În flash-book-ul serii, prezentat de Victor Cilincă, am aflat, pe scurt, că Serge Brussolo - scriitor francez de fantastique, science fiction, triller şi roman istoric - a revoluţionat, prin stilul său original şi distinctiv, literatura science-fiction franceză.
În continuare, Petra Ana Mirică-Bobiţ, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Generală Nr. 28, a citit un grupaj de zece poezii, după ce ne-a prezentat cele trei plachete de poezii ale sale: Poezii de suflet, publicată la vârsta de 9 ani, urmată de O lume de poezie şi Visuri - creaţii pentru care a primit o serie de premii în Italia, Republica Moldova şi România, fiind admisă în 2015 la Academia Artă şi Cultură din Salerno, Italia. Spicuim din părerile colegilor:
”O poezie plină de puritate, cu pasaje în care se întrezăreşte filonul maturităţii.” (Marius Chiru)
”Are maturitate, dar poezia este un joc destul de complex, care se dezvoltă odată cu evoluţia culturală şi meditativă; mi-a plăcut - se vede talentul.” (Andrei Velea)
”Trăieşte în prezent - în ciuda faptului că poezia este, oarecum, elegiacă; imagini frumoase, pure; se vede inocenţa copilăriei; are foarte multă lumină; are un lirism spre epicizare; să evite aglomerările de epitete; visează frumos.” (Gabriel Gherbăluţă)
”Mi-a amintit că trebuie să aleg întotdeauna lumina - şi nu întunericul, bucuria - şi nu tristeţea.” (Anca Şerban Gaiu)
”După cum scrie, îşi depăşeşte cu mult vârsta; temele sunt adecvate, nu se duce spre teme adolescentine; are sclipiri grozave; are elementele necesare pentru a evolua; încearcă să transmită şi nu să şocheze; o aşteptăm cu interes.” (Marius Grama)
”Îşi construieşte o lume ideală din care ne trimite nişte secvenţe; prea serioasă - să lase loc în texte şi jocului.” (Simona Toma)
”Poezii sincere; să scrie despre ce simte.” (Ilie Răpcianu)
”Sintagme lirice convingătoare, originale; înclinaţia către frumos este lăudabilă; se vede că are curajul să se uite, o clipă, în ochii veşniciei.” (Stela Iorga)
”Te poţi înşela, imaginându-ţi un autor matur cu suflet luminos; are alcătuiri neobişnuit de frumoase şi inedite.” (Victor Cilincă)
Astăzi, la ora 18,00, lectură şi flash-book: Anca Şerban Gaiu.

Ion Avram