă şi nu prea reuşeşte să adere la un lexic mai matur; de aceea pare puţin discursivă, puţin preţioasă, puţin livrescă – puntea dintre adolescenţă şi maturitate este doar una exterioară. Andrada, în schimb, şi-a păstrat simplitatea discursului, propunând chiar o mică mitologie „într-o coajă de pâine”, frumos, curat, aproape perfect.

Andrada e de părere că Elena fuge către copilărie, în timp ce Elena spune despre Andrada că scrie cu bun-simţ şi căldură asumată.

Nicoleta Onofrei observă că oraşul interior al Elenei este prea încărcat, iar Drugan Bogdan salută autoironia din aceleaşi texte, care ar putea fi la fel de bine un manifest feminist.

Eu nu spun nimic că nu mă pricep.

Săptămâna aceasta, tot vineri, tot la Viaţa Liberă, tot de la aceeaşi oră „potrivită fără cusur” citeşte Florin Buzdugan.

Eu sunt Alexandru Maria şi vă mulţumesc.

Fiecare poate fi salvat - cronică Fănica Dumitrache

„Printre prieteniile cumpărate prea ieftin şi pierdute prea devreme,  am dat peste una necroită încă, o prietenie ţesută de mâinile destinului, fără formă, fără fond, doar un material de calitate pe care nu l-am observat de atâta timp că zace în şifonierul prea plin de lucruri inutile.” (Fănica Dumitrache – Încercări de literatură)

Lângă un brad mare şi frumos, Ion Avram a văzut textele, pline de afectivitate şi citite cu emoţie, ca fiind sincere, chiar dacă doar o poliloghie delirantă şi preţioasă, plină de expresii naive (pentru că altfel ar fi doar ieftine). Autoarea ar trebui să încerce să ajungă la Sfânta Simplitate, spune el, şi de acord pare a fi şi A. G. Secară, care o felicită pe Fănica Dumitrache pentru curaj şi îi recomandă, ca exerciţiu, să aleagă din fiecare text 30 de cuvinte şi, poate, aşa va rămâne cu ceva. Ce a fost lecturat nu e literatură, fiind lipsit de miză.

Stela Iorga, lângă un Ion Avram lângă un brad, a recunoscut o intenţie a autoarei de a face literatură, chiar dacă nu a ieşit decât un jurnal, adolescentin cum a spus mai toată lumea. Bine aţi venit, a fost concluzia ei.

Toată lumea a fost ecumenică, probabil din cauza lui Ion Avram, care stătea lângă un brad, inclusiv Victor Cilincă, acesta spunând că textele au fost scrise în acelaşi ritm, sub nişte titluri de oracol – nu ştie ce va fi mai târziu, în ceea ce o priveşte pe Fănica Dumitrache şi drumul ei în literatură. Octav Miclescu ştie, în schimb, că toată lumea poate fi salvată.

Ce frumos, spun eu, aşteptând ca vinerea viitoare, pe 27 decembrie. să ne citim fiecare primele încercări literare, să vedem cum am fost salvaţi!

A consemnat Alexandru Maria

Despre o delicateţe care te lasă fără drept de replică

(despre lectura Sabinei Daniela Penciu)

“tot ce mi-a mai rămas – un tren de hârtie, fără destinaţie/ tot ce ţi-a mai rămas – un fluture alb,/ abandonat pe pleoapa ta” (”despărţire”, Sabina Daniela Penciu)

Ion Avram: poeme ce fac casă bună cu naivitatea, ludicul şi gravitatea; câteva dintre ele foarte bine realizate, frumoase; spontaneitate în unele versuri, truisme în altele; texte plăcute care are o înclinare a autoarei spre poezie.

Stela Iorga: poeme în vers alb ce alternează cu treceri bruşte de la confesiune la persoana a doua; unele sunt mai bine susţinute din punct de vedere liric faţă e altele, care conţin infantilisme poetice specifice vârstei; poeme dintr-un jurnal, în care tensiunea scade de la un text la altul; e necesară o maturizare, în care Sabina să parcurgă anumite etape până la o formă mai înaltă de exprimare.

Anca Şerban Gaiu: poemele câştigă prin delicateţe şi curăţenie, chiar dacă nu ies în evidenţă prin metaforic; gânduri lirice aşternute pe hârtie.

Nicoleta Onofrei: un jurnal cu pseudo-aforisme, ca în liceu; sunt trăite poemele, sunt trecute prin fibra Sabinei.

Simona Toma: nu e nimic de spus din cauza delicateţei textelor.

Vineri, 4 octombrie, de la ora 13:00, la Centrul Cultural Dunărea de Jos, lansare de cart-esenţă Ion Avram: “Scrisoarea”.

Pe 11 octombrie, de la ora 18 şi ceva, citeşte Ana Maria Panagatos, tot aici, la Viaţa Liberă.

Alexandru Maria

Drepnele, gargoyle şi alte simţăminte (ieşirea din beci)

„La o masă au stat şi au vorbit/ Între halbele sparte ale beţivilor/ Între unduirile ospătăriţelor/ Mişcarea buzelor de peşte/ Forfăitul muştelor/ Mişunând în noapte/ Cu o oaie de pluş la geam/ În loc de gutuie de trandafir/ De vulpe îmblânzită” (Nicoleta Onofrei)

Ion Avram: autoarea se desprinde de atitudinea cerebrală care o caracteriza, intrând în trăire, în ceea ce înseamnă “poezie”; îmbină foarte bine aceste două caracteristici în textele acestea.

Anca Şerban Gaiu: dacă înainte lirica îi era mai dură, mai concretă şi mai picantă, acum este mai languroasă, mai feminină; textele au imagini frumoase, conturând o atmosferă nedefinită.

Stela Iorga: poate fi observată o schimbare a registrului poetic, nu ca evoluţie, ci din punctul de vedere al expresiei; semantică puternică; înverşunare şi tandreţe curajoasă.

Leonard Matei: îi place, pentru că acum se vede căutarea; autoarea nu mai vine cu exactităţi.

Octavian Miclescu: dacă înainte era angoasantă şi adolescentină, acum autoarea se grăbeşte, parcă, să se maturizeze; în textele din acestea, autoarea nu s-a luat în serios; totuşi, există şi fragmente care rămân.

Gabriel Nicolae Mihăilă: e mai mult o nevoie de a scrie poezie, în loc de a exprima ceva; în schimb, are multe imagini inedite.

Florin Buzdugan: mai relaxat, suspendat între două stări existenţiale, mereu sfârşind prin retragere; dacă înainte cobora în beci, acum urcă la fel ca drepneaua.

Săptămâna aceasta vă citeşte Dan Cătălin Rîclea. De la ora aproximativă 18:00. La “Viaţa Liberă”.

A consemnat

Alexandru Maria