DONA QUIJOTE A MĂRILOR

(...) Noaptea era fără stele şi, desigur, nici mormântul nu este mai întunecat decât marea fără lună şi stele! Maldito zăcea acum fără vlagă: flămândul făcuse totul de unul singur pentru a fugi cu toţii din port! Doar nările i se mai umflau, simţind sarea mării cu o bucurie sălbatecă. „Spune, spurcăciune, ştii să ţii drumul?” – îl împunse cu piciorul dona Isabella. „Donessa, hmmm, da, fusei odată, de mult, hmmm, la timonă. Da’ am stat acolo puţin, doar cât să se deşerte cârmaciu’...” Contesa nu mai insistă. Chemă servitoarele să o încălzească cât de cât şi se strânseră toate la un loc, cu toate că se simţeau mirosuri amestecate... (...)

Victor Cilincă – Cansado (roman)

„Un text aproape cinematografic, scris cu uşurinţă (poate aparentă); personajele par cam neîmplinite (insuficient creionate); modul cum s-a creat atmosfera de epocă trădează profesionalismul autorului; de remarcat vioiciunea, ritmicitatea şi trepidanţa acţiunii; cred că va fi un roman bun, cu elemente exotice, care va face deliciul cititorului.” (Stela Iorga)

„Personajul principal – contesa – nu este suficient scos în evidenţă.” (Simona Toma)

„Reuşeşte să creeze atmosferă de epocă, de lume spaniolă; o lectură agreabilă, însă insuficient de complexă; i-ar trebui mai multă trăire.” (Diana Balmuş)

„Pitoresc. Aventurile contesei Isabella au ceva din Don Quijote, dar şi din Coana Chiriţa; detalii abundente şi picante; text scris cu sârg şi cu umor.” (Anca Şerban Gaiu)

„Textul este la acelaşi nivel peste tot, monoton şi cam plictisitor; să se focalizeze mai mult pe personaje.” (Cristina Dobreanu)

„Textul poartă amprenta romanului foileton; Victor Cilincă a ajuns la o maturitate care i-ar permite să inventeze un Don Quijote al mărilor; are şi nişte clişee care s-ar putea elimina la o eventuală regândire.” (a.g. secară)

„Alură completă a textelor, proporţionalitate a planurilor, armonie în crearea personajelor; i-aş reproşa comparaţiile mult prea dezvoltate care pot încărca percepţia textelor.” (Radu Dragomir)

Ion Avram

Vineri, 11 noiembrie, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte a.g. secară.

Poeme îndrăgostite, sub semnul dorului

Vinerea trecută membrii cenaclului s-au reunit pentru a o asculta pe tânăra poetă Elena Donea aducând un omagiu „lunii ultimilor fluturi de vară”, cu tot ceea ce ne-a evocat aceasta prin textele citite: dragoste, nostalgie, dor, schimbare inevitabilă, însă în acelaşi timp speranţa că nu-i totul sfârşit, viaţa va continua, chiar dacă altfel, metamorfozată...

Ion Avram consideră că pentru poetă „scrisul e ceva firesc, aproape organic; unele poezii sunt atât de fireşti, par să fi venit pur şi simplu din cursul simţirii autorului”. Totuşi, textele au şi „unele pasaje explicative care îi dăunează textului. Nu ţine de poematică acest mod de a explica”, adaugă în mod critic acesta.

Stela Iorga susţine că textul „merge dinspre fericire spre tristeţe”. De asemenea, „senzaţia generală a fost că pe alocuri se cam trenează mergând pe un sentiment care nu e suficient explicitat. De aceea nu are suficientă rezonanţă”.

Titi Căpăţână ne explică că există poeţi care scriu poezie şi cei care pur şi simplu scriu poezii. După părerea sa, Elena Donea se află printre primii: „ea nu scrie poezii, ci «poezie»”. Este „un diletant care tinde către «poezie»”.

Erika Diaconu crede că „poezia e construită pe sentimentul dragostei”, descifrând câteva din simbolurile folosite: fluturul este metafora poeziei, luna este personificarea poetului, „totul stă sub semnul efemerului”. Poezia septembrie, marea îi aminteşte de Bacovia.

Nicoleta Onofrei găseşte că aceste poezii sunt o chemare a scrisului şi a bucuriei trăite prin scris. „Nu mi s-au părut echilibrate”, afirmă tot ea. „Mi s-au părut o îmbinare între joc, fantezie, aforism deranjant şi retorism la fel”, în exces.

Cristina Dobreanu remarcă un fel de a „scrie mai mult de dragul scrisului”, deşi „are şi momente de poezie autentică”. Îi lipseşte „mica cruzime care era un pigment” al textelor mai vechi. Acum „totul e prea romantic şi într-o tonalitate care nu aduce ceva nou”.

Radu Dragomir crede că „poeziile se caracterizează printr-o efervescenţă a elementelor adolescentine”, fapt care are ca efect secundar „vidul de idei”.

Simona Toma observă că autoarea „a fost mai atentă la a crea un ciclu de poeme, în a crea un spaţiu în care aceste poeme să fie la aceeaşi înălţime, egale, iar dacă acest ciclu va intra într-o carte acesta va fi o pauză de respiraţie”, fiind mai puţin concentrat.

Florin Buzdugan consideră că „poemele sunt îndrăgostite, şi din cauza asta se poate spune că sunt diluate. Este doar ce a simţit. Mi se pare cel mai reuşit grup pe care l-a citit până acum.”

Gabi Ghimpu s-a „împiedicat” de motto, găsindu-l „foarte neclar ca idee”. În plus, a remarcat diverse greşeli de logică, repetiţii nefondate şi „exprimări mai sărăcuţe”.

Paul Budeanu afirmă în mod surprinzător că poeziile citite „sunt poezii erotice sub acoperire; sunt camuflate cu nişte expresii străine de tema propusă”.

Diana Balmuş

Vineri, 4 noiembrie, la ora 18.00, citeşte la cenclul „Noduri şi Semne” Victor Cilincă.