Cronică de cenaclu/lansare: Ședința și lansarea

Vineri, 14 decembrie, Librăria "Humanitas" Galaţi a găzduit o nouă lansare a unei cărţi din Proiectul "IV Romane". De această dată, "Vânzătorul de margarete", de Octavian Miclescu, cu cele două personaje feminine marcante, trecând la o nouă dimensiune a "Legăturilor bolnăvicioase" de acum vreun deceniu, parafrază a legăturilor primejdioase de acum vreo două veacuri şi ceva…

Moderator, acelaşi neobosit Doru Căstăian, care, cu un sfert de ochi la semifinala de handbal de campionat european România - Rusia, a subliniat punctele forte ale unui roman de excepţie, pe care criticul A. G. Secară l-a numit demn de Gallimard, ca întreg proiectul, care surprinde o Românie ce poate fi astfel mult mai bine înţeleasă de un Occident care abia silabiseşte sufletul bolnav al unui popor încă înlănţuit.

Pe pagina de Fb a proiectului citim: "La o primă vedere, "Vânzătorul de margarete" este un roman despre relații netradiționale, însă, prin viziunea anti-eroului cărții (ce poate fi numit de către Freud un invertit ocazional, sau un homoerotic de către Ferenczi) asupra societății, exprimată într-un mod lipsit de corectitudine politică, devine o formă a eșecului emoțional, a disperării sau a sindromului Stockholm prezent în orice relație - tradițională sau nu."

Desigur, o iubire saphică poate fi şi ea considerată "tradiţională", dar, aşa cum s-a arătat şi la lansare, orice este al lumii acesteia este un fel de accident metafizic întru fizic. Sau, cum bine le zice Cezar Amariei: "O proză confesivă, descărnată de lirism. Scrisă într-un stil funcționăresc, de proces-verbal, de jurnal personal non-literar, ce ar cadra mai degrabă cu un povestitor din domeniul tehnic (inginer ori economist) și nu cu un narator filolog. În pofida acestei disonanțe, proza capătă ritm, are o atmosferă veridică și te poartă de mână prin cotidian (de București sau Istanbul), servindu-ți picanterii de Vama Veche sau de târgușor provincial (Teiuș).

"Vânzătorul de margarete" al lui Octavian Miclescu este în primul rând respirația unei absolvente de filologie, ajunsă preparator de spaniolă/ franceză și profesor suplinitor. O absolventă ce are suficient bagaj cultural cât să compare atmosfera orașului cu prozele lui Ștefan Bănulescu, dar preferă acel limbaj funcționăresc, susținut de obsesia pentru consemnarea exactă a momentelor, orelor sau distanțelor. Rezultă o scriitură în tușe groase, condimentată cu erotism și un simț al observației supra-dezvoltat…"

Noi, tuşaţi, garantăm că sunt şi tuşe subţiri! Vinerea asta, 21 decembrie, va citi Nelu Păcuraru, de la ora 18,00, la sediul "Vieţii libere".

Noduri și Semne

Cronică de carte: În agora, lansare de... #Agora.

Vinerea trecută, un alt membru al cenaclului "Noduri şi Semne", Andrei Velea, şi-a lansat romanul de debut, "#Agora. Democrația nu a fost niciodată mai sexy", moderator fiind Doru Căstăian, invitată specială - Alexandra Teodorescu. Cine a (mai) avut loc în Librăria "Humanitas", metamorfozată într-o agora a frumuseţilor întrebărilor vechilor greci, a asistat la o dramă sau un droman cu final fericit! După cum scrie scriitorul pe pagina sa de Fb, "A fost un public superb! Cu toate că mulți m-au anunțat că nu pot ajunge, librăria a fost plină ochi și s-au vândut aproape toate exemplarele. Mai sunt vreo trei disponibile, cu semnătura mea. Le mulțumesc celor care m-au ajutat cu organizarea acestei lansări, invitatei Alexandra Teodorescu, moderatorului Doru Căstăian și fotografului Cristian Nastase. S-a discutat natural, inteligent și matur despre niște subiecte foarte sensibile, precum societatea, politica, implicarea civică, filosofia și literatura. Mulțumesc și personalului de la Librăria "Humanitas" Galați, organizarea a fost ireproșabilă!"

La început s-a încercat să se mai vorbească despre proiect, atât prin ceilalţi membri, Adi Secară, Tudor Neacşu, Octavian Miclescu, dar proiectul deja a căpătat viaţă, ştie să se prezinte singur, cărţile au plecat deja în lume, sunt, de pildă, pe site-ul Cărtureşti.ro!

Cel care a botezat cartea lui Andrei Velea drept "droman" este un alt membru al cenaclului, Cezar Amariei, care a considerat că este pregnantă îmbinarea de proză, dramaturgie şi poezie! "Un droman despre Galaţi, politică şi dragoste!"

S-a aflat, de pildă, "cum se face politica la firul ierbii" şi cum s-a transformat acest fenomen în literatură, s-a aflat povestea copertei, cu o îmbrăţişare care nu este chiar din anii care au inspirat povestea din carte, unde, evident, orice asemănare cu realitatea este pur şi simplu întâmplătoare! Dialogul cu cei din librărie s-a înfiripat, au luat cuvântul şi membri vechi ai cenaclului, precum Ion Avram, Gabriel Gherbăluţă (care a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte soarta Liceului de Marină din Galaţi, ameninţat cu desfiinţarea!)…

Andrei Velea, susţinut de băiatul său, Cezar, "a ameninţat" cu noi şi noi romane…

Proiectul IV Romane, susţinut şi de cenaclul "Noduri şi Semne" continuă vineri, 14 decembrie, cu cea de-a treia carte, "Vânzătorul de margarete", de Octavian Miclescu, care va fi lansată la aceeaşi librărie, de la orele 18,30.

