Cronică de cenaclu: Jumătate suntem noduri, restul suntem semne

Într-o după-amiază rece, în lumina caldă a cenaclului - sediul cotidianului „Viaţa liberă”, sub aparent timida glăsuire a lui Yigru Zeltil, pseudonimul literar al lui Florin Ionescu, prinde personalitate aproape antropomorfă o poezie autentică, tensionată, încărcată, care-ți intră-n piele, care zguduie și pe care nu ți-o poți scoate din cap.

Sunt texte care, deși vieţuiesc mai bine între paginile albe, pot fi aduse la viaţă printr-o lectură sau, acolo unde este cazul, interpretare. Deşi „în versuri nu era transpusă atâta emoţie, performance-ul lui a dat culoare versurilor”, după cum spunea Andrei Velea. „Interesant că tu, constanţean fiind, scrii despre Galaţi, dar titlurile par mai mult nişte pretexte destul de abstracte şi generice”, adăuga Andrei Velea, subliniind aprecierea pe care cenaclul i-o poartă atât datorită titlurilor „micro 19”, „micro 20”, „micro 40”, cât şi datorită prezenţei manifestate în cadrul cenaclului. Gabriel Socolov observa că, în ciuda unor poeme ce „par puţin mai aride”, în momentul în care Yigru Zeltil le „dă glas, acestea prind personalitate”. Încadrând lucrările într-o „aproape mistică a postumanului”, lui Adi Secară poezia îi aminteşte atât de conceptualismul Andrei Rotaru, cât şi de „încercările de simplificare la maxim a limbajului din primele scrieri ale lui Andrei Velea şi Marius Grama”. Cel din urmă aspect a fost sesizat şi de Octavian Miclescu, care a apreciat subiectiv, chiar nostalgic, lirica prezentată. Spiritul conservator întrupat prin glăsuirea lui Ioan Gh. Tofan nu a rezonat cu poezia lui Zeltil, argumentând că „nu pot identifica nimic cu oraşul, singura relatare adevărată fiind inundaţia din valea oraşului” şi motivând lipsa de culoare a textului prin ariditatea emoţiilor trezite. Sugerându-i „dezicerea de experiment”, Anca Şerban Gaiu crede că „atmosfera redată în poezii e cea care dă carne acestora”, subliniind lacuna de metafore ce puteau contribui la sublimarea trăirilor transmise. Analizând comparativ două perspective dihotomice ale aceluiaşi poem - „sfinţirea”, Marius Grama surprinde trăiri diferite şi încercări ludice, chiar îndrăzneţe de maturizare a condeiului autorului, cea dintâi variantă a poeziei, „contondentă, incisivă, viscerală” fiind cea pe care membrii cenaclului în unanimitate au considerat-o „mai cristalizată”. Definindu-l drept „abstract, experimental şi interesant per total”, Nelu Păcuraru complimentează inteligenţa scriitorului, opinie cu care rezonează şi Ionuţ Vas, care este de părere că Zeltil este „un poet care mai şi trăieşte, nu doar scrie”.

Vinerea aceasta, la sediul “Vieții Libere”, va citi poezii Marius Grama.

Nichita Sava

Cenaclul literar "Noduri și Semne" - Retrospectiva 2018

Să dăm muzelor ce este al lor și să recunoaștem că anul pe care ne pregătim să-l încheiem a fost, probabil, unul dintre cei mai prolifici din existența Cenaclului Literar "Noduri și semne"! Mișcarea înzestrată cu puterea de a atrage energiile importante din zona culturală a Galațiului de 35 de ani a continuat sub forma unui atelier unde, constant, a fost propusă și consumată literatură autentică. Este și motivul pentru care numeroși membri ai cenaclului au publicat în 2018 cărți care fie le marchează debutul, fie le consolidează cariera. 
Și, dacă e să ne referim la aceștia, trebuie să începem cu volumul "Saga Galaților 1917-1918", semnat de Victor Cilincă, una dintre aparițiile marcante din anul centenar. Asta dacă nu punem la socoteală și "Missy - Arta de a trăi", de același autor, care i-a fost prezentată, deocamdată, Excelenţei Sale Paul Brummell, fost ambasador al Marii Britanii la Bucureşti.
La ediția a X-a a Festivalului Internaţional al Cărţii "Axis libri" au strălucit poeta Stela Iorga, cu "Fecioara de fier", Marius Chiru, cu un roman nonconformist de debut, "Morgen", dar și Iulian Grigoriu, cu studiul "Wittgenstein. Prolegomene pentru o filosofie a matematicii". La acelaşi eveniment şi-au mai lansat cărţile profesorul Ivan Ivlampie şi poetul Sterian Vicol, primul cu o traducere din Lev Şestov, "Filosofia existenţialistă a lui Kierkegaard", al doilea cu volumul "Catrine şi catrene". Au avut lansări, de asemenea, Adi G. Secară, "Poarta turcească", Ioan Gh. Tofan, "Pe malul de lut al fluviului" și Gabriel Gherbăluță, "Ziua în care mor apele".
Și ne aflam abia la jumătatea anului, ceea ce avea să anunțe o toamnă de-a dreptul spectaculoasă din punctul de vedere al aparițiilor editoriale. Balul a fost (re)deschis de Simona Toma, cu volumul "o simonă", prezentat și promovat de colegul și prietenul nostru Viorel Ilișoi. Același maestru al reportajului i-a girat și lui Cezar Amariei debutul cu romanul "Zilele noastre mărunte", o carte care își așteaptă cronicile favorabile și, de ce nu, premiile meritate în 2019. La aceeași coadă a debuturilor de excepție s-a așezat și Tudor Neacșu, cu micro-romanul "Karga", care a deschis seria lansărilor cărților din proiectul original "IV romane". I-au urmat Andrei Velea, cu „#Agora”. Democrația nu a fost niciodată mai sexy" și Octavian Miclescu, cu "Vânzătorul de margarete". Iar începutul de an va fi marcat de lansarea romanului care încheie această serie, "Pirapitinga", de Adi G. Secară. 
Pentru ca sărbătoarea să continue, unul dintre patriarhii cenaclului, prozatorul Dimitrie Lupu, abia a ajuns în posesia primelor exemplare din "Pecadia", șaisprezece povestiri care vor fi lansate în cel mai scurt timp.
Marius Grama

