vineri, 26 aprilie 2013

Cronică de cenaclu: Deloc flower și mult power


"În genunchii ploii/ învăţ mersul înainte pe alei/ mâncate de furnici/ născute-n măruntaiele pământului/ Te-aş fi sărutat cu pofta apei/ jucată ca într-o piesă de teatru/ de la malul meu/ tiptil/ pe sub umbra vocii tale" (Balansoar, de Ioana Andrada Tudorie)

Una dintre proaspetele voci poetice ale cenaclului, Ioana Andrada Tudorie, ne-a prezentat vinerea trecută o serie de texte cu personalitate după chipul şi asemănarea sa. A fost o seară cu multe cuvinte încurajatoare pentru tânăra autoare, chiar dacă s-au mai subliniat versuri care făceau mici cute pe hârtie. Ion Avram a spus că este o poezie în care delicateţea se îmbină cu durerea într-un suprarealism al stressului cotidian, că "poemele sunt întregi cu excepţia unor mici intruziuni care ies din cadrul întregului, dar cred că ştie ce are de făcut în poezie, pentru că textele sunt susţinute de o pană sigură". Cristina Dobreanu a remarcat pasaje poetice, că există substanță lirică, talent şi a recitit expresiile în care autorul "alunecă în ineditul zicerii". Lui Marius Grama i-a plăcut muzicalitatea lecturii, pentru că prin rezonanţă i-au fost induse imagini puternice ; apoi, în lectura proprie, a văzut că poemele mai au şi expresii forţate, că îşi pierd subiectul, dar "stau în picioare datorită talentului". Octavian Miclescu ne-a invitat să aplaudăm "talentul şi stângăciile, pentru că avem ce aştepta de la următoarea lectură (a autoarei)". Diana Balmuș s-a contopit cu poemele Ioanei și a văzut dincolo de litere povestea unor îndrăgostiți "contaminată de igrasie, duhori, fapt care le roade relația provocând nepotriviri, grabă, suferință ; totul stă sub semnul efemerului, al provizoriului, al sentimentului apăsător că nimic nu e așa cum ar trebui să fie, nici măcar dragostea". Tatiana Nona Ciofu a făcut o comparație cu o lectură anterioară a Ioanei și a avut "senzația că, data trecută, poemele au fost mult mai sensibile, aveam certitudinea că vin dinăuntru, acum pare a fi un fel de ceață, parcă abia se vede conturul ei, are talent și autenticitate, dar e bine să învețe să cearnă cu ajutorul sufletului". Anca Șerban-Gaiu a remarcat "o îndrăzneală a limbajului care se desprinde de dulcegăria unor poetese, dar, în această îndrăzneală, mai există și expresii nefericite, încă nu are reflexele bine dezvoltate în ale scrisului".
P.S. Astăzi ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Marius Chiru.
Autor:   Simona Toma
Publicat Vineri, 26 Aprilie 2013 09:24

vineri, 12 aprilie 2013

Lung îi drumu’ Poeziei !


"oamenii care nu fac gălăgie când merg sunt oameni inteligenţi/ zicea cândva nebunul îmbălsămat de parfumul leilor ;/ când nu-ţi mai rămâne nimic de făcut, e musai să citeşti în cafea, îţi arată drumul, iar în podul palmei se face uneori un lac în care vezi trenurile din ceaţă, oamenii;"
                                                                                     (Florin Buzdugan)

„Unele versuri te pun pe gânduri, te fac să-ţi pui întrebări, toate textele prezentate par a fi un poem în întregime, mi-am adus aminte de documentarul "Paris 1968", autorul are o nebunie a lui .”( Marius Chiru)

"În timp ce realitatea se derulează repede-înainte, pe geamurile semitransparente, o femeie s-aşază lângă mine îi spun te iubesc mă priveşte, râde, pleacă" (Florin Buzdugan)

"Am remarcat unele motive obsesii ale poemelor : mama şi tatăl. Pe parcursul poemelor apar diminuări ale efectelor, am căutat unele lămuriri pe care nu le-am găsit, încadrează frumos tema iubirii în cotidian." (Ioana Andrada Tudorie)

"dimineaţile fug speriate din camera noastră, în care dormim fiecare cu pătura lui, nu ştim ce să ne spunem, nu vrem/ să ne spunem ceva, stăm și ne cuibărim unul în celălalt, aşa cum se cuibăresc copiii la sânul mamelor lor" (Florin Buzdugan)

"Poemele se vor o epopee plictisită a urbanizării, au pasaje inteligente, dar şi zone explicite; am observat şi o înşiruire inutilă de adjective care nu serveşte la nimic." (Anca Șerban Gaiu)

"strada pe care păşim se scufundă în/ soarele ce ne intră prin pori şi ne dezmorţeşte, a trecut/ trenul,/ noi plecăm din noi,/ ne amintim ce plăcut este să fim/ ne amintim." (Florin Buzdugan)

"Texte neinspirate, un amestec de stări nedefinite, aşezate, pentru că aşa vin, haotic; un interior care pendulează sfârşind nehotărît, ceea ce mă determină să cred că aplecarea, implicarea este superficial. Sentimentul lăsat e unul de hău...e ca şi cum aş căuta în zadar un anumit lucru care nu va fi niciodată acolo." (Tatiana Nona Ciofu)
                                                                  A consemnat Simona Toma

P.S. Astăzi ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Ana Maria Panagatos.

joi, 11 aprilie 2013

LA EDINBURGH ÎNTR-UN CASTEL SE-MBRĂŢIŞEAZĂ O EA ŞI UN EL



(...) Mergea în faţa lui, urcând scărle în grabă. Acum nu se mai temea – oamenii erau mult prea preocupaţi ca să se distreze şi era imposibil să fie observată. Sau aproape imposibil...
Deschise grăbită uşa de la camera ei şi îi făcu lui Ovidiu semn să intre. Intră şi ea şi închise uşa în grabă. Câteva minute nu scoseseră nici un cuvânt, doar se priviră, zâmbind.
- Urăsc liniştea asta... mă obligă să îmi ascult propriile gânduri. Şi sunt nefireşti, îi spuse Ovidiu.
În privirea lui se putea observa durerea şi neputinţa.(...)      
(Sorina Mihaela OanceaRose)

Sorina Mihaela Oancea este elevă în clasa a XI-a la Liceul Mihail Kogălniceanu şi, ca orice adolescent visător şi ambiţios, are deja, aproape finalizat, un roman – bineînţeles, de dragoste, a cărui acţiune se petrece undeva în Scoţia, pe axa Bucureşti – Edinburgh, şi din cuprinsul căruia nu lipsesc nişte castele în care balurile mascate sunt în elementul lor, iar prin ungherele discrete şi obligatoriu umbrite se îmbrăţişează romantic personajul principal al romanului – tânăra Rose – cu un personaj aproape la fel de principal – un tânăr maturizat şi, desigur, cu o situaţie materială strălucită, limuzinele şi iahturile întreţinând decorul de vis al existenţei sale.
În ciuda subiectului rupt, parcă, dintr-un best-seller cu iz autohton, membrii cenaclului au  sfătuit-o prieteneşte să mai coboare cu picioarele pe pământ din sferele aeriene în care pluteşte.
„Să fie mai atentă la gramatică, la cacofonii şi să scrie continuu” – i-a recomandat poetul Ion Zimbru, iar poetei Stela Iorga i-a amintit, ca stil, de Danielle Steel şi că i se pare „influenţată puternic de lecturi mai puţin complexe sau profunde şi, în consecinţă, nu are originalitate; un stil facil, cu oarecare fluiditate; trama – subţirică; personajele nu sunt schiţate şi nu au substanţă; multă preţiozitate; să vină la cenaclu!”
Ioana Andrada Tudorie crede că „subiectul este deja arhivehiculat” şi nu vede, în acest sens, o portiţă de evoluţie.
„Pare influenţată din filme romanţioase şi nu creionează personajele – tehnic vorbind; să citească foarte mult” – a punctat Laurenţiu Pascal, iar Nicoleta Onofrei observă că autoarea „abordează o temă proprie adolescenţilor; ca formă – nu are jaloane.”
„Mi-a adus aminte de colecţia GOSSIP GIRLS; nu are mesaj, nu are introspecţie” – ne-a explicat Sabina Penciu.
Marius Chiru apreciază că ştie să susţină dialogurile şi-i recomandă ceva mai scurt: schiţa sau nuvela, de exemplu.
„Să scrie şi să citească altceva” – concluzionează Alexandru Maria.                          
Ion Avram

luni, 1 aprilie 2013

Lectură Nona Tatiana Ciofu



----

Am o coastă putredă.  
Nu o simt,
dar ştiu că este acolo.
Aş putea să o smulg.

E ca un felinar câteodată. 

Aşa putredă,
o s-o las,
măcar să ştiu că este acolo.

----

Pentru tine am
  puncte de suspensie,
o rochie roşie,
albul ochilor,
două dimineţi întunecate
şi un sul de sârmă ghimpată
cât să împrejmuieşti un loc de joacă
pentru oamenii mari.
Mie
nu mi-a mai rămas nimic.
 
----

Aici
mă strecor
în picioarele goale,
să nu se audă cum fug.

În urmă,
visele copiilor
şi mânuţele lor
căutându-mi căldura.
 
----

Lină prăbuşire.
Drumul drept,
singurul.

Furnicile culeg,
apoi furnicile cresc furnici
şi se întind ca o pânză.

Zbaterea rămâne.

Şi ele
mutând clipele dintr-un loc în altul
străduindu-se să fie.

----

La marginea coliviei
fâlfâitul aripilor închipuite.
Varul pereţilor
de culoarea sârmelor,
oglinda,
jucăria de plastic
şi chiar şi boabele căzute
râd.

La marginea coliviei
cioturile aproape plutesc
mânjind varul peretilor
in culoarea sârmelor.

----

Lacul în care se înfoaie şi-şi ciuguleşte penele
e aproape îngheţat.
Ceaţa din jurul meu
întunecă sticla
în spatele căreia stă închisă.
Şi pentru că trebuie să vadă,
iese înfăşurată in cioburi.
Astfel
Admirăm picăturile care cad.
Eu le număr,
Ea le adună într-o călimară.

----

E liniştea dintre noi,
cuminţenia trupurilor
şi moartea       
ţopăind
dintr-un ochi în celălalt.

----

Suntem un tablou neterminat.

Eu,
pată alba,
un gol în pânză.
Tu,
întins lângă mine
mângâi ce ştii că sunt
cu degetele desenate în grabă.

Şi ochii lui
de fiară
în fundal.

----

Mă intind arc,
mă înfig în carnea vânatului
sorbind
setea din ochii închişi.
Apoi
goală şi vie
muşc din fructul necopt
şi îl arunc
într-o mare
deziluzie,
pentru că a ales
să fie
prea aproape.

----

El se va împotrivi
şi privindu-mă fix
îmi va spune să merg singură.
Aparent răvăşit,
rostogoleşte într-o cutie
cărţile, umărul stâng şi bucata de sticlă.
Şi pentru a fi sigur
îmi va aminti
să nu-mi uit punctul.
Punctul meu,
care întotdeauna
a fost o virgulă.