Cronică de cenaclu: Hai, Sabina!!!

Înfășurată în armura unui superb citat (de trei pagini) din Henry Miller, Sabina Penciu ne-a declarat, citind poezie, că se va lăsa de poezie în favoarea prozei. De ani de zile, s-a confesat emotivă autoarea, inspirația refuză să o mai viziteze. Chiar dacă cei prezenți ar fi dorit mai multe poezii, textele citite au prins. Apoi s-a discutat intens cum să găsim inspirația poetică în lumea searbădă de azi. Nici nu mai contează dacă va veni cu poezie sau cu proză, important e ca Sabina să se țină de literatură, a cucerit mereu și, cu siguranță, are mult, foarte mult talent.

În „nimic” nu e o poveste, e un decupaj. Un textualism puțin obosit. Încerci să spargi o monotonie folosind cuvinte tari. E doar o rostogolire de imagini. Arghezi spunea că o povestire nu e o poezie. Al doilea text merită o întorsătură. (Mihai Vintilă)
Mi-a plăcut „loc lipsă”. Mă identific cu trăirile tale. Îmi place că a știut să spună ceea ce eu nu reușesc să exprim. (Dana Capotă)
Mi se pare a fi un eseu în care bagatelizează în sens artistic senzațiile celui care scrie. Doar parapanta e mai tare ca scrisul. E frumos, vă preocupă. Aveți speranța de a scrie ceva bun. (Nelu Păcuraru)

Mi se pare unilaterală povestea lui Henry Miller. (Ioan Popoiu)
Finalul primului poem e „wow”. Poezia „titlu” mi-a plăcut toată. Ai cu ce scrie poezie, inspirată sau nu. Expresivitate există. Trebuie mai multă nebunie. (Iulian Mardar)
Adună-te! Hai, Sabina! (Leonard Matei)
Riști să intri în istorie cu cel mai lung motto. Cantitativ e o scădere comparativ cu poemele pe care le știam. Ar trebui niște studii teologice. (Adi Secară)
Mi s-a părut prea puțin material. Apreciez dorința de a renunța la poezie și de a trece la proză. (Ionuț Vas)
Orice scrie, scrie bine, sunt poezii. (Cristina Dobreanu)

Vineri, 2 august, de la ora 18.00, la sediul „Viața liberă”, ne va citi Mihai Vintilă.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: După un bitcoin al disperării

Dorian Stoilescu, autorul poemelor prezentate vineri, este la a doua lectură de succes în cenaclu. Se încheagă un volum de debut excelent! Chiar dacă s-au remarcat mai multe locuri în care poemele ar avea încă nevoie de editare (cu sau fără "buldozer") și chiar dacă nu toate poemele sunt la aceeași înălțime estetică, poezia lui Dorian Stoilescu e convingătoare prin sinceritate, imaginație și profunzimea temelor abordate. Întrucât ne-a cucerit iremediabil, Dorian Stoilescu poate conta pe sprijinul cenaclului în realizarea cărții, chiar și după ce se întoarce în Sydney, Australia. Cât despre estetică, mai puțin contează dacă e stilul generației beat sau stilul generației 2000, important e că e trăire autentică și poezie de calitate!

În poemele de azi, lucrurile sunt împărțite. Talent extraordinar, imaginație debordantă. Există un prea-plin de trăiri. Toate poemele sunt construite pe o idee. Dar nu tot prea-plinul ar trebui pus pe hârtie... (Anca Șerban Gaiu)
M-au tuflit. E atâta tristețe și tragism! Implică foarte mult emoțional. Parcă te taie! Se încheagă un mesaj articulat, deloc obositor. Sunt plăcute sufletului. Mesajele sunt foarte actuale. Ideea centrală e cea a tragismului emigrației sau emigrantului. O disecție lucidă. Poezie cu ținută, cu emoție, tragică și implicată social. Foarte frumos! Aveți ce spune și aveți o imaginație versatilă și fermecătoare! (Stela Iorga)
Mă gândeam la o poveste legată de șahist, dar nu se mai aduce vorba de el. (Paul Budeanu)
Avem un grupaj de prozo-poeme foarte reușite. Mi-a plăcut mult radiografia Galațiului. Atacă chestiuni jurnalistice. Ar putea fi o carte foarte bună. Trebuie editată chiar de autor. (Marius Grama)
Există pericolul unor zone cu balast care trebuie îndepărtat în poemele lungi. Există și poezie beat, dar și absurd. Îmi place inteligența construcției imaginii. Fermecător este limbajul, este extraordinar de diversificat. Minează după un bitcoin al disperării. (Octavian Miclescu)
Îmi place foarte mult, atât în poemele lungi, cât și în cele mai scurte. O poezie complexă. Sunt plăcut impresionată! (Ana Maria Panagatos)
Cel mai profund sentiment trăit în acest poeme e dorul. Partea rămasă aici, în țară, scrie poezia. Sunt impresionată. Scrie românește, iubește românește. (Carmen Neacșu)
Două poeme mi-au atras atenția. Altul mi-a displăcut mult, prea cinic. (Ioan Gh. Tofan)

