Cronică de cenaclu: Povestire și jurnal de lectură

Ceea ce practică autorul textelor prezentate în cenaclu, prozatorul Ioan Gh. Tofan, e un fel de jurnal de lectură. Uneori e mai apropiat de o recenzie clasică de carte, alteori devenind un fel de repovestire a textelor citite. Autorul adaugă și propriile povestiri, împletindu-le cu cele ale autorului prezentat, adăugând savoare sau completând anumite detalii. Îi mulțumim prozatorului Ioan Gh. Tofan pentru lecturile prezentate. Invită la lectură!

Admir neastâmpărul domnului Tofan de a citi. În vremurile noastre e o chestie rară. Citește și își consemnează lectura. E frumoasă atenția față de meseria de marinar. (Gabriel Socolov)
Am remarcat tonul șugubăț în care amestecă propriile amintiri cu cele ale autorului. Uneori sunt binevenite, aducând lămuriri suplimentare, de ordin tehnic. (Paul Budeanu)
E o surpriză plăcută Tudose Tatu. Despre cartea lui Nicolae Bacalbașa: cărțile de călătorie pe mare sunt agreabile. Trebuie citită! (Nelu Păcuraru)
Ritmul bun, parantezele binevenite. Un editor bun poate repara orice. (Andrei Leonte)
Nu sunt nici critici literare, nici povestiri. Prima e o recenzie. A doua m-a pus în încurcătură. Nu știu cum s-o apuc. Critica ar fi interesantă. (Iulian Mardar)

Vineri 7 decembrie, ora 18,30, membrii cenaclului sunt invitați la Librăria "Humanitas" din Galați, unde va fi lansat romanul "#Agora. Democrația nu a fost niciodată mai sexy!", de Andrei Velea. Invitat special este Alexandra Teodorescu. Întâlnirea va fi moderată de Doru Căstăian.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Să mai faceți astfel de trăsnăi!

Săptămâna trecută, cenaclul nostru a participat in corpore la două lansări de carte găzduite de librăria Humanitas Galați. E vorba de doi autori care s-au făcut remarcați și în cenaclul nostru, doi jurnaliști, aflați, ambii, la momentul „debutului absolut” în literatură, Cezar Amariei și Tudor Neacșu. Librăria a fost neîncăpătoare! Joi a avut lansare Cezar, cu „Zilele noastre mărunte”, editura Polirom, iar vineri a fost prima lansare din cadrul proiectului „IV Romane” (facebook.com/patruromane), „Karga”, carte semnată de Tudor Neacșu, editura Brumar. Dacă luăm în seamă ceea ce a spus joi bine cunoscutul ziarist Viorel Ilișoi, cel care l-a prezentat publicului gălățean pe „unchiul” Cezar Amariei (poate părea glumă, dar chiar așa e!), anual se publică 50 de romane bune. În acest an, Galațiul a fost prezent cu cinci lansări de romane la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. Cum s-ar zice, 10 la sută... E un record!

Pentru Cezar, cenaclul a contat foarte mult. L-a mobilizat și i-a oferit un cadru în care să aibă parte de o primă impresie, de un feedback avizat. Iar lecturile lui din primăvară au fost de-a dreptul exemplare. O virgulă nu puteai găsi aiurea! Ajutat și de un curs de creative writing (susținut de prozatorul Marin Mălaicu-Hondrari), Cezar Amariei a reușit în câteva luni să scrie o carte excelentă, a cărei acțiune se desfășoară în Moldova secolului XVII, dar cu o punte fantastică peste timp, ajungând până în Galațiul zilelor de azi, acolo unde apare drept personaj Tudor Neacșu, cel care vineri a debutat cu romanul „Karga”...

Despre „Karga”, eseistul și traducătorul Doru Căstăian, moderatorul proiectului „IV Romane”, spune: „Karga este un minuscul loc urieșesc unde se cern toate firele care fac o lume. O lume desfășurată cu prospețime și umor, populată de personaje memorabile și în care totul se întâmplă sub speciae aeternitatis. Un loc unde vă veți rătăci cu infinite delicii.” Toate exemplarele trimise de editură au fost epuizate, iar librăria a fost arhiplină! Lansarea lui Tudor marchează și încheierea proiectului „IV Romane”, o realizare unică în România. Acum trei ani, patru autori, toți membri ai cenaclului nostru, au scris tot atâtea cărți în timp ce își prezentau creațiile publicului în librăria Humanitas Galați. A fost mai mult un pariu. Dar, iată, unul câștigător. S-a concretizat în patru romane publicate la editura timișoreană Brumar.

