Poeme, Iulia Roman

coletul Greşit !


dacă vreau să plec de-acasă,
o s-o fac vara!
să mă salute doar..străini
ca pe-un măr stricat;
iar marea să tuşească în noduri sufocate când
briza se şterge de mine.
respiraţii deviate în
depărtare,momesc
spre o arcă a lui Noe
o altă muscă
mâncată de ideal.
iarna!
a uitat să-şi tăie unghiile,
în timpul ţopăielii ei
desculţe cu ,
pletele-n furtună când aşeza
surdo-muţi în cărare.
e bătrână, acum!
şi plină de riduri încât nici collagenul
n-o mai poate aduce
înapoi.

vreau o vară să mă ducă departe
cu Poşta Romană să..
mă ducă la mare,
nici ea să nu se mai ..
recunoască în albumul de poze







Victorie la minut


toată lumea tace! în gălăgia de pe marginea holurilor,
urletul victorios al bobocului
se urcă pe pereţii îmbrăcaţi în democraţie –
Se urcă, alunecă, galopând încontinuu
să evadeze în stradă.
Geana luminii din letargicele lămpi pâlpâie
memorii neatinse,
vătămată de prea multe,
zgariate voci stridente
de eroi puşi la borcan.

se ciocneşte, ne lovim în mersul fantasmelor
bocancilor de schimb.
Ţin pasul piciorului
în băltoaca plină de coji de priviri ocolitoare,
confortabile pavaje ce-nghit cu noduri,
prafuri de ignoranţă în fiorduri.

se-mpiedica bocancul de pragul mult tocit,
Şi trezeşte îngrămădit
un cerc diform în care..
În care flacăra lumânării plânge trasă de păr de întuneric,
iar firele-i despicate se pierd
vânate în cele patru colţuri ale camerei.
Restul de lumină din mucul gălbejit,
E tras de nările bobocului ce se-ncălzesc absent.
în preajma-i.








Imagine de fundal

Un strop de sudoare amar,
se-agită pe fruntea bătută de vânt
în gol.
Un strop în jarul suflului
de ultim mecanic fior –
înţeapă praf de venin în tâmplele
ce trosnesc..
Trosnesc în secondarea clipirilor sugrumate,
Se-apleacă şi se scurg şiroaie...
curg bete zâmbete pe feţe.
Urme dezbrăcate se pierd
în pietre şi fum şi nori –
Se udă în baltoaca unui strop
şi devin..
zări noi pentru vechi depărtari.

Mulaje de făpturi imită
ciripitul altora -
Pedalează cu nerv către ei înşişi
dar se împiedică de-un glas..
Rămân surzi în traficul aglomerat
în galopul autobuzelor care zbiară
şi niciunul nu face staţie,
s-audă ciripit în recele pietrificat
... târziu.




Memorii din Alaska


mă desprinzi din aerul rece topit de partea cealaltă
a sticlei în.
aburul propriului suflu: A fost o greşeală?

ne holbăm în ochii noştri bănuitori
discutând despre ..
un Epicur pătat de lipsa de importantă, Ori ne
chinuim. să naştem atingeri delicate
între rândurile unei
discuţii contradictorii,
îmbăiate în marile probleme
ale lumii.te comporţi în galanterii neîntrecute,
chiar de apusii Clarissimi ai Veneţiei,
încercând nevolnic pete de Purpur
în obrajii abia ..
tencuiţi de vârstă tânără.

Spionez prin ochii tăciunii aprinşi
străzi lăturalnice,
nume invidioase,
pe refugiul dintre troienii distanţi
şi amorţiţi.strafulgeri din trupul exorcizat
graţia trăsăturilor fanatice,
le arunci în ape viforoase, înăsprite, de gânduri
dornice să se destindă.mă uiţi
tovarăşa vieţii frumos frământate,
mă prind cu brutalitate în dexteritateaa
unui scamator,
să trec prin furcile caudine.

mă izbesc de pe urmă unui străin, cu chip reeditat,
febril, să construiesc în
zăpadă ruinele furate.
impresii răscolesc fascinaţia aparenţei ocolitoare,
când tot ce-ţi e îngăduit este
să înşfaci săruturi Policrome în cearşafuri cu miros de femeie.ieşi !
din zarvă nopţilor mânioase, absente,
să cearnă vremea pustie o poveste peste două mogâldeţe
omeneşti care lasă urme..Nu e o greşeală.







