Cronică de cenaclu: limpede vede doar inima

Proza prezentată vineri de Carmen Neacșu s-ar putea înscrie, ca stil, în realismul psihologic, amintind, prin finețe, prin atmosferă și prin acuitatea observațiilor de scriitorii interbelici. Parte a unui viitor roman, intitulat "Destul", fragmentul prezentat a fost compus din două părți, o primă parte axată pe duioșie și pe tristețe, o a doua mizând pe umor. Chiar dacă prima parte a câștigat în fața publicului, poate că, citite invers, nu ar mai fi fost aceeași diferență în aprecieri. La Carmen Neacșu, scriitura câștigă prin emoție și prin sensibilitate. Dar un roman înseamnă și arhitectură, lucru pe care îl vom putea discuta mai aproape de momentul finalizării.

Prima parte m-a făcut să mă gândesc la Șișkin, "Scrisorar". Reușește să transmită multă emoție. Limpede vede doar inima. (Anca Șerban Gaiu)
Mai sunt expresii la care trebuie lucrat, un pic naive. M-am imaginat la biblioteca "V.A.Urechia" ținând în mâini o carte cu paginile îngălbenite, din alt timp. M-a ținut treaz, stă în picioare. (Iulian Mardar)
E un dezechilibru între cele două părți. Mi-a plăcut schița personajului Olga. Bine realizată atmosfera din prima parte. A doua parte nu are intensitatea primei părți. (Cezar Amariei)
O scriere decentă, cu multă sinceritate. Sunt și multe stângăcii, dar reușește portrete remarcabile din câteva tușe. Echilibrată. Sensibilizează prin ținută. Mici inserții lirice care conferă savoare textului. Îmi place ironia finuță și delicată. Are un condei bun, fin. Bravo, Carmen! (Stela Iorga)
Carmen are cursivitate în scris. Parcă îi pune cititorului sentimentul în sufletul lui, să îl simtă el. Imaginile sunt filmice, veridice. (Ana Maria Panagatos)
Este de-a dreptul fermecător modul în care Carmen reușește să concentreze în cinci pagini duioșia, umorul, tensiunea și imprevizibilul unor vieți pe care le povestește cu pasiune, cu patimă, pe alocuri. Observă detalii - culori, mirosuri, reacții - cu perspicacitatea unui cameraman profesionist. În același timp, angrenată în firul povestirii, scapă formulări mai greoaie, mai contondente, de care mi-ar plăcea să scape la o recitire sau la o editare mai atentă a textului.

Vineri, 25 mai, orele 18, la sediul "Viața Liberă", ne va citi poezie Dorian Stoilescu, fost profesor de informatică în Galați și București, doctor în educație (University of Toronto), în prezent academic la Western Sydney University.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Un asasin liric

Poemul prezentat vineri de Marius Grama, „Confesiunile fericirii – note de subsol”, încheie un proiect care se va materializa într-o nouă carte, „Monstrul și fericirea”.

Marius Grama a reușit să fie un monstru sacru al poeziei. Năucitor! Pasajul de final e impresionant prin simplitate, e ca un ochean întors. (Adi Secară)
Mi-a plăcut acest text foarte lung. Există mici scăderi de tensiune lirică. În anumite zone a plusat. Pe alocuri e un pic de exhibiționism liric. Parcă l-a luat tastatura pe dinainte. E sincer, nu e pedant sau ipocrit. (Stela Iorga)
Un text scris de Marius Grama l-aș recunoaște din prima. E o marcă! În acest text e mai îndrăzneț, mai ambiguu. Iese din matcă. Forțează metafora. (Anca Șerban Gaiu)
Pe Marius îl percep calculat. Cu sânge rece. Un asasin liric. Un poem imperfect care sună bine, scris când cu creierul, când cu inima E o emoție echilibrată. (Iulian Mardar)
Unele versuri sunt prea explicative. Dau senzația de puțină aroganță. Pasaje superbe. E o tensiune foarte puternică în unele zone. Îmi place! (Ana Maria Panagatos)
Abundența de metafore poate fi benefică dacă fiecare s-ar regăsi într-un poem. (Paul Budeanu)
Foarte multă matematică. Bătaia inimii care bate la porțile fericirii. În prima parte e multă trăire. (Carmen Neacșu)
M-a cucerit prin structură, ritm și muzicalitate. Mi l-am imaginat într-o limbă pe care nu o cunosc. Sunt pe alocuri și pasaje disonante. Un text bine dozat. (Cezar Amariei)
E o temă întâlnită și în celelalte texte. Tematica paradoxală a fericirii. Mi-a plăcut finalul. E o goană după fericire greu de anticipat. Mai bine scrisă. Multe versuri de reținut. (Cristina Dobreanu)
E puternică imaginea îndrăgostiților – cârpe îmbibate în benzina unui cocktail Molotov! Paradoxuri uimitoare: fericirea ca monstru ori monstrul cu jucăria de pluș. Comparații neașteptate, unele de mare forță, precum cele ale coastelor iubitei – dălți care sculptau în carnea iubitului, mai mult, „de parcă mi-ai fi pus decorații ca la paradele militare sovietice”, sau „recondiționarea” inedită a unor termeni – „mașina timpului” devine, cu umor fin, „mașina de tocat a timpului”. Autorul vrea să uimească și oferă mici sacrilegii culte, precum „poza lui Dumnezeu din profil”. (Victor Cilincă)