Voi încheia cu îndemnul scriitoarei și jurnalistei Dana Potorac, care ne-a onorat cu participarea la Gaudeamus: „Băieți, să mai faceți astfel de trăznăi!”

Vineri, 30 noiembrie, orele 18, la sediul „Viața liberă”, ne va citi Ioan Gh. Tofan.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Lucruri povestite, nu răstălmăcite

Colegul și (îndrăznesc să spun) prietenul nostru Ioan Gh. Tofan a început să lucreze la un așa-numit ”Jurnal de lectură”, în care și-a propus să prezinte câteva cărți citite în ultimii ani, scrise de autori contemporani. Inițiativă lăudabilă și apreciabilă, în esență, dar pentru care prozatorul ar fi trebuit să fie pregătit să se lepede de curtoazia cititorului pregătit să contribuie (din admirație) la succesul autorului pe care îl citește. Așa a ajuns să prezinte romanul ”Instituția”, de Gheorghe Bacalbașa, iar colegii de cenaclu au ajuns la concluzia că analiza literară, critica sau simplele note de lectură nu sunt la îndemâna oricui. 
Anca Șerban Gaiu: ”Îmi plac mai mult povestirile și romanele domnului Tofan. Cred ca și pentru a face o recenzie de carte trebuie să ai o anumită înclinație. Parcă i-a plăcut prea mult cartea respectivă. Eu nu voiam să îmi povestească cineva cartea... .”
Gabriel Socolov: ”Admir efortul. De-abia aștept să vă citesc opera originală. Admir perseverența, faptul că ați trecut în revistă și ați consemnat. Permiteți-vă să fiți subiectiv.”
Nelu Păcuraru: ”Ați insistat prea mult pe prezentarea istorică a evenimentelor. Vă pot învinovăți de un partizanat. Relatările ar fi trebui să fie mai laconice și mai ”în suspensie”. ”
Stela Iorga: ”Pe mine m-a convins să nu citesc cartea. A păcătuit printr-o întindere nepermis de mare, printr-o relatare prolixă nepermisă. Nu s-a auzit vocea autorului, care s-a rezumat la a face o relatare. Materialul trebuia să fie mai scurt și cu mai multe impresii personale."
Iulian Mardar: ”După ce am ascultat această lectură știu cartea de la un capăt la altul, nu trebuie să o mai citesc. Este un rezumat. Aș fi vrut să văd o analiză a textului.”
Leonard Matei: ”Ar fi interesant de văzut ce se întâmplă în carte, de fapt. O frescă socială – pot să o apropii de ”Parada dascălilor”, a lui Anton Holban, dar fără să fi citit ”Instituția”. Lipsă de obiectivitate subiectivă.”
Valentin Dragoș: ”M-am simțit ca un copil la școala catolică de duminică. Nu o să citesc această carte, nu m-am simțit atras.”
Paul Budeanu: ”Și-a asumat un risc foarte mare. Dacă o să-i apară o carte de povestiri ale altor romane eu nu cred ca va avea succes. Totuși aș citi romanul.”
Diseară ne întâlnim, de la 18, ca de obicei, la sediul cotidianului ”Viața liberă”, să îl ascultăm pe Octavian Miclescu, cu un fragment de roman. 
Marius Grama

Cronică de cenaclu: Poezia, un pian care te face să roșești

Revenită în Cenaclul "Noduri și Semne", după o lipsă motivată de mai bine de jumătate de an, Ioana Andrada Tudorie a reușit să se reafirme drept o voce lirică armonizată fericit cu diapazonul poeziei feministe actuale. Poemele citite vineri, fără a constitui neapărat un grupaj, au revelat o autoare stăpână pe ustensilele ei literare, capabilă să se așeze într-un stil propriu și, în același timp, să experimenteze. Ușor intrigantă, obraznică, poate, pe alocuri, poezia erotică a Andradei i-a făcut pe unii dintre noi să roșească, pe alții să mai ceară.