Cronică de cenaclu: Lucruri povestite, nu răstălmăcite

Colegul și (îndrăznesc să spun) prietenul nostru Ioan Gh. Tofan a început să lucreze la un așa-numit ”Jurnal de lectură”, în care și-a propus să prezinte câteva cărți citite în ultimii ani, scrise de autori contemporani. Inițiativă lăudabilă și apreciabilă, în esență, dar pentru care prozatorul ar fi trebuit să fie pregătit să se lepede de curtoazia cititorului pregătit să contribuie (din admirație) la succesul autorului pe care îl citește. Așa a ajuns să prezinte romanul ”Instituția”, de Gheorghe Bacalbașa, iar colegii de cenaclu au ajuns la concluzia că analiza literară, critica sau simplele note de lectură nu sunt la îndemâna oricui. 
Anca Șerban Gaiu: ”Îmi plac mai mult povestirile și romanele domnului Tofan. Cred ca și pentru a face o recenzie de carte trebuie să ai o anumită înclinație. Parcă i-a plăcut prea mult cartea respectivă. Eu nu voiam să îmi povestească cineva cartea... .”
Gabriel Socolov: ”Admir efortul. De-abia aștept să vă citesc opera originală. Admir perseverența, faptul că ați trecut în revistă și ați consemnat. Permiteți-vă să fiți subiectiv.”
Nelu Păcuraru: ”Ați insistat prea mult pe prezentarea istorică a evenimentelor. Vă pot învinovăți de un partizanat. Relatările ar fi trebui să fie mai laconice și mai ”în suspensie”. ”
Stela Iorga: ”Pe mine m-a convins să nu citesc cartea. A păcătuit printr-o întindere nepermis de mare, printr-o relatare prolixă nepermisă. Nu s-a auzit vocea autorului, care s-a rezumat la a face o relatare. Materialul trebuia să fie mai scurt și cu mai multe impresii personale."
Iulian Mardar: ”După ce am ascultat această lectură știu cartea de la un capăt la altul, nu trebuie să o mai citesc. Este un rezumat. Aș fi vrut să văd o analiză a textului.”
Leonard Matei: ”Ar fi interesant de văzut ce se întâmplă în carte, de fapt. O frescă socială – pot să o apropii de ”Parada dascălilor”, a lui Anton Holban, dar fără să fi citit ”Instituția”. Lipsă de obiectivitate subiectivă.”
Valentin Dragoș: ”M-am simțit ca un copil la școala catolică de duminică. Nu o să citesc această carte, nu m-am simțit atras.”
Paul Budeanu: ”Și-a asumat un risc foarte mare. Dacă o să-i apară o carte de povestiri ale altor romane eu nu cred ca va avea succes. Totuși aș citi romanul.”
Diseară ne întâlnim, de la 18, ca de obicei, la sediul cotidianului ”Viața liberă”, să îl ascultăm pe Octavian Miclescu, cu un fragment de roman. 
Marius Grama

Cronică de cenaclu: Poezia, un pian care te face să roșești

Revenită în Cenaclul "Noduri și Semne", după o lipsă motivată de mai bine de jumătate de an, Ioana Andrada Tudorie a reușit să se reafirme drept o voce lirică armonizată fericit cu diapazonul poeziei feministe actuale. Poemele citite vineri, fără a constitui neapărat un grupaj, au revelat o autoare stăpână pe ustensilele ei literare, capabilă să se așeze într-un stil propriu și, în același timp, să experimenteze. Ușor intrigantă, obraznică, poate, pe alocuri, poezia erotică a Andradei i-a făcut pe unii dintre noi să roșească, pe alții să mai ceară.