Vineri 18 mai, orele 18,00, la sediul „Viața liberă”, ne va citi Carmen Neacșu.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Un love story delicat

   

        Cuprinsă de emoţii, Carmen Neacşu ne-a prezentat vinerea trecută câteva pasaje dintr-un viitor roman în care personajul principal este... o casă. Venită spre proză cu experienţa picturii şi a poeziei, Carmen a reuşit să surprindă prin sensibilitate şi metaforă. După cum reiese din părerile de mai jos, a conturat cu multă delicateţe un tablou ca desprins din clasicii literaturii române.

        E o eleganţă interbelică, dar mai degrabă trimite la Ţoiu, anii ’60-’70. Are cursivitate, eleganţă. Un scris feminin. E foarte multă delicateţe. (Victor Cilincă)
    Textul are poveste. Are claritate şi curăţenie care vin dintr-o sensibilitate şi o delicateţe remarcabile care trimit la un soi de romantism sentimental à la Ionel Teodoreanu. Creează atmosferă şi lirism. Textul a fost scris cu sinceritate absolută. (Ion Avram)
     Mi-a adus aminte de "Bietul Ioanide" şi de Eugen Barbu, "Domnişoara Aurica". Prin lirism creează atmosferă. Faptul că face dintr-o clădire personaj principal e o mare realizare. (Stela Iorga)
         Îmi place cum foloseşte formele şi culorile. (Octavian Miclescu)
        Există atâta delicateţe încât te obligă, ca cititor, să intri cu delicateţe. Poezia şi personajele au venit la mine. (Anca Şerban Gaiu)
        Foarte atentă la unele detalii, un text cursiv, plin de sensibilitate şi gingăşie. Urlă de talent. Ar putea fi mai atentă cu punctuaţia şi gramatica. (Marius Grama)
       Un cititor îşi poate da seama că e scris de o autoare. Parcă pictează cu vârful pensulei imaginile. Construieşte foarte frumos personajul. Îmi place cum scrie proză. Simt nevoia de un conflict. (Ana Maria Panagatos)
       Mi-a plăcut foarte mult cultul detaliului. Textul curge foarte bine. E relaxant. Mi-a plăcut mult. (Maria Strînbei)
       Vreau să o felicit pe Carmen. Nu şi-a căutat mult cuvintele. Vin din ea, din pasiune. (Costel Zlătaru)
        Petru Dumitriu, "Cronică de familie" - o altă referinţă. Începutul e bunişor. Cu ironie şi umor saltă nivelul. (Adi Secară)

        Maria Strînbei, elevă la CNVA, clasa a XI-a, ne-a citit eseul "Nostalgia paradisului pierdut", pentru care a primit Marele Premiu "Romulus Rusan" al Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare cu participare internaţională "Ana Blandiana", Brăila 4-5 mai 2017. Textul Mariei a fost primit cu admiraţie de către membrii cenaclului.