Vineri, 22 iunie, orele 18.00, la sediul "Viața liberă", va citi poezie Sabina Penciu.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Omul vag și cenaclistul miop

Când "omul vag" îl întâlnește pe cenaclistul care suferă de miopie, hipermetropie sau astigmatism, toată puterea cenaclului "Noduri și Semne" se sprijină pe brațele unor perechi de ochelari. Dacă acestea (cu tot cu lentile, evident) au fost uitate acasă, personajul construit de Andrei Velea în urmă cu 17 ani, pe vremea când era student, devine cu atât mai lipsit de substanță, mai mediocru și mai grotesc. Un grupaj din care autorul ne-a citit încă de pe vremea cenaclului "Anton Holban", coordonat de regretatul profesor Constantin S. Dimofte, și despre care mărturisește că ar fi avut drept sursă de inspirație, pe de o parte, "Revolta maselor", a lui José Ortega y Gasset, pe de alta celebrul "Mopete", construit de Mircea Ivănescu.

Iulian Grigoriu: "Constat o coerență, o unitate stilistică, un univers conceptual bine conturat, fără ezitări și fără erori în sensul unor exagerări proprii acelor ani ai tinereții, când a fost scris "omul vag". Se vede experiența de cenaclu. O expresivitate care bate spre conturarea unui alter ego, o oglindire a eului poetic. Ce este omul, daca nu ceva vag? Nu avem un concept bine definit si unanim recunoscut pentru om, pentru Dumnezeu. Poemul "de profundis" este un mic manifest de ontologie poetică."
Anca Serban Gaiu: "Am mai întâlnit conceptul de om vag chiar în cenaclul "Noduri și Semne", la Alexandru Maria, care a scris "omul metodă". O identitate impersonală, ironică, fragilă. Această formă de poem ar trebui să fie susținută de o metaforă mai puternică. Poemele sunt ușor discursive."
Cezar Amariei: "M-a surprins să aflu în ce perioadă a scris aceste poeme. Pentru o creație din studenție, e realizată cu mult talent. Am văzut aceste texte ca pe niște exerciții suprarealiste de recompunere. Nu m-a deranjat sărăcia de metafore."
Iulian Mardar: "Am remarcat coerența și imaginile puternice. Găsesc o legătură între "omul vag" și "1984", romanul lui Orwell. Așteptam o revoltă din partea personajului."
Octavian Miclescu: ""Omul vag" a reprezentat cristalizarea în stilul lui Andrei Velea. Până atunci au fost căutări, exerciții de stil. Acesta este unul dintre primele proiecte serioase și coerente. Înainte de publicarea în volum, sunt de acord că e nevoie de o mică intervenție pe text. Mai sunt lucruri de finisat, dar nu sunt de acord cu o rescriere, pentru că grupajul păstrează farmecul acelei perioade, când toți descopeream dadaismul, suprarealismul, avangarda."

Astăzi, de la ora 18.00, la "Viaţa liberă", citește poezie Sabina Penciu. 

Marius Grama

CRONICĂ DE CENACLU: Capitalism la ”Second Hand”

Victor Cilincă ne-a citit, vinerea trecută, un fragment din piesa de teatru "Second Hand", numită şi "Centaurul", care are în centrul ei două personaje puternice: Baban, un bătrân cu picioarele paralizate, fost comunist, imobilizat într-un cărucior, şi Bebe, un tânăr surd, aflat la vârsta majoratului.

Ion Avram remarcă umorul de situaţie, succesiunea replicilor, mişcarea scenică, precum şi ironia făcută la adresa capitalismului nostru sălbatic. El identifică numeroase zone în care apare poeticul şi consideră că întreg textul este o metaforă. Stela Iorga observă puterea de caracterizare a personajelor, făcută preponderent prin dialog, dar şi hazul trist, pe alocuri grotesc, care însoţeşte fragmentul, de la un capăt la celălalt. Anca Şerban-Gaiu spune că a reuşit să vizualizeze totul şi compară personajele cu Yin şi Yang, elemente interdependente ce încropesc simbolul centaurului. Fănica Dumitrache e de părere că handicapul personajelor se regăseşte sub altă formă la fiecare om în parte. Cristina Dobreanu identifică două tipologii specifice tranziţiei noastre: un fost comunist şi copilul cu handicap, simbol al unei societăţi deschise spre viitor. Aceasta consideră că fragmentul este încărcat de dialog şi crede că prezenţa mai multor didascalii ar servi caracterizării personajelor.