Stela Iorga: "Îmi place acest aparent prozaism, această aparentă indiferență - care e numai așa, pentru sufletul ei. În spatele acestora e foarte multă pasiune. E ca un pian bine acordat, care nu scoate sunete false sau fals-sentimentale. Și-a creat un stil în care nu stagnează, ci merge înainte."
Carmen Neacșu: "Remarc tonul foarte clar, fără zgomot. Am simțit grupajul de poeme de la un capăt la altul."
Ioan Gh. Tofan: "O poezie de dragoste cu zvâc!"
Anca Șerban Gaiu: "Ioana este o voce lirică extrem de aparte, puternică. Este un spectator al propriei vieți, al propriilor trăiri. Mi-au plăcut metaforele - acolo unde sunt, sunt inedite."
Leonard Matei: "Îmi plac aglomerările din poezia Andradei. Reușește să transmită emoția. Mi se pare specială."
Adrian George Secară: "Primul poem nu se "lipește" de restul grupajului. Pianul nu sună mereu cum vrea pianistul, dar sunt rare cazurile. Sunt unele versuri care pică în banalitate. Este genul de literatură erotică care i-ar face pe unii să roșească - mai puțin întâlnit în cenalul nostru."
Iulian Mardar: "Este o poezie de nișă, bazată pe o abundență de amănunte anatomice. Texte bine scrise, fără lucruri supărătoare."
Nichita Sava: "Poezia ei este aparte. Percepția erosului este de o profundă sinceritate. Uneori aparține unei voci masculine. Metafore deosebite, încifrate."
Andrei Velea: "Văd aceste poeme ca pe un experiment. Andrada scrie mai mult în virtutea unei inteligențe poetice. Nu e hiperemoțională, ca în lirica tipic feminină. E mai cerebrală."
Paul Budeanu: "M-a intrigat folosirea datelor exacte. Am încercat să găsesc motivul, dar nu am reușit."
Ovidiu Vrânceanu: "Prima poezie mi-a plăcut, am simțit-o mai aproape. Uneori metafora pare puțin forțată."

Astăzi, mai pe seară, pe la ora 18,00, ne revedem la sediul cotidianului "Viața liberă", să îl ascultăm pe Ioan Gh. Tofan.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Poezia, o vodkă pentru condiția artistului

Ermetismul poeziei lui Leonard Matei a căpătat, după publicarea celui de-al doilea volum al autorului, ”În dialog cu al treilea”, o formă care îl face (paradoxal, poate) mai accesibil. Mai aproape de suprarealism, dar cu pasaje de realism sadea, scriitorul propune abordări noi ale poeziei.

A. G. Secară: ”Poeziile reflectă o încercare de a fi altceva, fără pretenția de a fi neapărat un inovator. În această luptă cu limbajul sunt și reușite (momente în care autorul pare să fi avut îngerul lângă el), și aspecte care fac textul mai puțin politicos cu lectorul. M-a dus cu gândul la Komartin și la Teodor Dună.” 
Iulian Mardar: ”Le-aș numi poezii universale. Ca un film de genul ”Forest Gump”. Au filosofie, au profunzime, joacă, sunt foarte inteligente, chiar sclipitoare din punctul de vedere al ideilor. ”
Carmen Neacșu: ”Mi-a plăcut ”dar 6”, foarte sensibilă, foarte multe trăiri fine. Multe simboluri, o poezie ca o ceapă cu multe foi.” 
Ana Maria Panagatos: ”Îmi place cum scrie Leonard Matei. Omogenizează bine ideile. E o voce distinctă în cenaclu.”
Nichita Sava: ”Poeziile pot fi încadrate în stilul neomodernist. Am remarcat lepădarea de normele de punctuație, profunda oralitate a stilului, ceea ce dă și veridicitate mai multă. Componenta epică este pregnantă. Mi-a plăcut să descopăr spiritul de frondă față de clasa politică.”
Cristina Dobreanu: ”Textele mi se par conturate ca mesaj și ca poveste. Chiar dacă vine cu un lirism necenzurat, autorul creează o poveste și dă sens. Sunt accente de suprarealism și chiar de realism. Creează atmosferă – poezia nu stă numai în idee, ci și în imagine. Are și note sociale, dar îmi place faptul că nu are o abordare agresivă, ci una cu umor, în care este detașat.”
Octavian Miclescu: ”Mie îmi plăceau poeziile lui Leonard pentru că erau extrem de încifrate, se folosea de toate temele filosofiei ca să își exprime emoțiile. Acum descopăr o cu totul altă tehnică, alt autor – care îmi place foarte mult. Îmi place cum își face regia poemului, scenografia. Deși vorbim despre suprarealism, e foarte bine structurat. Este surprinzător, își păstrează acea încifrare care îl caracterizează, însă acum o face mult mai degajat, introduce personaje, știe să le creioneze.
Paul Budeanu: ”Textul cu ”etern partid” mi-a amintit de Gheorghe Dinică în ”Lumini și umbre” și eu cred că ăsta este viitorul poeziei românești.”