Stela Iorga: "Îmi place acest aparent prozaism, această aparentă indiferență - care e numai așa, pentru sufletul ei. În spatele acestora e foarte multă pasiune. E ca un pian bine acordat, care nu scoate sunete false sau fals-sentimentale. Și-a creat un stil în care nu stagnează, ci merge înainte."
Carmen Neacșu: "Remarc tonul foarte clar, fără zgomot. Am simțit grupajul de poeme de la un capăt la altul."
Ioan Gh. Tofan: "O poezie de dragoste cu zvâc!"
Anca Șerban Gaiu: "Ioana este o voce lirică extrem de aparte, puternică. Este un spectator al propriei vieți, al propriilor trăiri. Mi-au plăcut metaforele - acolo unde sunt, sunt inedite."
Leonard Matei: "Îmi plac aglomerările din poezia Andradei. Reușește să transmită emoția. Mi se pare specială."
Adrian George Secară: "Primul poem nu se "lipește" de restul grupajului. Pianul nu sună mereu cum vrea pianistul, dar sunt rare cazurile. Sunt unele versuri care pică în banalitate. Este genul de literatură erotică care i-ar face pe unii să roșească - mai puțin întâlnit în cenalul nostru."
Iulian Mardar: "Este o poezie de nișă, bazată pe o abundență de amănunte anatomice. Texte bine scrise, fără lucruri supărătoare."
Nichita Sava: "Poezia ei este aparte. Percepția erosului este de o profundă sinceritate. Uneori aparține unei voci masculine. Metafore deosebite, încifrate."
Andrei Velea: "Văd aceste poeme ca pe un experiment. Andrada scrie mai mult în virtutea unei inteligențe poetice. Nu e hiperemoțională, ca în lirica tipic feminină. E mai cerebrală."
Paul Budeanu: "M-a intrigat folosirea datelor exacte. Am încercat să găsesc motivul, dar nu am reușit."
Ovidiu Vrânceanu: "Prima poezie mi-a plăcut, am simțit-o mai aproape. Uneori metafora pare puțin forțată."

Astăzi, mai pe seară, pe la ora 18,00, ne revedem la sediul cotidianului "Viața liberă", să îl ascultăm pe Ioan Gh. Tofan.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Jurnal de lectură

Critica literară însemnă totul și nimic. A variat între atât de multe forme de-a lungul istoriei literaturii încât e foarte greu de zis ce este, când e sau când nu e. A fost filosofie a artei, judecată a textului literar și a avut la bază o axiologie, o departajare valorică clară între texte. Apoi a devenit mai degrabă o povestire impresionistă despre text, o meta-ficțiune (o ficțiune despre o ficțiune). Uneori mai e și cronică de întâmpinare. Ceea ce a încercat vineri prozatorul Ioan Gh. Tofan, referitor la romanele scriitorilor Apostol Gurău și Gheorghe Bacalbașa, este, mai degrabă, un jurnal de lectură. Poate că părerile colegilor de cenaclu îl vor ajuta să-și contureze mai bine viitoarea cartea. La mulți ani, Ioan Gh. Tofan! Multă sănătate și inspirație!

Cele două cazuri sunt interesant alese. E o prezentare comercială. În a doua are mai multă critică și eleganță. Încarcă inutil cu informații în primul text. Putea povesti mai savuros. Prima e o prezentare eseistică, a doua comercială. (Victor Cilincă)
Primul text merita să fie mai detaliat. Ar fi mers câteva citate. Textul e prea succint, prea sumar. Contează bunăvoința. Al doilea text m-a prins mai mult. Ar trebui revenit asupra structurii. Prezentarea e făcută cu bună-credință, stârnește curiozitatea. Au răzbătut caracterele in prezentare. E proză de întâmpinare. (Stela Iorga)
Inițial am fost derutat. E mai degrabă un laudatio, nu ars critica. Acordați prea mult spațiu povestirii. Atmosfera mi-a plăcut. Aș vrea mai multă opinie personală. Un fragment ar ajuta.(Cezar Amariei)
Mă entuziasmează bucuria cu care scrie. E bucuria cititorului și a prozatorului. N-a avut pretențiile unui critic. "Opiniile unui cititor" se va numi cartea. Sunt greu de comentat. (Marius Grama)
Sunt mare amatoare de recenzii. Îmi place să împărtășesc bucuria cititului. Aceeași bucurie de a împărtăși o regăsesc și în textele de față. Cartea e povestită prea mult. Mi se păreau mai utile dacă atingeau câteva repere din carte. (Anca Șerban Gaiu)