Noduri și Semne

Cronică de cenaclu: Cu cărțile pe masă

Lectura lui Octavian de vinerea trecută a fost o avanpremieră la romanul „Vânzătorul de margarete”, parte din proiectul „IV Romane”. Cărțile vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus (București, Romexpo), sâmbătă, 17 noiembrie 2018, orele 17,00, la standul editurii Brumar. Duminică, 18 noiembrie 2018, va avea lansare Cezar Amariei, orele 14,30, la standul editurii Polirom. A fost o ședință de cenaclu „cu de toate”, cu laude, critici și polemici.

„M-a prins. E interesant metatextul, sunt perspective multiple, chiar dacă e narat la persoana I-a. Pot fi niște măști.” (Simona Vartolomei)
„E un text expresiv. Trebuie să vedem tot contextul. Simt că lipsește ceva.” (Gabriel Solocov)
„Textul este elegant. E un subiect modern. Aș vrea să citesc întreaga carte. Se pretează la un scenariu de film.” (Nelu Păcuraru)
„Mă invită într-un labirint. Mă rătăcesc. Nu deschide prea mult. Nu-ți ridică ușor la fileu. Multe simboluri.” (Carmen Neacșu)
„Ridică două probleme. E un conflict. Homosexualitatea e un pretext. Vria în care am intrat e problema. Viața de azi. Dovedește curaj. Cum își duce la capăt povestea un om cu o problemă. Folosește intenționat un ritm lent. Atmosfera creată e interesantă.” (Tudor Neacșu)
„Descrierea străzilor din Istanbul mi-a plăcut. E o îndrăzneală să scrii din perspectiva unui personaj feminin.” (Ioan Gh. Tofan)
„Mi-a plăcut cum a creat atmosfera. Dă senzația de realitate cu atâtea detalii. E o notă în plus că a descris atât de atent stările personajului. M-a fascinat.” (MiNa Maria)
„M-a transpus pe străduțele Istanbulului, cu toate că nu am fost acolo.” (Valentin Dragoș)
„Un text semnat de Octavian Miclescu e o garanție că pătrunde spiritul epocii. E o axă a evoluției sentimentale a oamenilor.” (Paul Budeanu)
„Chiar și în pasajele lente personajele sunt bine conturate. Mi-a plăcut fragmentul cu Istanbul. M-a prins. Tehnica e cinematografică. Prinde la public.” (Iulian Mardar) 
„Romanul e foarte bine gândit. E premeditat. Pare scris cu rețetă. O mare parte din ingrediente provin de la Murakami. Merge pe mai multe piste pe care le închide, nu le exploatează. Va fi pentru un public avizat.” (Anca Șerban Gaiu)
„Mi-au plăcut detaliile. Mi-a plăcut tensiunea din prima parte. Bine scris. Bine descris Istanbulul. În partea a doua se pierde din tensiune. ” (Cezar Amariei)
„Tot aștept explozia. E interesant și știe să prindă cititorul. Sper să se întâmple ceva și să nu se bazeze pe relațiile dintre cele două femei.” (Marius Grama)

Vineri, 9 noiembrie 2018, orele 18,00, sediul „Viața liberă”. Va citi Matei Leonard.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Lucruri povestite, nu răstălmăcite

Colegul și (îndrăznesc să spun) prietenul nostru Ioan Gh. Tofan a început să lucreze la un așa-numit ”Jurnal de lectură”, în care și-a propus să prezinte câteva cărți citite în ultimii ani, scrise de autori contemporani. Inițiativă lăudabilă și apreciabilă, în esență, dar pentru care prozatorul ar fi trebuit să fie pregătit să se lepede de curtoazia cititorului pregătit să contribuie (din admirație) la succesul autorului pe care îl citește. Așa a ajuns să prezinte romanul ”Instituția”, de Gheorghe Bacalbașa, iar colegii de cenaclu au ajuns la concluzia că analiza literară, critica sau simplele note de lectură nu sunt la îndemâna oricui. 
Anca Șerban Gaiu: ”Îmi plac mai mult povestirile și romanele domnului Tofan. Cred ca și pentru a face o recenzie de carte trebuie să ai o anumită înclinație. Parcă i-a plăcut prea mult cartea respectivă. Eu nu voiam să îmi povestească cineva cartea... .”
Gabriel Socolov: ”Admir efortul. De-abia aștept să vă citesc opera originală. Admir perseverența, faptul că ați trecut în revistă și ați consemnat. Permiteți-vă să fiți subiectiv.”
Nelu Păcuraru: ”Ați insistat prea mult pe prezentarea istorică a evenimentelor. Vă pot învinovăți de un partizanat. Relatările ar fi trebui să fie mai laconice și mai ”în suspensie”. ”
Stela Iorga: ”Pe mine m-a convins să nu citesc cartea. A păcătuit printr-o întindere nepermis de mare, printr-o relatare prolixă nepermisă. Nu s-a auzit vocea autorului, care s-a rezumat la a face o relatare. Materialul trebuia să fie mai scurt și cu mai multe impresii personale."
Iulian Mardar: ”După ce am ascultat această lectură știu cartea de la un capăt la altul, nu trebuie să o mai citesc. Este un rezumat. Aș fi vrut să văd o analiză a textului.”
Leonard Matei: ”Ar fi interesant de văzut ce se întâmplă în carte, de fapt. O frescă socială – pot să o apropii de ”Parada dascălilor”, a lui Anton Holban, dar fără să fi citit ”Instituția”. Lipsă de obiectivitate subiectivă.”
Valentin Dragoș: ”M-am simțit ca un copil la școala catolică de duminică. Nu o să citesc această carte, nu m-am simțit atras.”
Paul Budeanu: ”Și-a asumat un risc foarte mare. Dacă o să-i apară o carte de povestiri ale altor romane eu nu cred ca va avea succes. Totuși aș citi romanul.”
Diseară ne întâlnim, de la 18, ca de obicei, la sediul cotidianului ”Viața liberă”, să îl ascultăm pe Octavian Miclescu, cu un fragment de roman. 
Marius Grama

