Radu Dragomir, Noduri și semne, alte ornamente

Radu Dragomir

Radu Dragomir declarat vinovatul de vineri pentru cele șase pagini de proză (intitulate Ornamente) în care talentul deschide ușa larg aproape cu toată binevoința lui Dumnezeu. Și așa a venit Radu la cenaclul acesta Noduri și Semne pentru că aici juriul nu dă niciodată note (de cele mai multe ori dă sfaturi) dar are o duritate neîntrecută de nici un talent-show de pe la tv. Din păcate lipsa de experință  a autorului a găsit o idee bună și pe  Ecaterina care suferea, suferea ca personaj, suferea și din punct de vedere literar. Ion Avram a considerat că maniera în care este scrisă povestea Ecaterinei (Cati) îl îndepărtează pe cititor de cheia textului, acesta fiind prea tehnicizat, dar acolo unde autorul lasă condeiul să scape la vale (mai ales în gândurile personajului său principal) avem pînă la urmă o  scriere literară. Victor Cilincă a văzut un text lucrat, care trebuie citit încet, pentru că se intră foarte greu  în acesta și de a semenea apreciază realismul crud al acestuia. Stela Iorga a simțit o proză expozitivă care arată mai mult ca o observație clinică fără participație artistică. Carmen Neacșu precum și Andrada Tudorie și-au pus toată încrederea în autor afirmând că proza acestuia poate fi  salvată iar Simona Toma pentru nereușita textului dă vina pe lipsa de emoție care survine din lipsa de cunoaștere  a personajelor, autorul nefiind decât un observator extern. 
Acestea fiind spuse vă așteptăm astăzi pe la orele 18:00, pentru că citește poeta Nicoleta Onofrei.

Laurențiu Pascal

Aburii unor existenţe banale

(...) Tonul lui era unul de priveghi cuminte înţelegător liniştitor blând şi Titina se gândi că ar putea avea încredere să mai vorbească puţin cu străinul acela trist pentru alţii – poate mai afla câte ceva despre fluviu despre oraş, despre lume chiar, căci multe nu prea ştia ea şi televizorul se stricase cândva. (...)

 (Victor Cilincă – Titina, femeia cu aburi)

                           

Două aventuri – una aparent statică, una aparent dinamică – două existenţe care oricât ar fi de diferite au un numitor comun: ideea proprie, fixă de viaţă. În mare, asta ne-a oferit Victor Cilincă vinerea trecută şi astfel a fost primit fragmentul său de nuvelă:

Ion Avram: „o mare dramă; amplă, complexă, cuprinzătoare, monografică şi biografică.”

Nicoleta Onofrei: „povestea şi scriitura sunt superbe; are sensibilitate şi putere de empatie; pentru ritmul textului nu i-ar fi stricat mai mult dialog.”

Ana Maria Panagatos: „sunt seri în care ascultăm texte frumoase şi nu ne pare rău că am venit la cenaclu; în seara asta, Victor Cilincă ne-a adus o povestire extraordinară.”

Dan Pintilie: „nu este simplă, deşi pare liniară.”

Tudor Neacşu: „este o poveste suavă la modul extrem, despre o singurătate grotescă şi mizerabilă spusă uneori într-un umor cărnos care mai estompează cenuşiul dezrădăcinării.”

Stela Iorga: „psihologia şi tipologia sunt surpinse ca-ntr-un insectar; personajele sunt captive în lumi în care, de fapt, nu se trăieşte: lumi de un realism crud şi de un cinism tandru care-ţi iau respiraţia.”

Diana Balmuş: „existenţe diferite şi în acelaşi timp complementare; niciunul nu poate ieşi din viziunea lui limitată asupra lumii şi să vadă frumuseţea a ceea ce lipseşte din viaţa proprie.”

Laurenţiu Pascal: „text bun ca terapie pentru depresivi.”

Carmen Neacşu: „lectură-ghem: deşirăm, deşirăm fară să se rupă nicăieri.”

Ionuţ Vasile: „textul are cursivitate, iar cititorul este prizonier în multitudinea evenimentelor.”

Gelu Ghimeş: „prin realism reuşeşte să aducă trăiri, poveşti autentice.”

Radu Dragomir

Astăzi, începând cu ora 18:00, la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, voi citi eu.

Cronica de cenaclu- Lectură Carmen -Cristina Neacşu

„(...) în aerul care se lipeşte de pereţi/ am depus toate aşteptările/ teancurile de scrisori/ zâmbetele fără adresă/ fricile mele isterice/ le-am împachetat pe toate/ pe rând, cu sfori, cartoane (...).” (Carmen-Cristina Neacşu – „Păpădia de ceară”)