Astăzi, de la ora 18,00, va citi Ioana Andrada Tudorie.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Punct de "vedere" în lumea lui Pikachu

Mereu surprinzător și proaspăt, scriitorul (și criticul) Adrian George Secară a citit, la întâlnirea de vinerea trecută, atât poezie, cât și proză scurtă, ca să nu lase în neîmplinire așteptările vreunui coleg. Cu o imaginație care, de multe ori, îl pune la încercare pe cititor, generos în detalii (nu neapărat tehnice), erudit, autorul și-a (re)câștigat publicul cu o selecție de poeme de inspirație religioasă, o povestire care îi poartă pe pokemonii de astăzi în lumea secolului al XXII-lea, cu titlul "Desene pe pereți", și o proză scurtă fermecătoare de dragoste, cu accente noir, intitulată "Trăind în ochii ei".

Victor Cilincă: "Fermecător ca și în roman. Are cursivitate și un fel de eleganță franțuzească. În ambele povestiri "strălucește" absența dialogului, dar nu deranjează, pentru că are un umor blând, care te face să citești cu plăcere. Prima (n.r. - "Desene pe pereți") este o distopie tandră. O lume plină de pokemoni și camere goale, multă poezie, metaforă. Numai cineva care trăiește în preajma copiilor poate să scrie așa ceva. În a doua (n.r. - "Trăind în ochii ei"), povestea de dragoste e absolut colosală.
Ioan Gh. Tofan: "În poezii și în prima proză am identificat multe elemente autobiografice. M-a încântat asocierea cu Galațiul și mă bucur că este un iubitor al orașului. Mi-a plăcut și umorul din a doua proză, îmi aduce aminte de clasicii cinematografiei americane și de filmele polițiste".
Leonard Matei: "Îmi place cum se joacă în proza scurtă, întoarce foaia. Seamănă puțin cu poezia, în partea a doua. E interesant cum literatura continuă viața și invers.
Cristina Dobreanu: "Poeziile mi-au plăcut mai mult decât ce am mai citit eu de la A.G. Secară. Mai autentice, mai simple, au un alt aer!".
Simona Toma: "A doua proză este superbă. Remarc abundența detaliilor. Uneori pot deveni obositoare, dar acum nu! Acesta este stilul lui A.G. Secară. Își încarcă rezervorul stiloului cu detalii din viața reală, din filme, din lecturi. Se vede că are o mână exersată, are școală, știe să construiască".
Ion Vasilescu: "După această lectură am prins și eu curaj să scriu. Apreciez încercările, trăirile împărtășite. Se vede că poate avansa, este un drum deschis. Cei din generația mea nu au referințe în lumea Pokemon".

Astazi ne vom reîntâlni, ca de obicei, de la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viața liberă", pentru a-l asculta, cu proză scurtă, pe Iulian Mardar.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Octavian Miclescu, un cameraman în expectativă

Lectură live, Octavian Miclescu

Octavian Miclescu ne-a citit cinci capitole din "Vânzătorul de margarete", unul dintre volumele din proiectul "IV romane", care va ajunge la proba tiparului, cel mai probabil, la toamnă. Fragmentul lecturat, după cum a declarat și autorul, este unul în care este dezvăluit personajul principal: o tânără (probabil) fără nume, care privește printr-un ochean nonconformist, autoironic și cinic toată lumea din jur. Mai ales că "toată lumea din jur" înseamnă, în capitolele citite, ansamblul de forțe și meta-forțe ce gravitează în jurul unei înmormântări, în orășelul Teiuș, din județul Alba.