Cronică de cenaclu: Octavian Miclescu, un cameraman în expectativă

Lectură live, Octavian Miclescu

Octavian Miclescu ne-a citit cinci capitole din "Vânzătorul de margarete", unul dintre volumele din proiectul "IV romane", care va ajunge la proba tiparului, cel mai probabil, la toamnă. Fragmentul lecturat, după cum a declarat și autorul, este unul în care este dezvăluit personajul principal: o tânără (probabil) fără nume, care privește printr-un ochean nonconformist, autoironic și cinic toată lumea din jur. Mai ales că "toată lumea din jur" înseamnă, în capitolele citite, ansamblul de forțe și meta-forțe ce gravitează în jurul unei înmormântări, în orășelul Teiuș, din județul Alba.

Iulian Mardar: "Am fost surprins că naratorul este un personaj feminin din perspectivă masculină. Povestea e bine condusă, cu ironii peste ironii. Fragmentul citit are scăpări la concordanța timpurilor și mai are nevoie de mici retușuri, refrazări. Altfel, e plăcut, interesant, nu obosește și, deși este vorba despre o înmormântare, textul este viu!"
Ioan Gh. Tofan: "Îmi este dor de Octav din "Decojitul cerului" (n.r. - volum de poezie publicat de Miclescu în 2016). Umorul de acolo e și aici prezent. Mi-a plăcut cum creionează personajul, e un foarte bun portretist."
Anca Șerban Gaiu: "Remarc atmosfera. Am simțit-o, e foarte bine construită. Personaje bine realizate - "camera" nu vine foarte aproape de personaje, reușește să rămână în expectativă. Naratoarea e o tipă care se caută pe sine, foarte deșteaptă, deschisă, nonconformistă."
Stela Iorga: "A reușit să mă contamineze de abulia, apatia aparentă a personajului. Este foarte bine conturat, fără să îți fie livrat violent. Sunt interesante nonconformismul latent (îi fug ochii după preot), detaliile surprinse (gara, momentele familiale), tușele fine, autoironia. Această modalitate de a construi personajul te caracterizează - andante, nu este lăsat pe drum niciun sunet, e un ansamblu bine construit. Aș citi cu plăcere întreg romanul, aștept "explozia" din carte."
Cristina Dobreanu: "Mi-a plăcut că se întâlnesc două lumi: vechiul și noul. Vechiul încremenit în niște obiceiuri prăfuite, mecanice și o altă lume cu apucături în spiritul vremurilor noastre. Ca scriitură, ai o problemă cu verbele, cu trecutul. Povestea în sine trenează. Înțeleg înșiruirea lentă, apatică, lipsită de participare, dar, la nivel estetic, nu mi se pare un text realizat."

Astăzi, 17 august, de la ora 18.00, în holul "Vieții libere", va citi poezie Marcela Barbu. 

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Ca zahărul în bucate

În doar câteva luni, dar cu o muncă de ani de zile de documentare în spate, Cezar Amariei a încheiat un roman despre viețile de zi cu zi ale locuitorilor zonei Moldovei (și Galațiului, în mod special) în secolul al XVII-lea, carte scrisă folosind chiar limbajul epocii. Aici e marea provocare, mai degrabă decât în tehnica narativă, unde a ales una mai simplă, mai ușor de pliat pe acele timpuri. În această toamnă, Galațiul se va îmbogăți cu nu mai puțin de cinci noi romancieri. Vor apărea cartea lui Cezar Amariei, dar și romanele din proiectul "IV Romane", cărți semnate de Tudor Neacșu, Octavian Miclescu, Adi Secară și Andrei Velea.

