CRONICĂ DE CENACLU: Amintiri cu fereastră deschisă

Poeta Tatiana Nona Ciofu ne-a prezentat data trecută două proze scurte. S-a discutat în şedinţă mai în mare, mai în amănunt, dar ţinând cont şi de lecturile anterioare ale încercărilor poetei în proză, nu ne rămâne decât s-o încurajăm şi s-o susţinem pe acest drum lung al scrisului cioplit în piatră, nu numai pe cel al scrisului pe apă în care a şi debutat. Stela Iorga a fost de părere că textele sunt realizate diferit. Unul este descriptiv, cu un caracter confesiv, reuşind prin el să aducă în faţa ochilor un timp trăit de autoare, iar celălalt, mai închegat, e cu poantă. Carmen Neacşu a apreciat atmosfera creată. Nicoletei Onofrei i s-a părut că un text este un poem în proză căruia îi lipseşte ceva ca să fie spumos şi celălalt pare mult prea schematic terminându-se în coadă de peşte. Anei Panagatos i-a plăcut că autoarea dă voie hazului printre rânduri, dar transmite şi seriozitatea întâmplărilor. Octavian Miclescu le-a considerat două exerciţii corect construite, dar şi-a exprimat şi câteva nemulţumiri, considerând unul din texte mai viril decît celălalt. Cristina Dobreanu a spus că-s texte lucrate, care suferă un pic la conţinut. Tudor Neacşu le-a numit poveşti. Una dintre ele are două planuri care au un punct comun şi cealaltă are savoare. Ghemiş a remarcat că există o atenţie mare la detalii, pare că ar avea o scriere mai rafinată de această dată, mai concisă, şi îi place. "În spate bunica, iar în față... adevăratul coşmar înaripat al copilăriei mele: gâştele moldoveneşti ale lui Miron. Ce să aleg? Am ales băţul: nu îşi întinde gâtul sâsâind, nu găgăie, nu ciupeşte. Băţul era o binecuvântare. De băţ mai scăpam, dar de orătăniile alea mari, cum mi se păreau atunci, aveam senzaţia că nu voi scăpa vreodată." (Tatiana Nona Ciofu, Sfântul Ilie şi tricicletă) A consemnat Simona Toma P.S. Astăzi, de la orele 18,00 trecute fix, la sediul cotidianului “Viața liberă”, ne citeşte Carmen Neacşu.

Nr. 10, Noduri și Semne la aniversară, 1990

amintiri

 “Imaginile amintirii sînt asemănătoare cu niște picături de portrete reprezentînd obiecte existente. Dar și acestea sunt iluzii”. J. Baltrusaitis

marionete întinzînd pelteaua zilei

pe mari felii de timp pierdut

la ora ceaiului cînd

focul din sobă privit prea intens

șterge amintiri

                        de

                                    pe

                                                retină

ca pre hieroglifele unui palimsest

(o, acest...sentiment?!- se traduce

“labirint de iluzii fluide caduce”)

și ceața memoriei ți se freacă de frunte

dezvăluind siluete ciudate

case

            parcuri

                        vitrine

fastuos decorate idei vagi

trec prin tine

ca niște flashuri care luminează

                                    scurt

                                                strident

din spațiul magic vreun element

                        care persistă

acolo unde totul este real

                                    există

și unde poți vedea cum rînd pe rînd

marionetele ți se strecoară-n gînd

                                                            Viorel Ștefănescu

în aval se văd semnele despre care va vorbi poemul

înghit versurile

cuvintele care întreabă invocă întristează cheamă rîd

declamă

o! nu răspund

nu răspund pentru retorica acestui sfîrșit neasumat

înghit cuvintele

în aval se văd semnele pentru care va vorbi poemul

          1.- iubita mea de mîine dă lucrurilor nume de ființă

lampa de birou dăruită pe 4 octombrie 1988 se numește

angelica

este de un roșu van gogh

cînd nu citesc biblia la lumina ei

se ghemuiește discretă sub birou

îmi sărut iubita. e o bătălie amînată atît cît să nu se uite

            motivul.

voi deschide Cartea

.................................................................................................

(sau citat bine ales din cîntarea cîntărilor)

nu-l reproduc

este născut aș fi spus încunoscut

altfel cum ar putea ea însufleți lucrurile doar bazîndu-le.

