LUPTĂTOARE DE STRADĂ

câteodată totul/ de pe mine/ valorează mai puţin/ decât cei 30 de arginţi/ viaţa mă vinde/ viaţa mă are/ ea de crengile unui copac va atârna moartă/ pe cât timp/ eu voi supravieţui/ aşa zdrenţuită/ cum mă aflu/ şi voi spune/ iubiţi-i pe cei goi/ cu haine din gunoi.     

 (Stela Iorga – sh extrem)

„Texte foarte amare, despre o lume duplicitară, care te doboară cu greutatea stării lor dar, totodată, te fac să apreciezi, cu atât mai mult, nobleţea firescului – pe cale de dispariţie – din oameni şi din societatea contemporană.” (Diana Balmuş)

„Comunică foarte telegrafic; nu demonstrează, ci creează stare; sinceritatea copleşitoare dă o forţă specială textului; este o luptătoare, o luptătoare de stradă – care se luptă cu impostorii, aruncă în ei cu borduri, cu felinare, cu pantofi, cu ea însăşi; deşi este foarte prozaică, nu înseamnă că nu are poezie; exprimările – în limbajul familiar al oraşului – sunt bine găsite; o brutalitate care-i vine bine; un fel de eseu jurnal – pe de o parte, şi poezie – pe de altă parte.” (Victor Cilincă)      

„O francheţe pişcătoare; consider că scriitorul trebuie să aibă o menire: menirea Stelei Iorga este – în acest grupaj de poeme şi nu numai – să ne arate adevărul crud al lumii; dar nu ne arată şi o energie pozitivă, o soluţie, o cale spre lumină, spre speranţă.” (Simona Toma)

„Texte intense, abil schiţate, cu elemente de poezie plasate exact în angrenajul dorit; violenţe greu de suportat; are ritm, imagine şi calitate poetică.” (Tudor Neacşu)

„Multă furie – până la carne vie; probabil, eliberatoare – un fel de catharsis.” (Carmen Neacşu) 

„Poeme scrise cu frustraţie, pline de fiere, greu de prizat.” (Anca Şerban Gaiu)

„Texte tranşante; prezintă o lume ca un abator; disecă unele tablouri din cotidian.” (Fănica Dumitrache)

„Eroina acestor poezii confesive dispreţuieşte pe nedrept semenii din alte clase sociale; i-aş sugera să se împace cu lumea.” (Paul Budeanu)

„Limbaj colocvial; redă realităţi ale societăţii în care trăim; personajele sunt creionate succint.” (Eugenia Tănase)

„Nu m-au marcat psiho-emoţional; nişte momente scurte cu ea însăşi – flash-uri interioare unde îţi poţi permite orice ca libertate de exprimare.” (Ana Maria Panagatos)   

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Paul Budeanu.        

Primăvara după Toma

Cei care nu au ajuns la şedinţa trecută de cenaclu au pierdut lectura Simonei Toma care, asemeni lui Alberto Moravia, preia fragmente din lumea înconjurătoare şi o închide într-un sanatoriu cu scopul evident de a exorciza aşa-zisele probleme mărunte, dar de mare intensitate ale individului.

           Cu un limbaj minimalist, contemporan construieşte dialoguri cinematografice, schiţând cu repeziciune imagini emoţionale pline de culori dramatice, iar pentru a crea senzaţia unei texturi sociale palpabile şi a unui plan mai adânc, împrăştie câţiva stropi de umor, de o uşoară vulgaritate, fără a-i asigura însă prin asta forţe motrice şi fără a zgâria foarte mult hârtia.

Deşi Simona descinde din poezie, în majoritatea textelor de vinerea trecută nu face apel la metafore pentru a le încărca, ci le lasă să curgă liber redând astfel într-un mod coerent diverse tipologii umane. Iar în această construcţie pare că se foloseşte doar de o singură unealtă, dialogurile propriilor personaje, ferindu-se cu o oarecare înţelepciune de a interveni asemeni unei voci din off, vocea moralizatoare a naratorului, lectorului dându-i-se iluzia faptului că ar fi unica entitate căruia i se rezervă dreptul de a trage concluziile.

Cu mână sigură, personajele se descriu pe ele însele, schematic, sacadat, într-o succesiune rapidă, fără a apela la măşti, la farduri sau la operaţii estetice, vorbind continuu şi consumându-şi fiecare propria-i monodramă che move il sole e l’altre stelle.

Ultimul text însă, Sarabanda, face notă discordantă cu celelalte. Aici autoarea nu mai încearcă să creeze lucruri surprinzătoare folosindu-se de persoane comune şi de fundaluri banale, ci jonglează cu ficţiunea şi cu non-ficţiunea în fraze succinte, emoţionante iar tu, ca lector, simţi cum apelează la cruzimea poetică a sentimentelor.

Asemeni poeziilor Simonei Toma şi proza ei conţine filonul singurătăţii ca ax principal de raportare asupra vieţii, potrivit unei voci interioare care îţi vorbeşte mereu de ale sale, de tezaurul său sufletesc, dar îndepărtat.

Textele de vinerea trecută demonstrează faptul că autoarea se descurcă foarte bine pe spaţii restrânse, are imaginaţie dublată totodată de ustensilele necesare prozei, ceea ce ne îndeamnă pe noi, lectorii, să-i dăm un like acestui prim pas hotărât spre proză, iar pe autoare o angajează pe viitor în a ne demonstra mai mult, de a încerca să-şi extindă spaţiile de expresie, de a-şi definitiva această tehnică de obţinere a unor efecte inedite.

Au consemnat pentru dumneavoastră: Stela Iorga, Victor Cilincă, Carmen Neacşu, Nicoleta Onofrei, Marius Grama, Tudor Neacşu, A.G. Secară, Ana Maria Panagatos, Anca Şerban Gaiu, Leonard Matei, Marius Chiru şi Octavian Miclescu.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la orele 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poeziile Stelei Iorga, dar nu fără a împărtăşi impresiile de la lansarea volumului de poezii, „Jpg-uri” al Ancăi Şerban-Gaiu.

Octavian Miclescu