Victor Cilincă ne-a prezentat şi cartea "Maestrul şi Margareta" de Mihail Bulgakov. Scris în cinci ani şi tipărit la zece ani după ce a fost terminat, romanul prezintă vizita diavolului în lumea sovietică. Pe lângă suprarealism şi umor absurd, găsim şi o poveste de dragoste. Autorul foloseşte tehnica contrapunctului, alternând naraţiunea pe două planuri. Victor Cilincă spune că descrierea Moscovei din anii '20 este echivalentă, în universul plastic, cu "Grădina plăcerilor" de Hieronymus Bosch.

Astăzi, începând cu orele 18.00, la sediul cotidianului "Viața liberă", citeşte Marius Chiru, iar flashul literar va fi prezentat de mine. 

Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Între teribilism şi emoţie

Vinerea trecută, Florin Buzdugan ne-a citit un grupaj de zece texte, despre care Ilie Răpcianu este de părere că sunt interesante, însă nefinisate şi lipsite de filonul poetic.

Victor Cilincă vede grupajul ca pe un jurnal foarte cerebral, cursiv, însă cu porțiuni plate. Acesta spune că autorul ar fi trebuit să introducă elemente care să emoţioneze, deoarece fără acestea textul este un dicteu de la un capăt la celălalt.
Stela Iorga crede că predomină o pseudoagonie existențială, toate stările părând a fi voit gestionate, astfel că idealurile sunt aplatizate. Vocabularul, deşi e dominat de termeni pretenţioşi, este un câştig pentru texte. În final, aceasta consideră că poemele aduse reprezintă un pas înainte faţă de cele anterioare şi că autorul încă se mai caută stilistic.
Ion Avram remarcă noua relaţie dintre poet şi cuvânt, valorificată prin vocabular, însă e de părere că acesta cade într-un soi de teribilism, dar şi retorism. Textul este prozaic, încărcat de dicteuri care nu au legătură între ele în zidirea sa, cuvintele sunt puternice, dar preţioase.
Anca Şerban Gaiu îl preferă pe poetul Florin Buzdugan de odinioară, nu pe cel actual, furat de moda scriiturii lirice. Ea observă o detaşare faţă de propria persoană şi îl sfătuieşte să se întoarcă la sine însuşi.
Marius Grama menţionează faptul că textele sunt sărace în metafore şi că există un exces de neologisme pe alocuri; acestea sunt lipsite de afect şi par scrise la normă.

Anca Şerban Gaiu ni l-a prezentat pe Matei Vişniec poetul, autorul fiind mai cunoscut pentru opera sa dramatică. Aceasta a remarcat în textele cuprinse în antologia "Oraşul cu un singur locuitor" o distanţă critică şi ironică a poetului faţă de propria gravitate şi numeşte poemele "halucinaţii lingvistice".

Astăzi, de la 18,30, şedinţa de cenaclu se va ţine la Librăria "Donaris", în cadrul proiectului "IV Romane".

Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Jocul de-a poezia

Săptămâna trecută, Mădălina Bejan ne-a citit un grupaj consistent de poezii, care, după cum aceasta a afirmat, sunt inspirate din zona filosofiei.

Ana Maria Panagatos e de părere că autoarea reuşeşte să transmită o stare, deşi pare că realizarea artistică este numai o joacă. Ion Avram plasează textele între versificaţie şi meditaţie, specificând că există doar umbre de sentimente, care, pe alocuri, par inventate. Tributară poeziei clasice, Mădălina Bejan se avântă într-un joc al rimelor, cele mai multe forţate, nepotrivite sau improprii. Avram îi sugerează tinerei să ocolească ideea de ritm şi rimă, în condiţiile în care nu le stăpâneşte şi să se orienteze spre versul alb. Anca Şerban Gaiu consideră că poemele vin dintr-un fond livresc, stările predominante fiind de natură bacoviană şi argheziană. Stela Iorga îi recomandă să scrie în momentul în care îşi doreşte cu adevărat să se îndrepte spre poezie şi afirmă că poemele nu au prins-o, fiind rezultatul unei cochetării cu rima. Totuşi, aceasta observă spiritul viu şi unda de intuiţie ale autoarei. Lorena Naltabar crede că poemele sunt reuşite, simple şi că sunt încărcate de un sentiment puternic. Simona Toma consideră că poeta pare că se ascunde, fiindu-i teamă de a se arăta prea mult în text. Octavian Miclescu e de părere că autoarea încearcă să şocheze şi că supraliciteze setimentul. Grupajul adus, spune acesta, este ca un "convoi absurd de sentimente", vers preluat din poezia "Nerăbdare" a autoarei. Diana Balmuş întrevede acel "microb al poeziei adevărate", însă o îndeamnă pe autoare să-şi încerce condeiul şi în eseu sau în proza de observaţie.