Îmi place mult limbajul arhaic, dar aș vrea să fie mai degrabă sugerat. Mai mult dinamism aș vedea. Îmi place! Va fi al treilea romancier istoric al Galațiului. (Ioan Gh. Tofan)
Dincolo de faptul că s-a documentat, dincolo de rigurozitate, e vorba și de inspirație, nu doar de muncă. A pus mult suflet. S-a simțit pasiune și în felul în care a citit. Șăgălnicie a scrisului. Umor de calitate. Foarte multă poezie. O mână extrem de sigură. Totul e de acolo, e un trup comun. Aș fi insistat pe poveste. (Anca Șerban Gaiu)
Ca tehnică e bun, e un text echilibrat. Întrebarea e dacă stilul s-ar preta secolului nostru. E bine scris. Nu sunt lămurit cu oportunitatea acestui stil. Despre poveste nu pot spune dacă e coerentă sau nu până nu citesc toată cartea. (Octavian Miclescu)
E o lucrare documentată. Te întrebi unde este restul. M-a prins de la început. Este un text foarte elaborat. Te lasă să urmărești ușor firul poveștii, ca un târgoveț priceput la toate. M-ar face o mare plăcere să citesc cartea. (Daniel Brădeanu)
Rigurozitate și disciplină. După lecturile din cenaclu aș citi toată cartea, are farmec. Amănuntele nu plictisesc. Capitolele au ritmuri diferite. Umorul este de calitate. Aș fi văzut personajele mai diferențiate prin limbaj. Povestea curge, e coerentă. (Marius Grama)
Unele dialoguri îmi par neplauzibile, anacronice. Unele exprimări par prea moderne. (Gabi Ghimpu)

Vineri, 10 august, ora 18,00, la sediul cotidianului "Viața liberă", Octavian Miclescu va citi un fragment de roman.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Bun re-venit în poezie

Pasionat de câțiva ani mai degrabă de teatru și roman (a avut o piesă jucată pe scena Teatrului Dramatic și are un roman nepublicat încă), Octavian Miclescu a revenit la o dragoste veche: poezia. Poemele prezentate vineri ar putea fi văzute atât ca un experiment, dar și ca fiind scrise într-un autentic stil Miclescu. Ele jonglează undeva între dramaturgie și poezie, împrumutând elemente din ambele genuri literare și ridicând dificultăți de încadrare, fapt care le face cu atât mai originale. Chiar dacă se văd vechii maeștri, sentimentul general a fost că autorul i-a depășit într-o sinteză personală. Bun re-venit în poezie, Octavian Miclescu!

Amintește de Vișniec, "Orașul cu un singur locuitor". Multă scenografie, interesante, fluente, curgătoare. Mai libere față de cum îl știam (devenise prea abstract). Proaspete - le-a scris cu poftă, cu drag de a se apuca de poezie. (Andrei Velea)
Monoloage obiective, nu reflexive, care să trimită la poezie neapărat. Poeme lirice, cu personaj, reflexive. E altceva. Mi-au plăcut mult. Primul poem e un șir de didascalii. Nu scapi de teatru, coane! (Gabriel Gherbăluță)
E o formă de exprimare lirică. E un stil amestecat cu cel teatral. M-a îndepărtat puțin de intimitatea lirică. Există și poezie de bună calitate, în care nu aș schimba o virgulă. E un exercițiu reușit. (Stela Iorga)
Ar trebui să continue. E o anumită limpezire a mesajului. M-am gândit și la Regele Mihai. Predomină absurdul. E ceva nou în care îl regăsim pe Octavian Miclescu. (Adi Secară)
Sunt foarte reușite poemele, puternice și expresive. E o parabolă construită din mai multe metafore. E asemănător lui Vișniec. (Anca Șerban Gaiu)
Prima dată la Octavian Miclescu când apare poezia socială, nervos socială. Pot observa furie provocată de conflictul cu societatea. Sunt chestiuni care fac trimitere la zilele de azi. E curajos. Imagini aproape de film. Mi-au plăcut toate. (Tudor Neacșu)
Văd o forță de construcție a imaginilor foarte puternică. O construcție teatrală integrată foarte bine. Văd poezie diferită ca registru. (Dorian Stoilescu)
Îi stă foarte bine în poemele în care inserează dialogul în monolog. Se vede filiația cu Sorescu și apropierea de Vișniesc. Și-a păstrat ironia și umorul negru, dur. Văd o schimbare în mai bine. Se desprinde de vechii mentori. (Ion Avram)
E un cumul de experiențe. De ce nu am împrumuta în poezie tehnici din dramaturgie? Îmi place, bun re-venit în poezie! (Marius Grama)

Vineri, 8 iunie, ora 18.00, la sediul "Viața Liberă", ne va citi poezie Dorian Stoilescu.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Un roman muncit

În ultima întâlnire din 2017, sub un imens şi frumos brad de Crăciun, prozatorul Octavian Miclescu ne-a citit un eseu şi câteva fragmente pline de erotism din romanul în lucru "Vânzătorul de margarete". E primul lui roman şi toată lumea a fost de acord cu faptul că şi-a asumat o sarcină grea: să scrie un roman din perspectiva unei femei cu un psihic labil şi cu o sexualitate ambiguă. Dar nu drumurile uşoare duc către adevărata literatură! Chiar dacă părerile despre realizare au fost împărţite, literatura bună provoacă mereu şi toţi au admirat la unison curajul artistic şi faptul că autorul şi-a însuşit multe tehnici literare.

