vineri, 27 martie 2015

Lansarea unei bărcuțe de hârtie



Vinerea trecută, poetul Ion Zimbru n-a pregătit o lectură obișnuită celor din cenaclu, a pregătit o lansare neobișnuită a ultimelor volume de poeme ale sale numind-o „lansarea unei bărcuțe de hârtie pe apă”.

Cristina Dobreanu a întrebat bulversată dacă e vreun recital, așteptându-se probabil la o analiză pe texte și a concluzionat declarându-se copleșită de numărul cărților prezentate. De aici s-a iscat o analiză a comportamentului în cenaclu, dar, zic eu, degeaba, pentru că niște norme de conduită nu se stabilesc acum și nici nu au fost vreodată în Noduri și Semne.

Prietenul autorului, Victor Cilincă a spus despre poezia lui Zimbru că e din aceea de spus cu glas tare așa cum e poezia bună din toate timpurile, se găsesc în ea mai mulți Zimbri de toate categoriile, poemele tragice nu sunt lipsite de umor, cultivă niște paradoxuri mai cu măsură cu trecerea timpului, parcă face reverențe multor scriitori buni, nu-s două poezii la fel.

Carmen Neacșu a simțit că e o poezie vie care reușește să spargă în ea orice fel de zid și că Ion Zimbru e poetul care o aduce într-o stare de vibrație. Paul Budeanu l-a numit pe autor „mercenarul cuvintelor care respiră în versuri.”
Mulți, din cei prezenți, nu au îndrăznit să spună ceva, poate că, așa cum a zis Tudor Neacșu, e destul doar să-l asculți sau să-l citești pe Ion Zimbru.

„Pe tine nu. Pe mine mă./Zice că da. Pe sine se. Cu ce, cu cine să mă vă? Cultivă, ninge numai pe.// Ru nu am vrut să iese cum./ Nu mi-a lăsat o rază de./ Ce morgă, ce curriculum!/ Ce mascalțone!...E-he-he!// El nu aude. El nu e./ Nici așadar și nici așa./ Pe tine nu. Pe sine se/ cu cip-cirip-cirip-și-pa!// Este mai bine undeva./Deoarece și pentru că./ Pe sine nu./ Pe mine s-a./ Și nu mai are cine să.// A da e greu./ Nu e ușor/ a ști. Mai lesne not to be./ Vor îndura și apoi vor./ Virgulă, punct, și dor, și și.// Ce intră moartea pe vizor!/ Ha-ha-ha-ha! Să facă ce?/ Un vis pe rod. Un vis pe dor./ Re-mi-fa-sol-sol-fa-mi-re!/”(Ion Zimbru, Mascalțone, din volumul Tandrețe, Ed. Sfera-2014)
                                                                    
                                                                                      Simona Toma

P.S. Astăzi ne citește, pe la orele 18,00 trecute, la sediul Cotidianului Viața Liberă, Tatiana Nona Ciofu (Crețu, ha!)

vineri, 20 martie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Visele la cornet, nişte popice de bumbac

În şedinţa trecută, Anca Şerban Gaiu şi-a prezentat noile texte de poezie structurate în trei cicluri: Poeme de apă, Poeme de pământ şi Poeme de aer. A.G. Secară este de părere că autoarea, deşi foloseşte judicios uneltele psihice, priveşte lumea înconjurătoare în mod minimalist, cu o oarecare inocenţă. „Anca e mai puţin metaforică decât în trecut. Îşi propune teme măreţe, însă poemele nu sunt aluzive, nu sunt percutante. Dintre toate, "La vie en rose" este mai provocator, autoarea reuşind să cupleze discursul la realitate” (Andrei Velea). Sub fereastra deschisă/ norii/ stau la uscat/ pe sârma/ dintre castanii îndrăgostiţi (Linişte) Stela Iorga este de părere că poemele sunt de suprafaţă, nu ating profunzimi, iar cele cu alură de haiku sunt terne şi liniare, în timp ce Cristina Dobreanu le vede la nivel de pastel, considerându-le mai mult sintagme poetice decât poeme. în stradă fetiţa cu chibrituri/ nu mai are/ nici un pai/ de aprins visele (Macadam) Înarmată cu deschiderea şi sinceritatea caracteristică scriitoarei, aceasta îşi construieşte bine imaginile (Carmen Neacşu), însă, în ciuda detentei foarte mari, energia poetică se risipeşte din cauza faptului că nu o gestionează cu atenţie (Tudor Neacşu). Simona Toma observă balansul între îndrăzneală şi imaginea unei scriitoare de modă veche, care fuge de unele elemente ale interiorului propriu. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Ion Zimbru. A consemnat Octavian Miclescu

vineri, 13 martie 2015

to do or not to do?