Vineri, 16 februarie, orele 18,00, la sediul ziarului "Viaţa liberă", ne va citi prozatorul şi dramaturgul Victor Cilincă. 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Un GPS sentimental

Într-o atmosferă foarte relaxată de vineri, prozatorul Nelu Păcuraru ne-a prezentat un capitol numit "O raită prin Bahamas", din romanul "Minunile nu se repetă". Lectura dintr-un roman deja publicat nu e ceva obişnuit la cenaclu. Poate asta explică de ce armele criticii nu au fost încărcate la maxim, iar audienţa s-a cufundat în plăcerea lecturii. Chiar dacă nu s-a ajuns la o concluzie privind regulile pe care ar trebui să le presupună o "proză de călătorie" (fomula autorului), au fost apreciate la unison simţul ironiei (al auto-ironiei) şi descrierile peisajelor. Punctul mai puţin reuşit, aşa cum s-a remarcat, a fost excesul de detalii tehnice.
Lectura e uşoară. Punctează detalii interesante. Nu ştiu cui i se adresează. Prea mult accent pe descrierile tehnice. (Maria Strînbei)
Mi-a plăcut descrierea, am fost acolo. M-a atras. Autentic şi foarte frumos! (Raluca Purluca)
Am remarcat umorul. Încărcată de amănunte. Simpatic! (Carmen Neacşu)
O parte e descriptivă şi publicitară. Textul se duce spre literatură. E o carte de călătorii. Aminteşte de Calistrat Hogaş. Prea multe detalii tehnice. (Ion Avram)
Nu m-a prins cu detaliile. Voiam ceva mai personal şi mai cald. Parcă a fost un GPS. Căutam un GPS sentimental. O ironie sinceră, care merge la suflet. (Stela Iorga)
Detaliile tehnice sunt mai deranjante, dar celelalte nu. Auto-ironia face textul prietenos. Prea telegrafic în alte pasaje. (Octavian Miclescu)
Agreabil, nu am găsit nimic strident. Povesteşte cu patos. Are tehnică. Se analizează de multe ori pe sine însuşi. Am râs la unele pasaje. Mi-a plăcut! (Marius Grama)
Remarc umorul sănătos şi auto-ironia. M-am bucurat de text, mi-a plăcut. (Anca Şerban Gaiu)
Am aşteptat ceva excepţional să se întâmple. "Am sechestrat vaporul în zece poze". Mi-a plăcut metafora! (Paul Budeanu)
Vineri, 9 februarie, ora 18.30, în sediul ziarului "Viaţa liberă", ne va încânta cu o poveste Carmen Neacşu, colega noastră de cenaclu. 
Andrei Velea

Unu’ mai neconvențional

Anul acesta, 1 Mai Muncitoresc ne-a găsit în atelierul nostru de creaţie. Spre deosebire de alte seri, am căzut de comun acord ca fiecare să citească texte proprii, lipsindu-ne de tradiţonalele recenzii. Prin urmare, ne-am bucurat de un mozaic de voci literare, menţionându-i aici pe Tudor Neacşu, Carmen Neacşu, Anca Şerban-Gaiu, Octavian Miclescu, Gelu Ghemiş şi Sabina-Daniela Penciu.

Carmen Neacşu a deschis seara cu trei poeme, intitulate „Ochi”, „Sărut” şi „Suprapunere”, care ne-au indus într-o atmosferă feerică, departe de agitaţia lumii exterioare. („Ochiul albastru în care am pătruns/ Pierzându-mi busola şi aproape de mine/ Mă însoţeşte când dorm/ Şi din mine cad vise/ Zdrelindu-şi genunchii.”), („Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam azi-noapte luna, / Ca sărutul meu să trăiască nevăzut, / În taină.”) şi („Pe tavan/ Vecinii păşesc, / Sufletul scrie/ Aerul/ Sprijină paşii lor.”).

Tudor Neacşu a citit o proză scurtă, piperată de umor, cu imagini bine construite, care a reuşit să prindă şi să binedispună cititorul. („Petarda şi babalâcul italian” - „Macrou de şapte sute de mii!” - am tunat, răzvrătind astfel plictiseala cu care doamna de la pescărie povestea colegei sale drama unei nepoate plecate afară, dar pe care norocul de lănţişoare de aur şi bărbat italian de 60 de ani, aşezat, cu casă şi maşină, o ocolise. „De şapte sute?” - repetă aproape retoric vânzătoarea, gândind probabil că oi fi vreun mameluc venit să mă distrez la pescărie după anul nou, pentru că mi se terminaseră petardele.”)

Anca Şerban-Gaiu ne-a lecturat o colecţie de poeme de dragoste, oferindu-ne acces în universul ei intim, susţinut pe aceste texte compacte. („Inima e singura certitudine cu care să te măsori.”). Octavian Miclescu ne-a propus o lectură umoristică, citind câteva texte din cartea sa, „Jazz_4”. Eu am ales să provoc puţin spiritele, citind o ghicitoare, mai exact o proză scurtă, al cărei răspuns i-a cam încurcat puţin pe unii colegi.