Vineri, 28 septembrie, de la ora 18.00, la sediul "Viața liberă", va citi poezie Ovidiu Vrînceanu Victor. 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Elementul lipsă

Una dintre concluziile lecturii de vineri, "Elementul lipsă" de Iulian Mardar, ar fi faptul că elementul lipsă într-o proză de calitate e chiar... poezia. Cel mai tânăr gen literar, proza, cu romanul ca încununare, ar putea strânge sub umbrela lui toate celelalte genuri literare. Am putea avea proză, teatru și poezie sub aceeași umbrelă, între aceleași două coperte, totul pentru o experiență literară autentică, așa cum se spune în reclamele la telefoanele de ultimă generație. Poate că un astfel de curaj estetic îi trebuie lui Iulian Mardar. Și are instrumentele necesare, are umor, construcție și cunoștințe filologice, poate doar că ar trebui să mai renunțe la abordarea didacticistă și să se joace mai mult pe hârtie.

Nu mi se pare interesantă folosirea numelui de familie. Ar fi fost suficient prenumele. (Paul Budeanu)
O poveste bine închegată. Începutul e bun, dar își pierde ritmul pe parcurs. Sunt anumite repetiții în zona biografică. Anumite pasaje sunt redundante. Alte pasaje sună fals. Pe ansamblu, construcția e bună. Foarte diluată latura artistică. Mai multă poveste decât biografie. (Cezar Amariei)
Iulian Mardar e muncitor, e atent la detalii. Trebuie curajul de a trece de la compunere la proză scurtă. E păcat că e ușor de demolat. E destul de previzibil. Lipsește metafora. Lipsește poezia. Dialogurile ar putea fi mai dinamice, mai credibile. Titlul e inspirat. (Marius Grama)

Astăzi, 21 septembrie, de la ora 18,00, la sediul "Viața liberă", va citi prozatorul Ioan Gh. Tofan. 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Cu mașina timpului în anii '60

Prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a făcut o surpriză plăcută la cenaclu. S-a folosit de un fel de maşină virtuală a timpului, adică de studii, de arhive sau de cunoştinţele prietenilor pentru a reda atmosfera Galaţiului anilor ’60. "Are farmec" a fost nota comună a comentariilor. Ioan Gh. Tofan se gândeşte că romanul va avea trei sau chiar cinci volume. Asta e mai puţin important, ceea ce contează e că se regăseşte scriind şi că reuşeşte să surprindă audienţa de toate vârstele.

Are farmec. Mi-a adus aminte de "Europolis" de Jean Bart. Limbajul este mai concis. Sunt zone cu prea multe amănunte. Are atmosferă. (Anca Şerban Gaiu)
Remarc o apetenţă pentru detalii. Ar fi trebuit un pic mai dezvoltat pentru a prinde farmecul locului. Pare un pasaj de tranziţie. Psihologia e mai mult sugerată, asta face să se piardă din tensiune. (Stela Iorga)
E de înţeles stilul de trecere. Volumul al treilea poate fi o carte aparte. (Adi Secară)
Avem în faţă un roman fluviu. Este o antropologie, un document al unei epoci. E cuminţel. Dialogurile sunt, uneori, nerealiste. E aşezată. Ne duce cu maşina timpului să vedem cum erau anii ’60. Surpriză plăcută. Dă o "biografie" a unei zone care a însemnat foarte mult. (Victor Cilincă)
Are farmec. Am reţinut felul în care încadrează evenimentele mărunte în cele globale. Pasaje foarte bine realizare. Există şi poezie foarte bine aşezată. (Marius Grama)
M-a surprins extrem de plăcut începutul. Mi-ar fi plăcut să continue anumite pasaje. Câteva locuri comune uneori. (Cezar Amăriei)
Mi-a plăcut lectura. A rămas la mine o atmosferă, un farmec, viaţa părinţilor mei. Această carte am să v-o cumpăr! (Carmen Neacşu)
M-a transpus în acele vremuri. Nume cunoscute de străzi, de locuri, de clădiri, de mentalităţi. M-au făcut să văd cu alţi ochi Galaţiul. (Diana Balmuş)

