Poveste cu texte

Tudor Neacșu

„A tras molcom o geană peste luna/ în care-am frânt săgeţi de liliac// genunchii goi pe pătura de brumă/ şi catifeaua florilor de mac// Lăsat de două ori mai tânăr decât tine/ mi-a nins pe epoleţi şi buzunare// de mult îmi suspectam ochiul de cearcăn/ şi-acum îmi pică beznă în pahare”

                                                                                                                                                                

                                                                   (Tudor Neacşu – Îndrăgostit şi beat)

   Poetul Tudor Neacşu revine în cenaclul Noduri şi Semne după o absenţă de aproape zece ani – timp în care a lucrat în mass-media, păstrând legătura îndeosebi cu scrisul de tip jurnalistic şi cochetând doar din când în când cu poezia. Aşa se face că a încropit şi prezentat un grupaj de poeme în care se vede lipsa de continuitate faţă de acel Tudor Neacşu care altădată venea cu poeme de invidiat, textele suferind unele sforţări în măsura versurilor şi implicit în ritmul şi muzicalitatea lor interioară. Noroc de filonul de adâncă, dar discretă simţire moştenit de la neamul său de săteni de pe malul drept al Dunării şi trecut cu bacul la Galaţi şi în literatură, filon care-l cheamă la scris biciuindu-i somnul şi conştiinţa de poet. Nu ştim cum s-a regăsit Tudor Neacşu după confruntarea cu foştii şi actualii colegi de cenaclu, care nu l-au menajat, dar care, desigur, l-au sfătuit - fiecare în felul lui - să mai vină.       

   „Numai căutarea poeziei nu este de-ajuns, mai ales acolo unde lucrează în construcţia textului; se vede că are o anume maturitate în scris; ar putea oricând să debuteze într-o carte.” (a.g. secară)

   „Are muzicalitate, are ritm, are imagini frumoase, are sensibilitate – deci, mi se pare poezie.” (Anca Şerban Gaiu)

   „Sunt mai apropiate de proză; au profunzime; ca panseuri, sunt bune, dar nu au destulă substanţă pentru a fi poezie.” (Radu Vartolomei)

   „Avem de-a face cu un poet; are inteligenţa textului; să persevereze!” (Andrei Velea)

   „Poemele au o delicateţe aparte; sunt încântătoare.” (Ana Maria Panagatos)

   „Poeme bune.” (Simona Toma)

  „O sensibilitate bine strunită; textele au poveste şi invers...; mi-a plăcut.” 

(Nicoleta Onofrei)

   „Se vede o ardere, un consum şi foarte mult aer în poeme care îndeamnă la zbor, dar tinde şi la  împământenire.” (Carmen Neacşu)

   „Îşi îngreunează mesajul. Mi-au plăcut.” (Laurenţiu Pascal)

  „Se vede că are talent; pe alocuri, îşi permite să trişeze; imagini remarcabile; nişte inadvertenţe de logică; nu construieşte complicat; scoate ideea în faţă; nu încearcă să impresioneze; are şi o beţie a rimelor care nu încarcă prea mult textul.” (Marius Grama)

                                                                   A consemnat,

                                                                             Ion Avram  

Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, ne-a Simona Toma.

PEISAJ DIN EDEN CU REPETIŢII

   

Adăugaţi o legendă

 Într-o friguroasă seară de iarnă, poetul gălăţean Laurenţiu Pascal a încercat să spargă monotonia hibernală cu versuri de dragoste trăgându-şi esenţa din arealul mitico-filosofic al genezei umane. Avându-i în prim-plan pe Iş şi Işa (Adam şi Eva), poezia sa are, totuşi, un aer rusesc, de secol XIX. Gruparea de zece poeme, “Peisaje şi alte sentimente”, adusă în faţa cenaclului de către Laurenţiu Pascal, a suscitat lungi discuţii despre receptarea artei, dar şi despre ultimele realizări ale autorului.

     “În principiu, ar trebui să fie mai atent când repetă anumite cuvinte, doar în anumite locuri aceste repetiţii reuşesc să dea tărie”, observă Nicoleta Onofrei.

     “Am început să înţeleg ce scrie Laurenţiu. Textele sunt mai consistente. Nu prea se mai încurcă în idei fără conţinut. Aici tema este foarte clară, dar repetă anumite cuvinte care strică plăcerea lecturii. Unele repetiţii reuşesc, dar unele versuri în plus taie din fluiditatea textului. Mi-a plăcut poemul Amanta”, a conchis Alexandru Maria. Autorul l-a provocat să citească un poem fără repetiţiile incriminate. Alexandru Maria a remarcat cu bucurie rimele involuntare, dar şi că este prea vădit faptul că vrea să descrie un peisaj, de exemplu Peisaj ratat.

     Laurenţiu Pascal a mai replicat criticilor săi că are obsesii pentru anumite cuvinte, nu doar afinităţi.

     Anca Şerban crede că “Fiecare avem nişte obsesii pe care le aşternem pe hârtie. Unele cuvinte se repetă de prea multe ori. Cel mai bun poem este ultimul şi ar fi trebuit să începi cu el.”

     “Laurenţiu Pascal a ajuns la un nou nivel de expresie. A încercat să continuie acel stil şi a adunat aceste texte care nu cred că îi fac o reclamă foarte bună. Poate a fost un dicteu automat. Are câteva imagini care i-au reuşit”, a remarcat Octavian Miclescu. Tot el a atras atenţia asupra poemului Peisaj cu alte riduri ce are greutate, melancolie şi arată experienţa în scris a poetului, care trebuie să fie mai drastic cu el însuşi.

     Albu Cristian spune că “Autorul are talent. Deşi îmi plac poeziile cu rimă, cele scrise de Laurenţiu Pascal chiar îmi plac. Au un aer romantic”.

                                                                                      Marius Chiru

     

P.S. Astăzi, tot la orele 18 trecute fix, la sediul cotidianului “Viaţa liberă”, ne citeşte Tudor Neacşu.