E un roman crud, curajos, uneori sumbru. Am remarcat umorul. Am întâlnit scene care sunt în Sandra Brown. Surprinde bine rolul de observator pasiv al femeii. O scriitură interbelică. Îmi place că şi-a propus altceva, să vadă cât de greu este! (Victor Cilincă) Ca realizare nu m-a surprins. Pasaje lipsite de tensiune. Prea multe amănunte! (Anca Şerban Gaiu) Se vede că este o miză pe topicul sexualităţii. Ca stil mi-a plăcut, dar ca realizare nu. Admir auto-ironia (Stela Iorga) Felul în care e realizat Bogdan ne arată un scriitor care ştie unde vrea să ajungă. E un personaj interesant, amuzant. (Marius Grama) Finalul este, în ambele texte, reuşit. Parcă e prea pusă sub vizor acţiunea, ar fi mers mai restrâns. Pasajele erotice sunt cele mai dinamice şi mai realizate stilistic. (Cristina Dobreanu) Vama Veche nu mai e cool, nu mai e de actualitate. Apreciez cultul detaliului, dar parcă e prea mult. Pot scoate orice fragment fără ca povestea să piardă ceva. (Maria Strînbei) Prefaţa e mult prea tehnică. Partea cu scena cu Octav m-a pierdut. Este evident că e scrisă de un bărbat. E o alegere inteligentă faptul că eroina este lesbiană. Şochează. (Georgiana Palade) Nu e în plus scena de la premiera piesei de teatru. Naratoarea putea fi mai generoasă cu descrierile propriilor senzaţii. Ar putea da o bucurie alternativă cititorului. Atmosfera sordidă din Vamă e intenţionată. (Andrei Leonte) Putea să mai înflorească prin amănunte. O expunere ca la focul de mitralieră. La partea sexuală se opreşte prea brusc. (Ducu Tănase)

Prima lectură pe 2018, 5 ianuarie, orele 18,00, va fi susţinută de poeta Anca Şerban Gaiu. La mulţi ani! Vă aşteptăm cu drag! 

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: O scriitură franțuzească

Ioana Andrada Tudorie ne-a prezentat vineri la cenaclu nu doar poeme, ci şi un fragment de proză scurtă. Ea confirmă impresia dominantă azi cum că între proză şi poezie nu mai sunt decât diferenţe formale. Proza poate fi mai poetică decât poezia, iar poezia mai narativă decât proza. Altfel spus, totul e un singur text literar, organizat într-un fel sau altul. Ceea ce contează e felul în care este receptat, iar aici aprecierile au fost (aproape) unanim împărtăşite. 

"Am receptat mai multă poezie atunci când a citit proză. Sunt prozo-poeme. Faine!" (Gabriel Gherbăluţă). "E o monodramă. E foarte multă poezie. Pasaje nimicitoare prin gingăşia lor. În proză are multe descrieri cinematografice şi poezie. Practică un simbolism al titlurilor muzicale. Un cinism plăcut, o scriitueă franţuzească." (Victor Cilincă) "Poemele şi proza sunt sub deviza expresiei: „Iată, câteva maşini grăbite tocesc depărtarea”. Porneşte dintr-un prezent continuu şi plonjează într-un spaţiu al memoriei. Sinceritate crudă, dar fără a fi violentă, brută, dar fără a fi brutală. "(Ion Avram). "O confesiune lirică extrem de puternică unde eul liric respiră prin poezie, iar Poezia asimilează personajele feminine. Realitatea e un pretext. Toate înseamnă o trăire: dragostea. Foarte multă dragoste!" (Anca Șerban Gaiu). "Confesiune de un tragism discret. Bine temperat tonul liric. Lasă un gust amar. Un final foarte frumos ambalat liric." (Stela Iorga). "Scriitura este onestă, nefiltrată, cu un flux ideatic profund. Mi-a plăcut cronologia marcată prin titluri. Balcicul este un topos al maturizării erosului într-un cadru în care era „extrem de vară”. E un aer foarte confesiv." (Nichita Sava). "Parcă a pierdut ceva din inocenţă, din disponibilitatea de a visa. E un soi de dezamăgire. O privire cinică parcă." (Cristina Dobreanu). "Între Marguerite Duras şi Simone de Beauvoir. M-a surprins bogăţia pe orizontală şi pe verticală. La fiecare două versuri e o imagine inedită." (Adi Secară). "Eul liric inventariază o iubire închiriată." (Paul Budeanu). 

Astăzi, 29 decembrie, ne va citi prozatorul Octavian Miclescu. Ne-a sugerat, în glumă, să punem bulină „18+”. Dar noi punem bulina de literatură de calitate şi vă aşteptăm cu drag la cenaclu la aceeaşi oră, 18 trecute fix! 
Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Cui i-e frică de vânzătorul de margarete

Octavian Miclescu ne-a prezentat un nou capitol din „Vânzătorul de margarete”, romanul la care lucrează şi care este, deja, la a doua lectură în cenaclu. De data asta, textul a fost mai lung şi explicaţiile autorului despre intenţiile lui, mai consistente, ceea ce a contribuit la o înţelegere mai bună. Emoţiile autorului, fumul de ţigară şi privirile repezi din sală dădeau să se înţeleagă că va fi o şedinţă aprinsă.

Gelu Ghemiş: „Foarte frumos! Mai bine lucrat decât lectura precedentă, mai atent la partea descriptivă. Realist. Direct. Îşi cunoaşte scriitura. Atrage. E mai  coerent şi are o manieră originală de-a scrie”.

Stela Iorga: „Are cadenţă. Totuşi prea multă lentoare. Se pierde din interesul cititorului. Trebuie insistat pe portretizare, pe crearea de personaje. Momentele narative sunt prea discursive şi explicite. Mi-a amintit de ”.

