Poezie în alb

Anca Șerban-Gaiu

Vinerea trecută, gazda momentului literar a fost Paul Budeanu, care ne-a vorbit despre Sylvain Tesson şi al său jurnal de călătorie, ,,În pădurile Siberiei". Cartea relatează experiența autorului francez, care a petrecut şase luni pe malul lacului Baikal.

Mai departe, Anca Şerban Gaiu a citit şase poeme, despre care Andrei Velea spune că sunt reuşite, deşi ar trebui şlefuite, eliminând versurile care nu susțin discursul poetic. Victor Cilincă găseşte o tentă apocaliptică într-unul dintre poeme, precum şi câteva expresii uzate, în timp ce Cristina Dobreanu vede un ton mai aşezat, interiorizat şi e de părere că poemele degajă o atmosferă melancolică. Ana Maria Panagatos observă o metaforizare intensă şi o stare comună de apăsare în texte, adăugând că nu există o fluctuație prea mare între ele. Simona Toma remarcă faptul că poeta Anca Şerban Gaiu are mult curaj, făcând nişte asocieri bizare, care nu spun nimic şi, prin urmare, pe care nu le poate vizualiza mintal. Despre poeme, Alexandru Valentin Petrea zice că au o structură metaforică subtilă şi aduce în atenție permutările între registrele imagistice şi lexicale, care dau savoare şi scot poemele din anonimat.

Astăzi, 3 februarie, de la ora 18.00, la sediul cotidianului ,,Viața liberă", voi citi eu, iar flash-ul literar va fi prezentat de Simona Toma.

Sabina Penciu

Paul Budeanu

CRONICĂ DE CENACLU: Dragostea într-un câmp de berze

A citit Anca Şerban Gaiu. Noile poezii conturează o sensibilitate a autoarei care reuşeşte să se transpună în pielea unei adolescente îndrăgostite. Pe ici pe colo răsar momente de metaforă inflaţionistă, dar există clipe în care cobori de pe piedestalul tău de cititor şi îţi laşi pixul roşu pe masă, pui lupa în buzunar, te reazemi de spătar şi doar asculţi:

prima dată m-am îndrăgostit de cireşul din grădina bunicilor
a fost o relaţie încordată
mai ales între moliciunea limbii şi amărăciunea cojii
cred că sunt otrăvitoare uneori
mi se trage din copilărie
16 ani, dragostea, un tren japonez
la 20, măsurabili în chiote
credeam
că dragostea e lampa lui Aladin
care
taie întunericul în două şi lasă
mirosurile animalelor tinere
să pătrundă
în piept şi-n braţe
dar mai ales
în acele locuri în care zvâcneau
mai tot timpul
absentele noastre se ghemuiau
în poziţia aşteptare
obişnuiau să şi trimită
rânduri nesfârşite de scrisori
omul care mi-a făcut copii
priveşte în mine ca într-o apă
în care se bărbiereşte uneori

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Octavian Miclescu.

Scris de  Noduri şi Semne

CRONICĂ DE CENACLU: Naratorul postmodern şi Andrei Velea

În momentul în care Andrei Velea a început lectura celui de-al patrulea capitol al romanului său, Compánia electorală, ştiai bine ceea ce te aşteaptă: un text postmodernist alcătuit din lungi monologuri cu rol de construire a atmosferei şi a personajelor şi din infime pauze descriptive. Cunoşteai încă de data trecută faptul că Andrei suprimă descriptivul (cu excepţia descrierii fluviu a unui vin) prin acordarea de spaţii largi naraţiei. Aceasta este tehnica lui de a deconstrui textul şi de a nu amâna epicul. Nu ţi-a trădat aşteptările nici ruptura de ritm din finalul textului, unde autorul reuşeşte să-l aducă în actualitate pe maestrul generaţiei beat, Allen Ginsberg, printr-o pastişă bine construită.