Iulian Mardar: "Am fost surprins că naratorul este un personaj feminin din perspectivă masculină. Povestea e bine condusă, cu ironii peste ironii. Fragmentul citit are scăpări la concordanța timpurilor și mai are nevoie de mici retușuri, refrazări. Altfel, e plăcut, interesant, nu obosește și, deși este vorba despre o înmormântare, textul este viu!"
Ioan Gh. Tofan: "Îmi este dor de Octav din "Decojitul cerului" (n.r. - volum de poezie publicat de Miclescu în 2016). Umorul de acolo e și aici prezent. Mi-a plăcut cum creionează personajul, e un foarte bun portretist."
Anca Șerban Gaiu: "Remarc atmosfera. Am simțit-o, e foarte bine construită. Personaje bine realizate - "camera" nu vine foarte aproape de personaje, reușește să rămână în expectativă. Naratoarea e o tipă care se caută pe sine, foarte deșteaptă, deschisă, nonconformistă."
Stela Iorga: "A reușit să mă contamineze de abulia, apatia aparentă a personajului. Este foarte bine conturat, fără să îți fie livrat violent. Sunt interesante nonconformismul latent (îi fug ochii după preot), detaliile surprinse (gara, momentele familiale), tușele fine, autoironia. Această modalitate de a construi personajul te caracterizează - andante, nu este lăsat pe drum niciun sunet, e un ansamblu bine construit. Aș citi cu plăcere întreg romanul, aștept "explozia" din carte."
Cristina Dobreanu: "Mi-a plăcut că se întâlnesc două lumi: vechiul și noul. Vechiul încremenit în niște obiceiuri prăfuite, mecanice și o altă lume cu apucături în spiritul vremurilor noastre. Ca scriitură, ai o problemă cu verbele, cu trecutul. Povestea în sine trenează. Înțeleg înșiruirea lentă, apatică, lipsită de participare, dar, la nivel estetic, nu mi se pare un text realizat."

Astăzi, 17 august, de la ora 18.00, în holul "Vieții libere", va citi poezie Marcela Barbu. 

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Sonetul - un joc de-a dragostea

Profesorul Gabriel Gherbăluță a prezentat câteva „poezuri” (după cum îi place să își numească textele) din „Sonete ale luminii”, volum în lucru care va fi publicat la Editura Junimea. În 2012 a mai lansat o plachetă cu sonete. Riguros, exigent, atent la formă, poetul reușește o împletire interesantă între modernism și clasicism, la nivel de limbaj. Colegii i-au recunoscut aproape unanim aceste calități și au făcut doar mici observații.
Victor Cilincă: „Așa cum mă așteptam, stăpânește bine tehnica sonetului. Este un gen foarte dificil, muzical de la sine. Ambiția autorului este să și modernizeze puțin limbajul, ceea ce îi și reușește. Frazarea este cea a sonetului clasic elisabetan. Cu unele versuri „mă trimite” la Arghezi, cu altele la Eminescu.”
 
Anca Șerban Gaiu: „Poeziile sunt scrise cu o mână sigură. Este respectată forma de sonet, dar nu se remarca doar prin formă, ci și prin faptul că reușește să creeze o stare. E un joc de-a dragostea, un du-te vino, o chemare.”
 
Cezar Amariei: „Am apreciat tehnica bună și nu mi se pare ușor acest tip de poezie cu formă fixă. Muzicalitate, imagini puternice! Pe alocuri autorul abuzează de oximoron și merge într-o direcție care nu dă mereu cele mai bune rezultate. Rezultă locuri comune, recomand reconstrucția.”
 
Andrei Velea: „Am sentimente amestecate față de poezia lui Gabriel Gherbăluță. În timp ce unii fug instinctiv de rimă și de pericolul de a fi furați de jocul rimei, el o preferă. Găsesc și unele zone facile în sonetele lui.”
 
A.G. Secară: „G. Gherbăluță și-a făcut o operație, și-a scos oasele și și-a făcut propriile zaruri, cu care joacă „babaroase” cu Noe, pe arcă. Obsesia ”poezului” - termen care sună strident, zgârie.” 
 
Iulian Mardar: „Poeziile au fost scrise cu multă vervă. Are multe imagini proaspete, lucru surprinzător pentru o poezie cu formă fixă. Efectul de lumină a fost obținut prin abundența de vocale deschise. Mi-a plăcut amestecul de neologisme și arhaisme.”
 
Ioan Gh. Tofan: „Mi-au sunat foarte bine, ca o muzică.”
 
Paul Budeanu: „Mi-au plăcut lectura, tonul. Nu am înțeles de ce concluzia este cuprinsă în corpul sonetului, în unele cazuri.”
 
Vineri, 3 august, orele 18, holul „Viața Liberă”, va citi Cezar Amariei.
Marius Grama

Cronică de cenaclu: Din dragoste pentru poezia scrisului

Entuziastă și pasionată de artă, sub toate formele ei, Anca Șerban Gaiu încearcă de aproximativ un an să își apropie muzele dramaturgiei. Așa a izbutit să prezinte în cenaclu piesa în trei acte "Ce se întâmplă?", o împletire inspirată de lirism și umor, care i-a obligat imediat pe colegi să îi caute o bună așezare pe scândura scenei. Un test pe care textul dramatic îl trece cu greutate, tocmai pentru că Anca Șerban Gaiu, în viziunea multora, își găsește cu o mai mare ușurință formule fericite de exprimare în poezie. Nimic care să descurajeze, nimic care să îi taie din plăcerea de a scrie.