în dunga ploii-un arac/ jur-împrejur nici ceapa ciorii/ să mă strâmb la arac?!/ aș fi de râsul curcilor/ să mă rățoiesc la ploaie?!/ aș fi mai strâmb ca aracul/ cum stă el așa,/ exact în dunga ploii! (Gabriel Ghimpu)

Vinerea trecută, colegul nostru cu de toate, Gabriel Ghimpu ne-a citit în stil „de-a joaca” niște rânduri-rândurele, așa, ca de fiecare dată. Cum mai nou în literatura gălățeană ordinea se face cu pumnul, cei din ședința de cenaclu au fost împotriva modei folosind exprimări verbale și nu gestuale.
Marius Chiru: “are glume bine țintite, găsește mereu poanta, îl simt că vibrează în fiecare vers”.
Paul Budeanu: “o exprimare intereantă, nu înțeleg ce vrea să spună”.
Matei Leonard: “textele par a fi scrise în etape diferite, nu prea mă încurajează să citesc o astfel de poezie”.
Anca Șerban: “poezia lui e caracterizată din versurile sale, e zgomot prea mult”.
Sabina Penciu: “m-au deranjat neologismele, nu m-au prins textele, n-am înțeles unede-i miza”.
Laurențiu Pascal: “e altceva decât ce a adus până acum, acum încearcă un discurs, se folosește prea mult de clișee”.
Stela Iorga: “este anti-tot, autorul dă să scrie, dar n-o va face niciodată, nu-i dăruit să scrie, textele sale nu au cursivitate logică, nu are simț estetic”.
Ion Avram: “texte confecționate la repezeală, se plimbă între meditație și simțire într-un mod penibil”.
A.G.Secară: “e o căutare, un zbucium, o enigmă, dar totuși din cărți se nasc alte cărți, nu-i har, nu-i talent și nici multă muncă”.
Cristina Dobreanu: “ca versificație nu este rău, are muzicalitate, mai mult nu putem cere la nivel de versificație”.

                                                          A consemnat Simona Toma

P.S. Astăzi, de la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului “Viața Liberă”, ne va citi Anca Șerban Gaiu

vineri, 6 martie 2015

Logodnicul locotenentului francez


foto: Librăria Humanitas Galați


În precedenta şedinţă de cenaclu ne-a citit Cilincă, Victor Cilincă, fragmente dintr-o piesă de teatru încă în lucru, Logodnicul locotenentului francez, o piesă bufă contemporană şi niţel romantică în două acte, aşa cum şi-o caracterizează autorul.
Apelând la ştiinţa sa de a crea jocuri de cuvinte, subtilităţi şi pasaje memorabile, Victor construieşte un text captivant şi încărcat de semnificaţie (Ion Avram). Însă aceste abilităţi – prin care îşi şlefuieşte personajele până la perfecţionism - îi aduce deseori deservicii (Tudor Neacşu) prin aglomerarea replicilor cu mai multe surse de umor, riscând asfel să piardă esenţialul  (Vlad Matei Ajder).
Anca Şerban Gaiu consideră textul mai savuros decât hipercunoscutul roman al lui Dan Lungu, “Sunt o babă comunistă”.
Asemeni lui Dürrenmatt, cel care exploatează tragicul prin intermediul comicului, Victor foloseşte un umor negru dar şi amar – cum este de părere şi Ioan G Tofan – în spatele căruia se ascund nişte adevăruri crâncene (Ion Avram).
Fragmentele Logodnicului... reprezintă un tablou al unei societăţi lipsite de idealism asemeni pieselor lui Alexandru Mirodan însă, spre deosebire de acesta, satira comică nu pare a fi pătrunzătoare deoarece monologurile personajelor sunt pline de poezie.
Andrei Velea, ca şi AG Secară, observă că în ciuda faptului că este bine scrisă piesei îi lipseşte intriga, ducând astfel spre o „monotonie a textului” (Cristina Dobreanu).
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul Viaţa Liberă, începând cu ora 18:00, pentru a-l asculta pe Gabi Ghimpu.

Octavian Miclescu

luni, 2 martie 2015

CRONICĂ DE CENACLU/ Rătăciţi în povestire

Săptămâna trecută prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a citit o poveste de navigator. „Rătăciţi prin Europa”, după cum am aflat de la autor, este o povestire reală cu peripeţiile celor ce îşi urmează destinul pe mări şi fluvii. Cei prezenţi la şedinţă au spus că textul a fost prea lung, că s-au pierdut printre detalii. Anca Şerban-Gaiu: „Un jurnal de călătorie bine scris, coerent, mai e puţin până la literatură, mi-aş fi dorit să aibă mai multă savoare”. Andrei Velea: „Ar trebui să mai renunţe la bucăţi din material, pentru că în proză e nevoie şi de respiraţie şi e foarte important să fii scurt. Autorul se simte obligat să consemneze povestea reală în detalii, dar literatura nu e oglinda fidelă a realităţii”. Aurelia Grosu: „Trebuie creată emoţia într-un roman, într-o povestire”. Carmen Neacşu : „ M-am rătăcit în poveste, am observat cadre reuşite cu marea, mi-a lăsat o senzaţie de sete şi de foame”. Ion Avram, declarându-se mai sincer vorbind despre proză, a despicat textul în mai multe bucăţi arătându-i autorului unde sunt pasajele frumoase descriptive care duc spre literatură, unde anume suferă textul prin limbajul prea tehnic semănând cu un raport de cursă. Octavian Miclescu a spus că este firesc să nu se găsească emoţie, pentru că autorul e robul exactităţii, că ar trebui „ să lase gândul mai liber” în scris,… „se mai observă de această dată unele lucruri mai curajoase în limbaj”. Cristina Dobreanu: „Un text înalt sau adânc depinde de construcţia interioară a autorului, de viziunea lui asupra lumii...dacă textul e plat, se vede viziunea plată a celui ce a scris, dar există talent”. Victor Clincă: „Pare a avea personaje care ar putea fi interesante; nevoia de a da detalii intră, din păcate, şi în dialoguri; autorul caută să aşeze lucrurile ca în teatru, pare un fel de lecţie prin detaliile tehnice”. A consemnat Simona Toma. P.S. Astăzi, de la orele 18,00, la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, ne citeşte Victor Cilincă.