Ioan Gh. Tofan: „Un personaj complexat, cenuşiu, nemulţumit. Lentoarea ascunde o tensiune latentă. Cursiv. Lectura prinde. Aştept continuarea”.

Carmen Neacşu: „Am reuşit să vizualizez filmul prozei, e un lucru foarte bun!”.

Paul Budeanu: „Indicaţiile precise despre locaţii deservesc textului”.

Diana Balmuş: „Proză bine scrisă, însă cam plată. Detaşată, fără dinamism, în ciuda temelor abordate. Prea explicită şi artificială. Unele detalii sunt gratuite, nu au un rol anume. Ar trebui să fie tridimensional, nu doar bidimensional”.

Cristina Dobreanu: „Nu se ridică la nivelul literaturii, e o simplă descriere. E o ficţiune nereuşită. E un text plat”.

Cu bunăvoinţa dumneavoastră, cronicarul consideră că textul este lent, e alegerea autorului, mai bun decât lectura precedentă, însă pasajele intermediare ar trebui potenţate pentru a condimenta acţiunea. Prea multe verbe. De remarcat pasajele în care personajul atacă prejudecăţile sociale, precum şi curajul de a scrie din perspectiva unei femei. Autorul ne promite că romanul va câştiga în atractivitate pe măsură ce va intra în pâine. Aşteptăm cu drag o nouă lectură! 

A consemnat Andrei Velea

La ora 18.30, sediul cotidianului Viața Liberă( în condiții optime), ne va citi Ioana Andrada Tudorie - vă așteptăm!

CRONICĂ DE CENACLU: Dragostea într-un câmp de berze

A citit Anca Şerban Gaiu. Noile poezii conturează o sensibilitate a autoarei care reuşeşte să se transpună în pielea unei adolescente îndrăgostite. Pe ici pe colo răsar momente de metaforă inflaţionistă, dar există clipe în care cobori de pe piedestalul tău de cititor şi îţi laşi pixul roşu pe masă, pui lupa în buzunar, te reazemi de spătar şi doar asculţi:

prima dată m-am îndrăgostit de cireşul din grădina bunicilor
a fost o relaţie încordată
mai ales între moliciunea limbii şi amărăciunea cojii
cred că sunt otrăvitoare uneori
mi se trage din copilărie
16 ani, dragostea, un tren japonez
la 20, măsurabili în chiote
credeam
că dragostea e lampa lui Aladin
care
taie întunericul în două şi lasă
mirosurile animalelor tinere
să pătrundă
în piept şi-n braţe
dar mai ales
în acele locuri în care zvâcneau
mai tot timpul
absentele noastre se ghemuiau
în poziţia aşteptare
obişnuiau să şi trimită
rânduri nesfârşite de scrisori
omul care mi-a făcut copii
priveşte în mine ca într-o apă
în care se bărbiereşte uneori

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Octavian Miclescu.

Scris de  Noduri şi Semne

CRONICĂ DE CENACLU: Naratorul postmodern şi Andrei Velea

În momentul în care Andrei Velea a început lectura celui de-al patrulea capitol al romanului său, Compánia electorală, ştiai bine ceea ce te aşteaptă: un text postmodernist alcătuit din lungi monologuri cu rol de construire a atmosferei şi a personajelor şi din infime pauze descriptive. Cunoşteai încă de data trecută faptul că Andrei suprimă descriptivul (cu excepţia descrierii fluviu a unui vin) prin acordarea de spaţii largi naraţiei. Aceasta este tehnica lui de a deconstrui textul şi de a nu amâna epicul. Nu ţi-a trădat aşteptările nici ruptura de ritm din finalul textului, unde autorul reuşeşte să-l aducă în actualitate pe maestrul generaţiei beat, Allen Ginsberg, printr-o pastişă bine construită.

Ce feedback are textul? „Fragmentezi bine textul, Andrei, dar îi mai trebuie ceva, un liant”, deschide ostilităţile A. G. Secară. Apoi toată clădirea se întoarce pe dos şi încep polemicile: unele cu pana, altele cu baioneta. „Surprind o inflaţie de idei; ai prima parte dinamică, plină de nerv, însă vii cu poemul de la sfârşit în dezechilibru cu restul” (Anca Şerban Gaiu). „ Ratezi registrul ironic, nu îţi asculţi instinctul poetic şi nici pe cel epic. Eşti prea cerebral, Andrei! Nu scrii din suflet!” (Stela Iorga). „Uite, acum personajele-ţi sunt mai vii, iar poemul relevă ceea ce vrei să faci în acest roman” (Simona Toma). „Îţi lipseşte structura şi nu conduci bine descrierea personajelor. Trebuie să ai o viziune mai structurată” subiectivează Cristina Dobreanu, iar ţie îţi revine în minte Proza postmodernă românească: între text narativ şi intertextualitate a Cristinei Secară, unde citisei: „totul este condus către deconstructia textului, către indeterminare, către eliminarea granițelor dintre genuri, specii si instanțe narative”. În timp ce Bogdan Drugan îl sfătuieşte pe Andrei să stăpânească mai bine personajele, recunoscând o lizibilitate crescută a acestuia în faţa publicului, iar Octavian Miclescu observă faptul că naratorul nu se implică deloc în acel text, lăsând cititorul să bâjbâie, tu te gândeşti la tripartita autor-narator-personaj. Nu a mai rămas timp să vorbeşti despre asta. Oricum mai ai timp, pentru că romanul lui Andrei va continua şi ocazii se vor mai ivi.