Gabriel Gherbăluță: "Este un text excelent de citit, excelent de teatru radiofonic, dar mai greu de jucat. Mi-au plăcut textualismul, trimiterile - de la ”Hamlet” la ”Miorița”, am observat și împrumuturi de la Bulgakov, din ”Maestrul și Margareta”. Trebuie să găsești un conflict pentru această piesă. Îți recomand să citești ”Arta actorului”, de Stanislavski."

Victor Cilincă: ”Are suplețe, finețe, poezie, curaj, neașteptat. Mă trimite pe alocuri și la umorul și nebunia lui Alfred Jarry. Este un umor pe care îl mai întâlnești la Tarantino, dar el știe să mai introducă un pistol, să curgă sânge. Calitatea scrisului este fascinantă."

Stela Iorga: ”Apreciez vioiciunea textului, bogăția imaginației, capacitatea de a creea o minialegorie. E doar o tentativă ceea ce ai citit. Nu e teatru! Textul este tributar (pe alocuri în exces) lirismului, ceea ce, în economia textului dramatic, poate obosi. Mi se pare că, din dragoste pentru poezia scrisului, Anca merge pe deasupra subiectelor care ar putea să creeze un minim conflict. Aș citi cu mare plăcere acest text ca pe o pagină de roman."

Carmen Neacșu: "Chiar dacă nu împlinește toate așteptările, povestea aceasta este, de fapt, o etapă care trebuie să existe așa cum e. Mi-a plăcut cursivitatea, dialogurile sunt fascinante, arată că are multă cultură."

Cristina Dobreanu: ”Scrie teatru cum scrie și poezie. Oricât ar încerca să îi dea o structură dramatică, curge ca un text liric. Mi s-a părut o broderie lirică, cu dialoguri sprintene. Ca piesă de teatru nu stă în picioare. Dacă estetic te mai încântă, pe scenă nu cred că te-ar prinde."

Paul Budeanu: "Este antiteatru. O abordare eronată. Textul nu este pus într-o formă pe înțelesul publicului larg."

Vineri, 27 iulie, începând cu orele 18,00, va citi sonete Gabriel Gherbăluță.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Farmecul simplu al poeziei

Poetul Marius Grama e un adept înfocat al ciclurilor de poeme. Doar cu o poezie nu se mai face azi primăvară, pare că spune. Demersul liric pe care îl practică e unul consistent, iar un ciclu de poeme pe aceeași temă îți permite să dezvolți amplu o temă, s-o vezi în lumina mai multor reflectoare.

Ceea ce ne-a prezentat vineri la cenaclu e altceva. Sunt piese singulare, mai puțin gândite, dar, parcă, mai simțite. Și poate e și o mică lecție, atât pentru el, cât și pentru cei care-i împărtășesc viziunea despre ciclurile de poeme (între care și subsemnatul). O fi profund discursul liric amplu, dar și poeziile singulare au farmecul și libertatea lor!

Îl văd ca pe un copil premiant care, întors de la școală, își schimbă costumul pe pantaloni scurți și iese la bătut mingea. Imagini faine, proaspete. Uneori chiar apocaliptice! Simt libertate, bucure de a crea. Faine! (Iulian Mardar)
M-a surprins. Deși sunt mai descărcate ca metaforă, câștigă prin atmosferă, prin transfigurare. Sunt pasaje de poezie foarte bune. În unele poeme se întrevede erotismul. (Anca Șerban Gaiu)
M-au surprins foarte plăcut. Au fost pe sufletul meu. Bravo, Marius! (Carmen Neacșu)
E mai liber în aceste texte. M-au mișcat, le-am simțit altfel decât celelalte poeme. Curg bine! (Laurențiu Pascal)
Mai multă muzică și mai puțină joacă. Găsesc un alt Marius aici. Multe lucruri bine scrise, neașteptate și foarte puternice. Are dragoste, senzualitate, curaj. (Victor Cilincă)

Vineri, 13 iulie, ora 18,00, la sediul "Viața Liberă", va citi Iulian Mardar.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Fericirea+omul vag=LOVE

Inspirat de Jose Ortega Y Gasset și „Revolta maselor”, Andrei Velea a început să scrie încă din perioada facultății despre „omul vag”, personaj care capătă contur, în scurt timp, într-un volum. Ca să îl mențină proaspăt și actual, autorul l-a reconfigurat, reașezat, apretat și prezentat pe „omul vag revizitat” în varianta 2018. Un personaj dizgrațios, grotesc, vulgar, care, la fel de bine, în unele poeme, poate fi demn de compasiune și chiar de empatia cititorului.
 