Tot vinerea trecută, în cadrul flashului literar, Liviu Iulian Cocei ni l-a adus în prim-plan pe Mihai Şora, cu volumul "Despre dialogul interior", publicat în 1947, la Paris. Motto-ul cărţii, redus la o simplă interogaţie, este cheia pe care ne-o oferă Şora: "problema omului: cum să trăiască precum un arbore, fără a înceta, prin aceasta, să fie om?".

Pe 8 ianuarie, de la 18,00, la sediul cotidianlui "Viaţa liberă", citesc eu, iar flashul literar va fi găzduit de Simona Toma.

Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Cu monstrul spre un alt stil

Vinerea trecută, Marius Grama ne-a pus faţă-n faţă cu "Monstrul", un poem compus din opt părţi, care pe Radu Vartolomei l-a dus cu gândul la film noir.

Ion Avram remarcă unitatea celor opt părţi şi crede că autorul ne propune să observăm manifestările răului în lume. În plus, acesta observă o frumoasă ironie cu care autorul se detaşează de sentimentalismul din anumite pasaje. Simona Vartolomei apreciază mesajul textelor, imaginile. Andrei Velea e de părere că discursul este coerent, dar că autorul are anumite reţineri şi că ar trebui să schimbe macazul. Octavian Miclescu crede că monstrul reprezintă un nou pas în definirea stilului autorului, astfel că acum este mai meditativ, însă, pe de altă parte, el reprezintă şi societatea pe care o formăm. Titlul i se pare clasic, programativ şi recunoaşte că s-ar fi aşteptat la mai multă virulenţă. A. G. Secară îi recomandă să nu folosească cenzura specifică presei şi să insereze un pic de umor. Stela Iorga vede o distanţare între propunerea lirică şi titlu, o abundenţă de substantive şi prea mult descriptivism. Textul pare a fi un reportaj liric diluat, viteza fiind datorată enumeraţiilor. Aceasta îi recomandă autorului să fie mai puţin constatativ şi să se implice mai mult sufleteşte. Cristina Dobreanuadaugă faptul că există un retorism care merge de la sine şi obturează poezia. Textul este încărcat de numeroase metafore, care ar trebui să fie mai discrete. În flash-ul literar de săptămâna trecută, Stela Iorga ne-a făcut cunoştinţă cu Romain Gary şi al său roman autobiografic, "Prima dragoste, ultima dragoste", scris într-un registru ironic, sub forma unei confesiuni. 

Sabina Daniela Penciu

Astăzi, de la orele 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", Cristina Dobreanu va fi gazda următorului flash literar, iar mai apoi, va citi prozatorul I. Gh. Tofan.

CRONICĂ DE CENACLU: Scrisul ca fotografie suprarealistă

Vinerea trecută, Luminiţa Potârniche ne-a citit o serie de poeme ce ne-au amintit de Marin Sorescu prin epicitatea şi prin forma lor, apreciază Ion Avram. Acesta observă ironia subtilă din spatele tragicului şi crede că poeta este un fin observator/simţitor al lumii înconjurătoare. Carmen Neacşu se arată încântată de texte, spunând că sunt profunde şi că propun imagini dintr-una într-alta. A. G. Secară nu contestă maturitatea artistică a poetei, rafinamentul şi forţa cu care introduce lectorul în atmosfera poemelor, dar spune  că ar trebui să fie mai atentă la termenii pe care îi alătură, pentru că unele neologisme au o rezonanţă deranjantă; topica ar trebui modificată, deoarece curgerea pe verticală poate deveni obositoare. Octavian Miclescu este de părere că scriitoarea se foloseşte de un suprarealism oniric. Atmosfera apăsătoare conturează rememorarea unui timp pierdut. Deşi descrierile sunt seci, umorul fin, dar trist, din spatele lor, aduce poemele într-o lumină inedită. Sorina Naltabar crede că poeta are o constantă pozitivă, caracterizată de melancolia poemelor, aşadar de stare, însă şi una negativă, şi anume aceea că este posibil ca atenţia cititorului să se îndepărteze de textul în sine. Stela Iorga e de părere că, exceptând anumite poeme, celelalte sunt prolixe, lungi şi obositoare. Aceasta a remarcat abundenţa verbelor de emoţiune, aproximativ 25 într-un singur poem, care ucid lirismul. Ele nu slujesc metaforelor şi nici ideii finale din texte. În opinia lui Victor Cilincă, atmosfera poemelor vine chiar din tripticul "Grădina desfătărilor umane" de Hieronymus Bosch. El observă jocul şi persiflarea din texte, consideră că rima este naturală şi crede că Luminiţa Potârniche se manifestă în scris ca un aparat de fotografiat. Acesta adaugă şi faptul că poeta se foloseşte de paradoxuri cultivate, că există o anumită temporalitate, prin care este croşetată povestea unui obiect.

