luni, 29 iunie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Dragostea într-un câmp de berze


A citit Anca Şerban Gaiu. Noile poezii conturează o sensibilitate a autoarei care reuşeşte să se transpună în pielea unei adolescente îndrăgostite. Pe ici pe colo răsar momente de metaforă inflaţionistă, dar există clipe în care cobori de pe piedestalul tău de cititor şi îţi laşi pixul roşu pe masă, pui lupa în buzunar, te reazemi de spătar şi doar asculţi:
prima dată m-am îndrăgostit de cireşul din grădina bunicilor
a fost o relaţie încordată
mai ales între moliciunea limbii şi amărăciunea cojii
cred că sunt otrăvitoare uneori
mi se trage din copilărie
16 ani, dragostea, un tren japonez
la 20, măsurabili în chiote
credeam
că dragostea e lampa lui Aladin
care
taie întunericul în două şi lasă
mirosurile animalelor tinere
să pătrundă
în piept şi-n braţe
dar mai ales
în acele locuri în care zvâcneau
mai tot timpul
absentele noastre se ghemuiau
în poziţia aşteptare
obişnuiau să şi trimită
rânduri nesfârşite de scrisori
omul care mi-a făcut copii
priveşte în mine ca într-o apă
în care se bărbiereşte uneori
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Octavian Miclescu.

Scris de  Noduri şi Semne

vineri, 19 iunie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Naratorul postmodern şi Andrei Velea


În momentul în care Andrei Velea a început lectura celui de-al patrulea capitol al romanului său, Compánia electorală, ştiai bine ceea ce te aşteaptă: un text postmodernist alcătuit din lungi monologuri cu rol de construire a atmosferei şi a personajelor şi din infime pauze descriptive. Cunoşteai încă de data trecută faptul că Andrei suprimă descriptivul (cu excepţia descrierii fluviu a unui vin) prin acordarea de spaţii largi naraţiei. Aceasta este tehnica lui de a deconstrui textul şi de a nu amâna epicul. Nu ţi-a trădat aşteptările nici ruptura de ritm din finalul textului, unde autorul reuşeşte să-l aducă în actualitate pe maestrul generaţiei beat, Allen Ginsberg, printr-o pastişă bine construită.
Ce feedback are textul? „Fragmentezi bine textul, Andrei, dar îi mai trebuie ceva, un liant”, deschide ostilităţile A. G. Secară. Apoi toată clădirea se întoarce pe dos şi încep polemicile: unele cu pana, altele cu baioneta. „Surprind o inflaţie de idei; ai prima parte dinamică, plină de nerv, însă vii cu poemul de la sfârşit în dezechilibru cu restul” (Anca Şerban Gaiu). „ Ratezi registrul ironic, nu îţi asculţi instinctul poetic şi nici pe cel epic. Eşti prea cerebral, Andrei! Nu scrii din suflet!” (Stela Iorga). „Uite, acum personajele-ţi sunt mai vii, iar poemul relevă ceea ce vrei să faci în acest roman” (Simona Toma). „Îţi lipseşte structura şi nu conduci bine descrierea personajelor. Trebuie să ai o viziune mai structurată” subiectivează Cristina Dobreanu, iar ţie îţi revine în minte Proza postmodernă românească: între text narativ şi intertextualitate a Cristinei Secară, unde citisei: „totul este condus către deconstructia textului, către indeterminare, către eliminarea granițelor dintre genuri, specii si instanțe narative”. În timp ce Bogdan Drugan îl sfătuieşte pe Andrei să stăpânească mai bine personajele, recunoscând o lizibilitate crescută a acestuia în faţa publicului, iar Octavian Miclescu observă faptul că naratorul nu se implică deloc în acel text, lăsând cititorul să bâjbâie, tu te gândeşti la tripartita autor-narator-personaj. Nu a mai rămas timp să vorbeşti despre asta. Oricum mai ai timp, pentru că romanul lui Andrei va continua şi ocazii se vor mai ivi.
La sfârşit, afli că la următoarea şedinţă de cenaclu, tot la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, va citi Anca Şerban Gaiu. Întrebându-te dacă va citi poezie sau proză scurtă, ieşi în bulevard, unde te aşteaptă o seară frumoasă de vară.
Octavian Miclescu

miercuri, 17 iunie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Pilotarea maşinii de scris

“Aud o bolboroseală urmată imediat de zgomotul înspăimântător al unui sorb uriaş. Sunt convins că epava se va așeza comod pe patul moale de mâl. În timp, încet, încet, mâlul o va acoperi. Va zace aici pentru veşnicie poate. Apa e atât de adâncă la malul stâng, încât nu va încurca navigaţia cu nimic. Poate vor pune o geamandură de atenţionare, dar acum e ultima mea grijă. Fluviul a redevenit paralel cu cerul, dacă m-aş putea exprima aşa, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Inima îmi bate din ce în ce mai încet, redevenind la normal. Totul s-a întâmplat atât de rapid... Nu suntem singuri. În jurul nostru roiesc mai multe lotci care strâng marinarii naufragiaţi. Naufragiaţi pe Dunăre! Ajungem cu bărcile la malul stâng. Comandantul se uită în jur, îngrijorat, după echipaj. Ne spune tremurând (este doar într-un pulover) că un ofiţer mecanic în vârstă, aflat în cartul liber, trezit probabil din somn, ar fi sărit în apă, aşa cum era, numai în pijamale, şi i s-ar fi făcut rău. Suntem anunţaţi de pontonierul de la Ceatal Ismail, unde am fost duși cu bărcile, că o şalupă va sosi curând să-l ducă la spital. Cu ea va pleca şi o parte din echipajul navei scufundate.”( din "Naufragiați pe Dunăre", de I.Gh. Tofan) Prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută câteva fragmente din povestirea “Pantalonii lui Dorel”, care face parte din volumul “Viață de pilot”. Ei bine, redând mai sus un fir subţire dintr-o altă povestire din volum, poate că am încălcat o regulă nescrisă a cronicii, dar cred că am adus un alt ton, o altă voce a autorului, care pare să se apropie mai mult de cititor. S-a tot discutat în şedinţele trecute, chiar şi vineri, de tonul oficial ales în relatarea faptelor. Acum, când cartea a ieşit de sub tipar, nu mai e loc de schimbat în urma comentariilor pe text. Cititorul alege dacă o citește. Şi cum toţi am fost de părere că subiectul propus de autor este incitant, cu siguranţă nu va rămâne o carte necitită. Succes!

