lectura nicoleta onofrei, martie

 ***

copilul îşi şterge ochii

şi-şi măsoară oasele

parcă le numără

aşa de atent le priveşte

în timp ce tata vorbeşte singur

la capătul scărilor

îşi măsoară gândurile

atât de atent şi le-ar rătăci

 ***

Oasele mele au început să crească oase

Le aud cum se întind

Cum ies din pământul osului

Cu fiecare milimentru

Ca şi cum ar crăpa o crustă

S-ar sparge gheaţa şi de acolo ar înflori un copac

Corpul meu hârşcâie

***

cerul alunecă

o capcană cu ghimpi

apasă crengile

arde frunzele

soarbe sângele

înroşeşte şoselele

usucă pământul

îi intră în vene

un dumnezeu fumează

***

Păsările aleargă în cer

Lovindu-se de crengi, de stânci, de blocuri

Interminabile

Sparg geamurile, plasele

Vrabia – jos pe podea

Nemişcată

***

cioara cu ochi verzi

îşi ascute unghiile de parcă

ar fi cuţite

îşi cocoloşeşte vorbele ca

pe mici cristale înmuiate în otravă

cu dinţii de miere

adună oamenii cum adună câinii oasele

coboară în beci

croncăne şi

acoperă rămăşiţele cadavrelor cu pudră şi parfum de iasomie

Cu spatele gol

O groapă cu şerpi şi vulpi, oamenii

Lipitori se dădeau dame bine şi îngeri

Bine dispuşi, arătând colţii crezând că-s perle

Perle aruncate ca pietrele, ca nisipiul scăpat printre degete

Şi totuşi aruncate ca nişte raze

Raze bine ţesute, în cercuri

Prea strălucitoare în întuneric

Un punct a rămas în afară

Omida-fluture

Zburând numai când şi cât vrea să zboare

Ochii-i mii forfoteau în jurul razelor

Se închideau şi se deschideau

Miopi

Omida-fluture pufăia

Pe rotocoale de fum

Pe şiruri, rotocoale de perle - mărgele

Cu spatele gol omida-fluture s-a retras

Ochii îi străluceau ca lumânările

Şi nu avea nevoie de altă lumină

  

 

Ţipătul recurent al omizii-fluture

O groapă cu şerpi şi vulpi, oamenii/ Lipitori se dădeau dame bine şi îngeri/ Bine dispuşi, arătând colţii crezând că-s perle/ Perle aruncate ca pietrele, ca nisipul scăpat printre degete/ Şi totuşi aruncate ca nişte raze/ Raze bine ţesute, în cercuri/ Prea strălucitoare în întuneric/ Un punct a rămas în afară/ Omida-fluture/ Zburând numai când şi cât vrea să zboare/ Ochii-i mii forfoteau în jurul razelor/ Se închideau şi se deschideau/ Miopi/ Omida-fluture pufăia/ Pe rotocoale de fum/ Pe şiruri, rotocoale de perle-mărgele// Cu spatele gol omida-fluture s-a retras/ Ochii îi străluceau ca lumânările/ Şi nu avea nevoie de altă lumină (Nicoleta Onofrei – Cu spatele gol)

„Texte dinamice, penetrante, din cauza timpului prezent al verbelor; Nicoleta Onofrei a creat un univers desacralizat, destul de personal, cu imagini picturale suprarealiste; are o duritate care vine, parcă, din duritate; refuză realitatea, ridică întrebări despre existenţă, despre căutarea unui sens al acesteia; imaginile au o plasticitate remarcabilă; poemele sale sunt neconvenţionale, au mult tragism, sunt meditative, originale; are o temă recurentă: sondarea propriului univers. Din acest proces se trag aceste texte de un mare dramatism – ca un ţipăt de disperare/ ajutor. Cred că Nicoleta Onofrei va avea un viitor bun în poezie şi îi doresc să aibă noroc de o critică avizată.” (Stela Iorga)

„Recunosc stilul Nicoletei Onofrei; textele au acelaşi dramatism care vine din rapiditatea derulării imaginilor într-un ritm apocaliptic; o pendulare între delicateţe/ fragilitate şi răutate/ şiretenie – între bine şi rău, de fapt.” (Anca Şerban Gaiu)

„O poezie de stare, uşor prozaică, dar şi cu unele facilităţi ce nu stau în picioare; o atitudine catatonică – de retragere în faţa realităţii.” (Leonard Matei)

„Eul liric este un personaj interesant: o femeie care pare o «satană» - prezentată aşa nu atât din intenţia de a şoca, cât, mai degrabă, din dorinţa de a evada din temniţa raţiunii/ gândurilor; multă îndârjire şi intensitate.” (Tatiana Nona Ciofu)

Cronică publicată în ediţia de vineri, 22 martie 2013, a suplimentului "Weeekend Magazin", supliment gratuit al cotidianului "Viaţa liberă".