Astăzi, începând cu orele 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Lorena Sorina Naltabar.

A consemnat Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: De-a bâjbâitelea în universul creştin

Ilie Răpcianu, elev în clasa a VIII-a la Şcoala Generală Nr. 19 “Ludovic Cosma” din Galaţi, a debutat, în cadrul cenaclului, cu cinci poezii care par a fi scrise de un om în etate, având în vedere temele abordate, nespecifice vârstei fragede a autorului, dar şi stilul, care vine cu ecouri din epoca elisabetană, a remarcat Victor Cilincă. Acesta a apreciat faptul că autorul nu s-a limitat la versificaţia clasică şi că a folosit cuvinte armonioase, care, din păcate, au început să dispară. El a mai observat şi o asemănare a textelor cu poezia bisericească, dar şi faptul că tânărul are un instinct fabulous şi că reuşeşte să creeze atmosfera de epopee. Ion Avram a fost de părere că Ilie Răpcianu doreşte a fi poet, textele sale având un retorism caracteristic poeziei romantice. Acesta a văzut în tânărul scriitor o fire sensibilă şi crede că acesta are un filon de proză care îl reprezintă, luând în considerare numeroasele prozaisme prezente în texte. Anca Şerban-Gaiu a constatat că autorul este cerebral, versurile sale având o tentă socială. Ea a spus că acestuia nu îi lipseşte talentul, că are mână, dar că încă nu stăpâneşte condeiul, ceea ce este normal pentru vârsta sa. În opinia Stelei Iorga, Ilie Răpceanu este artificios, asta pentru că universul pe care ni l-a dezvăluit nu este marcat de o amprentă personală, ci propune o lume necunoscută însuşi autorului. Cristina Dobreanu a menţionat şi ideea conform căreia universul propus este unul cu o tematică creştină, că se filosofează pe teme grave, mari şi a identificat, prin intermediul textelor, gândirea articulată a scriitorului. Ea l-a sfătuit pe acesta să rămână la un orizont mai aproape de vârsta lui. Părerea Simonei Toma a fost că tânărul scriitor are de-a face cu o dezorientare: se joacă cu nişte simboluri pe care nu le înţelege.

I s-a recomandat, din partea mai multor cenaclişti, o serie de lecturi individuale, pe care să le folosească drept suport în evoluţia sa scriitoricească.

A consemnat Sabina Daniela Penciu.

Astăzi, începând cu orele 18.00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Ion Avram.

CRONICĂ DE CENACLU: Stări, gânduri, notiţe

(“Eu ştiu că plouă încet/ Pe liniştitele alei din cimitir;/ Eu ştiu ca soarele arde acum o/ plajă îndepărtată/ Şi ea e brunetă şi mă priveşte ades,/ Pe o bancă de tramvai./ Eu ştiu că te-am iubit de mii de ori/ Mai ştii că luna are un halou ciudat, uneori?/ Şi nu te mai văd deloc/ Eu cred că ochii ei erau căzuţi în stele...” - Gelu Ghemiş) După o îndelungată perioadă de tăcere, Gelu Ghemiş şi-a făcut curaj şi ne-a citit opt texte care se vor a fi lirice, unele mai îndrăzneţe, altele fiind simple adnotări, dar toate emanând o melancolie dizolvantă în rândul cititorilor. Marius Chiru întrevede un gen pamfletar şi consideră că stilul, printre altele, ar trebui îmbunătăţit. Carmen Neacşu apreciază atmosfera meditativă şi faptul că autorul reuşeşte să inducă o stare. Simona Toma crede că textele nu se ridică la nivel de poezie, ele nefiind poeme, ci simple gânduri şi trăiri transmise mai departe. De asemenea, observă claritatea mesajului, precizând că nu există o încercare de a filosofa. Stela Iorga consideră că textele sunt nişte tentative de a exprima un sentiment sau o stare pasageră. Anca Şerban-Gaiu punctează stângăciile din fiecare text, dar remarcă o oarecare coerenţă, o atmosferă uşor naivă şi le caracterizează succint, ca fiind amalgame simpliste. Din punctul meu de vedere, textele citite nu poartă emblema unei sclipiri native, ele fiind mai mult note de jurnal. Întrucât astăzi începe Festivalul Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares” (29 mai-3 iunie), ediţia a XVII-a, care se desfăşoară în paralel cu cea de-a VII-a ediţie a Târgul de Carte „Axis Libri” (27 mai-1 iunie), deci avem multe de ascultat şi de făcut în aria iubitorilor de literatură, drept urmare şedinţa ne-o vom petrece acolo. A consemnat Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Amanţii din noi