Ce feedback are textul? „Fragmentezi bine textul, Andrei, dar îi mai trebuie ceva, un liant”, deschide ostilităţile A. G. Secară. Apoi toată clădirea se întoarce pe dos şi încep polemicile: unele cu pana, altele cu baioneta. „Surprind o inflaţie de idei; ai prima parte dinamică, plină de nerv, însă vii cu poemul de la sfârşit în dezechilibru cu restul” (Anca Şerban Gaiu). „ Ratezi registrul ironic, nu îţi asculţi instinctul poetic şi nici pe cel epic. Eşti prea cerebral, Andrei! Nu scrii din suflet!” (Stela Iorga). „Uite, acum personajele-ţi sunt mai vii, iar poemul relevă ceea ce vrei să faci în acest roman” (Simona Toma). „Îţi lipseşte structura şi nu conduci bine descrierea personajelor. Trebuie să ai o viziune mai structurată” subiectivează Cristina Dobreanu, iar ţie îţi revine în minte Proza postmodernă românească: între text narativ şi intertextualitate a Cristinei Secară, unde citisei: „totul este condus către deconstructia textului, către indeterminare, către eliminarea granițelor dintre genuri, specii si instanțe narative”. În timp ce Bogdan Drugan îl sfătuieşte pe Andrei să stăpânească mai bine personajele, recunoscând o lizibilitate crescută a acestuia în faţa publicului, iar Octavian Miclescu observă faptul că naratorul nu se implică deloc în acel text, lăsând cititorul să bâjbâie, tu te gândeşti la tripartita autor-narator-personaj. Nu a mai rămas timp să vorbeşti despre asta. Oricum mai ai timp, pentru că romanul lui Andrei va continua şi ocazii se vor mai ivi.

La sfârşit, afli că la următoarea şedinţă de cenaclu, tot la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, va citi Anca Şerban Gaiu. Întrebându-te dacă va citi poezie sau proză scurtă, ieşi în bulevard, unde te aşteaptă o seară frumoasă de vară.
Octavian Miclescu

Unu’ mai neconvențional

Anul acesta, 1 Mai Muncitoresc ne-a găsit în atelierul nostru de creaţie. Spre deosebire de alte seri, am căzut de comun acord ca fiecare să citească texte proprii, lipsindu-ne de tradiţonalele recenzii. Prin urmare, ne-am bucurat de un mozaic de voci literare, menţionându-i aici pe Tudor Neacşu, Carmen Neacşu, Anca Şerban-Gaiu, Octavian Miclescu, Gelu Ghemiş şi Sabina-Daniela Penciu.

Carmen Neacşu a deschis seara cu trei poeme, intitulate „Ochi”, „Sărut” şi „Suprapunere”, care ne-au indus într-o atmosferă feerică, departe de agitaţia lumii exterioare. („Ochiul albastru în care am pătruns/ Pierzându-mi busola şi aproape de mine/ Mă însoţeşte când dorm/ Şi din mine cad vise/ Zdrelindu-şi genunchii.”), („Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam azi-noapte luna, / Ca sărutul meu să trăiască nevăzut, / În taină.”) şi („Pe tavan/ Vecinii păşesc, / Sufletul scrie/ Aerul/ Sprijină paşii lor.”).

Tudor Neacşu a citit o proză scurtă, piperată de umor, cu imagini bine construite, care a reuşit să prindă şi să binedispună cititorul. („Petarda şi babalâcul italian” - „Macrou de şapte sute de mii!” - am tunat, răzvrătind astfel plictiseala cu care doamna de la pescărie povestea colegei sale drama unei nepoate plecate afară, dar pe care norocul de lănţişoare de aur şi bărbat italian de 60 de ani, aşezat, cu casă şi maşină, o ocolise. „De şapte sute?” - repetă aproape retoric vânzătoarea, gândind probabil că oi fi vreun mameluc venit să mă distrez la pescărie după anul nou, pentru că mi se terminaseră petardele.”)

Anca Şerban-Gaiu ne-a lecturat o colecţie de poeme de dragoste, oferindu-ne acces în universul ei intim, susţinut pe aceste texte compacte. („Inima e singura certitudine cu care să te măsori.”). Octavian Miclescu ne-a propus o lectură umoristică, citind câteva texte din cartea sa, „Jazz_4”. Eu am ales să provoc puţin spiritele, citind o ghicitoare, mai exact o proză scurtă, al cărei răspuns i-a cam încurcat puţin pe unii colegi.

