101 tripuri cu Haidu (partea III)

(citiţi partea I şi partea II)

Chestia asta cu girafa m-a pus pe gânduri.

(am tras un fum...)

 - Adică, e ca şi cum youtube ar şti exact ce vrei, atunci când tu habar n-ai. Sau oricum, n-ai prea mult habar. Şi nu numai că ştie ce vrei, dar îţi mai sugerează şi lucruri pe care le-ai putea vrea. Anticipea...

(încă un fum)

 - ...ză. Îţi citeşte gândurile. Chestie pe care bineînţeles că o face şi google, chiar cu mai mult succes. Imaginează-ţi, de exemplu, că ai putea folosi google ca să-ţi găseşti şosetele. Pentru că şosetele sunt, cred, printre cele mai pierdute lucruri. Lucrurile care adică se pierd cel mai des. Şi e ciudat pentru că ştii că sunt undeva prin cameră, cu toate astea...

- Coaie, a zis la un moment dat Bianca, Laura sau Mirona, tu chiar vrei să zici ceva sau ce, pula mea?

(înc-un fum)

 - Da, da, chiar vreau să zic ceva. Nu mai ştiu exact ce, sau chiar deloc. Mereu când fumez e ca şi cum mi-aş pierde memoria, sau ca şi cum memoria ar funcţiona numai în prezent, şi singurul fel de-a o recupera e să gândesc mereu retrospectiv.

 - De girafe ziceai...

 - Da... de girafe... că de la ele a pornit totu’, nu? Mamăăă, parc-au trecut ani de când a fost faza cu girafa. Nu... e prea departe. E ca la jocurile alea pe calculator, când n-ai grafică şi nu vezi în depărtare. Da...

(înc-un fuuum)

 - De girafe ziceam...

 - Coaie, zi ce, pula mea, voiai să zici!

 - Nu, e prea departe faza cu girafa. Stai aşa. Ultima oară vorbeam despre şosete, nu?

 - Da.

 - Da’ de ce vorbeam de şosete?

 - Nu ştiu coaie, ziceai ceva de google.

 - Da! Asta era, ziceam că să-ţi cauţi şosetele pe google!

 - Da, în pula mea.

 - Da’ de ce să-ţi cauţi şosetele pe google?

 - Nu ştiu, coaie, asta voiam şi eu să ştiu.

 (penultimul fum)

 - Poate ziceam de ciorapul brun, ăla, a lu’ Virginia. Woolf.

 - Ce? Nu coaie, de altceva era vorba.

 - Da, mi-am amintit. Asta ziceam, că google adică îţi citeşte gândurile! Numai că e fază cam ciudată, că nu se limitează numai la asta, la citit gânduri, mai face un salt, un pas, să zicem, înainte oricum. Adică-ţi mai şi sugerează lucruri, chestii la o adică. Îţi spune cam ce ai vrut tu să spui, numai că tu n-ai reuşit. Îţi spune mereu: „Poate ai vrut să scrii, de fapt, asta, nu?”, sau: „Asta ar face sens, ce-ai scris tu nu prea”. Numai că pe principiul ăsta s-ajunge la cele mai improbabile lucruri. Da! La girafă! Abia acum am ajuns la girafă! De la girafă se ajunge la povestea aia cu girafele luptătoare şi care cântă, prost. Care cântă prost. Nu? Nu ăsta a fost următorul lucru pe care l-am spus după girafă?

 - Da, coaie.

 - Pentru că eu zic girafă iar google îmi zice: „Poate vrei să spui girafă luptătoare care cântă şi după aia e luată la bătaie, nu?”. Când ăsta e de fapt cel mai improbabil lucru pe care voiam să-l spun!

 - Coaie, nu era google.

 (ultimul fum)

 - Ce?

 - Nu era google, coaie. Era youtube. De la youtube pornise totul.

 - Ce? Adică youtube era înainte de girafă?

 - Da, coaie.

 - Şi cum am ajuns eu la google?

 - Nu ştiu coaie, nu mai ştiu.

 - Stai. Tre’ s-o luăm de la-nceput...

 - ...Nu, coaie, te rog nu!

 (citiți și partea IV)

101 tripuri cu Haidu (partea II)

 (citiţi partea I aici) 

Am acceptat deci să mergem să fumăm amândoi, şi m-a condus pe nişte străduţe care derivau din Bulevardul Dacia prin locuri necunoscute mie şi se revărsau în alţi afluenţi ascunşi. Ţineam un ochi deschis în ceafă totuşi, ca să recunosc drumul la întoarcere. Am ajuns într-o curte, am intrat într-o clădire, am urcat multe scări în spirală şi am deschis o uşă în spatele căreia aveam să ne aşezăm până la urmă în patul din camera ei. Nu pentru mult timp însă, pentru că aşa rău îmi miroseau picioarele, încât eu m-am dus să rezolv problema asta în timp ce ea făcea ţigara.

Am început să fumăm, ea zâmbind, eu încruntându-mă, şi am mai început şi să ascultăm ceva muzică pe youtube. Bianca, Laura sau Mirona e genul de fumător căruia îi place să aibă un stimulent vizual atunci când fumează, aşa că voia să ne uităm la ceva pe youtube. Mie îmi place mai mult să vorbesc când fumez, dar am fost de acord şi cu asta, pentru că trebuie să te racordezi la persoana de lângă tine dacă vrei să fie bine în ocaziile astea. Aşa că mă întreabă dacă am văzut nu-ştiu-ce clip. Nu numai că nu-l văzusem, dar nici nu înţelegeam cum se numeşte. Ceva cu o girafă, aşa că am început să scriu pe youtube girafă. Însă în engleză.

Am rămas câteva secunde gândindu-mă, şi abia apoi explicându-i şi ei la ce mă gândeam. Mă gândeam chiar la faptul că nu ştiu cum se scrie girafă, dar găsisem singur rezolvarea, pe măsură ce îi spuneam lucrul ăsta: “Youtube o să-mi corecteze greşelile”, aşa că am început să scriu şi, într-adevăr, pe măsură ce adăugam literă cu literă, youtube mă îndruma. Am reuşit să scriu corect girafă în engleză, şi m-am oprit satisfăcut de performanţa mea.

Oprindu-mă aşa, nu am putut să nu remarc şi posibilile continuări pe care youtube mi le sugera. Unu: Giraffe fight; doi: Giraffe song; trei: Giraffes fight. Nu ştiu cum, astea trei posibile continuări au format atunci o poveste în mintea mea, pe care i-am spus-o Biancăi, Laurei sau Mironei. Se făcea, prin urmare, că o girafă luptătoare se apuca să cânte, dar o făcea atât de prost şi total neinspirat, încât alte girafe, deranjate de melodie sau de lipsa talentului, se luau la bătaie cu ea. La asta se gândise youtube atunci când eu am scris girafă.

Hm. Asta m-a pus pe gânduri. Dar, despre lucrurile la care m-am gândit eu atunci, printre care o google-conspiraţie, o teorie a improbabilităţilor şi nu în ultimul rând o întreagă lume paralelă, data viitoare. Până atunci, aici este filmuleţul la care voia atunci Bianca, Laura  sau Mirona să ne uităm:

 

(citiți partea III)