Vineri, 9 martie, ora 18.30, la sediul "Viaţa liberă", ne va citi proză Cezar Amariei. 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Personaje vii în spațiu înțepenit

(…) Privi fascinat sânii planturoşi ai divei, struniţi ca doi armăsari, părând însă gata să scape de strânsoarea rochiei fără umeri. Păşi încălţat peste marginea havuzului. Ea îl văzu şi se opri, îndreptându-şi spatele gol. Ajuns în dreptul ei, întinse mâinile tremurânde, dar nu îndrăzni s-o atingă. Se mulţumi să mângâie aerul care o înconjura, de parcă ar fi modelat-o cu mâinile, ca pe o păpuşă de lut. Apoi urmări, nu prea mirat, metamorfoza. Părul bogat şi lung al blondei platinate se scurtă, iar pe frunte îi crescu un breton. Trăsăturile feţei se modificară treptat, lăsându-l să vadă… chipul Marianei.(…)
(Pe malul de lut al fluviului - fragment)

Prozatorul Ioan Gh. Tofan a prezentat capitolul Cu Anita Ekberg în Fontana di Trevi, din romanul în lucru Pe malul de lut al fluviului (Călătorii paralele II). Redăm din comentarii:

”A reuşit, nu prin explicare, ci prin eticul însuşi, prin personalizarea unui anumit tip de inşi care se caracterizează prin modul cum se comportă şi vorbesc; să fie un pic mai liber în exprimare, pentru că lucrează prea strâns şi cu detalii multe; are atmosferă; dorinţa de a exprima o exactitate îl deserveşte; are condei - să-l lase mai liber, cuvântul - să zburde, să ţopăie; adunarea informaţiei şi folosirea ei este de bun augur, cheamă cititorul la text; personajele sunt vii, dar spaţiul este redat ţeapăn; se vede că, la el, arhitectura scrisului este nativă, dar prea o forţează să treacă prin nişte porţi mentale.” (Dimitrie Lupu)
”Am urmărit greu textul; descrierile prea lungi devin plictisitoare, neatractive; nu are suspans; prea puţin pentru cât text a fost.” (Ilie Răpcianu)
”Prea multe detalii în descrieri; pasajele de realism magic sunt incitante; pregăteşte prea mult punctual culminant.” (Simona Toma)
”Se vede că a evoluat; explicaţiile cu care vine, chiar şi după finişul naraţiunii, îl deserves.” (Viorel Crăciun)
”Deranjează preţiozitatea detaliului; nu are transfigurare şi tensiune artistică; enumerările de detalii nu sunt relevante într-o arhitectură a emoţiei, a esteticului.” (Stela Iorga)
”Rigurozitatea cu care lucrează textul vine din firea autorului şi e greu de luptat cu asta; scrie mai fluent şi mai bine ca până acum.” (Anca Şerban Gaiu)

Astăzi, la ora 18,00, va citi Viorel Crăciun.

Ion Avram

Cronică de cenaclu: Ilie ia lumea la scuturat

Copilul poet Ilie Răpcianu revine în Cenaclul Noduri şi Semne după câţiva ani de absenţă – acum, în calitate de elev în clasa a X-a la Seminarul din Galaţi. Cu această ocazie, am aflat că, între timp, a fost premiat cu Menţiunea I la Olimpiada Naţională de Limbi Clasice – materia greaca veche şi că intenţionează ca, după seminar, să se specializeze în limbi clasice. Cele zece poeme prezentate au fost primite cu interes şi curiozitate.