Vinerea trecută, A. G. Secară ne-a citit o piesă de teatru într-un singur act, luându-ne prin suprindere cu trecerea de la lirismul cu care eram obişnuiţi, la un dramatism fără perdea. Stela Iorga e de părere că textul reprezintă un exerciţiu pseudo-teatral vioi, inteligent, dar futil, deoarece îi lipseşte un fundament, iar autorul ratează ţinta. Nu identifică tipologii noi, crede că textul nu are o finalitate şi face, în final, o trimitere la comedia „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee. Simona Toma consideră că replicile se succed mult prea rapid şi că uneori nu potenţează textul, precum şi faptul că nu există tensiune. Piesa prezintă doar o situaţie, fiind plată şi lipsită de o enigmă. Andrei Velea apreciază textul ca fiind cursiv, subtil, bine filtrat de către autor, cu personaje interesante, plin de umor, care prinde cititorul. El face o mică observaţie asupra replicilor prea scurte, care ar trebui modificate şi cataloghează piesa ca fiind o interpretare atât naivă, cât şi ironică a unei realităţi, şi anume căsnicia. Cristina Dobreanu observă un flux de replici în acelaşi stil, personajele neavând note distinctive. Anca Şerban-Gaiu remarcă un text spumos, foarte reuşit, presărat cu uşoare ironii şi subtilităţi - o radiografie comică a societăţii, care are ca scop destinderea cititorului/ spectatorului. Octavian Miclescu îl situează pe A. G. Secară între Plăeşu şi Woody Allen. Replicile au un tempo, există cursivitate şi umor, însă finalul nu este potrivit. Gabriel Ghimpu consideră că piesa de teatru propusă nu are un tâlc. Tudor Neacşu adaugă faptul ca există un ritm şi că jocul replicilor puternice te ţine conectat. N.A.: Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Gelu Ghemiş. A consemnat Sabina Daniela Penciu.

Unu’ mai neconvențional

Anul acesta, 1 Mai Muncitoresc ne-a găsit în atelierul nostru de creaţie. Spre deosebire de alte seri, am căzut de comun acord ca fiecare să citească texte proprii, lipsindu-ne de tradiţonalele recenzii. Prin urmare, ne-am bucurat de un mozaic de voci literare, menţionându-i aici pe Tudor Neacşu, Carmen Neacşu, Anca Şerban-Gaiu, Octavian Miclescu, Gelu Ghemiş şi Sabina-Daniela Penciu.

Carmen Neacşu a deschis seara cu trei poeme, intitulate „Ochi”, „Sărut” şi „Suprapunere”, care ne-au indus într-o atmosferă feerică, departe de agitaţia lumii exterioare. („Ochiul albastru în care am pătruns/ Pierzându-mi busola şi aproape de mine/ Mă însoţeşte când dorm/ Şi din mine cad vise/ Zdrelindu-şi genunchii.”), („Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam azi-noapte luna, / Ca sărutul meu să trăiască nevăzut, / În taină.”) şi („Pe tavan/ Vecinii păşesc, / Sufletul scrie/ Aerul/ Sprijină paşii lor.”).

Tudor Neacşu a citit o proză scurtă, piperată de umor, cu imagini bine construite, care a reuşit să prindă şi să binedispună cititorul. („Petarda şi babalâcul italian” - „Macrou de şapte sute de mii!” - am tunat, răzvrătind astfel plictiseala cu care doamna de la pescărie povestea colegei sale drama unei nepoate plecate afară, dar pe care norocul de lănţişoare de aur şi bărbat italian de 60 de ani, aşezat, cu casă şi maşină, o ocolise. „De şapte sute?” - repetă aproape retoric vânzătoarea, gândind probabil că oi fi vreun mameluc venit să mă distrez la pescărie după anul nou, pentru că mi se terminaseră petardele.”)

Anca Şerban-Gaiu ne-a lecturat o colecţie de poeme de dragoste, oferindu-ne acces în universul ei intim, susţinut pe aceste texte compacte. („Inima e singura certitudine cu care să te măsori.”). Octavian Miclescu ne-a propus o lectură umoristică, citind câteva texte din cartea sa, „Jazz_4”. Eu am ales să provoc puţin spiritele, citind o ghicitoare, mai exact o proză scurtă, al cărei răspuns i-a cam încurcat puţin pe unii colegi.