Octavian Miclescu: „Omul vag arată diferit în aceste texte. În cele vechi aspectul politic nu era la fel de pregnant - nu știu încă dacă este de bine sau de rău. Am impresia că îl duci uneori prea în mocirla societății pe omul vag și nu trebuie să riști să dai impresia că autorul își tratează personajul cu superioritate. Trebuie să diversifici puțin recuzita omului vag (prea des îl vedem scuipând coji de semințe, la bere).”
 
Anca Șerban Gaiu: „În acest grupaj se văd și lecturile numeroase și solide ale autorului. Desface lumea în bucăți și o reconstruiește. Diferența dintre poeme o face faptul că în unele există mai multă transfigurare și în altele mai puțină.”
 
Iulian Mardar: „Am avut impresia că ascult o proză poetică despre omul de condiție joasă. Se simte că nu are niciun fel de milă față de omul vag. Autorul e dezamăgit de el.”
 
Cezar Amariei: „Omul vag este ușor de identificat ca specie. Cred că ar putea fi dezvoltată această nișă - ideea de om vag poate fi regăsită pe orice palier, e păcat să rămână într-o zonă suburbană. Autorul creează imagini de o valoare excepțională. Are un crescendo. Reușește să aibă umor, nu doar să fie ironic.”
 
Iulian Grigoriu: „Ce mă intrigă cumva este statutul ambiguu al omului vag. Nu reușesc să îl localizez. În unele poeme mă simt solidar, mă regăsesc în lehamitea lui (această atitudine a autorului față de subiect este doar un element secundar). La un moment dat, însă, nu mai este nici un alter ego, nu îmi identific nici afinități și nu mai văd dacă există o coerență a acestui concept poetic. ”
 
Victor Cilincă: „E polemic, se vede că scrie cu plăcere, dar, de data aceasta, este cam grăbit și pierde muzicalitatea.”
 
Astăzi, la sediul cotidianului Viața Liberă, ne vom reîntâlni de la orele 18,30 pentru a-l asculta pe subsemnatul. 

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Un asasin liric

Poemul prezentat vineri de Marius Grama, „Confesiunile fericirii – note de subsol”, încheie un proiect care se va materializa într-o nouă carte, „Monstrul și fericirea”.

Marius Grama a reușit să fie un monstru sacru al poeziei. Năucitor! Pasajul de final e impresionant prin simplitate, e ca un ochean întors. (Adi Secară)
Mi-a plăcut acest text foarte lung. Există mici scăderi de tensiune lirică. În anumite zone a plusat. Pe alocuri e un pic de exhibiționism liric. Parcă l-a luat tastatura pe dinainte. E sincer, nu e pedant sau ipocrit. (Stela Iorga)
Un text scris de Marius Grama l-aș recunoaște din prima. E o marcă! În acest text e mai îndrăzneț, mai ambiguu. Iese din matcă. Forțează metafora. (Anca Șerban Gaiu)
Pe Marius îl percep calculat. Cu sânge rece. Un asasin liric. Un poem imperfect care sună bine, scris când cu creierul, când cu inima E o emoție echilibrată. (Iulian Mardar)
Unele versuri sunt prea explicative. Dau senzația de puțină aroganță. Pasaje superbe. E o tensiune foarte puternică în unele zone. Îmi place! (Ana Maria Panagatos)
Abundența de metafore poate fi benefică dacă fiecare s-ar regăsi într-un poem. (Paul Budeanu)
Foarte multă matematică. Bătaia inimii care bate la porțile fericirii. În prima parte e multă trăire. (Carmen Neacșu)
M-a cucerit prin structură, ritm și muzicalitate. Mi l-am imaginat într-o limbă pe care nu o cunosc. Sunt pe alocuri și pasaje disonante. Un text bine dozat. (Cezar Amariei)
E o temă întâlnită și în celelalte texte. Tematica paradoxală a fericirii. Mi-a plăcut finalul. E o goană după fericire greu de anticipat. Mai bine scrisă. Multe versuri de reținut. (Cristina Dobreanu)
E puternică imaginea îndrăgostiților – cârpe îmbibate în benzina unui cocktail Molotov! Paradoxuri uimitoare: fericirea ca monstru ori monstrul cu jucăria de pluș. Comparații neașteptate, unele de mare forță, precum cele ale coastelor iubitei – dălți care sculptau în carnea iubitului, mai mult, „de parcă mi-ai fi pus decorații ca la paradele militare sovietice”, sau „recondiționarea” inedită a unor termeni – „mașina timpului” devine, cu umor fin, „mașina de tocat a timpului”. Autorul vrea să uimească și oferă mici sacrilegii culte, precum „poza lui Dumnezeu din profil”. (Victor Cilincă)

Vineri 18 mai, orele 18,00, la sediul „Viața liberă”, ne va citi Carmen Neacșu.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Omul vag și cenaclistul miop