”Mici adevăruri la care a ajuns, conform studiilor sale; teme curajoase – lumina, întunericul, divinitatea – tratate, oarecum, la suprafaţă; mai are de săpat.” (Simona Toma)
”Toţi am început cu astfel de mici adevăruri pe care le credeam importante; poemele au filon liric şi fir epic; textele, bine conduse, au atmosferă şi multă meditaţie.” (Anca Şerban Gaiu)
”Texte hiperfilozofice; poezia şi religia mi se par antagonice în sensul că poezia este, în genere, demistificatoare; are limpezime, sensibilitate şi multă meditaţie; sunt premize să scrie bine.” (Andrei Velea)
”Texte pretenţioase în limbaj, în tematică şi mesaj; multă meditaţie şi filozofare; ideatic, este coerent şi bine articulat.” (Cristina Dobreanu)
”Mici insuliţe lirice; încercări de a-şi defini eul, universul personal; cheia lirică nu-i încă definită; se vede o catapultare serioasă către marile probleme ale lumii; îşi caută vocea interioară; un mic răzvrătit care-şi pune întrebări, ia lumea la scuturat –  şi  asta-i bine.” (Stela Iorga) 
”Salut venirea unor tineri în cenaclu, mai cu seamă atunci când sunt şi cunoscători ai limbilor clasice!” (Ioan Gh. Tofan)
”Foarte tânărul autor din seara aceasta are o viziune extraordinar de matură, fină, o siguranţă a scriiturii, deja o filosofie de viaţă, pe un ton trist, însă demn, reuşeşte alcătuiri neaşteptate! Mă înclin în faţa lui chiar şi pentru superbul titlu ‹‹Lumina este întuneric privit prin ochii unei lumânării››. Un adevăr descoperit, un fel de Teorie a relativităţii… poetice! Şi, atenţie: o construcţie specială – nu o lumânare, ci… “lumânărie”! Reţin şi “poemul ‹‹Eu sunt negru…›› - o demonstraţie de logică în paradox, scrisă cu sfială. Are atmosferă! Chiar şi acolo unde consemnează mai sec, mai prozaic, nu uită însă drumul spre un final coerent, evitând să lege doar, prin prozaic, mai multe construcţii frumoase în sine.” (Victor Cilincă) 

Astăzi, la ora 18,30, va citi Ioan Gh. Tofan.

Ion Avram

CRONICĂ DE CENACLU: Cu monstrul spre un alt stil

Vinerea trecută, Marius Grama ne-a pus faţă-n faţă cu "Monstrul", un poem compus din opt părţi, care pe Radu Vartolomei l-a dus cu gândul la film noir.

Ion Avram remarcă unitatea celor opt părţi şi crede că autorul ne propune să observăm manifestările răului în lume. În plus, acesta observă o frumoasă ironie cu care autorul se detaşează de sentimentalismul din anumite pasaje. Simona Vartolomei apreciază mesajul textelor, imaginile. Andrei Velea e de părere că discursul este coerent, dar că autorul are anumite reţineri şi că ar trebui să schimbe macazul. Octavian Miclescu crede că monstrul reprezintă un nou pas în definirea stilului autorului, astfel că acum este mai meditativ, însă, pe de altă parte, el reprezintă şi societatea pe care o formăm. Titlul i se pare clasic, programativ şi recunoaşte că s-ar fi aşteptat la mai multă virulenţă. A. G. Secară îi recomandă să nu folosească cenzura specifică presei şi să insereze un pic de umor. Stela Iorga vede o distanţare între propunerea lirică şi titlu, o abundenţă de substantive şi prea mult descriptivism. Textul pare a fi un reportaj liric diluat, viteza fiind datorată enumeraţiilor. Aceasta îi recomandă autorului să fie mai puţin constatativ şi să se implice mai mult sufleteşte. Cristina Dobreanuadaugă faptul că există un retorism care merge de la sine şi obturează poezia. Textul este încărcat de numeroase metafore, care ar trebui să fie mai discrete. În flash-ul literar de săptămâna trecută, Stela Iorga ne-a făcut cunoştinţă cu Romain Gary şi al său roman autobiografic, "Prima dragoste, ultima dragoste", scris într-un registru ironic, sub forma unei confesiuni. 

Sabina Daniela Penciu

Astăzi, de la orele 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", Cristina Dobreanu va fi gazda următorului flash literar, iar mai apoi, va citi prozatorul I. Gh. Tofan.