A consemnat Sabina Penciu

P.S.Astăzi, la sediul cotidianului “Viața liberă”, începând cu ora 18,00, citeşte Octavian Miclescu.

CRONICĂ DE CENACLU: Visele la cornet, nişte popice de bumbac

În şedinţa trecută, Anca Şerban Gaiu şi-a prezentat noile texte de poezie structurate în trei cicluri: Poeme de apă, Poeme de pământ şi Poeme de aer. A.G. Secară este de părere că autoarea, deşi foloseşte judicios uneltele psihice, priveşte lumea înconjurătoare în mod minimalist, cu o oarecare inocenţă. „Anca e mai puţin metaforică decât în trecut. Îşi propune teme măreţe, însă poemele nu sunt aluzive, nu sunt percutante. Dintre toate, "La vie en rose" este mai provocator, autoarea reuşind să cupleze discursul la realitate” (Andrei Velea). Sub fereastra deschisă/ norii/ stau la uscat/ pe sârma/ dintre castanii îndrăgostiţi (Linişte) Stela Iorga este de părere că poemele sunt de suprafaţă, nu ating profunzimi, iar cele cu alură de haiku sunt terne şi liniare, în timp ce Cristina Dobreanu le vede la nivel de pastel, considerându-le mai mult sintagme poetice decât poeme. în stradă fetiţa cu chibrituri/ nu mai are/ nici un pai/ de aprins visele (Macadam) Înarmată cu deschiderea şi sinceritatea caracteristică scriitoarei, aceasta îşi construieşte bine imaginile (Carmen Neacşu), însă, în ciuda detentei foarte mari, energia poetică se risipeşte din cauza faptului că nu o gestionează cu atenţie (Tudor Neacşu). Simona Toma observă balansul între îndrăzneală şi imaginea unei scriitoare de modă veche, care fuge de unele elemente ale interiorului propriu. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Ion Zimbru. A consemnat Octavian Miclescu

TRAGISM, SINGURĂTATE, CĂUTARE

trupul tău/ cald încă/ îngropat în cearşafuri/ artefacte ale iubirii/ paşii tăi treceau prin mine/ şerpi cu clopoţei// peretele alb se usucă/ absenţa ta/ ia forma încăperilor// spinarea firelor de iarbă/ se îndreaptă/ norii se întredeschid/ cuvintele cad/ ram pam pam pam/ precum un asfalt/ împrăştiat în organele muribunzilor (...)     

 (Anca Şerban Gaiu – Marină)

„În grupajul prezentat, Anca Şerban Gaiu nu a reuşit să iasă din atmosfera volumului său de poezie «Octombrie cu fulgi de metal»; se vede că are talent - dar, în aceste texte, slujeşte cam mult banalul; alternează pasaje reuşite cu pasaje mai puţin reuşite; nu-i depistez mesajul; atenţie la plasarea gerunziului; ştie să transmită o stare, să creeze un decor - dar, e un tablou sec, fără mesaj.” (Marius Grama)

„Poeziile sunt descriptive; păcătuiesc printr-un oarecare schematism; sunt specifice Ancăi, au tragism puternic; are şi zone detensionate; pe alocuri, imaginile nu susţin o idee şi sunt lipsite de un dramatism intrinsec – ceea ce presupune că autoarea numai a înregistrat, nu a şi participat; există o obsesie lirică în spatele textelor; imagini frumoase, care i-au izbit retina şi sufletul; crochiuri lirice scrise de o mână bună; nu are tramă.” (Stela Iorga)

„Mi se pare cam explicativă; vrea să ne transmită ceva important, dar nu-şi găseşte cheiţa; are şi zone tensionate, sensibile, descriptive; atenţie la discrepanţele de timp ale verbelor.” (Ana Maria Panagatos)

„Nu are o unitate a textelor; alternează pasaje frumoase cu pasaje mai puţin reuşite.” (Florin Buzdugan)

„Imagini deosebite; are încărcătură emoţională.” (Sabina Penciu)

„Se apropie de tematica din cartesenţe «jpg-uri».” (Violeta Bobe)

„Tragism, singurătate, căutare; este, oarecum, inedită.” (Gelu Ghemiş)     

                                                                                                                      Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Stela Iorga.