La sfârşit, afli că la următoarea şedinţă de cenaclu, tot la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, va citi Anca Şerban Gaiu. Întrebându-te dacă va citi poezie sau proză scurtă, ieşi în bulevard, unde te aşteaptă o seară frumoasă de vară.
Octavian Miclescu

CRONICĂ DE CENACLU: Buchetierul de peste stradă

Vinerea trecută, Octavian Miclescu ne-a citit două fragmente din „microromanul” său aflat în lucru, „Vânzătorul de margarete”. Avându-i pe The Doors în fundal, Andrei Velea a preluat iniţiativa, fiind de părere că textul este foarte bine realizat, existând multe subtilităţi, autorul apelând la un ton peiorativ şi axându-se atât pe psihologia personajului, cât şi pe aspectul cotidian. El observă caracterul minuţios al autorului, ce dă o notă descriptivă textului. Carmen Neacşu consideră că titlul este unul inspirat, apreciind, de asemenea, şi meticulozitatea cu care lucrează scriitorul. Stela Iorga identifică un stil literar, caracterizat printr-o demarare într-o lentoare condusă. Este captivată de comparaţiile cu iz erotic, ce conturează o scriitură curată, întrepătrunsă de cadenţă. Simona Toma observă neconcordanţe la nivel logic pe parcursul textului, în replici, adăugând că acesta este prea explicit şi că pasajele tehnice pot fi evitate prin dialog. Gh. Tofan are o atitudine apreciativă vizavi de text, dar consideră că pasajele în limba engleză ar trebui traduse. Cristina Dobreanu crede că abudenţa timpului trecut este defavorabilă textului, fiind de părere că timpurile trebuie să varieze. Dinamica interioară i se pare plată, textul devenind monocord; ea remarcă absenţa unui stil şi a notei patologice, ceea ce induce senzaţia de scriere mecanică. Unele observaţii i se par facile. A. G. Secară conchide seara, spunând că textul stârneşte curiozitatea şi că l-a dus cu gândul la „Noul roman francez”, dezvoltat de Alain Robbe-Grillet. Astăzi, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la orele 18,00, citeşte Adi G. Secară. A consemnat Sabina-Daniela Penciu

Unu’ mai neconvențional

Anul acesta, 1 Mai Muncitoresc ne-a găsit în atelierul nostru de creaţie. Spre deosebire de alte seri, am căzut de comun acord ca fiecare să citească texte proprii, lipsindu-ne de tradiţonalele recenzii. Prin urmare, ne-am bucurat de un mozaic de voci literare, menţionându-i aici pe Tudor Neacşu, Carmen Neacşu, Anca Şerban-Gaiu, Octavian Miclescu, Gelu Ghemiş şi Sabina-Daniela Penciu.

Carmen Neacşu a deschis seara cu trei poeme, intitulate „Ochi”, „Sărut” şi „Suprapunere”, care ne-au indus într-o atmosferă feerică, departe de agitaţia lumii exterioare. („Ochiul albastru în care am pătruns/ Pierzându-mi busola şi aproape de mine/ Mă însoţeşte când dorm/ Şi din mine cad vise/ Zdrelindu-şi genunchii.”), („Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam azi-noapte luna, / Ca sărutul meu să trăiască nevăzut, / În taină.”) şi („Pe tavan/ Vecinii păşesc, / Sufletul scrie/ Aerul/ Sprijină paşii lor.”).

Tudor Neacşu a citit o proză scurtă, piperată de umor, cu imagini bine construite, care a reuşit să prindă şi să binedispună cititorul. („Petarda şi babalâcul italian” - „Macrou de şapte sute de mii!” - am tunat, răzvrătind astfel plictiseala cu care doamna de la pescărie povestea colegei sale drama unei nepoate plecate afară, dar pe care norocul de lănţişoare de aur şi bărbat italian de 60 de ani, aşezat, cu casă şi maşină, o ocolise. „De şapte sute?” - repetă aproape retoric vânzătoarea, gândind probabil că oi fi vreun mameluc venit să mă distrez la pescărie după anul nou, pentru că mi se terminaseră petardele.”)

Anca Şerban-Gaiu ne-a lecturat o colecţie de poeme de dragoste, oferindu-ne acces în universul ei intim, susţinut pe aceste texte compacte. („Inima e singura certitudine cu care să te măsori.”). Octavian Miclescu ne-a propus o lectură umoristică, citind câteva texte din cartea sa, „Jazz_4”. Eu am ales să provoc puţin spiritele, citind o ghicitoare, mai exact o proză scurtă, al cărei răspuns i-a cam încurcat puţin pe unii colegi.

A consemnat Sabina Penciu

P.S.Astăzi, la sediul cotidianului “Viața liberă”, începând cu ora 18,00, citeşte Octavian Miclescu.