CRONICĂ DE CENACLU: Texte de citit când sari cu paraşuta

Ion Creangă (Stan Păţitu’), Marin Sorescu (La lilieci), Valentin Silvestru (scenarii radiofonice), Boccaccio (Il Decamerone), Păcală (eroul snoavelor populare româneşti) - iată câteva nume de scriitori şi titluri de opere la care s-a făcut trimitere după ce Tudor Neacşu ne-a prezentat grupajul său de texte ultrascurte. Comentarii:

„Schiţele prezentate de Tudor Neacşu sunt scrise fără fasoane, cu eleganţă şi cu detaşare; au final surprinzător şi sunt atemporale; dacă ar mai umbla la dialoguri pe cuvinte specifice, poate ar fi mai bine; prin modul de prezentare al poveştilor duce cu gândul la Boccaccio.” (Victor Cilincă)
„Schiţe reuşite, satirico-umoristice; aminteşte de La lilieci de Marin Sorescu.” (Ioan Gh. Tofan)
„Au nuanţă de banc; îi trebuie mai multă culoare; să mai umble la dialoguri; să creeze mai multă atmosferă; seamănă cu Valentin Silvestru.” (Simona Toma)
„Poanta fiecărei schiţe mi se pare măruntă.” (Paul Budescu)
„Propuneri de proză scurtă, foarte bine scrise, cu echilibru în compoziţie, cu un pic de poantă, dar fără finalitate intrinsecă; lipsesc detaliile care să dea identitate personajelor; au o doză de neautenticitate; nu transmite finalitatea, în ciuda îndemânării în a coase cuvintele; umor ascuţit, inteligenţă, dialogul merge bine, dar sunt prea schematice.” (Stela Iorga)
„Pare un mic fragment dintr-un tablou bine pictat din care nu se vede întregul.” (Paul Berenştain)
„Scârţâie la nivelul credibilitate, în special prin lipsa de detalii; are farmec şi încărcătură comică.” (a.g. secară)
„Titlurile sunt bine alese; în rest - ce s-a spus mi se pare corect.” (Ioana Andrada Tudorie)
„Texte pline de umor; reuşeşte să creeze atmosferă şi suspans; personajelor le lipseşte tridimensionalitatea şi acţiunile nu au miză.” (Diana Balmuş)
„Lipsa unor repere timp-spaţiu o văd ca pe o bilă albă; este o lume pe care Tudor Neacşu ne-o propune; deşi nu are multe detalii, are o putere de sugestie compensatorie.” (Octavian Miclescu)

Astăzi, 14 august, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, citeşte Ioan Gh. Tofan. 

Ion Avram

CRONICĂ DE CENACLU: Pilotarea maşinii de scris

“Aud o bolboroseală urmată imediat de zgomotul înspăimântător al unui sorb uriaş. Sunt convins că epava se va așeza comod pe patul moale de mâl. În timp, încet, încet, mâlul o va acoperi. Va zace aici pentru veşnicie poate. Apa e atât de adâncă la malul stâng, încât nu va încurca navigaţia cu nimic. Poate vor pune o geamandură de atenţionare, dar acum e ultima mea grijă. Fluviul a redevenit paralel cu cerul, dacă m-aş putea exprima aşa, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Inima îmi bate din ce în ce mai încet, redevenind la normal. Totul s-a întâmplat atât de rapid... Nu suntem singuri. În jurul nostru roiesc mai multe lotci care strâng marinarii naufragiaţi. Naufragiaţi pe Dunăre! Ajungem cu bărcile la malul stâng. Comandantul se uită în jur, îngrijorat, după echipaj. Ne spune tremurând (este doar într-un pulover) că un ofiţer mecanic în vârstă, aflat în cartul liber, trezit probabil din somn, ar fi sărit în apă, aşa cum era, numai în pijamale, şi i s-ar fi făcut rău. Suntem anunţaţi de pontonierul de la Ceatal Ismail, unde am fost duși cu bărcile, că o şalupă va sosi curând să-l ducă la spital. Cu ea va pleca şi o parte din echipajul navei scufundate.”( din "Naufragiați pe Dunăre", de I.Gh. Tofan) Prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută câteva fragmente din povestirea “Pantalonii lui Dorel”, care face parte din volumul “Viață de pilot”. Ei bine, redând mai sus un fir subţire dintr-o altă povestire din volum, poate că am încălcat o regulă nescrisă a cronicii, dar cred că am adus un alt ton, o altă voce a autorului, care pare să se apropie mai mult de cititor. S-a tot discutat în şedinţele trecute, chiar şi vineri, de tonul oficial ales în relatarea faptelor. Acum, când cartea a ieşit de sub tipar, nu mai e loc de schimbat în urma comentariilor pe text. Cititorul alege dacă o citește. Şi cum toţi am fost de părere că subiectul propus de autor este incitant, cu siguranţă nu va rămâne o carte necitită. Succes!