A consemnat Sabina Penciu

P.S.Astăzi, la sediul cotidianului “Viața liberă”, începând cu ora 18,00, citeşte Octavian Miclescu.

CRONICĂ DE CENACLU: Cumințenie lirică

„În vinul cu gust de frăguţă/ Strugurii modelează din rouă/ Un chip de bărbat prin care se vede o mamă/ Braţele ei încă mai poartă amprenta unui somn de copil/ În pletele căruia laptele se joacă de-a v-aţi ascunselea.” (Vin negru) Vinerea trecută, Carmen-Cristina Neacşu ne-a citit şapte poeme ce par a fi tablouri în culori pale (Ana Maria Panagatos). Stela Iorga le-a caracterizat ca fiind poeme de stare agreabile, graţioase, foarte feminine; de asemenea, a adăugat faptul că i-ar fi plăcut să fie mai tumultuoase şi a remarcat alegerea reuşită a titlurilor, numind poemele, în final, constatări ale unei stări cu care coabitează. Viorel Ilişoi a considerat că autoarea textelor este „prea cuminte” în ceea ce priveşte scriitura, cuvintele având o vibraţie scurtă, nefăcându-te să tresari. Acesta a afirmat că imaginile construite sunt simple, comparaţiile sunt fireşti, tehnica de construcţie a definirii este aceeaşi, precum şi faptul că rima accidentală nu avantajează textul, că încearcă o filosofare care nu îi reuşeşte, iar poemele devin „vizuale” datorită preponderenţei descrierii. Cristina Dobreanu e de părere că poemele nu au intenţia de a şoca, fiind oneste, simple, picturale. Simona Toma constată că poemele se încadrează într-o arie restrânsă, autoarea situându-se într-o stare de confort ceea ce lasă impresia că poemele seamănă între ele. Senzaţia pe care o oferă textele este că acestea sunt unele într-altele. Gelu Ghemiş a închis şedinţa de cenaclu spunând că poemele induc starea de meditaţie, datorită atmosferei liniştitoare create şi că scriitoarea pare a fi într-o perpetuă căutare. A consemnat Sabina-Daniela Penciu. P.S. Astăzi, de la orele 18,00, la sediul Cotidianului „Viaţa ţiberă” ne citeşte Ioan Gh. Tofan.

CRONICĂ DE CENACLU: Amintiri cu fereastră deschisă

Poeta Tatiana Nona Ciofu ne-a prezentat data trecută două proze scurte. S-a discutat în şedinţă mai în mare, mai în amănunt, dar ţinând cont şi de lecturile anterioare ale încercărilor poetei în proză, nu ne rămâne decât s-o încurajăm şi s-o susţinem pe acest drum lung al scrisului cioplit în piatră, nu numai pe cel al scrisului pe apă în care a şi debutat. Stela Iorga a fost de părere că textele sunt realizate diferit. Unul este descriptiv, cu un caracter confesiv, reuşind prin el să aducă în faţa ochilor un timp trăit de autoare, iar celălalt, mai închegat, e cu poantă. Carmen Neacşu a apreciat atmosfera creată. Nicoletei Onofrei i s-a părut că un text este un poem în proză căruia îi lipseşte ceva ca să fie spumos şi celălalt pare mult prea schematic terminându-se în coadă de peşte. Anei Panagatos i-a plăcut că autoarea dă voie hazului printre rânduri, dar transmite şi seriozitatea întâmplărilor. Octavian Miclescu le-a considerat două exerciţii corect construite, dar şi-a exprimat şi câteva nemulţumiri, considerând unul din texte mai viril decît celălalt. Cristina Dobreanu a spus că-s texte lucrate, care suferă un pic la conţinut. Tudor Neacşu le-a numit poveşti. Una dintre ele are două planuri care au un punct comun şi cealaltă are savoare. Ghemiş a remarcat că există o atenţie mare la detalii, pare că ar avea o scriere mai rafinată de această dată, mai concisă, şi îi place. "În spate bunica, iar în față... adevăratul coşmar înaripat al copilăriei mele: gâştele moldoveneşti ale lui Miron. Ce să aleg? Am ales băţul: nu îşi întinde gâtul sâsâind, nu găgăie, nu ciupeşte. Băţul era o binecuvântare. De băţ mai scăpam, dar de orătăniile alea mari, cum mi se păreau atunci, aveam senzaţia că nu voi scăpa vreodată." (Tatiana Nona Ciofu, Sfântul Ilie şi tricicletă) A consemnat Simona Toma P.S. Astăzi, de la orele 18,00 trecute fix, la sediul cotidianului “Viața liberă”, ne citeşte Carmen Neacşu.