                                    *

aprinzătorul electric alb și elegant ca prințul mîșkin

(de fapt chiar made în USSR)

deștept viu și capricios printre obiectele din bucătărie

aproape nebun spun farfuriile care se iubesc între ele

-gîndacii sînt de porțelan-

(în nopțile cu lună se aude un zgomot de perle în șirag.

vecinii

            bat în pereți. Iubita își pipăie gîtul. Adoarme

            liniștită.)

m-am îndepărtat de bobiță. Mi-a electrocutat odată iubita.

prin

            surprindere, după mult timp și-au spus unul altuia

            pe nume.

            2.- numai lucrurile noi din dinastia La-Li pot

            avea în ele ființă

aragazul pick-upul frigiderul mașina de spălat (scris)

ibricul

            suportul de lumînări eu și toamna

eram deja cînd a venit ea

pentru noi nu va formula instrucțiuni originale întru

folosire

eu închei de multă vreme întîmplările cu fapte bune

pun în crucea acestor lucruri buchete de ghiocei

lăcrămioare

            liliac cu tot cu lemnul lui din care făcusem cîndva

            grinzi

            pentru casa mea

            3.-dacă nu ar fi fost azi 19 a X-a ora 14,10 min. și

            59 secunde poemul următor ar fi continuat așa:

ea era frumoasă ca umbra unei idei.

nu.

în amonte nu se vede nimic din ce este timp

orizontul cade pe pămînt în unghi ascuțit

se-nfige în carnea viziunii, este

            ridicol

            orice

            gînd

            văzut

            acum

            ieșind

            violent- spectrul cuvintelor fără să se poată rosti

strig doar inițialele

e o epopee pe care o poți alcătui după plac

pe celălalt țărm poate nu se întîmplă nimic

în amonte și în aval deodată eu sînt

și ea ar fi putut fi

dacă prin sfîșierea aceasta n-ar fi murit într-o idee

împrumutată.

            4.-(fiind un poem publicat consecutiv cu scrierea

                        este continuat prin telefon...

                        ea își spune numele și plînge.)

                                                                                    Gelu Șipote

a’postrof

                        pentru Monica

Alte femei, oprindu-se

pe scări, discutînd des-

pre vreme. Unele chiar

în piață, cu plase în

mîini, cu hălci de carne

pe spinarea domestice-

lor sacrificate, alte fe-

mei în fustă și taior,

ieșind de la croitorul or-

lando ; femei în rochii

de stambă țipătoare, vîn-

zînd flori la intersec-

țiile cu trafic funambu-

lesc, frînturi de clișee:

o fustă gri ridicată pes-

te genunchi, decupaje

de pulpe: fețe pirogra-

vate de arșiță. nume. nu-

me strigate în grabă ;

scrîșnite; mestecate.

molfăite între gingii bă-

trîne, mormăite, șuiera-

te printre dinții stricați

ai precupețelor: coca

nina gina aglaia grațiela.

nume obeze nume slute.

nume ca un număr e-

norm la pantof, mîini

crăpate, murdare, care

recoltează cartofii. alte

nume, alte voci, alte

odăi, mîini: de spălăto-

rese, de amante, de cu-

legătoare de bumbac. în-

gălbenite de tutun, mîini

prinse la șurubul mel-

cat al mașinii de tocat

carne macră. mîini străi-

ne. alte femei mișcîn-

du-și brațele, surîzînd,

sărutîndu-se, ridicînd

brațele.

Mihail Gălățanu

Și ce dacă a fost frig

Cine a trecut prin emoțiile editării unui prim număr de ziar, știe că după un anume timp îți reamintești totul cu amuzament. Pentru greutățile întîmpinate, atunci s-a plîns, acum se rîde.

Îmi aduc aminte de drumul Galați-București făcut cu o dubă în plină lună februarie, instalația pentru căldură defectă, o sticlă de vin furată de acasă și sandwich-uri care i-au ajuns doar Vioricăi. Cristi era pesimist și melancolic în același timp, Gelu optimist dar cu coloana ferfeniță și creierul maioneză, Titi nervos de frigul ce pătrundea prin toate ungherele.

