sâmbătă, 21 iunie 2014

Zăpezi, zei şi zâmbete prinse-n bolduri



Săptămâna trecută ne-a citit scriitoarea Tatiana Nona Ciofu, poetă care a debutat editorial anul trecut cu volumul “Fiara de hârtie”, la Editura Vinea.

Textele prezentate vinerea trecută au fost evaluate de către Ion Avram drept “poeme sincere, dezarmante, cu pasaje de observaţie în care nostalgia se întâlneşte cu starea apăsătoare a lipsei de orizont, lăsându-ţi un gust amar al sentimentului de nelinişte”.

Stela Iorga le-a recepţionat ca pe “nişte fulguraţii ale unui sentiment, care conturează conflicte şi drame discrete ale unui personaj liric surprinse în nuanţe caligrafiate”.

“Poeziile Nonei fixează sentimentele prin alăturarea de imagini asemeni tehnicii haiku-ului, fără a respecta însă metrica”, vine caracterizarea lui Victor Cilincă,  ca apoi Anca Şerban Gaiu să completeze: “în pesimismul autoarei există o resemnare”.

“O poezie de dragoste lipsită de dulcegării, spusă simplu, fără multe stridenţe, cu ţuşe trasate inteligent într-un spaţiu oarecum mitic”, ne spune Marius Grama.

“În tristeţea dezvoltată de textele Nonei găseşte câte o oază de speranţă pe ici, pe colo” (Ana Maria Panagatos). “Creează o atmosferă, dar se grăbeşte în finalul textelor nereuşind să transmită fidel sentimentele care, astfel, par difuze, superficiale” (Cristina Dobreanu).

“Autoarea are o altă atitudine, abandonând impulsivitatea-i caracteristică şi lăsând să i se dezvăluie detaşarea” e de părere Laurenţiu Pascal .

Gabriel Mihăilă observă o situaţie de simetrie între autoare şi muza ei.

Acestea fiind spuse, ieri, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, l-am ascultat pe Laurenţiu Pascal.

Octavian Miclescu

joi, 12 iunie 2014

Pas de deux prietenesc



La şedinţa de cenaclu de vineri, 6 iunie, a citit poetul Ion Zimbru, care a adus mai multe texte lirice scurtisime  tip haiku, cât şi vreo două, trei poeme, dintre care unul era pamflet. Ce să spui despre textele lui Ion Zimbru? Mai bine întrebi cititorii, şi, încă şi mai bine, îi întrebi prietenii, printre care se numără şi prozatorul Ion Avram, care, împreună cu Ion Zimbru, şi-au desfăşurat aripile hazului şi ale tachineriei amicale şi s-au luat la o pseudo-harţă „critico-lirică”, fiecare cum putea şi ducea, adică odată mai hâtru, altădată mai ironic. Ca între prieteni, prozatorul Ion Avram observa în deschidere, persiflându-l tandru şi amuzat pe poet, că acolo unde trebuie, în poeme, se mai poate adăuga, şi ştie Ion (Zimbru) unde, iar acolo unde mai trebuie tăiat, trebuie să adauge, şi tot Ion (Zimbru) ştie el bine unde, şi aşa, din vorbă în vorbă prinsă în fuiorul şuguileii amicale, ori al paradoxului lingvistic, cei doi au dat un mic recital de replici care mai de care mai scânteietoare şi mai sprintene, arătându-ne cum se pot preţui doi scriitori, fără a cădea în sclifoseală şi clişee ieftine, tachinându-se afectuos, mână în mână cu observaţia critică şi seriozitatea. La care tachinerie amicală în duet, precum şi la lectura şi seara de poezie nonconformistă şi atipică, au contribuit, după putirinţa lor, toţi membrii cenaclului, fireşte. A zâmbit laolaltă cu toţi cei prezenţi şi a scris o cronică la fel de atipică, precum a fost seara de cenaclu,
Stela Iorga

Mâine, pe la orele 18 şi un pic, la sediul cotidianului Viaţa liberă, va citi Tatiana Nona Ciofu.

