Poezie instant

 Nu, vinerea trecută n-am avut parte de o lectură sound poetry. Vinerea trecută, ne-a citit Andrei Florea patru texte dintr-un grupaj titluit  Demiurg de împrumut. Spun poezie instant pentru că, după mărturisirea autorului, jumătate din grupaj a fost scris sub presiunea timpului, cu doar două ore înaintea ședinței de cenaclu. Să fie oare o nouă orientare a mai tinerilor noștri colegi ? Țin minte că și Radu Dragomir, la prima sa lectură, ne-a citit un text scris "la cald", o proză instant.

"Din recente dialoguri,/ Am încropit idei./ Le-am sfârtecat ființa/ și-am amestecat bucăți aleatorii/ de carne și de spirit./ Le-am unit cu suflu/ și s-au prăbușit./.../ Și când le-am bătut în cuie carnea lor,/ atunci au stat./ Și m-am uitat și-am zis:/ Acestea nu au fost idei." (Fărâmă- Andrei Florea)

S-a spus că…textele " suferă de prea mult gândirism, au o curgere forțată, nu transmit emoția inspirației"(I. Avram),…"e un joc al ideilor, sunt prea complicate gramatical, n-au logică deși sunt raționale"(A. Velea),…"sunt  construite de dragul ideii, e vorba de o încercare de a face ceva, autorul a vrut să scrie poezie pe o temă" (C.Dobreanu),…"un vers nu este susținut de celelalte, n-au putința de a transmite, ca un om care ajunge într-un punct și nu știe pe unde s-o ia" (N.Onofrei).

În antiteză cu majoritatea, V. Cilincă a înțeles mai multe și s-a declarat surprins de poezia matură și de "siguranța jocului în umor fin […] este o autopersiflare, mă simt bine în poezia lui, ajunge unde trebuie evitând adjectivele".

Astăzi, pe la orele 18 trecute fix, ne citește proză Andrei Velea.

                                                                                                            Simona Toma

Ceasul trilobit

                          Andrei Florea 

Am o cochilie de numărat sori.

Îi scurg seva sfărâmicioasă

și număr picăturile chinuite

prin care au trecut razele.

Nu ies niciodată la număr

deși am o singură cochilie și un singur soare.

Și pentru asta,

cochilia îmi

amintește

de fiecare dată

că un singur "eu" e de vină

pentru că

există o singură cochilie

și un singur soare.

Și pentru asta,

soarele îmi

dovedește

de fiecare dată

că nu mai există nici o cochilie

dar a rămas un singur soare.

Acum cârpesc

picăturile din cochilie

cu alte raze pe care

nu mai pot să le numr,

fiindcă aveam

o cochilie de numărat sori,

pe care voiam să o sfarâm veșnic.

La ce-mi trebuie

o cochilie,

dacă soarele e tot timpul unul,

iar ceasul nu mai este ?

O carte necesară

(...) Omul postmodern vorbeşte, dar nu spune nimic important. Sau îşi confesează neliniştile şi angoasele personale întregului spaţiu cibernetic (sub diferite pseudonime şi nume de utilizatori, bineînţeles!) fără a comunica autentic cu nimeni anume. Astfel, trăieşte o relaţie goală, fără conţinut sau fără referent. Plină de cuvinte, dar fără pic de dragoste.

Poate fi fericit omul recent în aceste condiţii? Fericirea sa este una de consum: consum de alimente, de plăceri, de timp, de pasiuni, de pseudo-cultură, de pseudo-valori. Prin acumulare, prin cantitate cât mai mare, acesta speră să-şi potolească setea de ceva nedefinit, să-şi umple golul din suflet, să-şi împlinească viaţa, sau măcar să uite şi să-şi înăbuşe posibilele întrebări inoportune care s-ar putea ivi. (...)

(Diana Balmuş – Identitatea în criză: identitatea personală în contemporaneitate)

Fragmentul Identitatea în criză: identitatea personală în contemporaneitate face parte dintr-o lucrare mai amplă pe care Diana Balmuş intenţionează să o aşeze într-o carte de eseistică intitulată Identitatea religioasă în postmodernitatea europeană. Verva meditativă cu care autoarea radiografiază societatea umană, modul de abordare/interpretare a relaţiilor interumane, a raportului om – divinitate, a influenţei/efectului diverselor forme religioase asupra vieţii şi a lumii, asupra identităţii omului recent din spaţiul european o recomandă pe Diana Balmuş ca pe un autor bine documentat, atent atât la acurateţea ideilor cât şi la aspectul estetic al formei literare. Dar, mai cu seamă, îngrijorat de soarta individului străin de orice manifestare religioasă.

„O lucrare în care se văd şi propriile frământări – ceea ce dă o încărcătură aparte textului, îl face mai apropiat cititorului. Prin faptul că est o provocare în vederea regăsirii identităţii într-o lume tulbure, mi se pare o carte necesară.” (Anca Şerban Gaiu)

„Un text vioi sub raport stilistic, scris cu apropiere faţă de ipoteticul cititor. S-ar fi impus o mai mare aplecare asupra conceptului creştin.” (Stela Iorga)

„Este un text deschis; tema – interesantă; m-am regăsit în problematica lucrării.” (Cristina Dobreanu)

„Un text lipsit de originalitate; prea multă intertextualitate; dificil; greu de comentat.” (Erika Diaconu)

„Un text ştiinţific în care se vede ardoarea de a scrie.” (Andrei Florea)

„O modalitate apreciabilă de a prezenta criza de identitate; ideile sunt prezentate omogen, fără ambiguităţi, fără metafore conotative, originale, expuse bine din punct de vedere literar.” (Radu Dragomir)

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Andrei Florea.