 Simona Toma
 P.S. Astăzi, pe la orele 18,00, la sediul Cotidianului “Viața liberă”, ne citeşte Andrei Velea un capitol din romanul la care lucrează.

Folclor marinăresc de apă dulce

Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută o altă povestire marinărească. De această dată, a fost observat un alt suflu în relatarea faptelor care au un miez de adevăr în aceste povestiri, pe care autorul, navigator tras la mal prin pensionare, le scrie și le adună într-un volum.

Paul Budeanu: “acțiunea e promițătoare; am înțeles din povestire că trebuie plătit un preț pentru fericire; mai trebuie detaliat momentul punctului culminant”.

Ion Avram: “este altfel, prin poveste, dar autorul rămâne tributar acelei maniere abundentă în detalii; finalul, care se vrea optimist, are un soi de naivitate; de această dată am observat că povestirea are cap și coadă.”

Stela Iorga:  “textul e nonparticipativ, îi lipsește emoția; autorul, până acum, a demonstrat că e bun pe crochiu, se vede potențialul textului, mai trebuie lucrat la nivel de personaje; pare convențional, există o reținere.”

Cristina Dobreanu: “are calitatea observației, dar nu slujește unei mize, are abilitatea scriitorului de proză.”

Octavian Miclescu: “povestea m-a surprins prin îndrăzneală, are potential, pentru că se pot face multe pornind de la ea; ar fi fost, poate, mai bine dacă ar fi încercat o relatare la persoana întîi.”

Adi Secară: “toate păcatele artistice vin din grabă; autorul, neavând răbdare, strică aspectul artistic al prozei; iau textele ca făcând parte din folclorului marinăresc; se poate reveni pe text.”

Carmen Neacșu a spus că a fost prinsă de poveste, dar ar fi vrut mai mult. Gelu Ghemiș a fost de părere că povestea începe bine însă pierde aderență pe parcurs continuând monoton.

                                                          A consemnat Simona Toma

P.S. Astăzi, la sediul Cotidianului “Viața Liberă”, pe la orele 18,00 trecute fix, pentru că nimeni nu s-a înscris, de bună voie și silită de situație, voi citi eu.

Un abecedar, un naufragiu, o Evantie

Ioan Gh. Tofan

Săptămâna trecută a fost o zi aglomerată pentru Cenaclul Noduri şi Semne. După lansarea variantei electronice a Abecedarului Istoric Gălăţean al lui Victor Cilincă, o interesantă “colecţie” de momente fermecătoare şi inedite ale Galaţiului, am ascultat un fragment din lucrarea domnului Ioan Gh. Tofan, Naufragiaţi pe Dunăre.

În textul prezentat, în opinia lui AG Secară, autorul nu stăpâneşte pe deplin tehnica suspansului dorind să spună povestea cât mai repede şi cât mai multe amănunte.

Acest fragment memorialistic, consideră Victor Cilincă, este o biografie scrisă cu eleganţă, în care pe alocuri scriitorul simte nevoia de a explica prea mult obosind astfel cititorul; iar Ana Maria Panagatos observă plăcerea autorului de a povesti.

Anca Şerban Gaiu mărturiseşte faptul că povestirea a prins-o prin atmosfera extraordinară, prin momentele savuroase pe care le descrie şi prin acurateţea descrierii anilor comunismului. Această impletire de jurnal şi de literatură îi aminteşte poetei de un mai cunoscut roman al vieţii porturilor dunărene, „Europolis” al lui Jean Bart.

Spre deosebire de fermecătorul Europolis, Naufragiaţi pe Dunăre vine, pe lângă drama frumos aşezată în pagină a naufragiului, cu o abundenţă de noţiuni şi de date tehnice navale care fragmentează de multe ori emoţia povestirii şi cursivitatea naraţiunii.

Acestea fiind spuse, aşteptăm curioşi continuarea romanului aşa cu ne-a promis domnul Tofan, iar pe DVoastră vă aşteptăm astăzi, la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a ne delecta împreună cu textele Mihaelei Ştiubianu.

Octavian Miclescu