vineri, 6 iunie 2014

MINITRAGEDIE CA UN STRIGĂT. TEXTE EROICE



(...)Sunt unele nopţi în care nu pot adormi. Obiectele tac, mă privesc stinghere. E o linişte cumplită, ca o iarnă în care sufletul meu e căprioara rănită de lângă lacul îngheţat de amintiri cu tine. Întunericul e pământ ce apasă pe pleoape. Mi-e dor de tine, dor ce lasă o dâră de sânge în cameră, pe zăpada pe care doar eu o simt, pe care doar eu o calc, pe care doar eu dorm atunci când absenţa ta e atât de puternică încât să-mi îngheţe gândurile. Aşa se creează un neant în mine, un neant cu numele tău. Când voi deschide fereastra, soarele are să cureţe sângele închegat de pe botul căprioarei ce-a vrut să se-adape. Mi-e dor de tine. Dor ca o dâră de lumină în urma atingerii noastre din urmă. (...)    
(Sabina-Daniela Penciuexerciţii de stare)


„Ca unitate, textele sunt cam oscilante/ sincopate – când paroxistice, când line; temperamentul o cuprinde; intră în consonanţă cu Universul, are putere de conceptualizare; expresiile sunt frumoase, fără a fi dulcege; imaginile – puternice şi penetrante; un sine întors către el însuşi; multă delicateţe şi singurătate; o minitragedie ca un strigăt; nu pastişează, nu ciupeşte din marea lirică, are simţul economiei textului; texte eroice ca sinceritate şi putere de analiză.” (Stela Iorga)           
„O adunătură de esenţe; creează o atmosferă delicată, fragilă, de un impact vizual remarcabil.” (Anca Şerban Gaiu)
„O compoziţie puternică; imagini încărcate de sentimentalism şi tensiune; are nişte termeni preţioşi la care ar trebui să renunţe.” (Tudor Neacşu)      
„Structural, textele cam suferă; are cuvinte/termeni care balastează textul; are poezie/filon patetic, dar are şi nişte excrescenţe la care ar putea renunţa.” (Nicoleta Onofrei)
„Îşi păstrează stilul, deşi pare mai fragmentată.” (Violeta Bobe)
„Un fel de scrisoare de dragoste care m-a introdus într-un unghi extrem de intim; are sensibilitate şi profunzime.” (Carmen Neacşu)
„O sensibilitate puternică, impresionantă, care susţine bine textul; să fie atentă să nu exagereze cu termenii aşa-zişi preţioşi – altfel, poate eşua în banal.” (Victor Cilincă)              

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Ion Zimbru.     

A consemnat Ion Avram  
 

Sensibilul creator de lumi

Cine l-a întâlnit o dată pe Victor Cilincă ştie cât poate fi de inhibantă o discuţie cu el. Pe de o parte, dintr-o oarecare rigurozitate ştiinţifică - îşi are discuţiile presărate cu date de istoric, pe de altă parte, dintr-o oarecare siguranţă şi ironie. Apoi, ori vine a doua discuţie, ori îi citeşti poveştile şi dai peste un scriitor atent la detalii, dar sensibil la substratul acestora, pe care îl scoate la iveală printr-o empatie, pe care puţini o au, dar şi printr-un spirit de dreptate.

Vinerea trecută, scriitorul Victor Cilincă a lecturat o serie de poveşti care îţi dărâmă orice impresie de răceală ştiinţifică. Astfel încât, la Victor Cilincă, instinctul ştiinţific şi artistic de a crea lumi se îmbină pentru a crea un regal de poezie delicată şi poveste cu tâlc. Poveştile lui Victor sunt adresate tuturor categoriilor de vârstă, pentru că nu sunt nici prea lungi, astfel încât să plictisească, ating teme sociale, politice, cu trimiteri la obiect, sunt educaţionale. Au încărcătură. „Avem de-a face cu un stil aşezat, personal. Victor ştie să folosească repetiţiile, diminutivele şi onomatopeele, care dau ritm şi muzicalitate textului. Nu exagerează cu nimic. Îmbină satira, umorul, poezia, fabula. Textele lui Victor sunt bucăţele de diamant”, a observat Ion Avram.

Cu toate că pentru Ion Avram diminutivele nu fac niciun rău textului, Stela Iorga crede că abundenţa acestora taie textul şi obosesc. Potrivit Stelei Iorga, Victor Cilincă reuşeşte să te teleporteze din basm în real şi invers, printr-o şiretenie artistică narativă. „În unele se scrie pe sine, în altele scrie realităţi, iar în altele creează poveşti. Suprapune planuri şi stimulează creativitatea. Are, de asemenea, invenţii imagistice inedite, iar semanticul este încărcat cu dublu sens”. În fine, am putea încheia cu observaţiile lui Leonard Matei, care spune că poveştile lui Victor ar putea fi şi pentru budişti, prin starea de meditaţie pe care ţi-o lasă acestea.
                                                                                                Nicoleta Onofrei
În 30 mai, de la ora 18.00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", a citit Sabina Penciu.