 Simona Toma
 P.S. Astăzi, pe la orele 18,00, la sediul Cotidianului “Viața liberă”, ne citeşte Andrei Velea un capitol din romanul la care lucrează.

luni, 8 iunie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Cărţi ale cenacliştilor la Festivalul "Axis Libri"

Victor Cilincă, Ion Zimbru, Mihail Gălăţanu şi a.g.secară au fost printre protagoniştii Festivalului Naţional al Cărţii "Axis Libri", lansându-şi cărţi noi, mai vechi sau chiar în pregătire… Victor Cilincă a venit în faţa eventualilor cititori cu un „Abecedar istoric gălăţean”, un manual total nonconformist de istorie locală, aflat la prima ediţie… tipărită, cealaltă ediţie, princeps, sic, fiind electronică! Un sumar mai mult decât atractiv, care poate fi folosit chiar şi de către agenţiile turistice pentru a face din Galaţi o atracţie. Gândiţi-vă că pe aici, pe la Galaţi, a trecut chiar Dracula, brandul neoficial al României… Desigur, doar în romanul lui Stoker, dar, nu-i aşa, fără literatură şi mit, legendă, unde ar mai fi realitatea? Aşadar, o istorie a Galaţiului spusă ca „o poveste, însă adevărată, istorisită adolescenţilor, ca s-o spună şi ei părinţilor şi bunicilor lor, prea ocupaţi cu alte treburi”… Ion Zimbru a venit cu amintirile sale lirice din „podul Palmei”, cartea întâi, „Linia vieţii” şi cartea a doua, „Linia iubirii”. Un poet despre care Theodor Parapiru scrie în prefaţă: „Pentru Ion Zimbru, Poezia este „modus essendi” (mod de a fi), „modus vivendi” (mod de a trăi), „modus operandi” (mod de a acţiona) (…) În împărăţia Poeziei, Ion Zimbru este acasă.” Mihail Gălăţanu a venit cu „Ultimul Karamazov”, care a fost prezentat în această pagină chiar de către a.g.secară, căruia i-a fost publicată (şi lansată în premieră naţională la ediţia Festivalului "Axis Libri") o nouă carte de poezie, după aproape trei ani, carte apărută la Eikon: „Henric al 8-lea, pardon al infinitălea, deoarece optul a căzut şi muzele decapitate”… În pofida titlului, erotismul generos predomină, deşi nu gratuit, ci, aşa cum observa Elena Parapiru, referindu-se la o altă carte a poetului, „generozitatea lui a.g.s., ca şi a lui Holden” (al lui Salinger, din „The Catcher in the Rye”!) „nu are nevoie de altă raţiune în afara tristeţii de a nu putea fi mai mult, pentru tot. Deşi ei sunt (im)perfecţi precum imaginaţia.” Scris de Noduri & Semne

CRONICĂ DE CENACLU: Stări, gânduri, notiţe

(“Eu ştiu că plouă încet/ Pe liniştitele alei din cimitir;/ Eu ştiu ca soarele arde acum o/ plajă îndepărtată/ Şi ea e brunetă şi mă priveşte ades,/ Pe o bancă de tramvai./ Eu ştiu că te-am iubit de mii de ori/ Mai ştii că luna are un halou ciudat, uneori?/ Şi nu te mai văd deloc/ Eu cred că ochii ei erau căzuţi în stele...” - Gelu Ghemiş) După o îndelungată perioadă de tăcere, Gelu Ghemiş şi-a făcut curaj şi ne-a citit opt texte care se vor a fi lirice, unele mai îndrăzneţe, altele fiind simple adnotări, dar toate emanând o melancolie dizolvantă în rândul cititorilor. Marius Chiru întrevede un gen pamfletar şi consideră că stilul, printre altele, ar trebui îmbunătăţit. Carmen Neacşu apreciază atmosfera meditativă şi faptul că autorul reuşeşte să inducă o stare. Simona Toma crede că textele nu se ridică la nivel de poezie, ele nefiind poeme, ci simple gânduri şi trăiri transmise mai departe. De asemenea, observă claritatea mesajului, precizând că nu există o încercare de a filosofa. Stela Iorga consideră că textele sunt nişte tentative de a exprima un sentiment sau o stare pasageră. Anca Şerban-Gaiu punctează stângăciile din fiecare text, dar remarcă o oarecare coerenţă, o atmosferă uşor naivă şi le caracterizează succint, ca fiind amalgame simpliste. Din punctul meu de vedere, textele citite nu poartă emblema unei sclipiri native, ele fiind mai mult note de jurnal. Întrucât astăzi începe Festivalul Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares” (29 mai-3 iunie), ediţia a XVII-a, care se desfăşoară în paralel cu cea de-a VII-a ediţie a Târgul de Carte „Axis Libri” (27 mai-1 iunie), deci avem multe de ascultat şi de făcut în aria iubitorilor de literatură, drept urmare şedinţa ne-o vom petrece acolo. A consemnat Sabina Daniela Penciu