vineri, 8 august 2014

Poet cu mari șanse de prozator



foto: a.g.secară
“Doamne, puiul crede cerul coaja altui ou/ din care o să iasă într-o zi din nou,/ dar ce absurd și banal este acest gând,/ ca o biserică cu turlele-n pământ,/ de fapt, știi aceasta, doar ești Dumnezeu!...”
                           (Ion Avram, Cioburi de clopot)

          Săptămâna trecută prozatorul Ion Avram s-a îmbrăcat în haine de poezie, a scos din sertare niște texte și a ales să ne citească zece poeme plus alte trei. După lectură, luându-și inima în dinți, Tudor Neacșu a început discuția și s-a declarat autocenzurat, pentru că nu poate fi decât subiectiv, că a fost și nu a fost surprins de poeme, că găsește în poezia lui Ion Avram bucăți importante din proza lui Ion Avram. Victor Cilincă a făcut o analiză iscusită pe texte purtând un dialog umăr la umăr cu prietenul său întrebându-l la un moment dat, tot prietenește, dacă a încercat să scrie și proză. Apoi, a spus că influența versului popular i se potrivește, dar are și influențe din Sorescu, din Arghezi, a mai găsit și ceva Zimbru, că îl deranjează unele rime și că i-au plăcut doar trei texte din cele prezentate, “ceea ce-i mult”. Un text i s-a părut ireproșabil, “parcă-i un blestem, parcă nu-i inspirat, parcă-i făurit de-un meșter popular”; pe altul ar fi trebuit “să-l isprăvească mai devreme”; altele “nu sunt sincere, par a fi scrise pentru a da bine”. A.G. Secară s-a gândit că ar fi bine ca aceste poeme să fie strânse într-un volum pentru a se putea vedea impactul poemelor asupra cititorilor ce nu-l cunosc pe prozator și, mai mult decât atât, ar putea fi considerat un capitol ce ține de istorie literară (gălățeană). Leonard Matei a văzut “momente de rimă” care nu-i convin, dar și momentele în care autorul „ a stat în starea de poezie”. Carmen Neacșu a observant zone vulnerabile, sensibile și multă timiditate a autorului “care ar putea împiedica izvorul poeziei”.

A consemnat,
Simona Toma

P.S. Astăzi, în același loc și la aceeași oră aproximativă, adică la “Viața Liberă”, pe la șase pi em, citesc eu.

luni, 4 august 2014

Cioburi de clopot, de Ion Avram



În noaptea-clopot
Timpul meu- un cal
paște iedera somnului- visul.        
Sub curcubeu- Dumnezeu
Tronând Paradisul.
Nu simt foame, nici sete,
nici cald, nici frig,
alerg plutind, ridic fruntea și strig:
-Tu, Doamne, care abia ne mai ții
cu dinții de păr și care stăpânești Eternul Adevăr!...
-În genunchi, strigă îngerul
din vârful curcubeului, în genunchi!
Văd curcubeul
răsucindu-se ca un șarpe.
În genunchi mă înțeapă vârfuri de cuie.
Fruntea mea- gaură neagră
este grea.
Fac semn lui Dumnezeu să se uite la mine:
-Doamne, strigasem despre adevăr!...
-Sparge-ți sfera, strigă îngerul,
sparge insistent sfera sferei!
-Doamne, puiul crede cerul coaja altui ou
din care o să iasă într-o zi din nou,
dar ce absurd și banal este acest gând,
ca o biserică cu turlele-n pământ,
de fapt, știi aceasta, doar ești Dumnezeu!...
-Eu nu sunt Dumnezeu,
eu sunt vederea ochiului tău,
neînvățată să vadă,
sunt cealaltă parte de curcubeu
iar absurdul nu e niciodată banal,
ci gândul tău sfârșind în coadă de cal.
Bătăi din aripi și chicote.
-Toți cei care au chicotit,
să treacă pe banda de jos
și să plângă cu lacrimi roșii!
Atenție, nu lăcrimați pe creștetul lui Dumnezeu!
Cei care intră să se spele bine pe aripi!
Cine știe să cânte, să treacă pe banda albastră!
Cucuriguuu!
Laptele zorilor spală timpul de tropot,
prin iarbă dorm încă cioburi de clopot.


P. Bruegel- Turnul din Babel