A consemnat Sabina Penciu

P.S.Astăzi, la sediul cotidianului “Viața liberă”, începând cu ora 18,00, citeşte Octavian Miclescu.

CRONICĂ DE CENACLU: Trasul în maşina politică

Andrei Velea ne-a anunţat vinerea trecută că lucrează la un roman intitulat „Compania electorală” şi a lecturat unul dintre cele trei capitole (Prince Matei), aproape gata. Din spusele lui, romanul îşi propune o radiografie a raportului dintre tineri şi mediul social-politic. Ioan Gh. Tofan consideră că autorul ştie să creioneze personajele şi textul înclină spre pamflet, însă îi lipseşte puţin dinamism şi aciditate în replici, care să pigmenteze acţiunea. Anca Şerban-Gaiu vede un roman realist, însă precizează că subiectul nu rezonează cu ea, percepându-l ca pe o iluzie. Simona Toma simte un ton dictatorial şi crede că scrierea la persoana a II-a nu slujeşte textului. De asemenea, e de părere că autorul are mână, dar prea o ţine în frâu. Octavian Miclescu remarcă faptul că aproape toate personajele au aceeaşi voce, nu au personalitate. Textul devine steril din lipsa conflictului. Îl regăseşte pe autor în finalul capitolului, acolo unde dă dovadă de imaginaţie debordantă. Cristina Dobreanu consideră că textul devine o relatare plată despre politică. Identifică un melanj de stiluri. Marius Grama crede că subiectul nu este inspirat, deoarece nu poate fi tratat decât cu foarte mult umor, ceea ce nu se regăseşte în text. Stela Iorga constată că autorul este convenţional în scris, nu stăpâneşte registrele şi nici tehnica creării personajelor, devine constatativ acolo unde nu este implicat, nu îi este clară miza, este cerebral, dar, cu toate acestea, are un simţ olfactiv dezvoltat, iar textul se bucură de un erotism savuros. Tudor Neacşu spune că textul l-a captivat şi că subiectul este o momeală bună pentru cititor, dar revine asupra caracterizării personajelor, care trebuia să fie mai tuşată. A consemnat Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: Cumințenie lirică

„În vinul cu gust de frăguţă/ Strugurii modelează din rouă/ Un chip de bărbat prin care se vede o mamă/ Braţele ei încă mai poartă amprenta unui somn de copil/ În pletele căruia laptele se joacă de-a v-aţi ascunselea.” (Vin negru) Vinerea trecută, Carmen-Cristina Neacşu ne-a citit şapte poeme ce par a fi tablouri în culori pale (Ana Maria Panagatos). Stela Iorga le-a caracterizat ca fiind poeme de stare agreabile, graţioase, foarte feminine; de asemenea, a adăugat faptul că i-ar fi plăcut să fie mai tumultuoase şi a remarcat alegerea reuşită a titlurilor, numind poemele, în final, constatări ale unei stări cu care coabitează. Viorel Ilişoi a considerat că autoarea textelor este „prea cuminte” în ceea ce priveşte scriitura, cuvintele având o vibraţie scurtă, nefăcându-te să tresari. Acesta a afirmat că imaginile construite sunt simple, comparaţiile sunt fireşti, tehnica de construcţie a definirii este aceeaşi, precum şi faptul că rima accidentală nu avantajează textul, că încearcă o filosofare care nu îi reuşeşte, iar poemele devin „vizuale” datorită preponderenţei descrierii. Cristina Dobreanu e de părere că poemele nu au intenţia de a şoca, fiind oneste, simple, picturale. Simona Toma constată că poemele se încadrează într-o arie restrânsă, autoarea situându-se într-o stare de confort ceea ce lasă impresia că poemele seamănă între ele. Senzaţia pe care o oferă textele este că acestea sunt unele într-altele. Gelu Ghemiş a închis şedinţa de cenaclu spunând că poemele induc starea de meditaţie, datorită atmosferei liniştitoare create şi că scriitoarea pare a fi într-o perpetuă căutare. A consemnat Sabina-Daniela Penciu. P.S. Astăzi, de la orele 18,00, la sediul Cotidianului „Viaţa ţiberă” ne citeşte Ioan Gh. Tofan.

Poeme tăiate până în suflet

ca un anotimp/ cu ploi pictate pe ziduri albe/ decupez o fereastră/ spre mine/ ca să te regăsesc (Sabina Daniela Penciu, I)

          Sabina Daniela Penciu, una dintre tinerele poete ale cenaclului nostru, ne-a citit vinerea trecută zece poeme pline de frămîntare și însingurare. Dacă pînă acum, așa cum am mai spus și într-o altă cronică, scria prea aproape de suprafața hârtiei nereușind să se desprindă de nevoia de a clarifica stările precum niște zorzoane, de această dată a venit cu un suflu nou, de parcă Sabina Penciu a găsit o unealtă de tăiere adâncă până în miezul sufletului.