Când "omul vag" îl întâlnește pe cenaclistul care suferă de miopie, hipermetropie sau astigmatism, toată puterea cenaclului "Noduri și Semne" se sprijină pe brațele unor perechi de ochelari. Dacă acestea (cu tot cu lentile, evident) au fost uitate acasă, personajul construit de Andrei Velea în urmă cu 17 ani, pe vremea când era student, devine cu atât mai lipsit de substanță, mai mediocru și mai grotesc. Un grupaj din care autorul ne-a citit încă de pe vremea cenaclului "Anton Holban", coordonat de regretatul profesor Constantin S. Dimofte, și despre care mărturisește că ar fi avut drept sursă de inspirație, pe de o parte, "Revolta maselor", a lui José Ortega y Gasset, pe de alta celebrul "Mopete", construit de Mircea Ivănescu.

Iulian Grigoriu: "Constat o coerență, o unitate stilistică, un univers conceptual bine conturat, fără ezitări și fără erori în sensul unor exagerări proprii acelor ani ai tinereții, când a fost scris "omul vag". Se vede experiența de cenaclu. O expresivitate care bate spre conturarea unui alter ego, o oglindire a eului poetic. Ce este omul, daca nu ceva vag? Nu avem un concept bine definit si unanim recunoscut pentru om, pentru Dumnezeu. Poemul "de profundis" este un mic manifest de ontologie poetică."
Anca Serban Gaiu: "Am mai întâlnit conceptul de om vag chiar în cenaclul "Noduri și Semne", la Alexandru Maria, care a scris "omul metodă". O identitate impersonală, ironică, fragilă. Această formă de poem ar trebui să fie susținută de o metaforă mai puternică. Poemele sunt ușor discursive."
Cezar Amariei: "M-a surprins să aflu în ce perioadă a scris aceste poeme. Pentru o creație din studenție, e realizată cu mult talent. Am văzut aceste texte ca pe niște exerciții suprarealiste de recompunere. Nu m-a deranjat sărăcia de metafore."
Iulian Mardar: "Am remarcat coerența și imaginile puternice. Găsesc o legătură între "omul vag" și "1984", romanul lui Orwell. Așteptam o revoltă din partea personajului."
Octavian Miclescu: ""Omul vag" a reprezentat cristalizarea în stilul lui Andrei Velea. Până atunci au fost căutări, exerciții de stil. Acesta este unul dintre primele proiecte serioase și coerente. Înainte de publicarea în volum, sunt de acord că e nevoie de o mică intervenție pe text. Mai sunt lucruri de finisat, dar nu sunt de acord cu o rescriere, pentru că grupajul păstrează farmecul acelei perioade, când toți descopeream dadaismul, suprarealismul, avangarda."

Astăzi, de la ora 18.00, la "Viaţa liberă", citește poezie Sabina Penciu. 

Marius Grama

Poeme cu FERI

Marius Grama

În poemele prezentate vineri, Marius Grama a abordat, curajos, o temă grea: fericirea. Sau absența ei, după cum au remarcat mulți. E un subiect al cărui cadru de discuție e trasat de peste 2000 de ani în filosofie și care nu s-a schimbat foarte mult până azi. Și astăzi se vorbește despre fericire cam în același mod ca în Antichitate. Dar acolo unde filosofii, biologii sau psihologii nu mai aduc mare lucru, poeții pot arunca o lumină nouă!

Dacă aș vedea fericirea pe scara autobuzului, aș alerga după ea! (Ioan Gh. Tofan)

Un unghi foarte intelectualizat, mai mult epic decât liric. Parcă e demonetizată fericirea. E un univers tragic prin derizoriul fericirii. (Stela Iorga)

Demonstrația științifică lirică perfectă a faptului că fericirea nu există. (Adi Secară)

Un discurs mult prea cerebral în detrimentul părții lirice. Poate că în carte se va integra mai bine. Luate individual, aș fi vrut mai multă poezie. (Anca Șerban Gaiu)

Scris perfect! Autorul e sarcastic și dur. Poate datorită vârstei. (Viorel Crăciun)

Texte foarte frumoase, dar, parcă, prea liniare. În unele pasaje nu e nimic care să iasă în evidență. (Ilie Răpcianu)

Nu lipsesc ideile și talentul, dar e prea sigur pe el. Arată că încă nu știm ce este fericirea. (Cristina Dobreanu)

În texte nu se vorbește despre fericire. Accentul cade pe absența ei. Parcă lipsește o sclipire. Ar trebui mai puțin autocontrol.  (Octavian Miclescu)

Texte cerebrale, combinații inteligente de cuvinte frumoase. (Nelu Păcuraru)

Astăzi, la sediul Cotidianului „Viața Liberă”, orele 18, ne va citi prietena noastră, tânăra poetă Ioana Andrada Tudorie, care pribegește cu locul de muncă de-a lungul întregului continent.

Andrei Velea