La radio


clipirea ochilor tăi îmi spune că ţi-e dor de genele mele
ti-e dor de..
retina ce-aminteşte un singur trecut,
în care palmele ne transpirau împreună , iar..
Trupurile
ni se încălzeau la reşoul inimilor noastre.
cântecul cafelei de dimineaţă
Acompaniat de suavele declaraţii mute de dragoste
ale oamenilor ce eram noi
O istorie ce nu ne mai prinde
în jurul vechii ceşti roşiatice
în tricoul tău alb
pe care-l uram
pntru că încăpeam amândoi in el.
dar care acum e ascuns în tristeţile noastre, când
nu-mi mai ştergi lacrimile ude
cu maneca de la bluză.
să-ţi simt mirosul de portocale din pr
ca atingerea sensibilă a florilor de castan ;
sntem sfioşi la atingerea epidermei vieţii
Realitatea sclipirilor din străfundul ochilor noştri..

O PROFUNZIME CARE OBLIGĂ

(...) Plimbându-se pe faleza Dunării, făcând planuri de viitor, eroul nostru se gândi că fusese singur chiar şi când iubea şi, probabil, era iubit. Da, citatul acela era patetic şi, crede el, nedemn... Iubirea este sau nu este... Nu are nevoie de cuvinte, de gesturi, de imagini. De cărţi... Şi, spunându-şi că deseori a fost un prost, îşi luă avânt şi aruncă departe, departe, în mijlocul unui anafor, cartea pe care o ţinea sub braţ... Dunărea, ca un critic literar politicos, primi cartea, cu un clipocit cât un zâmbet (...)
(a.g. secară – Regretul de a nu fi eschimos)
„Un text bine scris, extrem de cursiv (greu de scris când fraza este lungă, cu multe subsoluri à la Marquez); partea aforistică este bine scrisă şi inedită; este pedant în expresie, caută un cititor cult care să accepte nişte dialoguri normale; un umor de bună calitate, care trimite la situaţii cunoscute; ca modalitate de expresie - este, totuşi, un clasic; are gustul aforistic al filozofiei, al meditaţiei; atenţie la aglomerarea textului; cuvintele au şi ele nevoie de un tempo de respirare; tema textului caută adevărul iar subiectul îl demolează; are o profunzime care obligă.” (Victor Cilincă)
„Proză de introspecţie; interesant tertipul literar al redării posibilităţii posibilului; pasaje lirice reuşite; modalitatea de a jongla cu posibilităţile dă valoare textului.” (Anca Şerban Gaiu)
„Cred că are un plan structural bine gândit; este un capitol de început – poate, de aici, nota de sufocant a unor pasaje; firul narativ este, încă, firav – îl cred în stare să se dezvolte asemeni unor literaturi sud-americane; nu este nici o proză de efect din lipsă de fir narativ – pentru început – dar cred că firul narativ se va întări pe parcurs; şi, încă ceva: prea multă literatură despre litaratură poate strica.” (Andrei Velea)
„Text intelectualizat, supraîncărcat în trimiteri cu caracter social, personal etc. Are pendulări între confesiunea lirică ce dă tensiune textului şi pasaje de introspecţie prea elaborate; detaşarea autorului devine insuportabilă, trenează în mici observaţii cu caracter de aforism ori zicere înţeleaptă; un text care ar fi fost mai reuşit şi mai emoţional dacă s-ar fi tăiat din explicitările referitoare la starea autorială, ori socială, ori de observaţie socială, de meditaţie. Tonul emfatic-detaşat oboseşte la lectura textului.” (Stela Iorga)
„Prea multe puncte de suspans. Mi se pare reuşită legătura dintre autor şi personaj redată cu sinceritate.” (Elena Donea)
„Ideea – cam complicată; are un exces de divagaţii ce par cam gratuite şi multe paranteze la care poate renunţa.” (Cristina Dobreanu)
„Legăturile cu realitatea au rolul de relaxare dar nu şi de a se concentra pe mesajul textului. Trimite la un fel de neexistenţă a existenţei care poate exista.” (Iulia Roman)
„Cred că se cere crearea unui cadru care să orienteze cititorul. Mi-a amintit de Camil Petrescu prin eşecul intelectualului în iubire.” (Nicoleta Onofrei)
„Un amalgam de idei filozofice, iubire, ghid turistic – care atrage.” (Claudia Samoilă)
„Un personaj în continuă căutare a identităţii; se poate face o paralelă cu societatea noastră dezorientată; pare traversat de un mister continuu.” (Adelina Pricope)

Ion Avram

Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Iulia Roman.