     Carmen Neacşu ne-a propus să păşim într-o cameră din universul ei liric unde a aşezat, de o parte, izolarea: „Am văzut o pereche de ghete puse la uscat/ Murdare de plâns/ Murdare de singur” şi, de cealaltă parte, nostalgia iubirii: „Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam luna,/ Ca sărutul meu să trăiască nevăzut,/ În taină.” („Sărut”). Din îmbinarea acestora, versurile m-au făcut să cred că privesc fie un om care se zăvorăşte în mintea unui demiurg, fie unul dispus să adune şi lumile celor ce le ignoră: „Plec să îmi strâng în braţe tot ceea ce uiţi să priveşti/ Când nebunia îti pune şaua în spate şi mi te ia în galop”. Victor Cilincă a remarcat stilurile şi modalităţile de construcţie diferite şi elementele de factură simbolistă inserate pe alocuri. Leonard Matei a observat momentele de mare însingurare, „sfârşiturile ca de plumb” şi jocurile stilistice, sensibile, neaşteptate. Apoi, Anca Şerban Gaiu a apreciat lipsa de falsitate şi profunzimea textelor; în plus, a adăugat: „lucrează aproape chirurgical cu delicateţe şi curăţenie sufletească”; totuşi, i-a atras atenţia asupra faptului că este prea directă. Şi Nicoleta Onofrei i-a recomandat să fie mai sugestivă în exprimare şi să aibă mai multă grijă în alegerea titlurilor. Cristina Dobreanu a găsit poezie la nivel de expresie, stare şi ritm interior, deşi uneori versurile sunt prea simpliste, prea previzibile. În fine, Gelu Ghemiş a scos în evidenţă atât sensibilitatea şi originalitatea cu care a fost realizată atmosfera feminină, cât şi încercarea reuşită de a atinge puţin transcendentul.

Radu Dragomir

Azi, începând cu ora 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa Liberă”, citeşte Victor Cilincă.

Poezia – zidire ce nu răneşte pe nimeni

Ioana Andrada Tudorie

Ana se trezește în fiecare pat ca din morți/ nu știe că aici nu ninge/ și numai în spitale albul e bun/ aici duhnește a rufe curate/  înăsprite de soare/ pe geamuri se leagănă/ tot felul de ore târzii/ și aerul scârțâie/ și Ana speră / ca fiarele din ea să tacă (...)

(Ioana Andrada Tudorie – În genunchi, la marginea patului)

Ioana Andrada Tudorie are încredere în poezie şi o lasă să-şi conducă zidirea. Astfel, Ion Avram a observat în grupajul de texte „Respiraţiile Anei” o răsucire a mitului Anei lui Manole: sacrificiul este necesar, autoimpus şi ţine de cotidianul real; în plus, încărcătura dramatică este bine slujită de o forţă expresivă deosebită; are putere de a crea şi descoperi imagini. Stela Iorga găseşte un univers sufocant, ciclic, nevindecabil, un „univers fără univers”; „tema cruce a întregului grupaj este zidirea interioară, însă o altfel de zidire”. Octavian Miclescu vede suferinţa din poemele Ioanei ca fiind universală, iar prin sacrificiu nu se ajunge la izbăvire; cuvintele utilizate sunt simple, exprimarea este, în general, lipsită de artificii bombastice; totuşi, sentimentul claustrofob este oarecum în exces. Şi Alexandru Maria consideră că abundenţa imagistică creează o supărătoare senzaţie de sufocare. Anca Şerban Gaiu identifică mai multe ipostaze ale Anei care devin, pe parcurs, din ce în ce mai vagi. Pentru Tudor Neacşu lirica Ioanei „deşi pesimistă, pare destul de colorată, deşi la limita morţii, respiră peste tot”. Extrem de sinceră şi poetică este afirmaţia lui Carmen Neacşu: „Am primit poezia ta clară. Nu m-a rănit. E ca un cântec.” În încheiere, Gelu Ghimeş a adaugat că în aceste texte „cuvântul este viaţa unei femei”, iar expresia ancestralului este adusă în context modern.

Radu Dragomir

Astăzi, 25 iulie, începând cu ora 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa Liberă”, citeşte proză Anca Şerban Gaiu.

Umorul şi absurdul – nade pentru cititor

Paul Albert Berenștain

Undeva, în sinea lor, amândoi ştiau că au format cuplul perfect, probabil prea perfect, fiind convinşi, astfel, că seamănă într-atât de mult, încât amândoi trebuiau să caute fericirea în altă parte, în acelaşi timp. Strada Loteriei deveni, pentru acele câteva minute, cu adevărat liniştită. Pisica doamnei Bovary mirosea o floare în grădina domnului Smith, dar se întâmplau şi lucruri mai importante.

(Paul Berenştain – Căsnicia perfectă)

Paul Berenştain a citit vinerea trecută o povestire intrigantă, căreia i-a ales un titlu simplu şi ironic. Intrigantă atât în privinţa ideii, aproape absurdă: o căsnicie în care nu a existat niciodată vreun conflict real, cât şi prin faptul că a reuşit să creeze auditoriului păreri dintre cele mai diverse. Astfel, Nona Ciofu a remarcat că autorului îi lipseşte experienţa şi că, deşi a început relativ bine, a sfârşit lamentabil. La rândul său, Victor Cilincă a amendat finalul prozei, însă a apreciat că, în rest, este un text echilibrat, condus cursiv, agreabil; i s-a părut interesantă conturarea în oglindă a personajelor; totuşi, autorul pare prea detaşat de naraţiune. Cristina Dobreanu a găsit textul ca fiind perfect numai dacă este luat ca întreg; pe alocuri, l-a socotit prea explicit. Anca Şerban Gaiu a considerat că povestirea a reuşit să fie „o nadă pentru cititor”; are umor, coloratură şi vivacitate. Succint, Ana Maria Panagatos a afirmat: „textul este jos pălăria”. Octavian Miclescu a observat umorul negru inteligent inserat şi a apreciat că autorul nu este un moralizator. La final, Stela Iorga a conchis că povestirea pare a fi un exerciţiu, întrucât balansează între o proză aşezată, relativ clasicizantă, şi un scenariu de scurtmetraj; în plus, i-a atras autorului atenţia că există „inegalităţi şi detensionări în croirea textului” şi că „nu acroşează realitatea”.

Radu Dragomir

Astazi, de la ora 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa Liberă”, citeşte  Ioana Andrada Tudorie.