Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută o altă povestire marinărească. De această dată, a fost observat un alt
suflu în relatarea faptelor care au un miez de adevăr în aceste povestiri, pe
care autorul, navigator tras la mal prin pensionare, le scrie și le adună
într-un volum.
Paul Budeanu: “acțiunea e promițătoare; am înțeles din povestire că trebuie
plătit un preț pentru fericire; mai trebuie detaliat momentul punctului
culminant”.
Ion Avram: “este altfel, prin
poveste, dar autorul rămâne tributar acelei maniere abundentă în detalii;
finalul, care se vrea optimist, are un soi de naivitate; de această dată am observat că povestirea are cap și coadă.”
Stela
Iorga:
“textul e nonparticipativ, îi lipsește
emoția; autorul, până acum, a demonstrat că e bun pe crochiu, se
vede potențialul textului, mai trebuie lucrat la nivel de personaje; pare convențional, există o reținere.”
Cristina
Dobreanu:
“are calitatea observației, dar nu slujește unei mize, are abilitatea
scriitorului de proză.”
Octavian
Miclescu:
“povestea m-a surprins prin îndrăzneală, are potential, pentru că se pot face
multe pornind de la ea; ar fi fost, poate, mai bine dacă ar fi încercat o
relatare la persoana întîi.”
Adi
Secară: “toate
păcatele artistice vin din grabă; autorul, neavând răbdare, strică aspectul
artistic al prozei; iau textele ca făcând parte din folclorului marinăresc;
se poate reveni pe text.”
Carmen
Neacșu
a spus că a fost prinsă de poveste, dar ar fi vrut mai mult. Gelu Ghemiș a fost de părere că
povestea începe bine însă pierde aderență pe parcurs continuând monoton.
A
consemnat Simona Toma
P.S. Astăzi, la sediul Cotidianului “Viața Liberă”, pe la orele 18,00 trecute
fix, pentru că nimeni nu s-a înscris, de bună voie și silită de situație, voi
citi eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu