vineri, 24 aprilie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Simona Toma şi luna plină ochi

În general, personajele din prozele Simonei Toma par a fi incapabile de a fi cu adevărat fericite sau nefericite; este pur şi simplu rezultatul filtrului estetic care se interpune între autor şi lume. Aşa-i iese Simonei: cu umor, cu tandreţe, cu melancolie. Din perspectiva lui Victor Cilincă sunt alte trei cuvinte care să definească Jurnalul în sus şi în jos prezentat şedinţa trecută: gingăşie, putere, tupeu. Stela Iorga, impresionată de sensibilitatea textelor, de tensiunea bine echilibrată, le preţuieşte asemeni unor fabergé-uri şi face asemănarea cu Ai toată viaţa înainte de Romain Gary. Vă veţi împotrivi poate şi veţi spune că maturitatea lui Momo din romanul amintit nu are nimic în comun cu imaginaţia infantilo-suprarealistă – dar deloc naivă – a Dorei din textele Simonei. Într-adevăr, cei doi – Momo şi Dora – aparţin a două lumi diferite, însă sunt susţinuţi de aceeaşi încărcare a dramei prin lipsa reperelor identitare. Simona Toma creează un univers în miniatură (Carmen Neacşu), folosindu-se de arhetipul matrioşcăi (AG Secară) şi de introspecţii, reuşind astfel să te sensibilizeze (Ana Maria Panagatos). Mici poeme în proză, spune Anca Şerban Gaiu. Andrei Velea admite că textele sunt scrise cu talent, dar se întreabă dacă nu cumva subiectul şi modul de expunere nu se suprapune peste meritul autorului. Dilema lui Andrei se poate rezolva doar printr-o continuare a jurnalului, deoarece paginile citite îţi creează nevoia unei continuări; să facă parte dintr-o scriere de amploare (Victor Cilincă). Nimic mai adevărat. Simona a demonstrat de multe ori, pe multe subiecte, că se descurcă foarte bine în proză pe spaţii mici, înguste; noi aşteptăm curioşi momentul apariţiei în viaţa ei a provocării textelor de lungă întindere unde-şi poate demonstra anduranţa, spiritul de observaţie şi forţa construcţiei. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe Andrei Velea. A consemnat Octavian Miclescu

vineri, 17 aprilie 2015

Folclor marinăresc de apă dulce





Ioan Gh. Tofan ne-a citit vinerea trecută o altă povestire marinărească. De această dată, a fost observat un alt suflu în relatarea faptelor care au un miez de adevăr în aceste povestiri, pe care autorul, navigator tras la mal prin pensionare, le scrie și le adună într-un volum.

Paul Budeanu: acțiunea e promițătoare; am înțeles din povestire că trebuie plătit un preț pentru fericire; mai trebuie detaliat momentul punctului culminant”.

Ion Avram: “este altfel, prin poveste, dar autorul rămâne tributar acelei maniere abundentă în detalii; finalul, care se vrea optimist, are un soi de naivitate; de această dată am observat că povestirea are cap și coadă.

Stela Iorga:  “textul e nonparticipativ, îi lipsește emoția; autorul, până acum, a demonstrat că e bun pe crochiu, se vede potențialul textului, mai trebuie lucrat la nivel de personaje; pare convențional, există o reținere.

Cristina Dobreanu: “are calitatea observației, dar nu slujește unei mize, are abilitatea scriitorului de proză.”

Octavian Miclescu: “povestea m-a surprins prin îndrăzneală, are potential, pentru că se pot face multe pornind de la ea; ar fi fost, poate, mai bine dacă ar fi încercat o relatare la persoana întîi.”

Adi Secară: “toate păcatele artistice vin din grabă; autorul, neavând răbdare, strică aspectul artistic al prozei; iau textele ca făcând parte din folclorului marinăresc; se poate reveni pe text.

Carmen Neacșu a spus că a fost prinsă de poveste, dar ar fi vrut mai mult. Gelu Ghemiș a fost de părere că povestea începe bine însă pierde aderență pe parcurs continuând monoton.

