Horror-ambiția, cronică de cenaclu

foto: a.g.secară

Andreea Violeta Bobe a citit vineri și m-am cutremurat. Cutremurarea nu a venit din horror-bilitățile profund fabricate de dragul artei scrisului, ci din demonstrația intertextului care arată că adolescența sau, mai bine zis, postadolescența poate naște furii și revolte delirante. Textele sale, cele care aduc a proză, pentru că nu voi spune nimic despre cele care aduc a poezie, au un personaj central- Llerg, un semidemon depresiv cu tabieturi, un furibund posedat de insomnii sub tratament cu ceai de tei și “pastile cu gust de depresie”. Acest semidemon omoară în tulburările sale schizo-afective vreo câteva alte personaje cu drujba sau cu fierăstrăul sub amenințarea “ O să vă omor pe toți, pe toți o să vă chinui. Nimeni nu va scăpa de tăișul drujbei mele !”. Încerc să dau la o parte gîndul că ar fi o intenție cu un miez de adevăr pe undeva, pentru că în fragmentul “Portret” autorul printr-o înșiruire de întrebări retorice îl reabilitează pe Llerg și, poate, e doar o manieră de a intra în pielea personajului (dacă ar fi așa, ar fi bine)- “Cine spunea că cei răi nu sunt în stare să deosebească frumosul de urât sau să se bucure de micile plăceri ale vieții ? Oare cel care ucide cu sânge rece nu poate să transforme acest mod de viață într-o artă ?”. Ei bine, făcând un salt într-un alt fragment, găsim adevăratul portret al personajului care dovedește particularități efeminate -“Dintr-un sertar al noptierei a scos o oglinjoară, câteva cosmetice. Părul lung, roșcovan, stufos l-a strâns coc pentru a se machia. Fața albă, fină, ca de porțelan nu avea nevoie de fond de ten. Buzele subțiri, moi, rozalii au fost întâi pudrate, apoi date cu gloss discret. La urmă de tot a aplicat un strat de mascara. Și-a desprins pletele. Le-a pieptănat, le-a periat. Părul rămas între zimții de plastic strălucea ca o bijuterie”.

Dintre cei care au vorbit despre texte, Ion Avram a spus că sunt texte chinuite scrise la furie dintr-o ambiție și nu e vorba despre un talent literar, chiar dacă, dintr-o scăpare de sub control, scapă în literatură și Stela Iorga a spus că-i o încropire a ceva, pentru că are doar niște elemente amestecate într-un alambic.

                                                                                      Simona Toma

 

P.S. Vineri, 25 octombrie a.c., la orele 13,00, în mansarda Centrului Cultural “Dunărea de Jos”, se lansează C’ArtEsența cu numărul 15 semnată de Nicoleta Onofrei și fiindu-i alături cu mic și cu mare, ședința de cenaclu se va desfășura pe alte criterii, în alt loc și pe scenariul colegei noastre.

Despre o delicateţe care te lasă fără drept de replică

(despre lectura Sabinei Daniela Penciu)

“tot ce mi-a mai rămas – un tren de hârtie, fără destinaţie/ tot ce ţi-a mai rămas – un fluture alb,/ abandonat pe pleoapa ta” (”despărţire”, Sabina Daniela Penciu)

Ion Avram: poeme ce fac casă bună cu naivitatea, ludicul şi gravitatea; câteva dintre ele foarte bine realizate, frumoase; spontaneitate în unele versuri, truisme în altele; texte plăcute care are o înclinare a autoarei spre poezie.

Stela Iorga: poeme în vers alb ce alternează cu treceri bruşte de la confesiune la persoana a doua; unele sunt mai bine susţinute din punct de vedere liric faţă e altele, care conţin infantilisme poetice specifice vârstei; poeme dintr-un jurnal, în care tensiunea scade de la un text la altul; e necesară o maturizare, în care Sabina să parcurgă anumite etape până la o formă mai înaltă de exprimare.

Anca Şerban Gaiu: poemele câştigă prin delicateţe şi curăţenie, chiar dacă nu ies în evidenţă prin metaforic; gânduri lirice aşternute pe hârtie.

Nicoleta Onofrei: un jurnal cu pseudo-aforisme, ca în liceu; sunt trăite poemele, sunt trecute prin fibra Sabinei.

Simona Toma: nu e nimic de spus din cauza delicateţei textelor.

Vineri, 4 octombrie, de la ora 13:00, la Centrul Cultural Dunărea de Jos, lansare de cart-esenţă Ion Avram: “Scrisoarea”.

Pe 11 octombrie, de la ora 18 şi ceva, citeşte Ana Maria Panagatos, tot aici, la Viaţa Liberă.

Alexandru Maria