Ion Avram : „Poeme întregi, grele, sensibile, care sunt de cele mai multe ori în vecinătatea morții. În ciuda unei întunecimi, infabilul salvează încărcătura de tragism. E o poezie adevărată”.

Victor Cilincă: „O întunecare, autorul e un adult cu suflet de copil, găsește modalitatea de a spune și altfel. Există și lucruri banale care sunt salvate de celelalte reușite. Știe să construiască un balans între epic și liric”.

pe zăpadă/ am scris/ atâția pași/ care n-au ajuns/ vreodată/ la tine

Stela Iorga: „M-a bulversat profunzimea textelor, sunt aproape de o mică maturitate artistică. Lirică de dragoste cu glisări între cer și pământ, e o pseudomistică, extazul mistic se realizează când în afara, când în înăuntrul lui Dumnezeu. Este vorba despre o prospețime a unui dicteu liric. Chiar dacă există truisme, autorul le redirecționează spre inedit”.

încep să nu mai exist/ căci nu mai am loc în mine/ de atâta singurătate

Cezar Amariei: „Îmi place că are voce, are pasaje întregi perfecte. Contează că are o direcție personală”.

Marius Grama : „Reușește să se exprime așa cum nu a reușit până acum. Este cea mai bună poezie pe care a citit-o în cenaclu”.

Cristina Dobreanu: „Nu fuge de expresii comune, nu caută să impresioneze, are o exprimare frustă care merge la țintă”.

Anca Șerban-Gaiu: „Lirismul punctează foarte bine stările eu-lui liric. Prin simplitate face din moarte un lucru firesc, la îndemână. Autorul e împlinit, liniștit și exorcizat”.

timid acum/ stau cu fața în palme/ să-mi ascund chipul/ de haita de himere/ ce are să vină.

                                                                                             Simona Toma

P.S. Astăzi, pe la orele 18,00 trecute fix, la sediul Cotidianului „Viața Liberă”, citesc eu.

MINITRAGEDIE CA UN STRIGĂT. TEXTE EROICE

(...)Sunt unele nopţi în care nu pot adormi. Obiectele tac, mă privesc stinghere. E o linişte cumplită, ca o iarnă în care sufletul meu e căprioara rănită de lângă lacul îngheţat de amintiri cu tine. Întunericul e pământ ce apasă pe pleoape. Mi-e dor de tine, dor ce lasă o dâră de sânge în cameră, pe zăpada pe care doar eu o simt, pe care doar eu o calc, pe care doar eu dorm atunci când absenţa ta e atât de puternică încât să-mi îngheţe gândurile. Aşa se creează un neant în mine, un neant cu numele tău. Când voi deschide fereastra, soarele are să cureţe sângele închegat de pe botul căprioarei ce-a vrut să se-adape. Mi-e dor de tine. Dor ca o dâră de lumină în urma atingerii noastre din urmă. (...)    

(Sabina-Daniela Penciu – exerciţii de stare)

„Ca unitate, textele sunt cam oscilante/ sincopate – când paroxistice, când line; temperamentul o cuprinde; intră în consonanţă cu Universul, are putere de conceptualizare; expresiile sunt frumoase, fără a fi dulcege; imaginile – puternice şi penetrante; un sine întors către el însuşi; multă delicateţe şi singurătate; o minitragedie ca un strigăt; nu pastişează, nu ciupeşte din marea lirică, are simţul economiei textului; texte eroice ca sinceritate şi putere de analiză.” (Stela Iorga)           

„O adunătură de esenţe; creează o atmosferă delicată, fragilă, de un impact vizual remarcabil.” (Anca Şerban Gaiu)

„O compoziţie puternică; imagini încărcate de sentimentalism şi tensiune; are nişte termeni preţioşi la care ar trebui să renunţe.” (Tudor Neacşu)      

„Structural, textele cam suferă; are cuvinte/termeni care balastează textul; are poezie/filon patetic, dar are şi nişte excrescenţe la care ar putea renunţa.” (Nicoleta Onofrei)

„Îşi păstrează stilul, deşi pare mai fragmentată.” (Violeta Bobe)

„Un fel de scrisoare de dragoste care m-a introdus într-un unghi extrem de intim; are sensibilitate şi profunzime.” (Carmen Neacşu)

„O sensibilitate puternică, impresionantă, care susţine bine textul; să fie atentă să nu exagereze cu termenii aşa-zişi preţioşi – altfel, poate eşua în banal.” (Victor Cilincă)              

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Ion Zimbru.     

A consemnat Ion Avram