                                                          A consemnat Simona Toma

P.S. Astăzi, la sediul Cotidianului “Viața Liberă”, pe la orele 18,00 trecute fix, pentru că nimeni nu s-a înscris, de bună voie și silită de situație, voi citi eu.

vineri, 10 aprilie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Cumințenie lirică

„În vinul cu gust de frăguţă/ Strugurii modelează din rouă/ Un chip de bărbat prin care se vede o mamă/ Braţele ei încă mai poartă amprenta unui somn de copil/ În pletele căruia laptele se joacă de-a v-aţi ascunselea.” (Vin negru) Vinerea trecută, Carmen-Cristina Neacşu ne-a citit şapte poeme ce par a fi tablouri în culori pale (Ana Maria Panagatos). Stela Iorga le-a caracterizat ca fiind poeme de stare agreabile, graţioase, foarte feminine; de asemenea, a adăugat faptul că i-ar fi plăcut să fie mai tumultuoase şi a remarcat alegerea reuşită a titlurilor, numind poemele, în final, constatări ale unei stări cu care coabitează. Viorel Ilişoi a considerat că autoarea textelor este „prea cuminte” în ceea ce priveşte scriitura, cuvintele având o vibraţie scurtă, nefăcându-te să tresari. Acesta a afirmat că imaginile construite sunt simple, comparaţiile sunt fireşti, tehnica de construcţie a definirii este aceeaşi, precum şi faptul că rima accidentală nu avantajează textul, că încearcă o filosofare care nu îi reuşeşte, iar poemele devin „vizuale” datorită preponderenţei descrierii. Cristina Dobreanu e de părere că poemele nu au intenţia de a şoca, fiind oneste, simple, picturale. Simona Toma constată că poemele se încadrează într-o arie restrânsă, autoarea situându-se într-o stare de confort ceea ce lasă impresia că poemele seamănă între ele. Senzaţia pe care o oferă textele este că acestea sunt unele într-altele. Gelu Ghemiş a închis şedinţa de cenaclu spunând că poemele induc starea de meditaţie, datorită atmosferei liniştitoare create şi că scriitoarea pare a fi într-o perpetuă căutare. A consemnat Sabina-Daniela Penciu. P.S. Astăzi, de la orele 18,00, la sediul Cotidianului „Viaţa ţiberă” ne citeşte Ioan Gh. Tofan.

vineri, 3 aprilie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Amintiri cu fereastră deschisă

Poeta Tatiana Nona Ciofu ne-a prezentat data trecută două proze scurte. S-a discutat în şedinţă mai în mare, mai în amănunt, dar ţinând cont şi de lecturile anterioare ale încercărilor poetei în proză, nu ne rămâne decât s-o încurajăm şi s-o susţinem pe acest drum lung al scrisului cioplit în piatră, nu numai pe cel al scrisului pe apă în care a şi debutat. Stela Iorga a fost de părere că textele sunt realizate diferit. Unul este descriptiv, cu un caracter confesiv, reuşind prin el să aducă în faţa ochilor un timp trăit de autoare, iar celălalt, mai închegat, e cu poantă. Carmen Neacşu a apreciat atmosfera creată. Nicoletei Onofrei i s-a părut că un text este un poem în proză căruia îi lipseşte ceva ca să fie spumos şi celălalt pare mult prea schematic terminându-se în coadă de peşte. Anei Panagatos i-a plăcut că autoarea dă voie hazului printre rânduri, dar transmite şi seriozitatea întâmplărilor. Octavian Miclescu le-a considerat două exerciţii corect construite, dar şi-a exprimat şi câteva nemulţumiri, considerând unul din texte mai viril decît celălalt. Cristina Dobreanu a spus că-s texte lucrate, care suferă un pic la conţinut. Tudor Neacşu le-a numit poveşti. Una dintre ele are două planuri care au un punct comun şi cealaltă are savoare. Ghemiş a remarcat că există o atenţie mare la detalii, pare că ar avea o scriere mai rafinată de această dată, mai concisă, şi îi place. "În spate bunica, iar în față... adevăratul coşmar înaripat al copilăriei mele: gâştele moldoveneşti ale lui Miron. Ce să aleg? Am ales băţul: nu îşi întinde gâtul sâsâind, nu găgăie, nu ciupeşte. Băţul era o binecuvântare. De băţ mai scăpam, dar de orătăniile alea mari, cum mi se păreau atunci, aveam senzaţia că nu voi scăpa vreodată." (Tatiana Nona Ciofu, Sfântul Ilie şi tricicletă) A consemnat Simona Toma P.S. Astăzi, de la orele 18,00 trecute fix, la sediul cotidianului “Viața liberă”, ne citeşte Carmen Neacşu.