Zăpezi, zei şi zâmbete prinse-n bolduri

Săptămâna trecută ne-a citit scriitoarea Tatiana Nona Ciofu, poetă care a debutat editorial anul trecut cu volumul “Fiara de hârtie”, la Editura Vinea.

Textele prezentate vinerea trecută au fost evaluate de către Ion Avram drept “poeme sincere, dezarmante, cu pasaje de observaţie în care nostalgia se întâlneşte cu starea apăsătoare a lipsei de orizont, lăsându-ţi un gust amar al sentimentului de nelinişte”.

Stela Iorga le-a recepţionat ca pe “nişte fulguraţii ale unui sentiment, care conturează conflicte şi drame discrete ale unui personaj liric surprinse în nuanţe caligrafiate”.

“Poeziile Nonei fixează sentimentele prin alăturarea de imagini asemeni tehnicii haiku-ului, fără a respecta însă metrica”, vine caracterizarea lui Victor Cilincă,  ca apoi Anca Şerban Gaiu să completeze: “în pesimismul autoarei există o resemnare”.

“O poezie de dragoste lipsită de dulcegării, spusă simplu, fără multe stridenţe, cu ţuşe trasate inteligent într-un spaţiu oarecum mitic”, ne spune Marius Grama.

“În tristeţea dezvoltată de textele Nonei găseşte câte o oază de speranţă pe ici, pe colo” (Ana Maria Panagatos). “Creează o atmosferă, dar se grăbeşte în finalul textelor nereuşind să transmită fidel sentimentele care, astfel, par difuze, superficiale” (Cristina Dobreanu).

“Autoarea are o altă atitudine, abandonând impulsivitatea-i caracteristică şi lăsând să i se dezvăluie detaşarea” e de părere Laurenţiu Pascal .

Gabriel Mihăilă observă o situaţie de simetrie între autoare şi muza ei.

Acestea fiind spuse, ieri, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, l-am ascultat pe Laurenţiu Pascal.

Octavian Miclescu

Pas de deux prietenesc

La şedinţa de cenaclu de vineri, 6 iunie, a citit poetul Ion Zimbru, care a adus mai multe texte lirice scurtisime — tip haiku, cât şi vreo două, trei poeme, dintre care unul era pamflet. Ce să spui despre textele lui Ion Zimbru? Mai bine întrebi cititorii, şi, încă şi mai bine, îi întrebi prietenii, printre care se numără şi prozatorul Ion Avram, care, împreună cu Ion Zimbru, şi-au desfăşurat aripile hazului şi ale tachineriei amicale şi s-au luat la o pseudo-harţă „critico-lirică”, fiecare cum putea şi ducea, adică odată mai hâtru, altădată mai ironic. Ca între prieteni, prozatorul Ion Avram observa în deschidere, persiflându-l tandru şi amuzat pe poet, că acolo unde trebuie, în poeme, se mai poate adăuga, şi ştie Ion (Zimbru) unde, iar acolo unde mai trebuie tăiat, trebuie să adauge, şi tot Ion (Zimbru) ştie el bine unde, şi aşa, din vorbă în vorbă prinsă în fuiorul şuguileii amicale, ori al paradoxului lingvistic, cei doi au dat un mic recital de replici care mai de care mai scânteietoare şi mai sprintene, arătându-ne cum se pot preţui doi scriitori, fără a cădea în sclifoseală şi clişee ieftine, tachinându-se afectuos, mână în mână cu observaţia critică şi seriozitatea. La care tachinerie amicală în duet, precum şi la lectura şi seara de poezie nonconformistă şi atipică, au contribuit, după putirinţa lor, toţi membrii cenaclului, fireşte. A zâmbit laolaltă cu toţi cei prezenţi şi a scris o cronică la fel de atipică, precum a fost seara de cenaclu,

Stela Iorga

Mâine, pe la orele 18 şi un pic, la sediul cotidianului Viaţa liberă, va citi Tatiana Nona Ciofu.