Un drum lung, plin de incertitudini și de mult, mult ger.

Căldură a emanat doar primirea domnului Mihail Popescu și camera 103 a hotelului Union, martora tuturor trăirilor nașterii „nodurilor și semnelor”.

Apoi în Galați...eu chinuindu-mă de zor să strîng 2000 lei, ei, acolo, întreținîndu-se din modesta sumă de 50 de lei pe zi.

I-am regăsit în capitală slabi, nedormiți, extenuați fizic, dar camera hotelului tapetată deja cu numărul 1 din NODURI ȘI SEMNE.

                                                            Iulia Moraru

Platonica unitate

Atunci cînd sufletul era înhămat la cotiga faimoaselor 200 de grame de salam, cînd frigul te alunga din tine însuți ca pe un cîine de pripas, cînd suspiciunea groparului ne aduna în gropile comune ale umilinței, singura salvare demnă nu putea fi decît întru spirit, în și prin cultură.

Acum cînd salamul gîngăvește osanale delirante în strana din stomac, cînd pe Dumnezeu îl porți ieftin- cu supliment comunist- din punga de semințe a țiganului, cînd sîngele eroilor din decembrie se zbate în vasele comunicante ale ipocriziei și ale setei de putere, un „vid de libertate” amenință interioritatea umană. Cultura rămîne singura soluție a unei alte revoluții, calea unei veritabile compliniri între două dimensiuni ale democrației: cea interioară și cea exterioară. “Noduri și Semne”, mai presus de înregimentări și individualități, tinde a depăși o constrîngere fals-provincială a literaturii, a culturii în genere, fiind o expresie a aspirației către platonica unitate : Frumos-Bine-Adevăr.

                                                Gabriel Socolov

“Noduri și Semne” la Nr.10

Semne că o mînă de tineri inimoși, cinstiți și angajați, se străduiesc și au reușit să transforme o publicație săptămînală, într-un ziar disputat.

Primul contact, prima revelație.

Sosesc în plin ’’laborator’’ de creație și lansare a viitorului număr al ziarului. Cuvîntul de ordine este: fără violență în scris, fără exagerări, dragoste de adevăr, înțelegerea evenimentelor și înaltă ținută artistic și literară.

Vă doresc mult succes în lupta de dezlegare a atîtor noduri din încîlcita plasă ce încearcă să înăbușe în fașă dorința de libertate și democrație a țării.

                                                                        Panait Gheorghe

Ceea ce poate rămîne

Oamenilor superbi de la “Noduri și Semne”, alături de care am învățat impertinența cuvintelor, nebunia gripată a poeziei, toată zicerea mea de post-adolescentă. La numărul 10 al ziarului să se spargă tăcerea coliviei, să răsară luna măcar, peste marea turmă.

                                                                        Alina Durbacă

                                                          redactor “Viața Liberă”

Am fost și vom fi niște golani

Sînt membru al Asociației „Noduri și Semne” din 1985, de cînd ne întîlneam cu încăpățînare prin săli cu pereții murdari, coșcoviți, într-un fel de jumătate de ilegalitate chioară călare pe jumătate de legalitate bearcă. Se citeau poeme incendiare, pentru care orice alt cenaclu ar fi făcut explozie, împrăștiindu-se cuminte și frumos în rînduri lungi de celule subterane. Ne “certam” în permanență, dar nu teama celor citite, pentru disculpare (“mie nici gura a flori nu mi-a mirosit...”), ci căutînd valoarea, încercînd să concepem o formă coerentă a unei lirici de grup și a unei concepții unitare, fără să sugrumăm individualitățile, diversitatea tematică și de idei.

Ce sîntem ? Sîntem ce-am fost și ce vom fi întotdeauna (prin bunăvoința tovarășului-domn/ domnului-tovarăș…) : niște golani. Umblăm și ne comportăm ca niște golani, adică scriem și citim cu voce tare ce scriem, fără complexe și prin întreaga noastră viață cotidiană ne demonstrăm apartenența noastră firească la Liga-celor-care-luptă-împotriva-oricărei-forme-de-putere-de-dragul-puterii.