CRONICĂ DE CENACLU: Simona Toma şi luna plină ochi

În general, personajele din prozele Simonei Toma par a fi incapabile de a fi cu adevărat fericite sau nefericite; este pur şi simplu rezultatul filtrului estetic care se interpune între autor şi lume. Aşa-i iese Simonei: cu umor, cu tandreţe, cu melancolie. Din perspectiva lui Victor Cilincă sunt alte trei cuvinte care să definească Jurnalul în sus şi în jos prezentat şedinţa trecută: gingăşie, putere, tupeu. Stela Iorga, impresionată de sensibilitatea textelor, de tensiunea bine echilibrată, le preţuieşte asemeni unor fabergé-uri şi face asemănarea cu Ai toată viaţa înainte de Romain Gary. Vă veţi împotrivi poate şi veţi spune că maturitatea lui Momo din romanul amintit nu are nimic în comun cu imaginaţia infantilo-suprarealistă – dar deloc naivă – a Dorei din textele Simonei. Într-adevăr, cei doi – Momo şi Dora – aparţin a două lumi diferite, însă sunt susţinuţi de aceeaşi încărcare a dramei prin lipsa reperelor identitare. Simona Toma creează un univers în miniatură (Carmen Neacşu), folosindu-se de arhetipul matrioşcăi (AG Secară) şi de introspecţii, reuşind astfel să te sensibilizeze (Ana Maria Panagatos). Mici poeme în proză, spune Anca Şerban Gaiu. Andrei Velea admite că textele sunt scrise cu talent, dar se întreabă dacă nu cumva subiectul şi modul de expunere nu se suprapune peste meritul autorului. Dilema lui Andrei se poate rezolva doar printr-o continuare a jurnalului, deoarece paginile citite îţi creează nevoia unei continuări; să facă parte dintr-o scriere de amploare (Victor Cilincă). Nimic mai adevărat. Simona a demonstrat de multe ori, pe multe subiecte, că se descurcă foarte bine în proză pe spaţii mici, înguste; noi aşteptăm curioşi momentul apariţiei în viaţa ei a provocării textelor de lungă întindere unde-şi poate demonstra anduranţa, spiritul de observaţie şi forţa construcţiei. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe Andrei Velea. A consemnat Octavian Miclescu

CRONICĂ DE CENACLU: Visele la cornet, nişte popice de bumbac

În şedinţa trecută, Anca Şerban Gaiu şi-a prezentat noile texte de poezie structurate în trei cicluri: Poeme de apă, Poeme de pământ şi Poeme de aer. A.G. Secară este de părere că autoarea, deşi foloseşte judicios uneltele psihice, priveşte lumea înconjurătoare în mod minimalist, cu o oarecare inocenţă. „Anca e mai puţin metaforică decât în trecut. Îşi propune teme măreţe, însă poemele nu sunt aluzive, nu sunt percutante. Dintre toate, "La vie en rose" este mai provocator, autoarea reuşind să cupleze discursul la realitate” (Andrei Velea). Sub fereastra deschisă/ norii/ stau la uscat/ pe sârma/ dintre castanii îndrăgostiţi (Linişte) Stela Iorga este de părere că poemele sunt de suprafaţă, nu ating profunzimi, iar cele cu alură de haiku sunt terne şi liniare, în timp ce Cristina Dobreanu le vede la nivel de pastel, considerându-le mai mult sintagme poetice decât poeme. în stradă fetiţa cu chibrituri/ nu mai are/ nici un pai/ de aprins visele (Macadam) Înarmată cu deschiderea şi sinceritatea caracteristică scriitoarei, aceasta îşi construieşte bine imaginile (Carmen Neacşu), însă, în ciuda detentei foarte mari, energia poetică se risipeşte din cauza faptului că nu o gestionează cu atenţie (Tudor Neacşu). Simona Toma observă balansul între îndrăzneală şi imaginea unei scriitoare de modă veche, care fuge de unele elemente ale interiorului propriu. Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Ion Zimbru. A consemnat Octavian Miclescu

Logodnicul locotenentului francez

foto: Librăria Humanitas Galați

În precedenta şedinţă de cenaclu ne-a citit Cilincă, Victor Cilincă, fragmente dintr-o piesă de teatru încă în lucru, Logodnicul locotenentului francez, o piesă bufă contemporană şi niţel romantică în două acte, aşa cum şi-o caracterizează autorul.

Apelând la ştiinţa sa de a crea jocuri de cuvinte, subtilităţi şi pasaje memorabile, Victor construieşte un text captivant şi încărcat de semnificaţie (Ion Avram). Însă aceste abilităţi – prin care îşi şlefuieşte personajele până la perfecţionism - îi aduce deseori deservicii (Tudor Neacşu) prin aglomerarea replicilor cu mai multe surse de umor, riscând asfel să piardă esenţialul  (Vlad Matei Ajder).

Anca Şerban Gaiu consideră textul mai savuros decât hipercunoscutul roman al lui Dan Lungu, “Sunt o babă comunistă”.

Asemeni lui Dürrenmatt, cel care exploatează tragicul prin intermediul comicului, Victor foloseşte un umor negru dar şi amar – cum este de părere şi Ioan G Tofan – în spatele căruia se ascund nişte adevăruri crâncene (Ion Avram).

Fragmentele Logodnicului... reprezintă un tablou al unei societăţi lipsite de idealism asemeni pieselor lui Alexandru Mirodan însă, spre deosebire de acesta, satira comică nu pare a fi pătrunzătoare deoarece monologurile personajelor sunt pline de poezie.

Andrei Velea, ca şi AG Secară, observă că în ciuda faptului că este bine scrisă piesei îi lipseşte intriga, ducând astfel spre o „monotonie a textului” (Cristina Dobreanu).

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul Viaţa Liberă, începând cu ora 18:00, pentru a-l asculta pe Gabi Ghimpu.

Octavian Miclescu