Lansarea unei bărcuțe de hârtie

Vinerea trecută, poetul Ion Zimbru n-a pregătit o lectură obișnuită celor din cenaclu, a pregătit o lansare neobișnuită a ultimelor volume de poeme ale sale numind-o „lansarea unei bărcuțe de hârtie pe apă”.

Cristina Dobreanu a întrebat bulversată dacă e vreun recital, așteptându-se probabil la o analiză pe texte și a concluzionat declarându-se copleșită de numărul cărților prezentate. De aici s-a iscat o analiză a comportamentului în cenaclu, dar, zic eu, degeaba, pentru că niște norme de conduită nu se stabilesc acum și nici nu au fost vreodată în Noduri și Semne.

Prietenul autorului, Victor Cilincă a spus despre poezia lui Zimbru că „e din aceea de spus cu glas tare așa cum e poezia bună din toate timpurile, se găsesc în ea mai mulți Zimbri de toate categoriile, poemele tragice nu sunt lipsite de umor, cultivă niște paradoxuri mai cu măsură cu trecerea timpului, parcă face reverențe multor scriitori buni, nu-s două poezii la fel.”

Carmen Neacșu a simțit că e o poezie vie care reușește să spargă în ea orice fel de zid și că Ion Zimbru e poetul care o aduce într-o stare de vibrație. Paul Budeanu l-a numit pe autor „mercenarul cuvintelor care respiră în versuri.”

Mulți, din cei prezenți, nu au îndrăznit să spună ceva, poate că, așa cum a zis Tudor Neacșu, „e destul doar să-l asculți sau să-l citești pe Ion Zimbru.”

„Pe tine nu. Pe mine mă./Zice că da. Pe sine se. Cu ce, cu cine să mă vă? Cultivă, ninge numai pe.// Ru nu am vrut să iese cum./ Nu mi-a lăsat o rază de./ Ce morgă, ce curriculum!/ Ce mascalțone!...E-he-he!// El nu aude. El nu e./ Nici așadar și nici așa./ Pe tine nu. Pe sine se/ cu cip-cirip-cirip-și-pa!// Este mai bine undeva./Deoarece și pentru că./ Pe sine nu./ Pe mine s-a./ Și nu mai are cine să.// A da e greu./ Nu e ușor/ a ști. Mai lesne not to be./ Vor îndura și apoi vor./ Virgulă, punct, și dor, și și.// Ce intră moartea pe vizor!/ Ha-ha-ha-ha! Să facă ce?/ Un vis pe rod. Un vis pe dor./ Re-mi-fa-sol-sol-fa-mi-re!/”(Ion Zimbru, Mascalțone, din volumul Tandrețe, Ed. Sfera-2014)

                                                                    

                                                                                      Simona Toma

P.S. Astăzi ne citește, pe la orele 18,00 trecute, la sediul Cotidianului Viața Liberă, Tatiana Nona Ciofu (Crețu, ha!)

CRONICĂ DE CENACLU: Visele la cornet, nişte popice de bumbac

În şedinţa trecută, Anca Şerban Gaiu şi-a prezentat noile texte de poezie structurate în trei cicluri: Poeme de apă, Poeme de pământ şi Poeme de aer. A.G. Secară este de părere că autoarea, deşi foloseşte judicios uneltele psihice, priveşte lumea înconjurătoare în mod minimalist, cu o oarecare inocenţă. „Anca e mai puţin metaforică decât în trecut. Îşi propune teme măreţe, însă poemele nu sunt aluzive, nu sunt percutante. Dintre toate, "La vie en rose" este mai provocator, autoarea reuşind să cupleze discursul la realitate” (Andrei Velea). Sub fereastra deschisă/ norii/ stau la uscat/ pe sârma/ dintre castanii îndrăgostiţi (Linişte) Stela Iorga este de părere că poemele sunt de suprafaţă, nu ating profunzimi, iar cele cu alură de haiku sunt terne şi liniare, în timp ce Cristina Dobreanu le vede la nivel de pastel, considerându-le mai mult sintagme poetice decât poeme. în stradă fetiţa cu chibrituri/ nu mai are/ nici un pai/ de aprins visele (Macadam) Înarmată cu deschiderea şi sinceritatea caracteristică scriitoarei, aceasta îşi construieşte bine imaginile (Carmen Neacşu), însă, în ciuda detentei foarte mari, energia poetică se risipeşte din cauza faptului că nu o gestionează cu atenţie (Tudor Neacşu). Simona Toma observă balansul între îndrăzneală şi imaginea unei scriitoare de modă veche, care fuge de unele elemente ale interiorului propriu. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Ion Zimbru. A consemnat Octavian Miclescu