Cronica de cenaclu- Lectură Carmen -Cristina Neacşu

„(...) în aerul care se lipeşte de pereţi/ am depus toate aşteptările/ teancurile de scrisori/ zâmbetele fără adresă/ fricile mele isterice/ le-am împachetat pe toate/ pe rând, cu sfori, cartoane (...).” (Carmen-Cristina Neacşu – „Păpădia de ceară”)

     Carmen Neacşu ne-a propus să păşim într-o cameră din universul ei liric unde a aşezat, de o parte, izolarea: „Am văzut o pereche de ghete puse la uscat/ Murdare de plâns/ Murdare de singur” şi, de cealaltă parte, nostalgia iubirii: „Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam luna,/ Ca sărutul meu să trăiască nevăzut,/ În taină.” („Sărut”). Din îmbinarea acestora, versurile m-au făcut să cred că privesc fie un om care se zăvorăşte în mintea unui demiurg, fie unul dispus să adune şi lumile celor ce le ignoră: „Plec să îmi strâng în braţe tot ceea ce uiţi să priveşti/ Când nebunia îti pune şaua în spate şi mi te ia în galop”. Victor Cilincă a remarcat stilurile şi modalităţile de construcţie diferite şi elementele de factură simbolistă inserate pe alocuri. Leonard Matei a observat momentele de mare însingurare, „sfârşiturile ca de plumb” şi jocurile stilistice, sensibile, neaşteptate. Apoi, Anca Şerban Gaiu a apreciat lipsa de falsitate şi profunzimea textelor; în plus, a adăugat: „lucrează aproape chirurgical cu delicateţe şi curăţenie sufletească”; totuşi, i-a atras atenţia asupra faptului că este prea directă. Şi Nicoleta Onofrei i-a recomandat să fie mai sugestivă în exprimare şi să aibă mai multă grijă în alegerea titlurilor. Cristina Dobreanu a găsit poezie la nivel de expresie, stare şi ritm interior, deşi uneori versurile sunt prea simpliste, prea previzibile. În fine, Gelu Ghemiş a scos în evidenţă atât sensibilitatea şi originalitatea cu care a fost realizată atmosfera feminină, cât şi încercarea reuşită de a atinge puţin transcendentul.

Radu Dragomir

Azi, începând cu ora 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa Liberă”, citeşte Victor Cilincă.

Rătăciri, livezi de cruci, Carmen Neacşu

La şedinţa trecută a debutat în cenaclu Carmen Neacşu, recitându-ne câteva poezii „bine conduse, cu mici denivelări tensionale, care ne dezvăluie o mare sensibilitate bine dozată” (Stela Iorga).

„Textele sunt întregi, autoarea are un simţ al finalului de poem, iar versurile sunt pline de sensibilitate, de profunzime şi de lirism. Carmen Neacşu demonstrază că are proprietatea cuvintelor, nu le foloseşte în mod gratuit, trăindu-le cu responsabilitate”. (Ion Avram)

„Apreciez simplitatea construcţiei şi sensibilitatea din textele sale, care ne duce într-un tărâm mitic unde lunile anului sunt personificate, transmiţând astfel o atmosferă frumoasă în ciuda unor constrcţii facile”. (Marius Grama)

„Poeziile au o frumuseşte naturală şi alternează între naivitate, imagini puternice şi pasaje explicite”. (Nicoleta Onofrei)

Simona Toma observă faptul că textele sunt „asemeni  unei ape curgătoare care pare a fi la fel în orice moment, însă autoarea are capacitatea de a observa micile detalii”, în timp ce pentru Gabriel Mihăilă, textele sunt  „o surpriză plăcută”.

Anca Şerban Gaiu ne atrage atenţia asupra „delicateţei şi a pioşeniei trăirilor ce se desprind din textele prezentate, texte cu pasaje livreşti, unele prea explicite, altele prea preţioase”.

Leonard Matei concluzionează: „o poezie cuminte, rotundă care are presiunea unui dat, fapt care o face interesantă”.

„O poezie meditativă, plastică şi personală” (Gelu Ghimeş)

„De atâta primăvară nebună, / Lemnul în cruci a înflorit! / Văd cimitirul, în care-i şi tata, / Plin de muguri de brad, de stejar, de cireş...” (Carmen Neacşu, Livezi de cruci, fragment)

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Simona Toma.

Octavian Miclescu