Prin  “Noduri și Semne”, “cotidian” trilunar de voie și fără voie din cauza numărului redus de pagini: 4, pe care cu mărinimie ni le-a dăruit înălțimea sa Andrei Pleșu, încercăm (deocamdată) să luăm atitudinea politică/civică anticomunistă care ni se pare singurul mod în care o revistă poate demonstra, acum, că e scrisă de oameni de bun-simț. Filoanele de cultură care străbat, număr de număr, revista, le-am dori concretizate, în viitor, la o gazetă de 8 pagini, într-o secțiune culturală de atitudine de largă respirație.

Închei aici, semnîndu-mă

                                    golan-poet,

                             Florin Budescu  

@Texte culese și selectate de Simona Toma.

Noduri și Semne, An I, 1990

Nr. 10

Nodurile, semnele…

I-am crezut de la bun început și nu ne-am înșelat. Ați devenit într-adevăr, o revistă, aveți un nume, o identitate și un pașaport pentru viitor semnat de Revoluție. Vă dorim să vă puteți întoarce cît mai repede la poezie, sub semnul lui Nichita. Cu toții ne luptăm de fapt să ne întoarcem la noi înșine, la uneltele pentru care am fost predestinați.

Deocamdată le-am pus la vîrf săgeată și le-am îndreptat spre ținta care nu reprezintă binele.

Nodurile, semnele… există. Personificate au dat coloană vertebrală și ținută aleasă unei publicații gălățene care- sîntem chiar siguri- va dăinui.

Întru adevăr și poezie, fără patimă, dar cu sentiment.

Vă urăm de bine și de viață lungă.

                                                         Viața Liberă

Scrisoare pentru prieteni

Uneori este greu să scrii despre prieteni. Ca și acum, la micul vostru jubileu. Peisajul publicistic caracteristic momentului are toate  “harurile” de a fi asemănat cu o junglă. O junglă cu propriile legi : unele drepte, altele strîmbe. Într-o confruntare ideatică (cu ceilalți exploratori) și într-o permanentă luptă cu existența ( economică) ați găsit puterea de a face gazetărie care ține de asimptotic spre profesionalitate. Sabia cu care vă croiți drum prin hățișurile acestei jungle este strălucitoare și tăioasă. Setea de a explora cît mai mult vă biruie întotdeauna inerentă oboseală. Tîrîtoarele care vă privesc cu ochi halucinați de sub pietre nu pot decît să sîsîie neputincioase. Voi mergeți mai departe !

Redacțiile noastre se află, din punct de vedere al geografiei Cetății, la capetele unui segment care cuprinde cam tot ceea ce ar putea fi important în publicistica gălățeană. Noi credem că, împreună, valoric, am putea închide un cerc în care micii peștișori ai condeiului n-ar putea decît să caute  “noduri” în papură și să ne facă  “semne” disperate de a se elibera din strînsoare.

          Orientări

Cimbru

În seara asta nu mai mergi la bal,

printre femei și fete insipide

un nor pufos cu degete lichide

are să-ți bată-n geamuri pluvial.

Și glasul tău, privighetoare tristă,

va sta ca prins în cușcă după dinți

cuvintele vor dormita fierbinți

sub limba ca o umedă batistă.

De dorul măștii agățate-n cui

plîng zîmbetele strînse-ntr-un fular,

în seara asta tu vei fi amar

și n-ai să faci bezele nimănui.

Și-ai să tocești stupid din manual

îngurgitînd în silă fraze reci

căci n-ai memorie și deci

În seara asta nu mai mergi la bal.

                                                        Marian Ganea

Valută

O iarnă sudată cu vreme de vară

un fals buletin meteorologic expres

cînd altă murire precis va fi iară

răpusă la vot de un alt interes

și ce mai contează salcîmii și prunii

ne tot îndemnăm să murim înșelați

acum biograful de scrîșnet al lunii

sfințește aghiasmă în munții carpați

o joacă absurdă amuză titanii

căzuți cu hîrzobul din satul olimp

un preț derizoriu își numără anii

cu stînga un adas aderă la schimb

                                                            Ioan Dan Pintilie

Furtuna

Într-o noapte a venit furtuna și, mi-aduc aminte,

s-a ridicat atunci țața lisaveta din lampă cu:

            poalele ei zdrențuite

            făina de fulger în păr

            limba crăpată de greieri

afară s-au auzit umbrele cartofilor căzînd din cer

și fîntînarii au uitat dintr-odată locul fîntînii

și sunetul ploii era o presimțire cu fluturi

și prin lungul peretelui au trecut așa

            un cal

            un rîu de bani verzi

            un șir de salcîmi de purpură

            o căruță pe drumul unei albii secate

țața lisaveta

ca un copil la sîn un braț de scurnuți legăna

și zbura peste garduri

se lumina uneori; șarpele aprins și stins de foșnetul ierbii

            întunericul pîlpîind din rufe albastre

            și luna într-adevăr luna care mai

            exista și speria tractoriștii

            în somn.

Mama mi-a spus: copile, du-te afară și alungă norii

tata mi-a spus: lasă pietrele și ține-mi de șipcă

bunicul mi-a spus : ( o înjurătură de stea)

            furtuna se apropia...

și bunica mea, margareta chiar așa o chema

margareta nu lisaveta.

                                    Ion Potolea 

  

Fericit dintr-o dată

berăriile s-au deschis dintr-o dată

băcăniile de care ne-am făcut la fel

s-a deschis o mînă și-a scăpat

limba și literatura română

ce bea vin roșu ce mînca ciorbă de miel

era delir era erizipel

omenirea se lingea pe dește;

s-au interzis conservele de pește și s-a dat

liber la privit și înjurat

se trăia mai omenește laolaltă

lumea asta cu lumea cealaltă

...culmea-i că eram perfect treaz

am ridicat mîna m-am ciupit de obraz

și era zece seara dacă nu mă-nșel

se bea vin roșu se mînca

ciorbă de miel

                                            Dan Manole

Joc

Atent la filigranată absență a soclului,

Foc de tabără în colț de odaie

La răsăritul norocului

Slăvesc așteptarea aversei văpaie.

Iubesc inocența strivirii, bezmetic

Și albe zvîcniri de nevroze lăhuze

Atîtea accente în ritm ipotetic

Îmi curmă cadrilul spuzelii pe buze

În cioburi, isteric, se stinge o seară

Cadențe latente sorb liber esența

Și dama de pică suspină-ntr-o gară

Iar trenul în goană-mi străbate pasența.

                                                            Panait Căpățînă

Elegie în alb

singurătate- geam de mănăstire-

prin tine-și vinde timpul puritatea

dinspre trecut sau din închipuire-

plătesc pe rînd cu nașterea și moartea

atîtea chipuri- liniște pe targă

în flori de cîmp în piatră în altare-

cu ochii stinși dar fără să se-toarcă

ajunge iar în punctul de plecare

și iar îmi traversează carotida

și ud cu sînge linii de sosire-

o, eli, eli, plînge piramida-

singurătate- geam de mănăstire

                                                            Ion Zimbru

Unde se duc morții cînd mor

cînd e noapte aici altundeva

răsare soarele orice

poate deveni obiect al cunoașterii omului

numai el să vrea iată întrebarea care

va apare în zori cînd lăptarul va

apăsa lung pe sonerie

            “unde se duc morții cînd mor domnule lăptar”

el va face ochii cît discul soarelui cînd apune va

trînti sticlele și va muri

peste 30 de ani obsedat de această enigmă.

(morții cînd mor nu se duc nicăieri

            și sînt morți și gata ei nu au cum să mai

moară se duc în pămînt și-acolo

îi mănîncă furnicile)

ba nu nu

sufletul se desface de trup se ridică deasupra și

se uită la tine cum îți bei cafeaua dimineață și

se uită la tine cum faci dragoste cu domnișoara

cu buze mov.

și crezi că ești viu pentru că

bați la mașină un poem despre morți lăsînd

vînătăi pe hîrtie trăgînd

o linie pe pămîntul plin de linii.

nici măcar tu nici măcar tu

nu știi unde se duc morții cînd mor

lor nu le place să rîzi prin preajmă nicidecum

nu se duc în pămînt căci cum

s-ar mai înmulți atunci îngerii

            (unde se duc dar unde se duc)

soarele apune și parcă

ar fi o sticlă de vin spartă de cer

altundeva va răsare.

                                                Alina Durbacă

@Texte culese și selectate de Simona Toma.